Mişcarea, octombrie 1919 (Anul 13, nr. 201-226)

1919-10-23 / nr. 220

. A. / * y 4 V BULETINUL ZILEI Bilanţul „abstinenţilor“ Ziarele dior­dache Ionescu şi general Averescu publică în fiecare zi lista „partidelor“ care nu se prezintă în alegeri. Nu vom insista aci asupra valoarei matematice a acestui bilanţ, în care numărul „abstinenţilor“ este îngroşat cu înjghebări politice de ocazie des­pre a căror existenţă nimeni nu a auzit pănă acum şi cu candidaturile independente apărute în fundul provinciilor. Ceea ce interesează este scopul ce se urmăreşte prin abţinerea aces­tor grupări de la ■ alegeri şi ce valoare reprezintă ele în actuala compoziţie a vieţii noastre politice. Abţinerea este o presiune pe care d-nii Tache Ionescu şi Averescu îşi închipue că o pot exercita, pentru a obţine ceea ce n’au putut obţine prin politica pe care o reprezintă şi prin forţa intrinsecă de care dispun grupările în fruntea cărora se găsesc. D-nii Tache Ionescu şi Averescu scapă însă din vedere, sau ignorează intenţionat, că succesul presiunei ce voesc să exercite nu atârnă de vo­inţa unor persoane sau de interesele unor grupări politice, ci de însăşi politica pe care statul român trebue să o facă astăzi pentru apărarea in­dependenţei lui şi a drepturilor lui integrale. Cu abţinere sau fără ab­ţinere, situaţiunea grupărilor d-lor Tache Ionescu şi Averescu rămâne ne­schimbată, întrucât acţiunea acestor grupări nu poate corespunde aces­­tei necesităţi vitale pentru siguranţa şi viitorul statului român. Politica de semnare imediată pe care o reprezintă d-nii Tache Ionescu şi Averescu le-a tăiat iremediabil orice posibilitate de participare la o­­pera de conducere a intereselor româneşti în actualele împrejurări. Prin urmare, orice presiune devine inutilă în asemenea condiţiuni. Dar întrucât autoritatea viitorului parlament va putea fi ştirbită prin lipsa reprezentanţilor grupărilor d-lor Tache Ionescu şi General Averescu ? Dl Tache Ionescu se găseşte încă în căutarea unei..., firme noui pen­tru gruparea ce i-a mai rămas. După ce-şi va găsi firma, va trebui să-şi facă numărătoarea, să-şi înjghebe un program de comandă, să-şi organizeze gruparea şi apoi să apară în arena nouă a vieţii politice. Ori, viaţa statului român, cu nevoile lui urgente şi imperioase, nu poa­te aştepta pănă ce dl Tache Ionescu îşi va face toaleta politică pentru România Mare. Dl General Averescu este şeful unei Ligi, care e un conglomerat de elemente disparate, fără nici un program, care nu are nimic de realizat şi care trăeşte d® astăzi pe mâne, din vânturarea unei legende. Cum le­genda a început să se răsufle, putem considera şi zilele „Ligei Poporu­lui“ numărate. Partidul socialist e o nebuloză de anarhie şi de internaţionalism, care îşi soarbe începutul de viaţa de peste Nistru şi din ruinele ramase pe urma lui Bela-Kuhn. Acest partid nu are nici un contact cu interesele de stat ale României şi nici o legătură cu aspiraţiile naţionale ale popo­rului român. Aceştia sunt „abstinenţii“. Aceştia voesc să oprească în loc viaţa nor­mală a ţărei şi să paralizeze acţiunea de salvgardare a intereselor per­manente ale neamului. Alegerile se vor face pentru că ţara are nevoe de parlament. Cât despre bilanţul „abstinenţilor“, el nu are macar valoarea unui incident...... Sirius Ipiiii contre rotit­enii Opoziţia unită, adică d-nii Take Io­nescu, Averescu şi Ilie Moscovici, în per­fect acord asupra situaţiunei politice ge­nerale, a declarat greva politică printr’o politică de abţinere în alegeri. Am arătat cu alt prilej că prin aceas­tă abţinere cei trei „şefi“ de partide nu înţeleg o încetare a ori­cărei acţiuni pentru a privi cu indiferenţă cum vor decurge alegerile fără participarea dom­niilor lor. Dimpotrivă. Cei trei au decretat greva electorală tocmai pentru a duce, pe toate căile şi cu toate mijloacele o luptă disperată, îndemnând şi propagând ca alegătorii să-i urmeze pe d-lor şi să se abţie şi ei de la alegeri. Această atitudine oferă opiniei publi­ce prilejul de a verifica sinceritatea oa­menilor politici faţă de adevăratele idei democrate în numele cărora pretind că luptă. Acum când toţi cetăţenii, fără deo­sebire de clasă, sunt chemaţi să parti­cipe la viaţa politică pe baza votului universal, d-nii Take Ionescu, Averescu, şi Ilie Moscovici propagă renunţarea la acest drept al poporului pentru care a­­ căruia realizare democraţia română a­­ dus atâtea lupte cu reacţionarii. Dl. Take Ionescu care a ajuns la con-­­ cepţiunea de a cere ţârei să refuze im- j pozitele către stat, pretinde poporului să treacă şi peste reforma electorală, din simplă răsbunare că nu au fost che­maţi într’un guvern. Şi totuşi d-sa se­­ intitulează şeful unui partid „democrat“ , ba chiar „constituţional Despre generalul Averescu n’am putea­­ spune ceva mai precis. Acţiunea d-sale­­ pe tărâmul politicei româneşti este sub­­ zero şi ea începe de la nenorocitele pre-­­­liminări de pace de la Buftea....­­ Pănă la această dată generalul Ave­rescu a manifestat idei conservatoare, şi nu s’a pronunţat vre-o dată pentru împroprietărirea ţăranilor şi pentru vo­tul obştesc. Când a devenit şi general politic, d-sa s’a alăturat de programul lui Rakovski, iar când nu a putut încheia pacea cu dânsul, s’a apropiat de dl. Take Iones­cu şi de Ilie Moscovici. Despre acesta din urmă socotim că nu mai e nevoie să insistâm. Cu actul semnat de el şi trimis organizaţiilor so­cialiste din ţară, am făcut dovadă au­tentică că Ilie Moscovici este agentul de legătură al doctorului Rakovski. Aceştia reprezintă opoziţia unită care cere abţinerea din alegeri. Dacă în această alianţă se resimte politica de agitaţie de ambiţiuni per­sonale şi acţiunea comună care se ba­zează pe principii bolşevice, ţara are prilejul de a verifica falsul democratism în numele căruia a lucrat toată viaţa dl. Take Ionescu tovarăşul generalului Averescu şi a agenților lui Rakovski. i Un memoriu in chestiunea Fiume Roma.—Se telegrafiază din Triest că Trumbiteli se va duce la Paris însărcinat de guvernul sârb să pre­zinte guvernului Francez memoriu­ în chestiunea Fiume. Citiţi in pagina a ii-a ULTIMILE ŞTIRI TELE­GRAFICE __^NDroATIj^N^Sj­RI^__ Săteanul VASILE MATEI Fiu de sătean din comuna Popeşti, ju­deţul Iaşi, a trăit şi trăieşte în mijlocul ţărănimei, cunoscând îndeaproape şi la­olaltă cu ea toate nevoile şi năzuinţe­le ei. A făcut gospodărie comunală la Po­peşti de la 1906 până în anul 1919, a­­dică timp de 12 ani, şi a putut cunoaş­te toate nevoile obşteşti. Ştiind că cea dintăi nevoie a ţăranului nostru este ştiinţa de carte, a luptat cu toate greutăţile şi a isbutit să înfiinţeze în comună două şcoli: una la Popeşti şi altă la Hărpăşeşti, îmboldind pe să­teni să-şi deie copiii la învăţătură. Având prilejul, ca primar, să aibă de a face cu autorităţile mai mari şi să se întâlnească cu oamenii politici di­n judeţ a înţeles că dintre toţi numai membrii partidului naţional-liberal au fost şi sunt singurii oameni politici, cari totd­eauna au avut grijă şi dragoste de poporul de la sate. Când a văzut că pe lângă celelalte multe alte îmbunătăţiri şi­­legi făurite pentru binele sătenilor, tot partidul naţio­nal liberal a înfăptuit cele două mari reforme: expropierea şi votul universal, s’a înscris în rândurile­ acestui partid ca­re reprezintă toată democraţia româ­nească. Conducătorii­i partidului naţional-liberal din oraşul şi judeţul Iaşi, văzând în ţă­ranul Vasile Matei, un cinstit şi credin­cios apărător al cauzei ţărăneşti, i-au pus candidatura pentru Cameră, ca şi ţărănimea din Iaşi să-şi aibă alesul şi apărătorul ei, alătureat de ceilalţi candi­daţi liberali. In toata împrejurările săteanul Vasile Matei a fost un sprijinitor credincios al nevoilor consătenilor săi şi fără îndoială că şi în parlamentul ţării, sătenii din judeţul Iaşi vor avea în Vasile Matei un reprezentant care le va fi de folos. Note Politice D. Take Ionescu a bătut toba la Cra­iova,­expunându-şi noul program politic în forma unui manifest, publicat în ex­tenso în oficiosul tachist. Fiindcă a vorbit ca un om de stat, d. Take Ionescu s’a ocupat de politica ex­ternă, şi a vorbit astfel şi de chestiunea minorităţilor. Dl. Take Ionescu a declarat în această chestiune, textual: „Partidul democrat înscrie un prim punct al crezului lor politic, alianţa României cu democraţiile din Apus, alianţa sinceră, fără subînţelesuri, fără diferenţe, singura care poate inspira încredere“. Prin urmare d. Take Ionescu a prim­it fără discuţiune şi chestiunea minorităţilor pentru România, care a fost una din cau­zele principale pentru care guvernul d-lui Brătianu a refuzat a semna pacea. * „îndreptarea" nu suflă o vorbă în che­stia documentului publicat de „Viitorul“ prin care se face dovada autografă că ge­neralul Averescu era hotărât a face pace cu nemţii încă din­ Septembre 1816,—o lună după declararea noastră de războiu. „Generalul“ a recurs la coloanele ziaru­lui d-lui Miile, pentru a încerca o apărare —fără a se putea disculpa şi fără a des­­minţi autenticitatea scrisorei sale. * Foarte interesantă şi de actualitate „E­­poca“ de astăzi care publică discursurile rostite în sala „Dacia“ din Bucureşti, unde au glăsuit oratorii „ligei constituţionale“ a d-lui Pavlică Brătăşanu. Printre aceştia se află şi d. Raul Crăciun care între altele a polemizat şi cu Regele ! * Partidul d-lui Take Ionescu nu se mai numeşte „unionist“ ci pur şi simplu „demo­crat“. PD. Greceanu resimte astfel influenţa po­litică a lui Ilie Moscovici... Duşmanii Reformelor Takiştii, Averescanii şi Reformele Acum un an, în Noembrie 1918, la Iaşi când s’au înfăptuit pe calea decretelor-legi Reformele—împroprietărirea şi votul obştesc— care aveau de fapt să alcătuiască temelia Unirii tuturor Românilor şi tot­odată să aducă la îndeplinire făgăduinţa făcută eroilor-plugari cari plecau din nou la război pentru recucerirea ţări şi întregirea neamului.—Partidul conservator de sub şefia d-lui Take Ionescu s’a rostit în potrivă, comuni­când prin „Evenimentul“ următoarele : „Rămânem surprinşi că înfăptuirea Reformelor se face, fără nici o nevoe, pe o cale care este în afară de Constituţie." Iar „Liga Poporului“ a d-lui General Averescu a dat ui comunicat prin ziarul „îndreptarea", declarând categoric că înfăptuirea grabnică a Reformelor este „pe atât de nefolositoare, pe cât de primej­dioasă, in momentele grave prin care trecem.“ Iată oamenii care se bat astăzi cu pumnul în piept şi varsă lacrimi de crocodil pentru binele ţărănimii ! — CONSIDERAŢIUNI DE ANSAMBLU — vi Ironia doctrinară a marilor înţelepţi socialişti de eri ca şi a celor de astăzi se poate înţelege, precum e uşor de în­ţeles şi fanatismul atâtor luptători ai sindicalismului revoluţionar. Acestea sunt în definitiv, fenomene psihologice expli­cabile, întruchipări fireşti pentru oameni care cred imperios că actuala organiza­­ţiune socială este iremediabil condamna­tă, manifestaţiuni de interese colective pe care numai viitoarea alcătuire comu­nistă le-ar putea cuprinde în largul său" program de soluţii integrale. Dar nu putem transfigura istoria şi nu putem călca în picioare principiile imutabile pe care se sprijină organizaţi­­unea omenească a cărei viaţă în timp este condiţionată de respectul tuturor claselor sociale, de munca producătoare a tuturor forţelor umane, de armonia u­­nui traiu mereu înnoit prin energie şi avânt. Dovada cea mai elocventă a imposi­bilităţilor de ordin practic a doctrinei socialiste este tocmai existenţa democra­ţiei de astăzi care a îndeplinit, în toate ţările civilizate, programul socialist a­­daptat însă la viaţa de stat. Cine ar pu­tea nega că democraţia franceză a re­alizat ,tot ce era posibil din programul socialist, că cei mai de seamă conducă­tori ai politicei democratice din Franţa de astăzi sânt tocmai socialiştii de pănă ori, cari adaptându-şi acţiunea politică la realităţile politice şi naţionale ale ţă­rei lor, au realizat cea mai puternică şi mai fecundă operă de democraţie ? Cine ar putea nega că chiar în ţara noastră programul socialist de acum 30 de ani în părţile lui esenţiale şi drepte nu intră astăzi în programul naţional­­liberal şi e pe cale de a fi îndeplinit tot de către partidul liberal ? Cercetătorii obiectivi, iar nu dezechi­libraţii vieţei publice, pot certifica ade­vărul acestei afirmaţiuni care face par­te din seria constatărilor istorice neîn­­doelnice. Programul de astăzi al socialiştilor ? Este program revoluţionar, cu tendinţe anarhice—fără legături cu interesele a­­devarate ale clasei pe care o reprezintă. Dacă în cadrul, aşa zisei societăţi bur­gheze de astăzi clasa muncitorilor poate constata impunerea reală a celor 8 ore de muncă, minimul de salar, plata du­blă a orelor suplimentare, recunoaşterea sindicatelor ca organizaţiuni profesionale cu dreptul de a trata, în această cali­tate, asupra intereselor muncitoreşti, da­că o legislaţie a muncei e pe cale de a fi complect realizată, iar participarea lu­crătorilor la venituri, alăturea de patroni, e încă una din consacrările legale ale a­­celeiaşi societăţi—este, desigur, un ade­văr indiscutabil când se spune categoric că social democraţia revoluţionară, ex­tremistă, nu are nici o legătură cu in­teresele reale ale muncitorimei şi că re­zultatele acţiunei sale nu pot duce decît la anarhie. Comunismul constituie în faţa realită­ţilor sociale, în faţa adevăratei vieţi pe care o poate trăi omenirea,­o imposi­bilitate teoretică şi practică, un paradox pe care nici metafizica nu-l poate tolera. Aci e utopia doctrinei socialiste, aci e marea eroare a gânditorilor care clă­desc alcătuirele sociale pe nisip, crezînd că le dau soliditatea granitului. De aceia şi materialismul istoric este, după cum spuneam la începutul acestor rânduri, o dialectică materialistă, o ab­stracţiune metafizică,pe care, de altfel, au recunoscut-o înşişi socialiştii. Părinţii socialismului alipesc filosofiei germane grandioasa şi fecunda—precum cred ei—concepţie a istoriei. însuşi En­gels spunea la 1891 că „noi socialiştii germani ne mândrim a fi scoborâtorii nu numai din Saint-Simon, din Owen şi Fourier, ci deasemenea din Kant, Fichte şi Hegel. Mişcarea uurieră germană este moştenitoarea filozofiei clasice germane. Această filiaţiune intelectuală a fost ad­mirată şi respectată de discipoli şi as­tăzi încă teoreticianii germani ai socia­lismului grefează controversele metafizice pe chestiunele programului şi a tacticei“. Or—zice Bunge—chiar prin caracterul său şi în opiniunea creatorilor săi—miş­carea uvrieră din Germania este intim legată de socialismul universal şi îi ser­veşte, întrucâtva, de regulă şi de model... V. I. IN CHESTIA FIRMEI D-I Take Ionescu s’a demascat Ca şi negustorii cari după faliment își schimbă firma compromisă, d-1 Take Io­nescu a schim­bat-o pe aceia a partidului său. Este a treia schimbare și să sperăm ultima, întru cât partidul conservator a intrat în cea din urmă fază a descom­punerii. Intr’adevăr, toţi conservatorii de baş­tină cari urmase pe defunctul Nicu Fili­­pescu atunci când acesta sub­ povoara evenimentelor acceptase şefia partidului conservator-naţionalist alături de d. Take Ionescu, sunt hotărâţi a părăsi acest par­tid odată cu schimbarea firmei, începutul l-au făcut d-nii C. Disescu, Em. Antonescu şi Em. Pangrati, cărora le-a urmat d-nii Olănescu şi Deşliu. Vor mai urma şi alţii şi d-l Take Io­nescu nu va rămâne surprins văzându-se la un moment dat la dreapta cu Pavlică Brătăşanu iar la stânga cu Titulescu, cele două dame de companie. Şi lucrul nu este de mirare, când d-l Take Ionescu, a doua zi după abandona­rea titulaturei de naţionalist din coada firmei partidului, şi-a desvăluit intenţiile. Intr’adevăr, în întrunirea de la Craiova, d-l Take Ionescu enunţând noul program al partidului a declarat că este hotărât să respecte clausa din tratatul de pace privitoare la minorităţi. Iată dar că ori­ce echivoc este înlătu­rat. D. Take Ionescu s’a declarat hotărât partizan al acelei clauze împotriva căreia toată suflarea românească s’a ridicat ca un singur om. Aşa fiind, d. Take Ionescu a fost con­secvent cu sine însuşi, când a şters din firma partidului conservator titulatura de naţionalist. Misiunea contelui Tourneville Paris. — Contele Tonneville, fost prim rector al ambasadei Franceze din Berlin va reprezenta Franța în comisia interaliată în chestiunea Si­­lezia-Teschin.

Next