Magazin, iulie-decembrie 2014 (Anul 57, nr. 27-52)

2014-08-07 / nr. 32

SERIE NOUA -1206 • ANUL LVII • 7 AUGUST 2014 • 16 PAGINI t 2 LEI Nr. 32 (2956) Adresă internets www.revistamagazin.ro SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT ■ Când bați zadarnic la ușa adevărului, trebuie să încerci să intri pe fereastră. Joseph Joubert ■ Hrana zgârciților este formată din bani și dispreț. Proverb românesc MIRAJUL Femina club Secția de nunație Greutatea ideală ■è*s Dosarele frumuseții Bronz uniform APA care ne (poate) face nemuritori Pentru cine vrea să-și încerce norocul pe alte meleaguri Oceane ne Titan, diamante ne Diamantele au fascinat imagi­nația oamenilor din cele mai vechi timpuri. Fascinația pleca de fiecare dată de la va­loarea lor pe piață, de la banii obținuți din vânzarea lor, find în același timp și un semn al bogăției și puterii Ca să nu mai vorbim despre faptul că pentru doamne și fete, dia­mantele sunt considerate cel mai bun prieten. Oamenii de știință privesc însă dintr-un alt unghi această „piatră”, cea mai dură de pe suprafața Pământului iamantul, fiind cel mai dur material existent în natură, îi provoacă pe cercetători aflați mereu în căutarea unor noi ma­teriale, dar și în căutarea unor mate­riale la fel de dure, dacă nu chiar mai dure, pe alte planete. Dacă nu se știe unde se găsesc acestea în Univers, oamenii de știință presupun că ele se află pe numeroase planete din Gala­xia noastră, din vreme ce ele, iarăși se presupune, există pe planete chiar din Sistemul nostru solar. Goana cer­cetătorilor este acum după diamante și mai dure decât cele de pe Pământ, la nivelul de duritate pe care îl ating diamantele de pe... Saturn. Recent, după cum informează BBC preluat de Agerpres, a avut loc un experiment la National Ignition Facility (NIF) din cadrul Laboratoru­lui Național Lawrence Livermore din California. Experimentul a constat în comprimarea la un nivel record de presiune a diamantului terestru, acest lucru reușindu-se cu ajutorul celui mai mare laser din lume. Cum s-a reușit această performanță? Cristalul de carbon a fost conden­sat la presiunea de bază a planetei Saturn, care este de 14 ori mai mare decât cea din centrul Pământului! Experimentul oferă astfel prețioase indicii cu privire la condițiile din in­teriorul planetelor bogate în carbon, așa cum se subliniază în studiul pu­blicat pe 16 iulie în revista Nature. Chiar dacă oamenii de știință recu­nosc că nu știu ce se află nici măcar în miezul planetelor din Sistemul nostru solar, darămite în Galaxia noastră sau prin miliarde de alte galaxii, ei rămân încrezători în puterea presupunerilor și a experimentelor lor. Asta îl face pe autorul principal al studiului, dr. Ray Smith, să afirme optimist că „nu știm ce se află în miezul lui Jupiter sau Saturn, dar acum, pentru prima dată, avem posibilitatea de a studia modul în care există materia în aceste con­diții extreme de presiune și tempera­tură”. „Experimentele noastre oferă o metodă de a recrea condițiile din nucleul planetelor de gaz gigantice - atât în interiorul Sistemului nostru solar cât și în afara lui... S-a presu­pus, de exemplu, că Neptun are un nucleu de diamant, datorită descom­punerii metanului care se compactea­ză sub presiunea extremă. Misiunea spațială Kepler a descoperit că pla­nete de dimensiunea lui Neptun sunt foarte frecvente în galaxia noastră. Se presupune că presiunile extreme din nucleul lor produc schimbări radicale ale proprietăților materiei” se mai afirmă în studiul publicat de Nature. O provocare științifică A reproduce pe Pământ aceste medii extraterestre extreme este într-a­­devăr o provocare extraordinară pen­tru oamenii de știință. NIF a fost con­struit tocmai pentru a studia fuziunea nucleară prin confinare inerțială (ICF) și are 192 de lasere folosite pentru a bombarda materialele cu ener­gie. Astfel, cercetă­torii americani au folosit NIF pentru a comprima carbonul printr-o tehnică de compresie dinamică intensivă. Ei au con­centrat 176 de raze laser pe un diamant­­țintă de dimensiuni milimetrice, ținut în centrul unei sfere de aluminiu cu un dia­metru de zece metri. „Provocarea în experimentele noastre a fost de a păstra temperaturi suficient de scăzute care să fie relevante pentru planete gigant de gaz, cum ar fi Jupiter”, a declarat Dr. Smith. Energia combinată a la­serelor a creat valuri de presiune în diamant, comprimându-1 la cinci te­­ra­pascali (50 de milioane de atmos­fere), la fel ca presiunea din centrul planetei Saturn. Această reușită este cu atât mai fabuloasă cu cât diaman­tul este materialul cel mai puțin com­presibil dintre toate cele de pe Pământ .Diamantul a fost comprimat la o densitate fără precedent­­ mai mare decât cea a plumbului”, scriu autorii în Nature. In timp ce presiunea a crescut, cercetătorii au măsurat stre­sul, densitatea și sunetul carbonului de cristal. Datele obținute în urma experimentului vor ajuta să se stabi­lească dacă unele planete sunt într-a­­devăr bogate în carbon. Dacă vrem să aflăm ce planete în afară de Pământ A­D­ 5­948427 000102 ar putea fi locuibile, spun cercetă­torii, trebuie să trecem la o înțelegere mai amplă a tuturor produselor finale posibile rezultate din procesele de formare a unei planete, sunt de părere oamenii de știință care înfruntă pro­vocările cu stoicism. » Oceanul sărat ca Marea Moartă Dorința unor cercetători de a în­cerca o mai bună înțelegere a proce­selor de formare a planetelor din­­ Sistemul nostru solar sau din exopla­­netele din Galaxia noastră sau chiar din alte galaxii, se îndreaptă atenția și asupra altor „dedesubturi” ale plane­telor gigant. Cea mai recentă „țintă” se dovedește oceanul subteran aflat pe Titan, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Saturn. Acum dis­cuția mai nouă se referă nu la faptul dacă el există, aici părerile sunt împăr­țite, ci la faptul că ar putea fi extrem de sărat (!), cu o concentrație a salinității similare celei a apei din Marea Moar­tă! Deși pare mai mult fantezistă, ideea este chiar concluzia unui studiu recent publicat în revista Icarus. De unde a răsărit această idee? Exact de la niște date adunate de son­da americană Cassini. Ele sugerează că acest ocean subteran ar trebui să aibă o densitate foarte ridicată. Apa sărată are în mod natural o densitate mai ridicată decât apa dulce, pentru că prezența sării adaugă masă volumu­lui de lichid. „Este vorba de un ocean extrem de sărat, după standardele terestre”, susține coordonatorul aces­tui nou studiu, Giuseppe Mitri de la Universitatea din Nantes, Franța. „Ținând cont de acest lucru, am putea să ne schimbăm percepția cu privire la acest ocean ca la un loc unde este posibilă existența vieții în prezent, chiar dacă în trecut condițiile ar fi putut fi altele”, a mai a­­dăugat el. Concentrația medie de sare din ocea­nele terestre este de aproximativ 3,5%, însă anumite părți din Marea Moartă ajung la o sali­­nitate de 40%. Supra­fața lui Titan este aco­perită de o calotă de gheață, însă sub această calotă oamenii de ști­ință susțin că există un ocean de apă. Datele sondei Cassini, adunate în ultimii 10 ani, le-a permis oamenilor de știință să compună un nou model al structurii calotei glaciare exteri­oare a acestei lumi. Acest nou model sugerează că grosimea acestei calote de la suprafața lui Titan variază, ceea ce ar demonstra că și oceanul de sub această calotă este în curs de înghe­țare. Dacă acest ocean va îngheța, șansele ca el să adăpostească viață scad semnificativ.­ Un alt mister pe Titan îl consti­tuie metanul, aflat în proporție de 5 la sută. Culmea este că deocamdată oamenii de știință nu își explică cum acest satelit își poate menține meta­nul din atmosferă pentru că acest gaz se descompune rapid sub influența luminii solare. Cercetătorii bănuiesc că este vorba despre un fel de proces natural de circulație a metanului pe Titan­­ din atmosferă metanul ajun­ge la sol sub forma unor ploi de me­tan, similar ciclului apei în natură pe Pământ. Multe presupuneri, certitu­dini puține... SUDOK jocul săptămânii:# 32

Next