Mişcarea, septembrie 1920 (Anul 14, nr. 188-213)

1920-09-26 / nr. 210

• • Reorganizarea Con­certelor simfonice Ne găsim în plin sezon de tr­ibulaţiini necesare­­ pentru deschiderea stagiunei muzicale, tribulaţiuni ce se vor repeta şi în viitor sub forme asămănătoare ce­lor din trecut (din 1918 şi până în 1920), atăta vreme căt actuala­ organizare a so­cietăţii „George Enescu“ va mai dăinui în aceiaş formă. Când, cei căţi­va, cari au fondat so­cietatea „George­ Enescu", am organizat-o in forma unei societăţi civile (mai târ­ziu recunoscută persoană morală n’am înţeles a-i imprima această formă decăt cu caracter provizoriu şi numai­ pentru început, pentru a putea dovedi că a­­ceastă manifestare artistică este posibilă în Iaşi, că e utilă şi că, mai mult, cu timpul va deveni necesară (se pare că a şi devenit deja). Dela început am văzut clar toate in­­covenientele, care n’au întârziat să se prezinte, tocmai din cauza organizării date, care oricât am regreta, era singu­ra posibilă atunci. In primul rând, societatea având mij­loace materiale restrânse nu-şi poate permite luxul de a avea un personal se­lect şi exclusiv la dispoziţia sa, întrucât i-ar­­fi fost imposibil în fapt să poată plăti anual 60 de muzicanţi proprii din reţetele concertelor simfonice, chiar dacă acestea ar fi atins maximum, căci tot n’ar fi acoperit nici macar un sfert din plata personalului artistic ; apoi cu a­­cest personal nu s’ar fi putut lucra mai mult fiindcă Iaşul nu poate suporta mai mult de un concert pe săptămână şi deci o imposibilitate de fapt de a mări veniturile societăţii, şi în fine nici nu ar fi fost posibil de a se aventura în­­tr’o asemenea operaţiune largă. În faţa acestei situaţii singura soluţie era, de a se utiliza elementele ce se gă­seau în Iaşi şi care deja aveau angaja­mente pe la cinematografe şi berării, aşa că rentabilitatea concertelor sim­­fo­nice ar fi fost un surplus peste ceia ce câştigau în localuri , deci a utili­za aceste elemente cu riscul de a avea veşnice dispute cu patronii de cinema­tografe şi berării, pentru a permite mu­zicanţilor odată pe săptămână să ab­senteze de la angajament pentru a putea cânta la concertele simfonice. Tribulaţiuni şi tribulaţiuni, totuşi sin­gura soluţie. In aceste condiţiuni a trăit societătea simfonică doi ani fiind în fiecare moment la discreţia patronului de cinematografe, — care din cănd în când concediind câte­­un muzicant ni-1 răpea şi nouă, cei ce nu aveam posibili­tatea de a-1 plăti suficient pentru a pu­tea trăi, căci fatal pleca la Bucureşti pentru a găsi un angajament oarecare,— sau în cazul cel mai rău era la bună­voinţa autoritâ{ilor militare care îi mobiliza Evident că o atare organizare nu pu­tea fi decât ceva provizoriu.­­ Acum, dat fiind succesul concertelor simfonice şi utilitate­lor, ba îndrăsnesc să adaug chiar necesitatea lor, dată fiind dovada celor ce am intenţionat la fonda­rea societăţii, evident că trebue discutată chestiunea reorganizării concertelor sim­fonice, în sens de a le putea da o viaţă proprie şi nu în raport de patronii de cinematografe şi berării, cu atât mai mult cu cât la Bucureşti iniţiativa particulară organizându-se în forma unei societăţi pe acţiuni cu capital de 2 milioane lei—Fi­larmonica — îşi formează o orchestă cu elemente de valoare şi pe care le are exclusiv la dispoziţie, intenţionând a des­făşura o activitate intensă în Bucureşti (3 concerte pe săptămână) şi în pro­vincie. Faţă de organizaţia din Bucureşti, aici la Iaşi suntem în absolută inferioritate şi publicul ieşan va fi primul în a o spune la prima ocazie şi lucrul e foarte clar, căci cei din Bucureşti având capitalul ne­cesar pot să şi angajeze elemente bine pregătite­ (D-l Georgescu deja a adus muzicanţi foarte buni din Viena) şi nu­meroase (orchestra va avea 100 de per­soane). Faţă de o asemene organizaţiune sin­gura reacţiune ce ni se oferă nouă ieşe­nilor este nici mai mult nici mai puţin, de­cât a ne organiza în acelaş sens ca cei din Bucureşti. Şi anume : societate pe­ acţiuni cu un capital de un milion de lei (este sufici­ent) şi cu câmp d­e activitate larg în Iaţi, Chişinău şi Cernăuţi, unde să se dea con­certe săptămânale. In acest caz am putea desfăşura o activitate egală cu cei din Bu­cureşti, căci am avea 3 concerte pe săp­tămână (câte un concert în fie­care din oraşele indicate, căci Iaşul singur nu le­­ar putea suporta toate),­ care ar renta tot atât, dacă nu mai mult, de­cât trei con­certe săptămânale în Bucureşti. Având deci capitalul necesar, imediat ar fi posibil să se recruteze o orchestră cu elemente selecte şi numeroase, cu care să se desfăşoare o activitate intensă în aceste trei oraşe, activitate care de­sigur pe lângă marele succes artistic ar aduce şi dividende frumoase acţionarilor. Este bine să remarcăm că Chişinăul şi Cer­­năuţul sunt oraşe mult mai muzicale de­­cât Iaşul,­chiar prin tradiţie şi că anul trecut concertele simfonice erau necven­­tate în formă de sală complectă la Iaşi. Ast­fel organizată societatea cu o or­chestră­­bună şi complectă şi cu un câmp de activitate larg, este imposibil să nu dea frumoase roade materiale. Rămâne de văzut dacă financiarii şi pu­blicul moldovenesc înţeleg a-şi plasa ca­pitalul în operaţiuni de această natură, cari pe lângă profitul material au şi un scop educativ cultural şi mai ales de pro­pagandă, de care este acută nevoe , sau vor să lase câmp deschis capitalismului bucureştean, de sub preşidenţia d-lui Marghiloman. In ori­ce caz discuţia rămâne deschisă, iar în ce mă priveşte aşi dori ca această chestiune să fie studiată cât mai amă­nunţit şi mai serios pentru că e vorba de a face ceva frumos şi trainic pentru sărmana noastră Moldovă. Trai«« lonescu D­rand în ştiinţele juridice de la Facultatea din Paris O­ltuidePiap — întrunirea cetăţenească anunţată va­­j avea loc în sala Ateneului Popular Duminica 26 Septembrie ora 10. dim. Se vor discuta o sumă de chestiuni cu privire la starea alimentară şi sani­tară a populaţiei, precum şi a stărei e­­dilitare a oraşului. Vor lua cuvântul un număr de frun­taşi ai Tatarasului şi un delegat al ligei Consumatorilor.­­ Astă noapte nişte spărgători pă­trunzând în prăvălia de pielerie a d-lui Şmil Hanina din str. Palatului 10 au furat o cantitate de mărfuri. La ora 4 din­sprre ziua sergentul Bu­­ruiceanu, făcând rondul, a întâlnit 4 in­divizi, ducănd niște saci. La cererea de a se opri, indivizii refu­zară și continuară drurnul. Sergentul descărcă căteva focuri de revolver. Atunci 3 dintre indivizi o rupseră îa fugă, lăsând în stradă sacii. Al patrulea a fost prins. In saci s’au găsit lucruri de pielerie. — Se aduce la cunoştinţa tuturor ele­vilor şi elevelor Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi că sunt obligaţi să fie prezenţi în localul Conservatorului în ziua de Sâmbătă 25 Septembrie a. c. ora 11 dimineaţa, când va avea loc festivitatea sfinţirei apei, pentru deschiderea cursurilor. — D. Scutaru, directorul regional c. f. r. pleacă în astă seară la Euzeu, în vir­tutea unui concediu de câte­va zile. In tmpul absenţei d-sale, serviciul va fi condus de d. Miclescu, subdirectorul regional. — Mâine, Sâmbătă, începe a funcţiona cinematograful „Ateneului Popular“. Reprezentaţiile cu preţuri populare, vor avea loc în fie­ce săptămână: Marţa, Joia, Sâmbătă şi Duminică. — I. P. S. S.. Mitropolitul Pimen s’a înapoiat ori în localitate. — Concursul de admitere pentru clasa de declarţie şi dicţie la Conservatorul de muzică din­­ localitate a fost fixat pentru 28 Septembrie. — Duminică 26 Septembrie, ora 3 p. m. se va ţine în sala Ateneului Popular, a VI-a şezătoare artistică-culturală. Conferinţa vai fi ţinută de d. profesor C. Fedeleş. D­in ziua de Sâmbătă 25 Septembrie a. c. ora 11 dimneaţă, va avea loc la Conservatorul de Muzică şi Artă Dra­matică din localitate, festivitatea sfinţirei apei pentru deschiderea cursurilor, la care vor lua parte toţi elevii şcoalei, împreună cu­ profesorii. Serviciul divin va fi oficiat de Sfinţia Sa Preotul Andriescu. — Sergentul de poliţie din punctul Paşcanu a arestat şi trimes brigăzei de siguranţă pe un individ pe care l-a gă­sit forţând lacotul pentru a se introduce in depozitul de ziare S. Peretz din str. Alexandri. Cercetat de comisarul de siguranţă Vasiliu, s-a stabilit că numitul se numeş­te Emil Gliesman este un vechi client al poliţiei, fost condemnat pentru furturi, eliberându-se din penitenciarul Central local. In sarcina numitului s’a mai constatat mai multe furturi comise în oraşul Huşi. Cu actele dresate a fost Înaintat par­chetului. — In ziua de 9 Octombrie 1920 ora 10 a. m. se ţine in localul Primăriei lici­taţie orală cu respectarea dispoziţiunilor art. 71—84 din legea asupra comptabi­­lităței publice, pentru vinderea următoa­relor parcele: 1) Blocul A. din Mahalaua Can­ta No. 1 —16. 2) Blocul B. din Mahalaua Canta No. 1—27. 3) Blocul C. din Mahalaua Canta No. 1-47. 4) Blocul D. din Mahalaua Canta No. 1—19. Garanţia provizorie pentru fiecare par­celă în numerar sau efecte garantate de Stat. Acei ce au cumpărat parcele de la Co­mună, nu vor fi admişi la această li­citaţie. Condiţiunile de licitaţie­ şi planurile parcelelor se pot vedea în fie­care zi de lucru la Direcția Administrativă. MIK­iAISA i — CONGRESUL BISERICESC din Iaşi. Se fac mari pregătiri pentru reuşita de­plină a Congresului preoţesc la Iaşi. Protoereul judeţului pune tot interesul în această privinţă. S-a luat înţele­gere cu toate autorităţile din localitate pentru încartiruirea congresiştilor şi pen­tru organizarea unui mare festival, în o­­noarea oaspeţilor. In înţelegere cu d. director M. Co­­dreanu, se va reprezenta la Teatrul Na­ţional piesa „Zorile“ în 2 acte de Iosif. D. Ciolan, distinsul director al con­servatorului va da concursul său larg. Masa congresiştilor va avea loc în comun, în saloanele societăţii de gim­nastică. Toate internatele vor găzdui pe oas­peţi. De­sigur, că faţă de pregătirile ce se fac şi de concursul binevoitor al auto­rităţilor, congresul va avea cea mai de­plină reuşită. Ieşenii, ca în tot­deauna, vor îmbră­ţişa pe oaspeţi cu cea mai largă căldură. — Eri su început a sosi primele trans­porturi de piatră cubică, pentru pavarea străzilor. itJMU CINEMA ELISABETA,... Astăzi în matineîîri și seara, se reprezintă pentru l­a oară. Nou ! Operă complectă MANON lescaut După celebrul și cunoscutul roman al „Abatelui Prevost“ 5 act mai5. Film de cea mi desăvârşită artă Gaumont Paris în primul rol apare cea, mai mare artistă a timpul D-ra TINA XEO o frumuseţe răpitoare a Comediei Franceze. Cel mai nou număr din Gaumont-Jour­­nal şi o delicioasă Comedie complectează bogatul program de astăzi. Joi 23 Sept. 1920 ora 9 seara compa­nia Lyrică „Avram Nicolau“ va juca celebra operetă legeră care s’a repre­zentat la Paris de 1000 de ori şi la Bu­cureşti de 150 ori PHI—PHI operetă le­geră în 3 acte. Luni 27 : „Palestina Eliberată“ întreg pământul sfânt cu aspectele moderne, cinematografiat acum câte­va luni. In curând : BARRABAS ! Grădina şi Sala Cinema-Sidoli — SOCIETATEA MĂRĂŞTI - Astăzi şi în zilele următoare zilnic 2 matineuri la ora 3 şi 5 jum. şi seara la ora 9 jum. Nou ! Urmarea şi sfâşitul de la nemuritorul film JOKEUL MORŢEI Atragem atenţiunea că această parte a filmului are un înţeles aparte în special are un prolog care conţine rezumatul părţei , astfel că poate şi merită să fie văzut de toată lumea. Extra­ordinară dramă de aventuri în 5 colosale acte şi 1 prolog. Cu celebra artistă MARY CONVIN. Programul viitor : „Israel... Israel... e fiul tău“ zguduitoare dramă în 5 colo­sale acte, în acest film autorul descrie în culori vii suferinţele evreilor în Rusia. ­Ministeul Găilor de Comunicaţie Direcţiunea Generală a C. F. R. PUBLICAŢI­UNE In ziua de Marţi 5 Octombrie 1920, se va ţine la Direcţiunile Regionale Iaşi (Di­recţiunea Serviciului C­­­M) concurs pen­tru ocuparea de posturi de casieri de bi­lete şi de bagaje în staţiunile C. F. R., cari se vor încredinţa pe baza concur­sului." La acest concurs se admite numai per­sonal femenin care îndeplineşte următoa­rele condiţiuni: 1) Să aibă etatea de 21 ani împliniţi la 5 Octombrie 1920. 2) Să prezinte acte pentru cunoştinţele a cel puţin 4 clase gimnaziale sau co­merciale, recunoscute de Stat. 3) Să aibă constituţia robustă. Con­statarea se va face de medicul C. F. R. 4) Să fie de naţionalitate română. Actele se vor înainta cel mai târziu până la 30 Septembrie 1920 la adresele de mai sus. Concursul va consta din proba scrisă şi orală asupra dispoziţiu­­nilor comerciale ale instrucţiunei I, pen­tru traficul de călători, instrucţiunea II pentru traficul de bagaje, a raportului de debit cu privire la manipulaţia caselor de bilete şi bagaje, precum şi de arit­metică. Pentru procurarea instrucţiunilor res­pective precum şi ori­ce desluşiri, candi­datele se vor adresa Direcţiunei Regionale. Ia ce priveşte numirea, se vor primi în serviciu mai întâi ca impiegate definitive clasa V-a, ff. de casiere cu salariul bu­getar respectiv plus chirie. 233-3-1 Direcţiunea Regională ­ Banca „Uniunea Romina“ Capital 10.000.000 lei deplin varsat Sediul în Iaşi, 52 str. Ştefan cel Mare Sucursală, Chişinău. Agenţii: Ismail, Chilia Face toate operaţiunile de banc.­ Primeşte depozite spre fructificare iai condiţiuni foarte avantagioase. 234—4—2 5 A’s Ultima oră telefonică Noul regim al pâinei / ■.­­ * Guvernul va pune în aplicare de la 15 Octombrie noul regim al fabricaţiunei pâinei. Până la acea dată guvernu va stabili şi preţurile tuturor cereale­lor din noua recoltă. Conferinţă financiară din Bruxelles Dl. Gheorghiu directorul general al vămilor, va lua parte la confe­rinţa financiară din Bruxelles, ca trimis al guvernului. no, s’u Polonii au ocupat Rowno O telegramă din Varșovia anunță că Polonii au ocupat Row­luând numeroși prizonieri. Un regiment din armata bolșevică a generalului Budyeny predat cu arme cu tot. Gontra-anchetă în Basarabia In cercurile federaţiei ss afirmă că după terminarea am­lntel par­lamentare din Basarabia, membrii federaţiei vor alege şi eî o comîsiune care tsâ facă o anchetă srpsmă. Acessîa pentru a putea controla constfttărîîe ce le va fsce comi­siunea parlamentară de anchetă. Noul preşedinte al republicei Franceze La Versailles s’a făcut alegerea noului preşedinte al republicei. După ce parlamentarii Franţei au luat act de textul demisiunei d-lui Des­­chanel, s’a procedat la alegerea noului preşedinte. . A fost ales d. Millerand cu mare­ majoritate de votări. Au mai candidat d-nul L. Bourgsolz și Raul Pent. Acordul de le Buda-Pesta — Un tren Viena-Budapesta-Bucureşti — La Bu­da-Pesta a intervenit o înţelegere cu reprezentanţi României, de ce pri­veşte circulaţi­a pe căile ferate. De trei ori pe săptămână va circula un tren „Expres-Orient“ între Viena- Budapest­a-Bucureşti, cu legături Paris-Oslanda. Ziarul „P. Hírlap“ anunţând acest acord adaugă că dintre toate statele ve­cine Ungariei, numai România a fost aceea care a arătat buna voinţă acestei înţelegeri. Moartea căpitanului aviator Grossu Căpitanul aviator Grossu și-a găsit moartea în timp de sbură cu aeroplanul la Pipera. Misiinea diplomatică la Chișinău La Chișinău a sosit o misiune militară diplomatică trimisă de gu­vernul din Ukraina ,pentru a informa statul major al armatei asupra ultimelor operațiuni militare ale armatelor ukrainiene. DE ŞCOALA ŞI Requisite pentru şcolari • ASORTIMENT COMPLECT LA LIBRĂRIA „VIAŢA ROMANEASCA“ 2l3„I0.8 Sîrsda Cnza-Vodä No. 87 (Palatul Braunstein) Uniunea Sindicatelor Co­merciale şi Industriale La 8 Octombrie se va ţine la Bucu­reşti un MARE CONGRES al tuturor or­ganizaţiilor comerciale şi industriale din ţară, având a se discuta 1) Libertatea comerţului. 2) încetarea substituirei Statului în comerţ. 3) Organizarea generală a comerţului. Urmând a se lua hotărâre şi măsuri care vor privi întreg comerţul, invităm pe toţi membrii noştri să participe la Congres, trimiţând adeziunea la sediul Uniunei str. I. C. Brătianu 131 pentru a se lua din timp măsuri de transport şi găzduire. 236­1 ________COMITETUL Liceul Militar, Iaşi Se face cunoscut că acest liceu înfiin­ţează clasa l­a începând din luna Oc­tombrie 1920. Sunt vacante 10 locuri de bursă şi 30 locuri de salvă. Pentru ocuparea acestor locuri se va ţine un concurs la 5 Octombrie a. c. o­­ra 8 a. m. în localul acestui liceu. înscrierile se primesc până la 4 Oc­tombrie la această direcţiune. Condiţiunile sa pot vedea în Decizia Ministerială No. 235 din 10­­­4­ 920 a­­părută în Monitorul Oficial No. 60 a. c. 230 2—2 Caut personal TST.'1 odăi lumină electrică, bucătărie, odae de servitor de închiriat de la sf. Du­mitru 1920. Pentru convențiilne a se adresa a­­vocatului X. L. ERICUDE strada sf. Sava No. 11. IAȘI.—TIPOGRAFIA «ALBINA» Steaks SattSesn» a-i 1 VICTOR IAMANDI Strada Bărboi 12 orele de consultaţiuni de la 7 jum. - 9 sara De vânzare ușă mere, loc de construit una prăvălie lă stradă, grădină cu pomi, magazii, fân­tână în curte, îngrăditură nouă de jur împrejur, casa situată în strada Nicoli­­na, a se adresa la proprietar strada Să­­rărie No. 91. 228—10­4 AVOCAT Liceul de FeteM.Kogalniceanu Iaşi str. Căpîten Păî­u No. 8 Curs liceal, primar, curs facultativ, se predă gratuit două ore de conversaţie pe zi în r. franceză şi germană obliga­tor pentru fiecare elevă a şcoalei, piano, vioară, pictură, ţesutul covoarelor bro­derie artistică, croitorie. Corp profesoral format din 40 profe­sori secundari și universitari. Directori: Laura Zaharia și Tr. Bratu.. 231—10—2 LiGgoi &% uiep „iu. KüiSKHir Iaşi str. Carol No. 23 Curs liceal după programa statului cu acelaş preţ ca al datelor paralele de la stat. Pe lângă cursurile de la stat se pre­dau în fiecare zi gratuit căte două ore de conversaţie de i. franceză şi germa­nă pentru toţi devii şcoalei. Cursuri facultative de vioară, pian, pictură,­­ engleză. Corp profesoral compus din cei mai buni profesori secundari și universitari. 232-10-2 Dinelor, Titus Patriciu

Next