Magazin, ianuarie-iunie 2021 (Anul 64, nr. 1-25)

2021-04-22 / nr. 16

SERIE NOUĂ - 1545 • ANUL LXIV • 22 APRILIE 2021 • 16 PAGINI • 3 Nr. 16 (3295) E-mail: redactia.revistamagazin@yahoo.com • redactia.revistamagazin@gmail.com : 0722.625.622 SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT P­LASATĂ DISCRET ÎN PIAZ­ZA VENEZIA DIN ROMA, la doar o aruncătură de băț de una dintre cele mai aglomerate străzi ale orașului, biserica Santi Apostoli (Sfinții Apostoli) este renumită pentru comorile pe care le păs­trează și le protejează. Pe lângă faptul că a găzduit o vreme mor­mântul lui Michelangelo, bise­rica a adăpostit, încă din anul 556, moaște de o importanța deosebită pentru Biserica Catolică, rămăși­țele a doi dintre contemporanii lui Iisus, și anume Sfântul Filip și Sfântul Iacob, acesta din urmă o analiză mai atentă considerându-se că a fost fratele lui Iisus. Un studiu din luna februarie vine să arunce o nouă lumină asupra acestui subiect legat de relicva Sfântului Iacob aflată în biserica Sfinții Apostoli din Roma, informează The Conver­­sation. Autorii acestui studiu publicat în Heritage Science, au analizat fragmentul de os care ar fi aparținut Sfântului Iacob, da­­tându-l cu ajutorul mai multor tehnici, cea cu carbon radioactiv, prin termoluminiscența, prin se­pararea cromatografică a gaze­lor dar și prin alte metode spec­­trografice. Toate datele au condus la concluzia că osul femural al Sfântului Iacob aparține cuiva ca­re a trăit între anii 214 și 340 e.n., ceea ce dovedește faptul că aces­ta nu putea fi o rămășiță a Sfân­tului Iacob. Misterul transportului de moaște Dar povestea osului Sfântu­lui Iacob aflat în Biserica Sfinții Apostoli de mai bine de un mile­niu și jumătate, nu se oprește aici. Pentru că, dincolo de faptul că „relicva” este foarte veche și că aparține unei persoane dece­dată cu câteva sute de ani după evenimentele descrise în Noul Testament, adusă de undeva din Orientul Mijlociu, rămâne istoria fascinantă a mormintelor jefui­te, a oaselor de sfinți și mutarea relicvelor de sfinți dintr-un im­periu antic într-altul. Și aici, ar­heologia își unește eforturile cu istoria pentru a oferi cele mai plauzibile date. Când e vorba despre Roma antică, se știe că familiile come­morau zilele de naștere ale stră­moșilor lor organizând discrete mese festive la mormintele lor. Acest obicei a fost preluat mai târziu de primii creștini, care s-au adunat în jurul mormintelor sfinților lor în zilele lor de nu­me. Dar a apărut o problemă. Pe măsură ce creștinismul a deve­nit tot mai dominant, mormin­tele sfinților s-au supraaglome­rat.­­ In plus, mormintele erau ade­sea situate în afara zidurilor ora­șului, ceea ce făcea sărbătoririle potențial riscante, într-un efort de a le face mai sigure și mai ac­cesibile. Biserica a hotărât ca ră­mășițele sfinților să fie exhumate și transferate în biserici într-un proces numit de translație. Mutarea rămășițelor sfinților în biserici a devenit din ce în ce mai frecventă în secolul al IV-lea. Prima mutare cunoscută a fost cea a Sfântului Babila din anul 354 e.n., care a fost mutat dintr-un cimitir din afara orașului antic Antiohia (lângă orașul turcesc de azi Antakya) într-o biserică bizantină construită special pen­tru acest eveniment. Ceea ce a urmat a fost un adevărat boom al exhumărilor: Sfântul Timoteu, Sfântul Andrei și Sfântul Luca. Toți au fost mutați în bisericile din Constantinopol (astăzi Istanbul) în anul următor. Cum mutările s-au înmulțit, trupurile de sfinți erau transportate pe mare sau pe jos, de la mor­minte în cripte bisericești au apă­rut și problemele legate de fu­r­­turi, de transporturi ilicite, motiv pentru care Biserica acelor vre­muri a fost nevoită și să emită de­crete care să stopeze neregulile. Mutarea oaselor sfinte a avut o destinație precisă: din Orientul Mijlociu, unde sfinții muriseră, spre centrul Romei, sediul bise­ricii romano-catolice. Istoricii presupun că rămăși­țele Sfântului Filip și ale Sfântu­lui Iacob au fost prinse în aceas­tă frenezie a mutărilor. In mod surprinzător, scheletele sunt in­complete, doar niște fragmente de tibie, femur și picior mumifi­cat. Tibia și piciorul sunt atri­buite Sfântului Filip, care a fost unul dintre cei doisprezece apos­toli originari, și despre care s-a spus că a fost prezent la „hrânirea miraculoasă a celor 5.000”. (Când Iisus și-a ridicat ochii și a văzut o mulțime mare venind spre el, i-a spus lui Filip: „De unde să cumpărăm pâine pentru ca acești oameni să mănânce?”.) Iar în privința femurului, se spunea că aparține Sfântului Iacob, o figură enigmatică din Noul Testament. Sfântul Pavel îl numește „stâlpul” primei biserici creștine din Ierusalim. Această poziție a și dus la moartea sa, după cum susține istoricul iudeo­­roman Iosif Flavius (30-100), după ce marele preot evreu Ananus l-a ucis cu pietre în anul 70. O moarte care este descrisă și într-un manuscris datând de la sfârșitul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea. Pavel îl descrie, de asemenea, pe Iacob drept „fratele Domnu­lui”, ceea ce pare să contrazică în mod direct dogma catolică privind virginitatea de-a lungul vieții Măriei. Așa că au apărut și teorii speculative, cum că Iacob era vărul lui Iisus sau chiar fra­tele lui vitreg. Un lacăr de cunoaștere Cercetătorii care au analizat fragmentul de femur de la Biserica Sfinții Apostoli susțin că au des­coperit urme de mercur încastrat adânc în porii și fisurile osului, un indiciu comun al tehnicii de mumificare din trecut. Dar au mai fost descoperite dovezi de îmbălsămare sporadică și de-a lungul secolelor, chiar și urme de insecticid pe relicve, care au fost datate ca provenind din anii 1950. Este vorba, deci, de con­taminări ale acestor relicve care au avut loc de-a lungul timpului și care au fost descoperite cu echipamente ale Unității de ac­celerare a carbonului radioactiv aflate la Universitatea din Oxford, Marea Britanie. Echipa de cercetători a mai descoperit urme de ulei de rapi­­țâ, în timpul săpăturilor, la baza altarului original. In urma dată­rii cu carbon, s-a apreciat că ule­iul datează dintr-o perioadă cu­prinsă între anii 267 și 539. Și cum Biserica Santi Apostoli a fost ridicată probabil în jurul anului 556, reiese că acest ulei este mai vechi decât biserica în sine, el ar proveni din timpul trans­portului relicvelor din Orientul Apropiat spre o biserică încă ne­construită. „Putem fi siguri că femurul păstrat de atâta timp nu aparține Sfântului Iacob”, este concluzia echipei de cercetători, „dar descoperirile noastre arun­că o licărire de lumină fără pre­cedent în perioada întunecată dintre moartea apostolilor în ju­rul anului 100 d.Hr. și depozita­rea ulterioară a moaștelor crești­ne, secole mai târziu, în inima Romei”. GEORGE CUȘNARENCU ale inactivității ȘTIINȚA ÎNCEARCĂ SA FACÄ LUMINĂ ÎN ZONELE CELE MAI PROFUNDE ALE REALITĂȚII ACTUALE SAU ISTORICE. EXISTĂ ÎNCĂ MULTE ZONE ALBE, ÎN CARE N-AU FOST GĂSITE TOATE RĂSPUNSURILE PLAUZIBILE. DESEORI, ARHEOLOGIA ESTE CEA CARE VINE SĂ UMPLE ACEST HIATUS. Consultații fără plată RISCURI MAJORE „Cel mai bun profesor în viață este experiența. ” Este scump, dar îți explică bine!” Renée Descartes

Next