Milcovul, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 455-529)

1971-01-14 / nr. 464

Ar­heHogică! Pentru­ anul 2071 s-a fixat o comisie, care, cică, Va avea da­rul să Cerceteze de unde pro­vine scheletul d­e chioșc din Dumbrăveni. In dorința de a nu da multă bătaia de can viitorilor arhe­­ologi, precizăm­­ scheletul este al chioșcului I.L.F. ara grave arsuri din incendiul izbucnit în 8 ianuarie 1971. Cum a izbucnit incendiul ? Foarte ușor, gestionarul Gheorghe Dumitrache a uitat aprinse soba și reșoul electric. A plecat acasă liniștit și... beat ca în mai toate zilele. Gata. Dacă vor mai fi întrebări, ți­nem să le dăm răspunsul în... 2071. Cum vă place Tot la... Dumbrăveni, altă tărășenie. O să-i puneți dum­neavoastră cititorii, titlul: „O noapte de pomină“, „Dragostea cu firul, firea și cuțitul" sau „Anișoara, iubește-mă, că te tai!". Mă rog ! loan I. Toader nutrea — zicea el — niște simțăminte foarte puternica pentru o fată din Chiojdeni. Aceasta însă i-a zis: „Dacă tu mă vrei, ăi află că eu, nul' Și s-a logodit cu altul, în timp ce fata se afla , în seara zilei de 4 ianuarie a.c. la alesul ei, în satul Cîndești, Ion I. Toader a tăiat firul electric lăsînd gazdele și musafirii să continuie pețitul pe­ ntuneric. Răzbunarea lui nu s-a oprit aici. Știind că logodnicii urmau să viziteze în următoarea seară și o altă rudă, Toader a ajuns înaintea lor, a pătruns în casa lui Constantin Preda, s-a bă­gat sub plapumă, așteptîndu-l cu un cuțit pe pernă. Bineînțeles că înverșunatul îndrăgostit a fost imobilizat și trimis în fața instanței. Curajos și arțăgos Întîmplarea — demnă da­r intra între verosimilele peripe­ții vînătorești, s-a petrecut, zi­lele acestea, aproape de Țifești. Vasile B. din Focșani se în­drepta către comuna sus-amin­­tită. Călcînd greșit pe marginea unei lante de­­ mărăcini, deodată de-acolo a zvîcnit „pușcă“, un iepure. Spre surprinderea călătorului Urechilă n-a luat-o la sănătoa­sa, ci, arțăgos nevoie mare, i-a sfîșiat pantalonul, mușcîndu-1 zdravăn și zgîriindu-l pe ne­poftitul oaspate. Un fel de : „Bine că te văd fără armă, ne putem răfui!* și-o fi zis, în sinea lui, iepuri­­lă. Bineînțeles că „victima“ și-a făcut griji­­ apelînd la medici „Dacă era un iepure... turbat ?!“ Nefiind vorba „nervii“ domnului de așa ceva, iepure pot fi dați pe seama împrejurării , s-a scos din... sărite oaspetele și nu s-a lăsat călcat pe... bătă­tură. Rubrică redactată de A. S. MILCOVIN Realizate pe parcursul a peste 40 de ani (între 1928—1970) de către cel mai reprezentativ poet al liricii noas­tre contemporane — Al. Philippide —­ pătrunzătoarele studii și eseuri care alcătuiesc conținutul volumului de fată, evidențiază manifestările ese­istului spre cercetarea rolului artei moderne în creația poetică, atit eu­ropeană cit și națională. Acestor largi preocupări le consacră poetul eseuri de o înaltă tiulă literară, pe care revăzlndu-le și selectîndu-le, cu mult discernămînt, le dă viață, publicîn­­du-le în recentul său volum, intitu­lat : Considerații confortabile. Cu acest volum, Al. Philippide, realizează o interesantă lucrare, care, împreună cu alte două valoroa­se contribuții anterioare: studii de literatură universală (1966), și Scriitorul și arta lui (1968) pune în discuție diferite obiective ale litera­turii. Receptiv la ecourile cău­tărilor mo­derne, intr-o Înțelegere dialectică a relațiilor tradiție — inovație și revol­tat că „excesul de falsificare, de transformare a realității“ duce la ba­nalitate, Al. Philippide, consideră că astăzi se scrie“ foarte mult și foarte ușor. Se scrie fără osteneală, fără ză­bavă, fără reculegere. Omul contem­poran este apucat de furia scrisului și a publicisticii. Azi, mai mult ca oricînd foiletoanele ziarelor sunt um­plute cu considerații asupra tuturor lucrurilor“. Deoarece în societate sunt mulți oameni “care n-au citit o carte de li­teratură in viața lor, dar care nu se simt bine dacă nu-și citesc jur­nalul în fiecare dimineață“, poetul avînd in vedere că ziaristica satisfa­ce nevoia de informație, curiozitatea socială a individului, susține că a­­ceasta „este un aliment spiritual de care omul în societate nu se poate lipsi“. Vorbind despre raportul dintre zi­aristică și literatură, eseistul consi­deră că punctul de contact dintre a­­cestea îl constituie reportajul, care, prin faptele diverse ce le confine este singurul aliment sănătos, limpede, nefaisificat, care poate hrăni pe scrii­tor“ cu lapte, punînd­u-i in contact cu viața reală, cu viata de toate zi­lele și că „intrarea scriitorilor in zia­ristică înseamnă pentru aceasta o ri­­licăre a nivelului scrisului“, o îm­bunătățire calitativă a ziarelor. Nefiind de acord cu falsa părere „că intre ziaristică și literatură ar exista contradicții și incompatibili­tăți absolute", autorul afirmă, cu de­plină justificare, că această prejude­cată este cunoscută de „pe vremea cînd literatura nu era considerată ca o profesiune, și că astăzi ziaristica și literatura, apropiindu-se intre ele nu au decit de ciștigat „dar poate mai mult ziaristica decit literatura“. Considerind că ziaristica este îna­inte de toate, o meserie, și că ta­lentul ziaristului nu se confundă cu al scriitorului, autorul Considerațiilor confortabile este de părere că „talen­tul ziaristului este făcut din inteli­gență și pricepere“, la care „se ada­ugă rutina scrisului zilnic“, fără de care activitatea ziarului „nu se poa­te închipui". O altă temă care domină conținutul volumului de față o constituie pro­blema tradiției literare românești. Stu­dii ca : Avem o tradiție literară ?, Tradiție clasică și tradiție națională, Rebreanu și sufletul mulțimii, Stilul ardelean în literatura română, Tradi­ția literară românească etc., fie că a­­nalizează fenomenul in totalitatea sa, fie că vorbesc despre manifestările individuale ale scriitorilor, pun in lu­mină remarcabilele calități, de eseist ale distinsului poet și omului de ra­finat gust literar. Intrebîndu-se dacă avem o traditie literară, Al. Philippide meditează pe marginea volumului lui Lucian Blaga Spațiul mioritic, ajunglnd la intere­sante concluzii, dacă ținem seama că ele au fost formulate cu ci­iva ani mai devreme (in 1936) de cele ex­primate magistral de G. Călinescu in a sa Istorie a literaturii române de la origini și pînă în prezent. Disociind tradiția de „ciobănismul mistic“ și de „ortodoxismul“ pe care se preconiza Blaga, Al. Philippide, pro­pune ca „părăsind plaiurile mistice ale spațiului mioritic, să ne îndreptăm atenția spre citeva mari influențe de bază, care, în perioada de asimilare a literaturii noastre s-au amestecat cu fondul literaturii populare, alcătuind o tonalitate generală românească, pe care o simțim in orice scriitor român“. In continuare, delimitînd tradiția și de specificul național, criticul menți­onează că acest „element profund și primordial... este prezent in toate manifestările unei culturi, este Însăși firea unei culturi“, este totodată „un ansamblu, mai mult sau mai puțin o­­rînduit, de obișnuințe, de maniere, de apucături și în același timp un mănunchi de modele și de exemple, consacrate printr-o lungă întrebuința­re“ ; este „așadar un tezaur de valori clasice“. Ultima parte a volumului cuprinde interesante reflecții, cele mai multe redate sub forme de aforisme și ma­xime, în care autorul consideră că spre a-și dovedi lui însuși că există, spiritul uman, „are nevoie de stabi­litate“, pentru că „cea mai înțeleap­tă îndeletnicire" a sa este „de a-și căuta și de a-și alia limitele“. Exemplare sub aspectul informației, al rigorii analitice și al probității ști­­ințifice, studiile și eseurile ce alcă­tuiesc conținutul volumului de tată, cu toată diversitatea lor tematică și de informație se încheagă intr-o unitate firească, oferind cititorilor texte va­loroase ce prezintă retrospectiv pu­blicistica literară ai lui Al. Philippide și exprimă personalitatea creatoare a ilustrului poet. Dumitru LAZAR Lumea cărților AL. PHILIPPIDE: „CONSIDERAȚII CONFORTABILE“ Covorul de zăpadă a început să se retragă și de pe crestele de piatră ale munților Vrancei Foto . N. MOLDOVEANU (Urmare din pag. I)­ rășești Cadăr Delus... și așa mai departe. Alții, tot atii controlează de numeroși, cablurilor zeci de-a­ lungul de kilo­metri de rețea. Radu Stănescu, Ion Marcu, Mihai Paraschiv,­­­­i­­colae Miron și ceilalți colegi ai lor, după goana prin beznă cu mașinile de intervenție, se cațără la mulți metri de-asupra pămîntului, lingă zum­zetul de coarde al ca­blurilor, pe bazele ca niște gîtui de chitări ale stilpilor de metal sau beton. Atunci, pe vreme bună sau pe vis­col, viețile multora din­tre ei depind nu nu­mai de priceperea și îndemînarea fiecăruia ci și de atenția și disci­plina celorlalți. Toți știu că în mîinile lor se află viata tovarășilor de muncă, care tre­buie apărată de fulge­rul minunat, dar și u­­cigător al elecricității. Nu durează mult. In medie, defecțiuni înlăturarea ungi se cifrează la citeva zeci cunde. Încordarea de se­este insă supremă, echivalînd cu efortul unei Întregi zile de muncă din alte domenii de După secundele activitate, acelea de tensiune, cînd totul a reintrat în normal și cînd cu gesturi tre­murate se aprind țigă­ri, fiecare are un gînd de dragoste și prețuire pentru tovarășii săi. Omului din afară ii este greu să descifreze în profunzime aceste tai­ne. Mi le-au deslușit insă tînărul inginer șef Gheorghe Moșescu și maistrul Nicolae Tătaru, secretarul organizației de partid pe exploatare. Nu lucrează de prea multi ani împreună, insă aici, unde munca oamenilor se ridică la valori aidoma celor atinse de energia pe care o stăpinesc, timpul se modifică fil­­trând adevăruri nebănuit de pure. Era in cuvintele lor o modestie, pentru mi­ne neînțeleasă de­plin. înțelesesem că pentru toți cei peste 260 de salariați ar exploa­ oameni Intre constelații tării electroenergetice, munca asta încordată În­semna meseria pe care o iubeau și pe care o considerau ca pe oricare alta. Pentru reporter insă orele petrecute în mijlocul lor a însemnat o revelație. Știam că din acel moment nu voi mai putea percepe ca pe ceva obișnuit i­­maginea unui electrici­an care sus, deasupra capetelor noastre lu­crează la rețea. Iar cînd am părăsit incinta explo­atării la o oră tîrzie din noapte, sclipirea lim­pede și vie a luminilor­­ orașului împrumutase parcă ceva din perso­nalitatea oamenilor pe care-i cunoscusem. ^ ^ ^ 9 : AGENDA­­ CULTURALĂ . In cadrul întrecerii repu­­­­blicane a brigăzilor artistice­­ de la orașe și sate — in­a­chinată aniversării a 50 de ani de la înființarea partidu­­­lui — s-a desfășurat recent, la Adjud, etapa județeană­­ a competiției. Manifestarea, in cadrul că­­­­reia s-au întilnit brigăzi ar­­­tistice aparținând așezăminte­­­lor de cultură, sindicatelor din I.A.S. și I.M.A., coopera­­­­tivelor agricole de producție , a însemnat o utilă și antrenan­­­tă confruntare. Dintre formațiile participante­­ s-au detașat, atit prin textul­­ programului de brigadă cit și­­ prin nivelul interpretării sale,­­ echipele care au reprezentat în TM concurs căminul cultural din a Homocea, casa de cultură din Adjud și sindicatul C.F.R. Ad-A­jud — sector mișcare. ★ W Concomitent, s-au întilnit la­­ centrul Dumitrești, in cadrul ce­ TM­lui de al X-lea concurs al for­­mațiilor artistice muzicale și coregrafice, formațiile repre­zentative ale căminelor cultu­rale din comunele Dumitrești, Chiojdeni, Jitia și Vintileasca. Cei peste 150 de artiști ama­­­­tori — dansatori, soliști vocali­­ și instrumentiști — făcînd do­­­vadă unei deosebite pregătiri au­­ reușit să realizeze un spectacol , de o apreciabilă ținută artistică.­­ La capătul acestuia, aplauzele TM spectatorilor prezenți, adresate 4% deopotrivă dansatorilor din Du­­­mitrești și Jitia, soliștilor Va­­­silica Alexandru, Marcela Bu­suioc, Cristian Tănase și Ion­­ Apostol, au Însemnat răsplată și recunoștință pentru momen­­­­tele de autentică artă oferite. tv JOI 14 IANUARIE 10.00—11.30 Emisiuni-lecție pentru lucrătorii din agricultură. 18.00 Deschiderea emisiunii­­— Emi­siune în limba maghiară. 18.30 La volan. 18.50 Mult e dulce și frumoasă. 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri — emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Cînd actele nu corespund rea­lității. Anchetă realizată în ju­dețul Arad. 20.45 Itinerar plastic: Bacău. 21.00 Film serial: „Vidocq’’ (VII. 21.30 Baschet masculin : Steaua — Spartak Leningrad (Cupa Cu­pelor). Repriza a 11-a. 22.00 Teleglob. 22.30 Noapte d­? ianuarie­. Un bu­chet de lieduri și romanțe. 22.50 Telejurnalul de noapte. 23.00 închiderea emisiunii programu­lui 1. VINERI 15 IANUARIE 10.00—11.30 Emisiuni-lecție pentru lucrătorii din agricultură. 17.00 Deschiderea emisiunii. Tele­­școală : limba română — clasele IX-50; fizica cl. a XlI-a. geografie cl. IX-XII. 18.00 Căminul. 18.50 Revista economică Tv. 19.10...............loto 19.20 1001 de seri — emisiune pentru cei m­ici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Film artistic : „Beldmareșala" cu Rita Pavone. 21.40 Mai aveți o întrebare ? 22.40 Telejurnalul de noapte. 22.50 Închiderea­­ emisiunii­ radio JOI 14 IANUARIE PROGRAMUL I­ I 6.00 De la 6.00 la 9.30. 9.30 Odă limbii române. 10.30 Clubul călătorilor. 11.05 Cînt­ă Doina Spătaru. 12.00 Melodii de Constantin Ale­xandru. 12.30 Întîlnire cu melodia populară și interpretul preferat. 13.00 Radiojurnal. 13.22 Rebus melodii. 14.00 Compozitorul săptămînii: Hec­tor Berlioz. 15.05 O jumătate de secol de luptă eroică. 16.00 Radiojurnal. Buletin meteo-ru­­tier. 16.15 Coruri bărbătești. Formația Pa­latului culturii din Pitești. 16.30 Melodii cunoscute, interpreți îndrăgiți. 17.00 Antena tineretului. 18.00 Orele serii. 20.00 Tableta de seară. 20.05 Zece melodii preferate. 20.55 Știința l­a zi. 21.25 însemnări. 21.30 Revista șlagărelor. 22.00 Radiojurnal. Buletin meteorolo­gic. Sport. 22.55 Moment poetic. 23.00 Concert de seară. 0.03—6.00 Estrada nocturnă. MEMENTO • MEMENTO • MEMENTO • MEMENTO • MEMENTO cinema JOI 14 IANUARIE Cinema UNIREA Focșani — „Căpita­nul Florian“. 14.45—17.45—20.45. Telefon 1204. Cinema FLACĂRA Focșani — „100 de carabine". 15.15—17.15—19.15—21.15. Telefon 1161. Cinema POPULAR Adjud — „Patricia și muzica". Cinema LUMINA Mărășești — „în­toarcerea doctorului Mabusse". Cinema POPULAR Panciu — „Picioare lungi, degete lungi". Cinema VICTORIA Odobești — „Pa­tricia și muzica". N.R. Ziarul nu-și asumă răspunderea pentru eventualele schimbări în pro­gram. I Joi 14 ianuarie 1971 O modernă bază sportivă în luna august a acestui an, asociația sportivă „Voința" va împlini două decenii de la în­ființare. La timpul respectiv, rubrica noastră va trece în re­vistă realizările sportivilor coo­peratori, mersul ascendent al asociației în realizarea dezide­ratelor majore care stau în fa­ța mișcării sportive de masă din patria noastră. în cele ce urmează, ne pro­punem o succintă prezentare a bazei sportive de care benefi­ciază cei peste 1100 membri ai asociației. Aflată pe strada Alexandru Golescu, în vecinătatea Licee­lor „Unirea“ și economic pre­cum și a Școlii profesionale M.I.U., baza sportivă „Voința“ a început a-și contura dimen­siunea și silueta ei actuală în 1966 cînd un mare număr de cooperatori de la „Sporul“ și „Prestarea“ au nivelat un te­ren viran, folosit pînă atunci ca seră de către I.G.O. Focșani. Entuziasmul tinerilor de la cooperativele meșteșugărești din municipiu, ajutorul acordat de conducerea U.J.C.M. Vran­­cea se pot vedea astăzi în as­pectul bazei care dispune de două terenuri de volei, unul de handbal, o groapă de sărituri, precum și de un modern grup social. Terenurile sunt drenate cu zgură roșie, drenajul ofe­rind posibilitatea desfășurării normale a întrecerilor sportive, imediat după încetarea unei ploi care a durat chiar și 24 de ore. Tribuna bazei are o capacita­te de peste 400 locuri și exis­­tă condiții ca aceasta să fie ex­tinsă. Grupul social este for­mat din trei vestiare, baie, in­stalații sanitare etc. Așadar, fără a continua descrierea ca­racteristicilor elementelor care compun baza sportivă „Voin­ța", cititorul își poate da sea­ma că, la ora actuală, mește­șugarii focșăneni dispun de cea mai modernă și completă bază de antrenament și între­ceri sportive din județ. Ne surprindă însă, prezența în incinta bazei sus-amintite a unei case dărăpănate, care estompează valențele de fru­musețe și perspectiva de an­samblu a terenurilor și grupu­lui social. De la președintele asociației, Cristofor Voicu, a­­flăm că, deși s-au făcut la or­­ganele locale ale administrați­ei de stat, repetate intervenții, situația continuă să persiste și prezența „petei negre" din cva­si (și posibilul) complex­ sportiv este... evidentă. O bază sportivă își dovedeș­te utilitatea, sensul existenței ei, prin modul ei de exploata­re și în ultimă instanță prin rezultate obținute de benefici­ari în activitatea sportivă de masă sau de performanță. Ne vom opri, departe de a epuiza problema, asupra cîtorva as­pecte legat­e de activitatea sportivilor meșteșugari din Focșani, care în cadrul „Voin­­țiadelor“ obțin în fiecare an rezultate meritorii. Interlocuto­rul nostru, Manole Tucan, un inimos și veșnic tînăr activist sportiv (de aproape două dece­nii „legat" de viața asociației) ne prezintă zeci de aspecte care converg spre ideea că ba­za sportivă oferă posibilitatea practicării unei activități spor­tive cu o largă participare. Campionatele proprii, ce în­cep cu faza sa cooperativă scot la iveală zeci și zeci de talente care cunosc afirmarea fie în cadrul asociației sau, cum este cazul unor atlete și tră­gătoare de tir, în alte cluburi sportive. Echipa de handbal masculin antrenată de Dumitru Bucur, se pregătește asiduu în vederea barajului pentru divi­zia B, care va avea loc în lu­na aprilie și se va disputa în compania echipei ieșene "Vo­ința". în prezent, baza sportivă „Voința", mîndrie a coopera­torilor meșteșugari din Focșani așteaptă ora marilor întreceri sportive... Nicolae SOCODAN 1 „SOIUL DE PROFESIE“ (Urmare din pag. 1) pe lângă Consiliul popular al comunei Cîmpineanca, pe V. Pogan. Adică, ți-am luat nevasta, acum pot să te dau în judecată și să fiu liniștit... Iată un fragment din reclam­ație, în ortogra­fia autorului ei: „Tovarășe Președinte, subsemnatul Olteanu Mihai, cu domiciliul în ora­șul Focșani..., cu stimă și respect vă aduc la cunoștință nemulțumirea mea. In ziua de 29.XI. 1970, pe la ora 13,30, eram în stația de autobuz I.G.O. lingă Miliția Cîmpineanca, unde eu așteptam autobuzul spre Focșani și în același timp din direcția Focșani a ve­nit autobuzul care își continua cursa la cap de linie unde a coborît mai multe persoane printre care a fost și numitul Pogan Vasile... de profesie tractorist și avînd o ură personală mai demult s-a luat de viața mea cu in­sulte, injurii și amenințări... Și pe mine mă face și vagabonț...” Am reprodus doar un fragment din această declarație, în urma căreia se intentează acțiune, urmînd ca prima audiere să aibă loc în ziua de 13 de­cembrie. Aici însă, se constată că­­ de fapt nu atît V.P. a jignit, ci copilul acestuia... La următoarea ședință, cea din 27 decembrei 1970, reclamantul nu se mai prezintă și, ca urmare a acestui fapt acțiunea se clasează. Și-a dat oare se­ama M.O. de nevinovăția celui reclamat, ori i-a fost, brusc, rușine ? Doar judecase destul de bine faptele, le „analizase". Opi îl interesa o „in­timidare“ a lui V. P. ca să-și aibă dragă doamne, asigurată „liniștea“ ? Se pare că această ipoteză este cea mai credibilă. Și, după mărturiile oa­menilor,­­a comisiei de judecată, ac­țiunea lui M.O. este falsă și neînte­meiată. Abia acum se teme reclaman­tul de pirít ? Iți mai aduci aminte, Mihai Olteanu, cînd ai „plec­at în lu­me“ cu soția lui V.P.? Era pe 23 mar­tie 1970 atunci... Chiar, de ce nu ți-a fost frica atunci de injurii, jigniri și celelalte amenințări la adresa dumi­­tale ? Am mers apoi la fostul cămin al lui M.O., acolo unde și soția, adevărata so­ție, și copiii îl așteptau, l-au așteptat atîta timp. Dar pentru ei, anul aces­ta a venit iarăși cu aceeași tristete de suflet și undeva, în casă, o umbră de singurătate devine o obsesie. Am vorbit cu Sultana Olteanu, în jur e­­rau 2 copii mici, cel mai mic de un an și 4 luni abia, și cuvintele se legau greu, ori mai cu seamă clipa reme­morărilor era neobișnuit de grea. — El îmi dă cite 400 lei pe lună și atît. Vine din cînd în cînd să-și vadă copiii. Și spune că asta e casa lui... Acum pronunță el din memorie pgr. că, l-am urmărit buzele care abia s-au întredeschis și liniștea aceea cu care are puterea să treacă peste momentele grele. Vasăzică, M.O. dă 400 lei pen­tru 5 copii și-i vizitează „din cînd în cînd..." Sî spune că asta e casă lui­ Ei nu, M.O., nu mai este casa dumi­tale, ci a acestor 5 copii, a femeii care crește copiii. A dumitale nu mai este, și asta o știi destul de bine... — De aceste sărbători de iarnă, nu a luat nici un cadou copiilor, o ro­chiță, un pantof­i întreb, deși bănuiesc răspunsul, ob­serv întîi negația ochilor, și asta e de ajuns. — Nu, de cînd a plecat nu a adus nimic. Bani da, v-am spus 400 lei. Nu știu de ce, îmi vine să cred că această femeie nu mai poate plînge. Spune de nu știu unde, din care par­te a sufletului­­ adică, șoptește mai mult: „Dar femeia aceia care despar­te casele oamenilor nu are nici o lege ?“ Nu, nu era vorba despre o lege o­­menească, nu știu dacă după atîta tristețe mai poți crede în legile ome­niei, d­ar sigur se gîndea la dreptate neapărat. Și n-a rostit, aici numele so­țului, ci numai a plecat, cu mîhnire, capul. în­ sch­imb, o facem noi. Pentru că nimănui nu-i este permis să batjoco­rească, să încalce starea dreaptă a lucrurilor, să murdărească și să ne­cinstească viața. Mihai Olteanu și-a bătut joc de tot, pentru el nimic nu este drept și sfînt. Acasă, 5 copii nu au cui să spună tată. De ce, și pentru ce M.O. ? Pentru tîrziile dumitale „sentimente“ de crai tomnatic, ori poște pentru „nepotrivire de caracter", după ce ai dat viață la 5 copii? Ca să vorbim numai de cei legitimi. Ori ca să intentezi acțiuni judecătorești, pe care apoi le abandonezi cu aceiași seninătate cu care ți-ai părăsit nevas­ta ? Credem că a venit cazul ca Mi­hai Olteanu să fie trezit la realitate. „Cetățeanul onorabil“ poate face subiectul unei al comunei d­ezbateri cetățenești și blamarea morală a ce­lor lungă care trăiește să fie primul avertisment. NOTA „Picturile“ de la teatru Printre „documentele" muni­cipiului, clădirea teatrului este o mîndrie pentru toți focșăne­­nii, ea făcînd parte cele cîteva unicate din printre țară. Evident, că suma exempli­ficărilor ar putea continua. Dar pe poi ne interesează nu aspectul enumerativ în si­ne, ci un altul, pe care dorim a-l enunța mai pe larg în rîn­­durile ce urmează. După cum se știe, de aproape un an de zile clădirea teatrului se află în reparație. S-au depus eforturi materiale deosebite în ceea ce privește lucrările de re­novare. Și, desigur, cînd proiec­tul va fi realizat, aceste eforturi se vor arăta că nu au fost za­darnice. Un „amănunt" — deci un fapt de „mică" importanță — a scă­pat: picturile interioare. Toată lumea își amintește de super­bele uleiuri în stil renascentist care se aflau pe bolta centrală a sălii, apoi de cele de pe bolta foaierului Astăzi e­e au fost înlocuite cu binecunoscutul stil de iarma­roc, specia „femeia fatală care înghite săbii, intrați vă rog­­i leu intrarea...“ „Picturile“ în­josesc nu num­ai monumentali­tatea clădirii, dar jignesc ora­șul în general De multă vreme nu ne-­a mai fost dat să vedem o atîta lipsă de bun gust ca în realizarea celor două bolți de către „artiștii” din București (ce vreți dom'le? !). Ceea ce se mai poate face acum este anga­jarea unui contract cu artiști plastici consacrați pentru resta­bilirea bunului gust — aceștia pe de o parte, iar pe de alta, „artiștii" din București trebuie puși să suporte financiar și pe­nal avarițiile artei lor prin mal­tratarea bolților teatrului, după ce, inițial, au stricat opere de artă de reală valoare : picturi­le existente înainte de începe­rea renovărilor Artié­ vom fal­sifica cu bună știință „docu­mentele“ culturale ale unor de­cenii întregi de viață spirituală. Și ni se pare mai grav ! TIPARUb I întreprinderea poligrafică Bacău Y

Next