Magazin, ianuarie-iunie 2021 (Anul 64, nr. 1-25)
2021-04-22 / nr. 16
SERIE NOUĂ - 1545 • ANUL LXIV • 22 APRILIE 2021 • 16 PAGINI • 3 Nr. 16 (3295) E-mail: redactia.revistamagazin@yahoo.com • redactia.revistamagazin@gmail.com : 0722.625.622 SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT PLASATĂ DISCRET ÎN PIAZZA VENEZIA DIN ROMA, la doar o aruncătură de băț de una dintre cele mai aglomerate străzi ale orașului, biserica Santi Apostoli (Sfinții Apostoli) este renumită pentru comorile pe care le păstrează și le protejează. Pe lângă faptul că a găzduit o vreme mormântul lui Michelangelo, biserica a adăpostit, încă din anul 556, moaște de o importanța deosebită pentru Biserica Catolică, rămășițele a doi dintre contemporanii lui Iisus, și anume Sfântul Filip și Sfântul Iacob, acesta din urmă o analiză mai atentă considerându-se că a fost fratele lui Iisus. Un studiu din luna februarie vine să arunce o nouă lumină asupra acestui subiect legat de relicva Sfântului Iacob aflată în biserica Sfinții Apostoli din Roma, informează The Conversation. Autorii acestui studiu publicat în Heritage Science, au analizat fragmentul de os care ar fi aparținut Sfântului Iacob, datându-l cu ajutorul mai multor tehnici, cea cu carbon radioactiv, prin termoluminiscența, prin separarea cromatografică a gazelor dar și prin alte metode spectrografice. Toate datele au condus la concluzia că osul femural al Sfântului Iacob aparține cuiva care a trăit între anii 214 și 340 e.n., ceea ce dovedește faptul că acesta nu putea fi o rămășiță a Sfântului Iacob. Misterul transportului de moaște Dar povestea osului Sfântului Iacob aflat în Biserica Sfinții Apostoli de mai bine de un mileniu și jumătate, nu se oprește aici. Pentru că, dincolo de faptul că „relicva” este foarte veche și că aparține unei persoane decedată cu câteva sute de ani după evenimentele descrise în Noul Testament, adusă de undeva din Orientul Mijlociu, rămâne istoria fascinantă a mormintelor jefuite, a oaselor de sfinți și mutarea relicvelor de sfinți dintr-un imperiu antic într-altul. Și aici, arheologia își unește eforturile cu istoria pentru a oferi cele mai plauzibile date. Când e vorba despre Roma antică, se știe că familiile comemorau zilele de naștere ale strămoșilor lor organizând discrete mese festive la mormintele lor. Acest obicei a fost preluat mai târziu de primii creștini, care s-au adunat în jurul mormintelor sfinților lor în zilele lor de nume. Dar a apărut o problemă. Pe măsură ce creștinismul a devenit tot mai dominant, mormintele sfinților s-au supraaglomerat. In plus, mormintele erau adesea situate în afara zidurilor orașului, ceea ce făcea sărbătoririle potențial riscante, într-un efort de a le face mai sigure și mai accesibile. Biserica a hotărât ca rămășițele sfinților să fie exhumate și transferate în biserici într-un proces numit de translație. Mutarea rămășițelor sfinților în biserici a devenit din ce în ce mai frecventă în secolul al IV-lea. Prima mutare cunoscută a fost cea a Sfântului Babila din anul 354 e.n., care a fost mutat dintr-un cimitir din afara orașului antic Antiohia (lângă orașul turcesc de azi Antakya) într-o biserică bizantină construită special pentru acest eveniment. Ceea ce a urmat a fost un adevărat boom al exhumărilor: Sfântul Timoteu, Sfântul Andrei și Sfântul Luca. Toți au fost mutați în bisericile din Constantinopol (astăzi Istanbul) în anul următor. Cum mutările s-au înmulțit, trupurile de sfinți erau transportate pe mare sau pe jos, de la morminte în cripte bisericești au apărut și problemele legate de furturi, de transporturi ilicite, motiv pentru care Biserica acelor vremuri a fost nevoită și să emită decrete care să stopeze neregulile. Mutarea oaselor sfinte a avut o destinație precisă: din Orientul Mijlociu, unde sfinții muriseră, spre centrul Romei, sediul bisericii romano-catolice. Istoricii presupun că rămășițele Sfântului Filip și ale Sfântului Iacob au fost prinse în această frenezie a mutărilor. In mod surprinzător, scheletele sunt incomplete, doar niște fragmente de tibie, femur și picior mumificat. Tibia și piciorul sunt atribuite Sfântului Filip, care a fost unul dintre cei doisprezece apostoli originari, și despre care s-a spus că a fost prezent la „hrânirea miraculoasă a celor 5.000”. (Când Iisus și-a ridicat ochii și a văzut o mulțime mare venind spre el, i-a spus lui Filip: „De unde să cumpărăm pâine pentru ca acești oameni să mănânce?”.) Iar în privința femurului, se spunea că aparține Sfântului Iacob, o figură enigmatică din Noul Testament. Sfântul Pavel îl numește „stâlpul” primei biserici creștine din Ierusalim. Această poziție a și dus la moartea sa, după cum susține istoricul iudeoroman Iosif Flavius (30-100), după ce marele preot evreu Ananus l-a ucis cu pietre în anul 70. O moarte care este descrisă și într-un manuscris datând de la sfârșitul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea. Pavel îl descrie, de asemenea, pe Iacob drept „fratele Domnului”, ceea ce pare să contrazică în mod direct dogma catolică privind virginitatea de-a lungul vieții Măriei. Așa că au apărut și teorii speculative, cum că Iacob era vărul lui Iisus sau chiar fratele lui vitreg. Un lacăr de cunoaștere Cercetătorii care au analizat fragmentul de femur de la Biserica Sfinții Apostoli susțin că au descoperit urme de mercur încastrat adânc în porii și fisurile osului, un indiciu comun al tehnicii de mumificare din trecut. Dar au mai fost descoperite dovezi de îmbălsămare sporadică și de-a lungul secolelor, chiar și urme de insecticid pe relicve, care au fost datate ca provenind din anii 1950. Este vorba, deci, de contaminări ale acestor relicve care au avut loc de-a lungul timpului și care au fost descoperite cu echipamente ale Unității de accelerare a carbonului radioactiv aflate la Universitatea din Oxford, Marea Britanie. Echipa de cercetători a mai descoperit urme de ulei de rapițâ, în timpul săpăturilor, la baza altarului original. In urma datării cu carbon, s-a apreciat că uleiul datează dintr-o perioadă cuprinsă între anii 267 și 539. Și cum Biserica Santi Apostoli a fost ridicată probabil în jurul anului 556, reiese că acest ulei este mai vechi decât biserica în sine, el ar proveni din timpul transportului relicvelor din Orientul Apropiat spre o biserică încă neconstruită. „Putem fi siguri că femurul păstrat de atâta timp nu aparține Sfântului Iacob”, este concluzia echipei de cercetători, „dar descoperirile noastre aruncă o licărire de lumină fără precedent în perioada întunecată dintre moartea apostolilor în jurul anului 100 d.Hr. și depozitarea ulterioară a moaștelor creștine, secole mai târziu, în inima Romei”. GEORGE CUȘNARENCU ale inactivității ȘTIINȚA ÎNCEARCĂ SA FACÄ LUMINĂ ÎN ZONELE CELE MAI PROFUNDE ALE REALITĂȚII ACTUALE SAU ISTORICE. EXISTĂ ÎNCĂ MULTE ZONE ALBE, ÎN CARE N-AU FOST GĂSITE TOATE RĂSPUNSURILE PLAUZIBILE. DESEORI, ARHEOLOGIA ESTE CEA CARE VINE SĂ UMPLE ACEST HIATUS. Consultații fără plată RISCURI MAJORE „Cel mai bun profesor în viață este experiența. ” Este scump, dar îți explică bine!” Renée Descartes