Magazin, iulie-decembrie 2020 (Anul 63, nr. 22-47)

2020-10-22 / nr. 38

SĂPTÂMANAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT S­ORA TERREI, DEȘI ESTE CEA MAI APROPIATA DE NOI ȘI ESTE SINGURA PLANETĂ CARE POATE FI VĂZUTĂ CU OCHIUL LI­BER, fiind cel mai lumINos corp ceresc din timpul nopții, după Lună, este complet diferită. Dacă cIneva și-ar propune să petreacă o vacanță pe Venus, ar trebui să-și ia gândul: chiar dacă a fost de­numită de romani după numele zeiței dragostei și a frumuseții, Venus este o planetă complet inospitalieră, teribil de fierbinte și extrem de otrăvitoare. Și cu toate acestea, până în prezent, Venus a fost explorată de peste 40 de misiuni spațiale, încă din 1961. La începutul anilor 90, sonda spațială Magellan a carto­­grafiat 98 la sută din suprafața planetei, Venus devenind cea mai explorată planetă din siste­mul nostru solar, cu excepția Pământului, bineînțeles. Dar au găsit toate aceste mi­siuni spațiale răspunsul mult aș­teptat la întrebarea: există viață pe Venus? Deocamdată, nu. Și totuși... Nu este, dar a fost? în schimbul unor dovezi de necontestat, doar ipoteze. Una dintre acestea, lansată de oamenii de știința de la NASA, susține că e posibil ca Venus să fi fost o planetă locuibilă timp de câteva miliarde de ani (!) Chiar dacă atmosfera venu­­siană este un iad, lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Cândva, Venus a fost o planetă care pre­zenta condiții favorabile vieții, este de părere Michael Way de la Institutul Goddard într-un studiu preluat de Science Alert. Cum s-a ajuns la această concluzie? Ar fi vorba de o serie de simulări care arată că „timp de trei miliarde de ani, clima de pe Venus a fost foarte asemănă­toare cu cea de azi de pe Terra, apă lichidă la suprafață și tem­peraturi stabile, între 20 și 40 de grade Celsius”, numai că „ceva s-ar fi întâmplat acum aproxi­mativ 700 de milioane de ani, iar situația s-a schimbat drama­tic”. Oamenii de știință nu știu ce fel de eveniment cataclismic a putut provoca această schim­bare radicală, o variantă vorbind despre uriașe cantități de gaze care ar fi ajuns în atmosferă, „în urma unei erupții vulcanice masive, iar gazele respective nu au mai putut fi reabsorbite de roci, pentru că acestea au fost acoperite de un strat gros de magmă, care s-a solidificat”. Nici în privința vieții pe Venus cercetătorii de la NASA nu pot prezenta o certitudine. O descoperire care a trecut neobservată spuneam că numeroasele misiuni spațiale n-au adus răs­punsul dorit în privința existen­ței vieții pe Venus. Dar un stu­diu din septembrie acest an ne spune că un firav răspuns în această privință ar fi putut fi găsit încă din 1978, dar NASA l-a ignorat. Și l-a ignorat 42 de ani! Așadar, pe 14 septembrie, o echipă de oameni de știință a făcut un anunț bombă în revista Nature Astronomy, sunt posi­bile semne de viață pe Venus! Se știe, Venus este refractară la ideea de viață. Dar, cercetând datele arhiva­te ale NASA. Rakesh Mogul, un biochimist de la Cal Poly Pomo­na din California, împreună cu colegii săi, au găsit urme de fos­­fină culese de sonda spațială Pioneer 13, în timpul misiunii ei venusiene din decembrie 1978. Fosfina este un gaz toxic, consi­derat de mai multă vre­me un posibil semn al vieții microbiene extra­terestre. Mogul și echipa sa erau familiarizați cu datele culese de alte misiuni: „pentru noi, a fost un pas natural să încercăm o altă privire asupra lor. Așa am iden­tificat articolele științi­fice originale și am în­ceput să căutăm com­puși fosforici”. Desco­perirea, publicată în baza de date arXiv pe 22 septembrie și neeva­luată încă, nu le spune cercetătorilor mai multe dincolo de ceea ce a fost raportat în Nature Astronomy, dar face prezența fosfinei (alcă­tuită dintr-un atom de fosfor și trei de­ hidro­gen) și mai sigură, după cum a declarat Mogul. Revenind la datele culese în 1978, ele pro­vin de la Sonda Princi­pală cu Spectrometrul de masă neutră (SNMS), unul dintre cele câteva instrumente care au co­borât în atmosfera lui Venus ca parte a misiunii Pioneer 13. Pio­neer 13 a parașutat sonda SNMS în norii denși de pe Venus, ea a colectat date și le-a transmis înapoi pe Pământ, înainte de distrugerea ei. (Trei sonde mai mici au fost aruncate de la Pioneer 13, dar fără parașute). Spectrometria de masă este o tehnică standard de laborator utilizata pentru a identifica substanțe chimice necunoscute. Oamenii de știința au descris pentru prima dată rezultatele LNMS culese în anii 1970, dar ei nu au luat în discuție com­pușii pe bază de fosfor, cum ar fi fosfona, concentrându-se în schimb pe alte substanțe. Când echipa lui Mogul a reexaminat datele SNMS din norii inferiori și mijlocii ai lui Venus, care se consideră a fi o potențială zonă locuibilă de pe planetă, s-au descoperit semnale care adu­ceau mult cu fosfona, au scris cercetătorii. De ce a trecut NASA pe lângă o mare descoperire în 1978? O explicație este faptul că SAMS nu a fost construit pentru a detecta compuși ase­mănători fosfinei și ar fi avut dificultăți în a distinge gazul cu pricina de alte molecule cu ma­să similară. Dar eșantionul înre­gistrat de sonda misiunii Pio­neer 13 avea realmente dovezi ale unei molecule prezente în gaz care avea aceeași masă ca fosfona și în cantități care se potrivesc nivelurilor descrise în articolul din Nature Astronomy. „Cred că dovezile pentru «urmele chimice care ar putea fi semnăturile vieții» în datele vechi au fost cam reduse pentru că se credea că nu pot exista în atmosferă”, a spus Mogul, adău­gând că „mulți cercetători revi­zuiesc acum noțiunea de Venus ca mediu complet oxidant”. Un „mediu complet oxidant” este cel care nu ar include fosfona sau majoritatea altor substanțe chimice considerate ca semne ale vieții. Asta a făcut-o pe Jane Grea­ves, profesor la Universitatea Cardiff, să lanseze ipoteza că „organismele vii plutesc în norii planetei Venus”. Nu știm dacă este așa, dar Mogul și colegii săi au găsit și indicii despre alte substanțe chi­mice care nu ar trebui să apară în mod natural în norii lui Ve­nus, cum ar fi clorul, oxigenul și peroxidul de hidrogen. „Credem că aceasta este o dovadă a unor chimii care nu au fost încă des­coperite”, sunt de părere cer­cetătorii, „și/sau a unor chimii potențial favorabile vieții”. Ceea ce presupune explora­rea suplimentară și susținută a lui Venus care a cam fost aban­donată în favoarea unei planete mult mai prezentabile și mai ofertante precum Marte. GEORGE CUȘNARENCU Conectați la energia naturii Dosarele frumuseții Tratamente valoroase VENUS ESTE DE NRTE, DAR O VEDEM IN FIECARE NOAPTE PE CERUL ÎN­STELAT. ESTE LUCEAFĂRUL DE SEARĂ, CUM I SE SPUNE ÎN FOLCLOR, ESTE SORA PLANETEI NOASTRE, DAR ESTE COMPLET DIFERITĂ. AR PUTEA EXISTA ȘI VIAȚĂ PE VENUS? AICI PĂRERILE ASTRONOMILOR ERAU OARECUM UNANIME, ÎN SENS NEGATIV. O DESCOPERIRE RECENTĂ ADUCE ÎNSĂ UN OPTIMISM MODERAT. Gândirea negativă-BENEFICII POZITIVE Istorii uitate Femma club Pentru dumneavoastră, doamnă

Next