Mişcarea, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 178-200)
1919-09-12 / nr. 187
4 r 4 n r A ANUL XÎIÎ No. 187 Dezastrul Alegerile se apropie şi cu ele inevitabilul dezastru al unor oameni cari au abuzat de numele de român pentru a se pune în seviciul intereselor streine. Alegerile se apropie, aducând osânda ferocelui reacţionarism al tuturor fracţiunilor conservatoare, tiuite—, oricare le-ar fi firma—, prin aceleaşi încercări de a se împotrivi reformelor democratice. Alegerile se apropie şi începutul lor înseamnă apusul demagogismului răzvrătitor al vânzătorilor de vorbe, — sfârşitul lamentabil al resturilor unui politicianism odios,— dispariţia pescuitorilor în ape tulburi şi a sămănătorilor dezordinei... De toate acestea îşi dau prea bine seama şi coservatorii naţionalişti şi Cocea, şi progresiştii şi toţi acei cari, bazaţi pe un trecut dubios au îndrăznit să vorbească în numele ţărei, lucrând necontenit contra ei. Pentru aceasta alegerile pe care le pretindeau atunci când ştiau că nu se pot face, au devenit pe dată „prea apropiate“ şi făcute prin „surprindere“ îndată ce data lor a fost irevocabil stabilită. Opoziţia se teme să ia contact cu masele. Conştientă de impopularitatea unei politici de vânzări, concesiuni, tranzacţii cu demnitatea şi interesele ţărei, — ar voi să amâne data fatală când ţara o va condamna definitiv. Nerăbdătorii au nevoe de amânare—, democraţii au nevoe de „timp“ pentru a se pregăti,— „alaşii poporului“ acum abia vor să se prezinte electorilor lor prezumtivi. Şi totuşi în numele acestora, în numele credinţelor ţărei şi a voinţei ei vorbesc de atâta timp... Alegerile se apropie. Ele sunt începutul altor timpuri. Ele sunt zările unei noui vieţi şi apusul dezastros al ultimelor intrigi. Ele aduc dezastrul şi reînvierea, ele condamnă şi aprobă, dărâmă şi clădesc... Zădarnice sunt deci strigătele asurzitoare ale vechiului politicianism : uraganul ce se apropie va sfârşi prin a acoperi sub dărmături pe acei ce s’au încăpăţînat să se adăpostească în ruinata clădire a unor concepţii din alte vremuri. P. C. Redactie sl fttfcwtostetFaţi® fs Reclame Se primme te asatRpnjn)avaatH^-wi dijmei ia Admi *âe*ratS!» aM, tegf r*i f. Uafetrf 6. Dnc*i*-Ari«fsi prifc tmeta agg»)«!« de primfcftate. VINERI 12 SEPTEMBRIE 1919 iSlSSsSSS Apasrc zilitlc wi f ^r^xxzzs Snb Dsrecfmaea uimi comitet B * % |S«Tj1Î de Redacfie ^ | ^ J? 3^SSi^BE^®$c^^r^aBQ08®5SSSEáffiS5ffliímÉ^SíSSS0B® Ecouri „Milla Iacsici" noua lucrare dramatică, în versuri, a d-lui I. Peretz, a fost pusă în repetiţie la teatrul naţional din Bucureşti. In rolurile prime d. A. Macri-Eftimiu şi maestrul Nottara. In „Milla Iacsici“ apar 85 personagii. * Intr’un interview acordat unui cronicar teatral, artistul Maximilian anunţă în noul repertor al Companiei sale : „Clopotele din Corneville“, „Giroflé-Girofla“, „ Voiajul în China“, „împărăteasa“ precum şi o piesă de mare spectacol „Arséne Lupin“. * Charles Diehl, cunoscutul profesor al Sorbonnei, a scos un nou studiu asupra Bizanțului în care studiază evoluția civilizației bizantine. * „Comunicat Literar". Un editor francez, Figuiere din Paris, a avut ingenioasa ideie de a scoate un „comunicat literar" în care anunță toate nouile apariții de librărie. * „Imperialismul American" este un interesant studiu ca va apare în curând, și în care autorul, d. Virgil Barbot, studiază „doctrina lui Monroe“. Guvernul Leton Nauen.—Ulmanis președintele Letoniei de est a luat portofoliul Ministerului de Războiu, Kallin Ministerul Economic. Ministerul de interne nu este încă ocupat. Franţa ne aprobă Ceea ce nu voeşte să înţeleagă preşedintele conferinţei de pace de la Versailles şi mai ales finanţa americană care nutreşte o poftă nebună pentru acapararea bogăţiilor noastre, înţelege atât presa, cât şi întreaga opinie publică franceză. La ordinea zilei este chestiunea rechiziţiilor ce le face armata noastră în Ungaria. Presa franceză socoteşte justificate aceste rechiziţii. Franţa le socoteşte, dar se pretinde că nu ne poate da nici un sprijin din cauza opoziţiei îndârjite a Americei. Ziarul „Le Matin“ ocupăndu-se intr’un articol de această chestiune, face următoarele juste aprecieri: In cursul ultimelor tratative privind Ungaria, guvernul francez, cu toate bunele sale dispoziţiuni, n’a putut rezista presiunei americane şi a aderat la decizii pe cari opinia publică română le judecă drept revoltătoare. Această opinie n’ar putea dar să înţeleagă că e interzis României să procedeze la rechiziţiuni în Ungaria, spre a şi întreţine o armata pe care provocările maghiare au târât-o în luptă. Atunci când noi cerem Germaniei rambursarea cheltuelilor de ocupaţie pe Rin, cum cerem României să întreţină armata din Ungaria pe spesele sale, atunci când la ea lipsa alimentară este atât de mare ? Blok-Notes Politică şi naţionalism Conservatorii tachişti secundaţi de cei averescani au hotărât să opue toată rezistenţa împotriva politicei de rezistenţă preconizată de d. Brătianu pe chestiunea naţională. Totuşi d. Take Ionescu, care combate această politică, îşi zice şeful unui partid conservator-naţionalist!... * Optimism Din „Epoca“ de azi: „In cercurile opoziţiei circulau ieri veştile cete mai optimiste asupra rezolvirei crizei de guvern“. Asta însamnă că toată nădejdea opoziţiei e că Aliaţii nu vor ceda României— şi deci mare bucurie printre coservatorii naţionalişti !... igreii sinilor A plecat la Paris, atunci când ţara suferea sub jugul duşmanului, —nu pentru a-i susţine cauza,—după cum declara,—ci pentru a o acuza că nu şi-a respectat angajamentele, încheind pacea atunci cînd rezistenţa era încă posibilă. A continuat prin formarea unui guvern de partizani, cu care a păşit pe calea tuturor concesiunilor, fără ştirea şi consimţământul ţărei. A sfârşit printr’o serie de intrigi nefaste menite să discrediteze în faţa conferinţei, reprezentanţii României arătându-i ca duşmani ai înţelegerei şi democraţiei. S’a reîntors în ţară, — nu ca un om nou cum i-a plăcut să declare într’un discurs celebru prin neadevărurile lui,—ci ca acelaş vechiu şi mic politician de la Caracal. A început prin a nega tot ceia ce făcuse de Paris,—cercând să îmbrace o altă haină, care nu se potrivea de ioc cu strâmtele sale interese. A continuat prin a se arata în aadevărata ei lumină de vândut streinilor, atunci când le-a oferit petrolul în schimbul bunăvoinţei lor. A sfârşit cu acea politică de „sărut mâna“, de transacţii şi concesiuni nedemne,care l-a făcut odios oricărui bun român. Acesta e istoricul activităţei marelui european în ultimii trei ani, şi când spunem că a sfârşit, înţelegem doar sfârşitul unui episod din acest roman politic atât de bogat în aventuri. Căci d. Take Ionescu mai are încă mult de trăit. Activitatea sa va fi veşnic prodigioasă atât timp cât va fi încă vreun bun care să poată fi concesionat streinilor, vre-o posibilitate de transacţii cu o mare finanţă, vre-o robie de impus micului popor oriental care a avut nenorocirea să dea naştere unui mare european... Ce noroc că alegerile vor arunca o piatră destul de grea peste mormântul politicianismului agreatului streinilor,făcând imposibilă nenorocirea unei reînvieri. Roland CANDIDAŢII Partidului naţional-liberal pentru alegerile generale de la 5,6, 7,10 şi 11 Octombre c. Pentru Adunarea Deputaţilor 1- G. G. BARZESCU, ministru de interne. 2. Preotul I. GOTCU, prof. Sa Seminar. 3. TH VASÎLIU, prof., fost deputat. 4. I. DORON, învăţător. 5. E. HSLOVANU, decanul baroului de avocați, fost deputat. 6. V. MATEI, sătean. 7. CONST. G. TOMA, avocat, fost primajutor de primar. Pentru Senat 1. C. B. PENNESCU, avocat, fost senator și deputat. 2. Dr. M. MANICATIDE, prof. universitar. 3. ATH. ATH. GHEORGHIU, avocat, fost deputat. Semnul nostru este Ce datorăm IAŞILOR ? — Cum înţelege „Protestarea“ a respecta vechea capitală a Moldovei — Atragem atenţiunea ieşenilor asupra articolului din „Protestarea“—surogatul „Epocei“—cu privire la măsura la care guvernul liberal a luat-o, de a da 5 milioane lei oraşului Iaşi, pentru refacerea mult întristatei capitale a Moldovei. După „Protestarea“ Iaşii „putea să mai aştepte“. E destul să ne gândim la ruina în care bătrâna Capitală a dulcei Moldove, se găseşte de pe urma armatelor ruseşti, a oştirilor noastre, pe timpul răsboiului şi a enormei afluenţe de refugiaţi, pentru a înţelege cât de oportună, cât de românească, şi cât de nobilă a fost măsura pe care guvernul s’a crezut dator să o ia faţă de laşul pribegiei noastre, de laşul care a concretizat în vremea ocupaţiei, colţul de ţară liberă a României mici de atunci. Când timpurile grele se abătuse asupra ţărei noastre şi când furtuna părea că va distruge totul din vechea temelie a României şi când oştirea în retragere se pierdea în boale, Moldova a fost colţul de ţară unde Rege şi Drapel românesc au găsit locaşul unde să poată adăposti, iar laşul cari păstrează în pitorescul lui ceva din cronicele bătrâne, a ştiut să fie Capitala ţarei libere, de unde a pornit credinţa în mântuirea acestui neam. In Iaşi s’au primit primele coloane de ardeleni veniţi să lupte pentru neamul nostru. In Iaşi s’a închegat unirea cu Basarabia şi tot de acolo a venit ordinul de mobilizare care a dat din nou putinţa Regelui României să fie alături de marii noştri aliaţi. Un oraş atât de legat cu istoria neamului nostru nu putea fi uitat. Al lăsa în ruină, în murdărie, în lipsurile ce pătează frumuseţea lui arhaică, ar fi fost un act de impietate. Atât mai rău şi atât mai trist pentru acei români, cari pot scrie, cum citim în ziarul d-lui Filipescu, că Iaşii „puteau să mai aştepte“ până să-şi vindece rănile şi până să devină locuibil! „VIITORUL ZEVAIRE 751 31 „Mirul şi Hloe“ Inzistenta propunere pe care dl T. T. Burada o face din nou direcţiunei teatrului, de a se sărbători primul veac de când s’a jucat în Iaşi, pentru întăia oară, o piesă în limba românească, exprimă nu numai un puternic simţ naţional, dar şi o neţărmurită dragoste pentru trecutul atât de frumos al Iaşului vechiu... Bătrânul etnograf şi istoriograf ieşan— cu inima totdeauna tânără—care pune atâta interes şi atâta preţ pe ceea ce a fost, a scris o pagină istorică consacrată acestui fapt important din evoluţia noastră culturală şi artistică. In primul volum din „Istoria Teatrului din Moldova“ d. Burada ne descrie împrejurările în care s-a jucat pentru întăia oară pastorala „Mirul şi Hloe“ scrisă de însuşi Gheorghe Asachi. Pastorala lui Asachi, prelucrată după Gesner şi Florian, a fost jucată de un „teatru de societate“, alcătuit din elemente diletante cari aparţineau familiilor boereşti de pe vremuri. „Mirul şi Hloe“ s’a reprezentat pentru prima oară a treia zi de Crăciun in anul 1816, în casele Hatmanului Ghika peste drum de Mitropolie, de cătră „copiii boerilor Ghika şi Sturza“ . Doamna Şubin, născută Ghika, a ţinut rolul „Hloe“, prinţul Ghika a jucat pe păstorul „Mirul“ şi Costachi Sturza rolul lui „Lizes“. Iată ce ne spune dl Burada despre succesul acestei prime reprezentaţiuni româneşti : „Publicul ieşan în genere simţi o adâncă impresiune aflând mai cu seamă că însuşi capul bisericei noastre, vrednicul Mitropolit Veniamin, nu numai că a încurajat această încercare, dar încă i-a şi dat binecuvântarea sa, venind să vadă cea întâi reprezentaţie în limba patriei“. Edgard Quinet în opera sa „Les Roumains“ scrie şi el despre această reuşită încercare a lui Asaki: „Acest spectacol într’un salon particular, luminat de câteva lumânări, i’a părut lui Veniamin admirabil, încât teatrul român s’a inaugurat sub patronajul lui, ca în timpul misteriilor.... Asaki a închinat interpreţilor sei câteva versuri în care cîntă triumful limbei româneşti care „în un timp de ovelire se vorbea numai la stână“. De la „Mirul şi Hloe“ datează inaugurarea teatrului românesc în Iaşi. Pentru toate aceste fapte şi împrejurări putem înţelege de ce marele admirator al trecutului nostru care e d. T. T. Burada, stăruie ca acest centenar să fie sărbătorit pe scena naţională a lui Milic şi Alecsandri. ’ Araid Ziarul „Epoca“ organul conservatorilor de sub conducerea d-lui TACISE IONESCU, GENERAL AVERESCU, DIM. GRECEANU şi alţii protestează împotriva faptului că guvernul a dat prin decret-lege suma de 4.000.000 lei pentru reparaţiunea străzilor din Iaşi. Cetăţenii Iaşului să ia act de această protestare a conservatorilor. 5 OCTOMBRIE Ne apropiem de această dată care va rămânea însemnată în istoria democratei româneşti. La 5 octombrie a. c. vor începe alegerile generale în ţară, care se vor face pe baza votului universal. Pentru prima oară vor veni deci să-şi spue cuvântul toate elementele cetăţeneşti, poporul de la sate ca şi cel de la oraşe, care a fost pus pe acelaş picior de egalitate în viaţa noastră politică. Ziua de 5 octombrie este tot atât de însemnată şi pentru partidul Naţional-Liberal, care singur, în cuprinsul vechiului regat, a realizat această mare reformă democrată, care a figurat de ani de zile în programul său. Cu toate rezistenţele şi opunerile celorlalte grupuri politice, cu toate împotrivirile conservatorilor, partidul naţional-liberal a trinfat realizând această operă democrată pe care d-l I. I. C. Brătianu a anunţat-o la Iaşi după războiul din 1913 şi care a fost legiferată tot sub guvernul d-lui I. I. C. Brătianu, şi tot la Iaşi din timpul gloriosului răsboi care ne-a adus unitatea naţională. In istoria democraţei româneşti care e istoria politică a partidului naţional-liberal, ziua de 5 octombrie rămâne o dată memorabilă, de la care începe o nouă viață politică, cu participarea tuturor elementelor cetăţeneşti. La ordinea zilei PHaei la Iaşi ____ | In şedinţa de ori al comisiei interimare d. Cl.Crupenschi, la o întrebare a unui membru din comisiune, a dat din nou toate lămuririle în chestiunea pâinei şi a aprovizionărei oraşului cu grâul necesar. S’a putut vedea încă odată cât de nedreaptă şi de falsă a fost campania dusă de presa locală, care în deslânţuirea patimei politice a transformat o chestiune de alimentare într’o chestiune politică. Campania aceasta a căzut, iar toată munca şi prevederile personale ale d-lui Const. Crupenschi apar astăzi clare la lumina zilei. Intr’adevăr singur Iaşul are astăzi pâinea de o calitate superioară cu 1 leu 50 bani kgr. In celelalte oraşe unde preţul este acelaş, pâinea este de o calitate mult mai inferioară, iar acolo unde preţul este mai mic—ca la Bucureşti de pildă—pâinea nici nu poate fi comparată cu cea de la Iaşi. In ce priveşte afirmaţiunile ziarelor că s’ar fi putut cumpără grâu cu preţ mai mic decât cel maximal, până azi primăria nu a găsit nicăieri şi nu a primit nici o propunere de la vreun cerealist sau morar ca preţul mai mic decât cel maximal. Mai mult, nici unul din morarii şi cerealiştii ieşeni nu a făcut vre-o cumpărătură de grâu,astfel că însăşi Primăria, pentru a nu expune oraşul la foamete, a început să cumpere grâu şi să-l depoziteze în mori, până va putea asigura stocul de rezervă necesar. Şi aceasta, fără ca Primăria să aibă vre un angajament contractat cu moara „Dacia“ sau cu o altă moară. Comerţul de cereale a rămas liber, fiecare poate aduce şi măcina grâu, primăria avănd dreptul de a supraveghia şi controla fabricaţiunea pâinei, calitatea şi greutatea ei. Declaraţiunele categorice pe care le-a făcut ori, din nou, d. Const. Crupenschi, în şedinţa comisiunei interimare, a demascat toată campania atât de tendenţioasă şi de falsă ce s’a dus în chestiunea pâinei.