Magazin, iulie-decembrie 2020 (Anul 63, nr. 22-47)

2020-12-03 / nr. 44

SAPTAMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT Continuăm prezentarea seriei descoperirilor științifice ale ultimului deceniu, după o listă publicată de revista National Geographic. De la vechile civilizații terestre, la descifrarea misterelor Universului. Nemaivăzutul Univers Anii 2010 au adus cu ei câte­va observații majore care revolu­ționează studiul nostru asupra Universului. în 2013, Agenția Spațială Europeană a lansat Ga­ia, o navă spațială care înregis­trează măsurători culese de la peste un miliard de stele aflate în galaxia noastră, Calea Lactee, precum și date despre viteza de deplasare a peste 150 de milioa­ne de stele. Acesta a fost doar începutul. Gaia scanează cerul de șapte ani și va continua să facă acest lucru cel puțin până în 2022. Cu setul de date culese până în 2018, oamenii de știință au re­alizat un film 3D al galaxiei noas­tre, oferind o privire fără prece­dent asupra modului în care ga­laxiile se formează și evoluează în timp. Intre timp, o echipă de astro­nomi a combinat setul de date obținute de Gaia cu mai multe măsurători terestre în infraroșu folosind un cod computerizat numit Star Horse. Codul compa­ră observațiile directe cu mode­lele stelare pentru a determina temperatura suprafeței acestora, dispariția și o estimare îmbunătățită a distanței până la stele. Ca re­zultat, astronomii au obținut o estimare mult mai bună a dis­tanțelor până la aproximativ 150 de milioane de stele, în unele cazuri, îmbunătățirea fiind de până la 20 la sută sau chiar și mai mult. Acest lucru le-a per­mis cercetătorilor să urmărească distribuția stelelor din Calea Lactee la distanțe mult mai mari decât este posibil doar cu datele originale culese de Gaia. „Cu datele Gaia, puteam cer­ceta o zonă din jurul Soarelui de aproximativ 6500 de ani-lumi­­na, dar acum, cu no­ul nostru catalog, putem extinde aceas­tă „sferă Gaia”de trei sau patru ori, ajun­gând la centrul Căii Lactee, explica co­autorul unui studiu, Cristina Chiappini, de la Institutul de Astrofizica Leibniz din Potsdam, Ger­mania, unde a fost coordonat proiectul. In centrul galaxiei noastre, datele relevă în mod clar pre­zența zonei întinse, de formă alungită, creată de stele, numită bara galactică. „Știm că galaxia noastră are o bară galactică, ca și alte galaxii spirale cu bară, dar până acum am avut doar indicații indirecte din mișcările stelelor și gazelor sau din datele stelelor analizate în infraroșu. Este prima dată când vedem ba­ra galactică în spațiul tridimen­sional, bazată pe măsurători geo­metrice ale distanțelor stelare”, spune astronomul Friedrich An­­ders,coautor al studiului. „în cele din urmă, suntem interesați de arheologia galacti­că: vrem să reconstituim modul în care s-a format și a evoluat Calea Lactee și, pentru a reuși acest lucru, trebuie să înțelegeți istoria fiecăruia dintre compo­nentele sale”, declara Cristina Chiappini. „E drept, încă nu este clar cum s-a format bara, acea zonă gigantică de stele și gaze care se rotește în jurul centrului galaxi­ei, dar cu datele Gaia și cu cele obținute din alte observații, în ur­mătorii ani vom reuși să aflăm”, mai­ spunea cercetătorul. In 2018, oamenii de știință au lansat versiunea finală a mă­surătorilor realizate de satelitul Planck ale universului timpuriu, care conține indicii vitale asupra obiectelor cosmice, structurii și vitezei de expansiune a acestora, în mod surprinzător, rata de ex­pansiune pe care a „văzut-o” Planck diferă de cea cunoscută, ceea ce duce la o potențială „cri­ză în cosm­ologie’,’’care ar putea necesita o nouă fizică pentru a o explica. Tot în 2018, Dark Energy Survey care utilizează telesco­pul Victor M. Blanco de 4 metri situat la Observatorul Interame­­rican Cerro Tololo (CTIO) din Chile, echipat cu o Cameră de Energie întunecata (DECam), a publicat primul său lot de date, de mare ajutor la investigarea di­namicii expansiunii Universului și a tiparelor ascunse în structu­ra Universului; în fine, să mai amintim că în aprilie 2019, oamenii de știință au dezvăluit prima imagine a si­luetei unei găuri negre, realizată cu ajutorul telescopului Event Horizon, care constă dintr-o re­țea globală de radiotelescoape, despre, care am scris și noi anul trecut, care a privit în inima ga­laxiei Messier 87. „Uneori trebuie să taci ca să fii auzit și să pleci ca să fii observat.” Mark Twain 5­948427 000164 Arta străveche în lumina reflectoarelor Descoperirile din întreaga lu­me au întărit faptul că arta - sau cel puțin desenele rupestre - a fost un fenomen mai vechi și mult mai­ răspândit decât s-a crezut. In 2014, cercetătorii au ară­tat că imprimeurile palmare și o pictură de „cerb-porc” realizate pe rocă în peștera Maros din Su­lawesi aveau o vechime de cel puțin 39.000 de ani, demons­trând astfel că ele erau la fel de vechi ca cele mai vechi picturi rupestre din Europa. Apoi, în 2018, cercetătorii au anunțat descoperirea artei ru­pestre în Borneo, cu o vechime între 40.000 și 52.000 de ani, împingând și mai departe origini­le picturii figurative. Apoi, o altă desco­perire din 2018 în peștera Blombos din Africa de Sud, un fragment de piatră pe care sunt desena­te cu roșu două linii care se intersectea­ză, care ar avea o ve­chime de aproxima­tiv 73.000 de ani, ar putea fi cea mai veche inscripție din lum­e; alte descoperiri controversate au stârnit vii dezbateri științifice privind abilitățile artistice ale neanderthalienilor. In 2018, cercetătorii au des­coperit în Spania pigmenți și­­ scoici marine perforate, care se presupune că aveau o vechime de 115.000 de ani, adică din vre­mea când în Europa trăiau doar neanderthalieni. în același an, un alt studiu a susținut că unele dintre picturile rupestre din Spania au o vechi­me de 65.000 de ani. Mulți spe­cialiști în arta rupestră au con­testat descoperirea, dar dacă da­tele sunt corecte, ele ar putea fi prima dovadă a picturilor rupes­tre din Neanderthal. Și în 2016, cercetătorii au anunțat că peștera Bruniquel din Franța ascunde cercuri misteri­oase formate din stalagmite. Ciudatele inele au o vechime de aproximativ 176.000 de ani, se afirma într-un studiu publicat în Nature, și dacă inelele ar fi fost construite de o specie bipedă, așa cum suspectează arheologii, atunci ele ar putea fi doar opera neanderthalienilor, rudele noas­tre antice care se dovedesc a fi mult mai „umane” decât se anti­cipase. „Această descoperire oferă dovezi clare că neanderthalienii aveau capacități umane reale în planificarea și construcția struc­turilor „de piatră” și că unii din­tre ei au pătruns adânc în peș­teri, unde iluminatul artificial ar fi fost esențial”, era de părere paleoantropologul Chris Strin­ger de la Muzeul de Istorie Na­turală din Londra. Cu toate acestea, de ce s-au aventurat adânc în întuneric ne­anderthalienii și au construit structuri elaborate ră­mâne o enigmă. Asta în cazul în care nu se ia în calcul presupu­nerea că cercurile au fost făcute de urșii care populau cândva aces­te peșteri. GEORGE CUȘNARENCU

Next