Magazin, iulie-decembrie 2020 (Anul 63, nr. 22-47)
2020-12-03 / nr. 44
SAPTAMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT Continuăm prezentarea seriei descoperirilor științifice ale ultimului deceniu, după o listă publicată de revista National Geographic. De la vechile civilizații terestre, la descifrarea misterelor Universului. Nemaivăzutul Univers Anii 2010 au adus cu ei câteva observații majore care revoluționează studiul nostru asupra Universului. în 2013, Agenția Spațială Europeană a lansat Gaia, o navă spațială care înregistrează măsurători culese de la peste un miliard de stele aflate în galaxia noastră, Calea Lactee, precum și date despre viteza de deplasare a peste 150 de milioane de stele. Acesta a fost doar începutul. Gaia scanează cerul de șapte ani și va continua să facă acest lucru cel puțin până în 2022. Cu setul de date culese până în 2018, oamenii de știință au realizat un film 3D al galaxiei noastre, oferind o privire fără precedent asupra modului în care galaxiile se formează și evoluează în timp. Intre timp, o echipă de astronomi a combinat setul de date obținute de Gaia cu mai multe măsurători terestre în infraroșu folosind un cod computerizat numit Star Horse. Codul compară observațiile directe cu modelele stelare pentru a determina temperatura suprafeței acestora, dispariția și o estimare îmbunătățită a distanței până la stele. Ca rezultat, astronomii au obținut o estimare mult mai bună a distanțelor până la aproximativ 150 de milioane de stele, în unele cazuri, îmbunătățirea fiind de până la 20 la sută sau chiar și mai mult. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să urmărească distribuția stelelor din Calea Lactee la distanțe mult mai mari decât este posibil doar cu datele originale culese de Gaia. „Cu datele Gaia, puteam cerceta o zonă din jurul Soarelui de aproximativ 6500 de ani-lumina, dar acum, cu noul nostru catalog, putem extinde această „sferă Gaia”de trei sau patru ori, ajungând la centrul Căii Lactee, explica coautorul unui studiu, Cristina Chiappini, de la Institutul de Astrofizica Leibniz din Potsdam, Germania, unde a fost coordonat proiectul. In centrul galaxiei noastre, datele relevă în mod clar prezența zonei întinse, de formă alungită, creată de stele, numită bara galactică. „Știm că galaxia noastră are o bară galactică, ca și alte galaxii spirale cu bară, dar până acum am avut doar indicații indirecte din mișcările stelelor și gazelor sau din datele stelelor analizate în infraroșu. Este prima dată când vedem bara galactică în spațiul tridimensional, bazată pe măsurători geometrice ale distanțelor stelare”, spune astronomul Friedrich Anders,coautor al studiului. „în cele din urmă, suntem interesați de arheologia galactică: vrem să reconstituim modul în care s-a format și a evoluat Calea Lactee și, pentru a reuși acest lucru, trebuie să înțelegeți istoria fiecăruia dintre componentele sale”, declara Cristina Chiappini. „E drept, încă nu este clar cum s-a format bara, acea zonă gigantică de stele și gaze care se rotește în jurul centrului galaxiei, dar cu datele Gaia și cu cele obținute din alte observații, în următorii ani vom reuși să aflăm”, mai spunea cercetătorul. In 2018, oamenii de știință au lansat versiunea finală a măsurătorilor realizate de satelitul Planck ale universului timpuriu, care conține indicii vitale asupra obiectelor cosmice, structurii și vitezei de expansiune a acestora, în mod surprinzător, rata de expansiune pe care a „văzut-o” Planck diferă de cea cunoscută, ceea ce duce la o potențială „criză în cosmologie’,’’care ar putea necesita o nouă fizică pentru a o explica. Tot în 2018, Dark Energy Survey care utilizează telescopul Victor M. Blanco de 4 metri situat la Observatorul Interamerican Cerro Tololo (CTIO) din Chile, echipat cu o Cameră de Energie întunecata (DECam), a publicat primul său lot de date, de mare ajutor la investigarea dinamicii expansiunii Universului și a tiparelor ascunse în structura Universului; în fine, să mai amintim că în aprilie 2019, oamenii de știință au dezvăluit prima imagine a siluetei unei găuri negre, realizată cu ajutorul telescopului Event Horizon, care constă dintr-o rețea globală de radiotelescoape, despre, care am scris și noi anul trecut, care a privit în inima galaxiei Messier 87. „Uneori trebuie să taci ca să fii auzit și să pleci ca să fii observat.” Mark Twain 5948427 000164 Arta străveche în lumina reflectoarelor Descoperirile din întreaga lume au întărit faptul că arta - sau cel puțin desenele rupestre - a fost un fenomen mai vechi și mult mai răspândit decât s-a crezut. In 2014, cercetătorii au arătat că imprimeurile palmare și o pictură de „cerb-porc” realizate pe rocă în peștera Maros din Sulawesi aveau o vechime de cel puțin 39.000 de ani, demonstrând astfel că ele erau la fel de vechi ca cele mai vechi picturi rupestre din Europa. Apoi, în 2018, cercetătorii au anunțat descoperirea artei rupestre în Borneo, cu o vechime între 40.000 și 52.000 de ani, împingând și mai departe originile picturii figurative. Apoi, o altă descoperire din 2018 în peștera Blombos din Africa de Sud, un fragment de piatră pe care sunt desenate cu roșu două linii care se intersectează, care ar avea o vechime de aproximativ 73.000 de ani, ar putea fi cea mai veche inscripție din lume; alte descoperiri controversate au stârnit vii dezbateri științifice privind abilitățile artistice ale neanderthalienilor. In 2018, cercetătorii au descoperit în Spania pigmenți și scoici marine perforate, care se presupune că aveau o vechime de 115.000 de ani, adică din vremea când în Europa trăiau doar neanderthalieni. în același an, un alt studiu a susținut că unele dintre picturile rupestre din Spania au o vechime de 65.000 de ani. Mulți specialiști în arta rupestră au contestat descoperirea, dar dacă datele sunt corecte, ele ar putea fi prima dovadă a picturilor rupestre din Neanderthal. Și în 2016, cercetătorii au anunțat că peștera Bruniquel din Franța ascunde cercuri misterioase formate din stalagmite. Ciudatele inele au o vechime de aproximativ 176.000 de ani, se afirma într-un studiu publicat în Nature, și dacă inelele ar fi fost construite de o specie bipedă, așa cum suspectează arheologii, atunci ele ar putea fi doar opera neanderthalienilor, rudele noastre antice care se dovedesc a fi mult mai „umane” decât se anticipase. „Această descoperire oferă dovezi clare că neanderthalienii aveau capacități umane reale în planificarea și construcția structurilor „de piatră” și că unii dintre ei au pătruns adânc în peșteri, unde iluminatul artificial ar fi fost esențial”, era de părere paleoantropologul Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Cu toate acestea, de ce s-au aventurat adânc în întuneric neanderthalienii și au construit structuri elaborate rămâne o enigmă. Asta în cazul în care nu se ia în calcul presupunerea că cercurile au fost făcute de urșii care populau cândva aceste peșteri. GEORGE CUȘNARENCU