Magazin, iulie-decembrie 1986 (Anul 29, nr. 27-52)

1986-11-08 / nr. 45

ENERGIA, APA SI AERUL » Convorbire cu prof. dr. Costin Murgescu Directorul Institutului de Economie Mondială din București — Să pornim discuția noastră, stimate tovarășe profesor Costin Murgescu, de la pămintul pe care călcăm. Ce au însem­nat resursele Terrei pentru înaintașii noștri, cum vedem astăzi aceste resurse? Cit de „inepuizabile“ sunt resursele epui­zabile ale Terrei ? — Majoritatea resurselor Terrei sunt, in principiu, epuizabile. De ce spun „in principiu“ ? Pentru că progresele tehnice oferă tot timpul posibilități noi, fie de reîmprospătare a unor resurse existente, fia de creare a unor resurse alternative. Progresele in cunoașterea științifică și în tehnologie au dus — sau un exemplu mai la îndemînă — la adîncirea forajelor de extracție pe scoarța terestră, dar și la exploatări off shore, de neconceput cu 30 de ani în urmă. Asta nu înseamnă că ți­țeiul nu se poate, și el, epuiza... Dar vreau să se înțeleagă de aici, că progresul tehnic creează, pentru resursele existen­te, posibilități de utilizare mult mai mari decât s-ar fi putut închipui acum jumă­tate de veac sau chiar un sfert de veac in urmă. Pe lingă asta, progresul tehnic inseamnă și modalități de a suplini ve­chile materii prime cu altele. Se vorbea de petrol ca principală resursă energetică a omenirii, dar, intre timp, s-a pus la punct fisiunea atomului și omenirea va începe să se dezvolte pe baza energiei atomice. Să adăugăm la acestea exploră­rile în spațiu și crearea de materiale noi în spațiul extraterestru. Privind lucrurile istoric, vedem că ast­fel de discuții se poartă de 200 de ani. Cînd s-au terminat pădurile în Anglia, au crezut oamenii că au rămas fără re­surse energetice. S-a descoperit cărbune­le. Apoi, în competiția cu cărbunele, a apărut petrolul. S-a văzut că totdeauna progresul științei creează omului posi­bilitatea de a ieși din impasul aparent al unei anumite structuri de resurse de care dispune. — Sunt două lucruri care nu pot fi înlo­cuite pe pămînt: aerul și apa. In lipsa lor, Terra ar arăta ca Marte. Cum trebuie să privim Terra­­ pentru ca ea să semene cu ea însăși ? — Fără aer și apă nu există viață pe Pămînt. Deci, in măsura in care procesul de dezvoltare tehnologică necontrolată distruge aceste două elemente — și pro­blema se pune in cu totul alți termeni decât pentru materiile prime cu care se lucrează în momentul de față — evoluția este, intr-adevăr, îngrijorătoare. Spre deosebire de resursele materiale,­­ pentru care se pot găsi oricînd noi posibilități de explorare și exploatare, sau resurse alternative,­­ aerul și apa sunt de neîn­locuit, de unde obligația vitală de a le apăra prin folosirea lor în termenii rațio­nalității economice. Nu trebuie uitat că poluarea distruge nu numai pe cel care o produce. Aerul și apa circulă; poluarea poate să distrugă și vietățile, resursele altor popoare, degradând natura și mediul înconjurător. Realitatea este că împiedi­carea poluării, la nivelul actual al teh­nicii și al resurselor, implică foarte mari cheltuieli pe care fiecare întreprindere, respectiv, stat, trebuie să și le asume , trebuie investit intr-o termocentrală ca sa nu mai elimine fum cu substanțe noci­ve, sunt necesare investiții serioase pen­tru a apăra rîurile de deșeurile din in­dustria chimică, sau din industria petro­lului. Poluarea nu se poate evita fără investiții foarte mari. Există, la ora aceasta, o structură inter­națională cu organisme ale O.N.U. care se ocupă numai de această problemă, însăși constituirea „Programului pentru mediul Înconjurător“, studiile pe care acesta ie face, lucrările pe care le ela­borează, seminariile pe care le conduce, toate au două funcții esențiale : una, să atragă atenția asupra pericolului real care amenință și, cea de-a doua, să­ pună la punct mecanismele de colaborare in­ternațională, care să permită, cel puțin nedifuzarea elementelor poluante din aer și din apă. Se confirmă, astfel, principiul că gradul in care omenirea reușește sa rezolve aceste probleme — în sensul creșterii, conștiinței responsabilității fată de propriul destin in raport cu nivelul actual al cunoașterii, de dezvoltare a for­țelor de producție, deci de stăpinire efec­tivă a naturii — dă măsura exactă a în­tregului progres al societății omenești. CRISTINA POENARU Viitorul satelit artificial ISO, al Agen­ției spațiale europene, va fi de fapt o enor­mă butelie izotermă, adăpostind un tele­scop infraroșu, înzestrat cu o sensibilitate la căldură niciodată atinsă. Recent, consi­liul științific al Agenției a hotărît plasa­rea satelitului pe orbită în anul 1992, noua structură spațială avînd următoarea con­figurație : butelia propriu zisă, cu lungi­mea de 5,20 m și diametrul de 2,25 m, va fi în esență alcătuită dintr-o incintă în formă circulară — cu pereții dubli — con­­ținind 2 040 litri de heliu ultrafluid ; acest înveliș va „îmbrățișa“ în întregime un telescop de 60 cm diametru și 9 m dis­tanță focală, menținîndu-l la fantastica temperatură de minus 270’C, adică la nu­mai 30 de zero absolut ! Va fi aparatul cel mai „congelat“ expediat de om in Cosmos. De altfel, întreaga structură va fi dotată cu un enorm panou-acoperiș reflectorizant, destinat a o izola de con­dițiile termice extreme, pe care le va su­porta in vidul spațial : fata expusă Soa­relui va atin­ge temperatura de plus 130”C, în timp ce cealaltă față va evolua la minus 180” C... Plasînd satelitul pe o orbită eliptică (apogeul 39 000 km, peri­­geul 10 000 km) observațiile astronomice vor putea fi făcute pe perioade de câte 10 ore zilnic, ceea ce, după calculul fizi­cienilor, va permite să se consacre câte 4 ore fiecărui punct vizat al bolții ce­rești.­­Cantitatea de heliu ambarcată, a cărui evaporare progresivă va menține temperatura prevăzută, limitează folosi­rea lui ISO la 18 luni, un interval destul de scurt, însă satelitul va beneficia, în schimb, de activitatea de „cercetaș“ a altui satelit infraroșu, IRAS (plasat pe orbită in 1983), care a detectat peste 200 000 de surse de căldură din Univers. Revenind asupra acestor­­ termosurse, cu sensibilitatea sa ameliorată de 1 000 de ori, ISO ne va descoperi un aspect al lu­ TELESCOP ORBITAL ’92 milor intergalactice care scăpa, pînă acum, oricărei investigații. Astfel, esti­mează astrofizicienii. ISO ne va dezvălui cum trăiesc aștrii și galaxiile foarte în­depărtate, obiecte aflate în formare și a căror condensare se traduce printr-o emisiune de căldură perfect reperabilă, grație a 4 aparate diferite de măsură, cuplate cu tel­ecopul , o cameră de luat vederi, un fotopolarimetru și două spec­­trometre. Aparatajul ambarcat permite urmărirea modificărilor chimice ale stele­lor, in diversele stadii ale evolutiei, de la primele fuziuni termonucleare, pină la „moartea“ lor aparentă, adică momen­tul cînd încetează emisia de lumină. Ast­fel, astronomii vor avea posibilitatea, pentru prima dată, de a contempla pano­ramic, întreaga evoluție a Galaxiei. V. COSTIN Intrară în vestiar flecărind vrute și nevrute, rizînd și strigând. Tonalitățile grave se rostogoleau răgușite și grosola­ne. Deasupra lor, notele feminine, mai acute, țișneau ușoare, melodioase, ase­menea unor săgeți. Femeile aveau o grație sobră, preocu­pată, muncind din greu alături de băr­bați. Erau o duzină și se dezbrăcară re­pede și eficient , cu sfiala uitată de mult, concentrîndu-se deja asupra detaliilor de lucru. — Ești in stare, Nick ? Întrebă Jake, trăgindu-și șorțul și fixindu-și alveolele de protecție la genunchi și coate. Avea pielea roșie și tăbăcită de anii de seryolinie. — Cred că fac fată, replică Nick. Am dat deja de plasmă destul de densă. O să curgă o grămadă prin gură. Era solid, dar lăsa impresia de ușu­rință și viteză, croit ca un boxer, cu umeri largi și încheieturi groase. — Grămezi de flux, făcu Jake. Ușor de dat în bară. — N-am ajuns s-o dăm în bară, pentru că pe conductă apar niște ioni supli­mentari. — Ude. Ești destul de sus pe scară, din cite țin minte. — îmhî. Numărul unu. rin’ m-am uitat ultima oară. Interveni Fage de alături. Izbucni în vis, lin hohot puternic ce se rostogoli prin vestiar, făcîndu-i pe toți să ridice privirile. — Facem pariu că știu ce te roade, eh, Jake ? Jake făcu un gest provocator în direcția ei. Și continuă : — Te simți bine, Nick ? — Ce crezi, că m-au lăsat nervii ? In­terveni Nick cu o ferocitate bruscă. Am o răceală, atîta tot. — Ar fi de rușine să dai ’napoi. fosti Faye vicleană, cînd ești atit de aproape de cîștig, de avansare, își puse bluza Nick o privi. Necazul era că, după ce lucrezi destul de mult alături de o fe­­ ovestire să fi Li Efecte relativiste ш­ meie, ea îți apare ca un alt concurent. Cîndva, se gândise să se apropie de Faye — uneori, arăta de-a dreptul bine — însă acum nu era decît o profitoare, gata să-l împingă intr-un vrrtej, la prima ocazie. Faptul era că nu-i oferise niciodată ei — sau oricăreia — posibilitatea de a-l ataca din vreun unghi mai riscant, care să-i imprime un impuls neașteptat. O studie nepăsător, mișcările experte, imbrăcînd harnașamentul pentru conectori. Avea, totuși, ceva. — Dacă mai faci o cursă bună, continuă Face insinuantă, poți obține promovarea. Eu asa zic. — Contează ce zic cei de sus, de pe puntea A. — Val, val. ttt. exclamă Jake. Nu putea rezista să nu împingă, mai ales că știa că il putea irita pe Nick. Acesta rămase însă tăcut, trăgindu-și, impasibil, sistemele neurale. ★ „Clic“, rebeele se conectară, iar Nick îl simți pe fiecare intrind în corpul lui cu un impact percurent cu care nu se putuse obișnui niciodată, deși lucra de ani de zile în echipa Propulsiei Principa­le. Atunci cind stătea liniștit si se gin­­dea, munca nu îi plăcea deloc, tremura întotdeauna înainte de a coborî să-și ia in primire schimbul. Se intimplase de la început așa. tot trucul era să nu se gîn­­dească, doar atunci find bea prea mult lichior hidroponic, licoare plină de vita­mine B și C, despre care se spunea că nu face nici un rău, că nu lasă nici măcar gustul amar și durerea de cap a mahmu­relii, numai că, desigur, nimic nu mai avea efectul normal, deoarece nimic de pe navă nu mai mergea cu lumea. Dacă bea prea mult, părăsea încet-incet con­versația, la orice petrecere ar fi fost, în­­­depărtîndu-se undeva, intr-un colt, iar cineva 11 găsea peste o oră sau două, privind un pecete, sau băutura din pahar, retrăind orele din conductă și gîndindu-se la tatăl și bunicul său pe care și-l putea reaminti doar vag... Amîndoi muriseră de bătrânul cancer negru tîrîtor, la fel ca alți optzeci la sută din echipaj, și nu era nici un secret că Propulsia Principală era locul cel mai mizerabil din navă, în ciuda pereților speciali din stîncă, groși de cincizeci de metri, a choajoanelor din oțel-carbon și a chepengurilor dublate cu plumb. Ai fi cel mai mare nebun dacă nu te-ai gîndi la asta, bineînțeles. însă cine­va trebuia să o facă, altfel ar fi murit cu toții. Nick moștenise slujba de la la 1,51 lui, pentru că asta făcea familia, asta era tot, incepind cu primul echipaj, primii ofițeri de punte deciseseră așa cu mult înainte de nașterea lui Nick, era singura modalitate de organizare socială pe care sociometricienii o consideraseră funcțio­nală pe o navă care trebuia să zboare printre stele, toți știau asta și nimeni nu o contesta, așa cum nimeni nu ar fi vrut să modifice prescripția tehnică a unei izolații. Nu o făceai, atit și nimic mai mult. învățase lucrul acesta de cînd înțelesese pentru prima dată ce era cu slujbele religioase, sau aniversarea anuală a Decolării, sus pe punte, sau lucrurile povestite de tatăl său, chiar atunci cîn­d bătrînul­­ murea cu boala cea neagră și u­rîtoare mîncîndu-l pe dinăuntru. Nick învățase toate astea.„ GREGORY BEN­FORD Traducere de DAN PA­VELES­CU Nr. 45 (1517) din 8 noiembrie 1936 и.щ—т [UNK]и.шм [UNK] [UNK]—ш. Intitulat Realitate — Fantastic — Utopie — S.F. recentul Almanah al „României literare“ debutează cu un splendid eseu al scriitorului și o­­mului de știință Mircea Malița re­lativ la cele două culturi cu apa­rentă incompatibilitate — cea știin­țifică și cea umanistă — între care se ridică, totuși punți (mai ușor cal­că omul de știință în tărimul celă­lalt, foarte rar sau aproape deloc încearcă literatul să priceapă ce vor științele — spune profesorul), deși : „... ambele recurg la limbaje finite, dar cu posibilități infinite, dominate de reguli. Literatura, ar­tele și știința ar fi astfel, toate, a­­teliere de confecționat modele. Imaginea tulbură pe cei care rezis­tă la propunerea de a privi atit e­­cuația galileană a pendulului cit și o poezie argheziană drept materia­lizări în variante diferite ale unuia și aceluiași concept de model...“. Dar cine pășește pe aceste punți? Răspunsuri la întrebare ne dau grupajele teoretice excelent alcă­tuite de Fl. Manolescu, L. Hanu și Doina Hanu, „constructorii“ acestei publicații: Roger Caillois, celebrul Carl Sagan, Cosmografia și geogra­fia interioară (eseul Doinei Rodina), Nic. Iliescu, B. Aldiss, Н. Aramă, I. Asimov, scriitori de S­F, fizicia­nul Amit Goswamni. Secolul XX vă­zut acu­m 100 de ani (Ion Muntea­­nu), popularizatorul de știință A. Ducrocq, D. Deleanu, profesorul Ed. Nicolau (un foarte inteligent fals dialog între un filozof conser­vator și un cibernetician realist). Dintre povestirile Almanahului se detașează Lumea pe care ți-o dorește inima, a lui Robert She­­kley (sfîșietoare intimplare intr-o lume, de fapt intr-un test de lume supraviețuind unui război atomic) Monstrul, o povestire a lui Gerard Klein, Testul de Stanislav Lem („ foarte bună juvenile story“) splen­didă Bea­mă, Francesca de Richard Cowper, (o povestire despre difi­cultatea stabilirii contactului dintre două civilizații galactice), Un tren numit evaziune de L. Aldani, Plu­­tonia lui Cr. T. Popescu, Arconax­ul Ruxandrei Adrian, Muzica lui Erich Zann a maestrului în „horror“ I. P. Lovecraft.­­ Mai semnează autori de proză fantastică și științific­o-fantastică: J. Verne (cu o povestire mai puțin cunoscută, Fritz­ Flac) , Adolf Al­­bertazzi, Henry Troyat, André Car­pentier, Th Owen,­­ și alții (puțin cunoscuți ca scriitori de literatură fantastică), în sfirșit R. Brad­­bury (cu una din povestirile sale „de rangul doi“, Chepengul — de ce nu t­erit­al sau Cosașul sau una din celebrele Cronici marțiene?) C. Cherryh, G. Wolfe, H. Elisson (a­­ceeași observație ca și la Bradbu­ry), dintre români mai apar Ed. Jurist, L. Ionică, St. Ghidoveanu, Gh. Păun, R. Bretin, B. Ficeac (dar unde sunt Mircea Eliade și V­. Co­lin — la povestirile fantastice?) de ce lipsesc alțți scriitori din prima linie a SF-ului românesc? La capitolul proză fantastică și SF, editorii, după părerea noastră, au fost mai puțin inspirați și unul din motivele neîmpliniții este folo­sirea exagerată a povestirii scurte, deși spațiul (circa 300 de pagini) ar fi permis chiar publicarea unuia dintre romanele științifico-fantasti­­ce celebre­. Aș mai critica prezența unui articol strident despre farfu­rii zburătoare (cui folosește acest gen de colaj de știri de senzație fără nici un fel de acoperire?), dar aș aplauda grupajul­­ despre arta fantasticului (Muzeul imaginar la care sunt invitați să dialogheze R. Caillois și A. Malraux), ca și gra­fica de inaltă ținută. Cu amendamentele de mai sus, urăm proaspetei publicații o carie­ră cit mai îndelungată in rindul publicațiilor românești , dorindu-i să fie, alături de Almanahul Anti­cipația, acea parte dintre cele două culturi despre care vorbește profe­sorul Mircea Malița, dar și acea fe­reastră prin care lumea celor șase milioane de tineri ocupați cu știin­ța, tehnologiile, industriile să poa­tă privi in „casa“ „României lite­rare“. Și reciproc. AL MIRONOV

Next