Monitorul de Sibiu, septembrie 1999 (Anul 2, nr. 243-268)

1999-09-13 / nr. 253

monitorul o­port 12 CN de baschet masculin Cu gîndul la partida din Cupa Korac ■ campioana României, CSU Petrom, a intrat cu dreptul în noua ediție de campionat ■ miercuri, urmează întîlnirea din Cupa Korac, cu Hapoel Kiryat Shmona ■ Campioana României, CSU Petrom Sibiu, a încheiat ieri jocurile din cadrul primului turneu al ediției de campionat 1999-2000. Jucînd la Iași, în com­pania a trei din cele șase compo­nente ale seriei A, elevii lui Mircea Vulc și Benjamin Pelger au cîștigat de fiecare dată, acumulînd maximul de puncte, ca și formația gazdă, Poli Moldorom Iași. Dacă în prima zi a turneului, CSU Petrom s-a întrebuințat serios pentru a trece de CSU Galitți, sîmbătă, gruparea sibiană și-a luat toate măsurile de sigu­ranță în jocul cu Rapid București. Carențele din partida de debut au fost eliminate aproape complet, astfel încît victoria în fața bucureștenilor s-a dovedit zdro­bitoare. Tordai, Spasajevic și Bâcov au înscris o căruță de coșuri, iar în apărare Cornel Alecu și-a organizat foarte bine coechi­pierii, iar tabela a consemnat 105-66 (63-32). Fără a minimaliza meritele învingătorilor, Rapidul a fost de nerecunoscut după evoluți­ile curajoase din primele două zile ale turneului, cînd a pierdut destul de greu în fața gazdelor și a învins CSU Galați cu 91-76 (46-40). Ieri, în ultima zi a turneului, CSU Petrom a întîlnit West Petrom Arad, echipă valoroasă, întărită cu cîțiva jucători străini, dar care a fost învinsă de sibieni de fiecare dată în cele două turnee de pregătire pe care le-au efectuat înaintea debutului de sezon. A rezultat o întîlnire viu disputată, cîștigată de campioni, care s-au dovedit mai proaspeți pe final, cu 88-86 (49-40). Imediat după încheierea par­tidei cu West Petrom, baschet­baliștii sibieni s-au îmbarcat în autocar pentru a veni la Sibiu cît mai repede. Miercuri, de la ora 20,30, ei au de susținut dificila întîlnire din cadrul primului tur al Cupei Korac, în compania israelienilor de la Hapoel Kiryat Shmona. Meciul internațional se va desfășura în Palatul Sporturilor Transilvania. Emiletele costă 45.000 de lei și se mai găsesc la sediul clubului, din strada Mitropoliei nr. 30 (Casa de Cul­tură Studențească) pînă mîine. Casieria este între orele 10 și 16. (Dan G­RE­AVU) Divizia C. Seria a V-a Liderul s-a impus în deplasare . Forestierul Stîlpeni - Șoimii Sibiu 0-1 (0-0) Șoimii Sibiu a pornit ca favorită în partida desfășurată ieri la Stîlpeni, în compania Forestierului din localitate. Așa cum anticipam, elevii pregătiți de Dan Călinescu, Dan Mihăilă și Comnei Ștef nu s-au îmbătat cu apă rece, după ce au ajuns în fruntea clasamentului, ci au dat dovadă de profesionalism la Stîlpeni, forțînd exact cît le-a trebuit pentru a se întoarce acasă cu toate punctele puse în joc. Gazdele au demonstrat încă o dată că sînt lei acasă și mielușei în deplasare. Practic, de la începutul sezonului, pădurarii au înscris de fiecare dată pe teren propriu, o dată chiar în fața Mecanicii Sibiu. Acum însă, deși s-au zbătut mult, n-au mai putut să-și continue seria, deoarece Șoimii s-au așezat foarte bine în teren și le-au blocat devreme toate acțiunile, în aceste condiții s-a jucat mai mult la cen­trul terenului, golul marcat de R. Călin în minutul 89, din penalti, fiind suficient liderel pentru a se impune. . Victoria „italiană“ o menține pe Șoimii Sibiu în capul listei și dacă nu se întîmplă scurt­ circuit în etapa viitoare, cînd va fi vizitată de Mineral Berbești, va rămîne acolo o bună bucată de vreme. Rezultate: Rapid Energia Brașov - Romradiatoare Brașov 1-0; Petrolul Stoina - Pandurii Tg. Jiu 1-2; Mineral Berbești - AS Curtea de Argeș 0-0; FCCJ Sf. Gheorghe - Gilort Tg. Cărbunești 1-0; Oltchim Rm. Vîlcea - Nitramonia Făgăraș 4-0; Mineral Mătăsari - Petrolul Drăgășani 4-0; Viromet Victoria - ICIM Textila Prejmer 2-0. (Dan GREAVU) Clasament Etapa viitoare (duminică, 19 septembrie): Nitramonia Făgăraș - Mecanica Sibiu; Șoimii Sibiu - Mineral Berbești; AS Curtea de Argeș - FCCJ Sf. Gheorghe­ Gilort - Oltchim Rm. Vîlcea; Petrolul Țicleni - Rapid Brașov; Pandurii Tg. Jiu - Viromet Victoria; Romradiatoare Brașov - Petrolul Stoina; ICIM Textila Prejmer - Mineral Mătăsari; Petrolul Drăgășani - Forestierul Stîlpeni. Divizia C. Seria a V-a Studenții au pierdut din nou pe propriul teren ■ CSU Mecanica - Petrolul Țicleni 1-5 (1-3) Stadionul Obor a găzduit ieri dimineață partida dintre CSU Mecanica Sibiu și Petrolul Țicleni, contînd pentru etapa a 7-a a Diviziei C la fotbal. Pe o vreme frumoasă și în fața cîtorva sute­­ de spectatori, studenții sibieni au avut o r­evoluție mult sub posibilități, fiind depășiți net de o echipă care ocupa înaintea partidei penultima poziție în clasament. Practic, victo­­­­ria sibienilor în runda trecută în fața „lanternei“ Romradiatoare Brașov s-a întors­­ ca un bumerang și dintr-un așteptat galop de sănătate meciul s-a transformat într-o înfrîn­­gere rușinoasă. Gurile rele din tribune apreciau că for­mațiile din Valea Jiului au învățat bine piesa „Mambo number five“ deoarece în urmă cu două etape Pandurii Tg. Jiu înscria și ea cinci goluri pe Obor. Numai că atunci gazdele au punctat de două ori. Extrem de motivați, petroliștii au reușit să deschidă scorul în chiar primul minut prin Glișcă. Șocul psihologic acuzat de elevii lui loan Barac, loan Tarcea și Ion Gheorghe a fost depășit cu bine și, nouă minute mai tîrziu, Marcu izbutea să egaleze. A fost însă doar un simplu foc de paie deoarece Burlan și-a trimis coechipierii la cabine cu un avantaj conforta­bil pe tabelă, prin reușitele din minutele 35 și 40. Pauza s-a dovedit un sfetnic bun tot pen­­­­tru oaspeți, care au încheiat definitiv conturile după alte două reușite. Mai întâi Barbu a urcat diferența în min. 48, pentru ca Glișcă să închidă tabela în min. 60. CSU Mecanica: Dangi - Stănese, Petroșel, Mierluț, Damian - Poșa, State, Budăi (Corfara) - Băilă (Barbu), Marcu, Forgács. (Dan GREAVU) MONITORUL DE SIBIU - luni, 13 septembrie 1999 Marele eșec de la Monza Marele Premiu al Italiei desfășurat ieri pe circuitul de la Monza a adus mare bucurie echipei Jordan, care prin senzaționala victorie a lui Heinz-Harald Frentzen a acu­mulat puncte prețioase în clasament. Profitînd de o greșeală a lui Mika Häkkinen, Frentzen a preluat în turul 28 conducerea plutonului reușind să treacă primul linia de sosire. Germanul de la Jordan a fost urmat de Ralf Schumacher, care a făcut la rîndul lui o cursă fără gre­șeală și de Mika Salo de la Ferrari. Eddie Irvine, spe­ranța scuderiei italiene, nu a reușit să termine decît pe locul al șaselea obținînd astfel un singur punct în cla­samentul piloților. Rubens Barrichello, cel care anul viitor îi va lua locul irlandezului la Ferrari, a entuzias­mat sutele de „tifosi“ reușind să-l blocheze o lungă perioadă pe David Coulthard. Cele două puncte ob­ținute de Coulthard în cursa de la Monza au redus dis­­tanța dintre McLaren și Ferrari la numai șase puncte.­­ Filmul cursei turul 0: start foarte bun pentru Mika Häkkinen care se menține pe prima poziție; Heinz Harald Frentzen depășit de Zanardi; David Coulthard cade pe locul 7; Marco Gene și Alexandro Diniz abandonează turul 1: De la Rosa intră la boxe; Mika Salo urcă în poziția a cincia depășindu-l pe David Coulthard turul 2; Häkkinen se înde­părtează vizibil de restul plu­tonului turul 3: Frentzen se menține în poziția a doua la 2.2 secunde distanță de actualul lider al clasa­mentului, Mika Häkkinen. De la Rosa abandonează definitiv turul 6: cîte o secundă îi desparte pe Zanardi, Ralf Schumacher, Salo, Coulthard și Barrichello turul 7: Jean Alesi îl depășește pe Alexander Wurz și urcă în poziția a 11-a turul 8. Jamo Tralli pare­­ să aibă probleme cu mașina turul 10. 5 secunde îl despart pe Frentzen de­­ Häkkinen. Coulthard depășit de Rubens Barrichello. Wurz cade în poziția a 15-a turul 12: Eddie Irvine se apropie de Coulthard turul 13: Häkkinen conduce la o distanță de 6.4 secunde de Frentzen care e amenințat de Zanardi turul 15: Coulthard foarte aproape în spatele lui Barrichello care se află la 2 secunde în fața lui Eddie Irvine turul 17: Zanardi îi face semn lui Ralf Schumacher să-i depășească turul 18: Ralf Schumacher obține cel mai bun timp pe tur. Barrichello trece de Mika Salo turul 20: 7.8 secunde între Häkkinen și Frentzen turul 21: Irvine se apropie tot mai mult de Coulthard turul 22: 3.2 secunde între Irvine și Coulthard turul 24 : acroșaj între Takagi *Și Badoer turul 25: Barrichello îl depășește pe Zanardi și urcă în poziția a patra turul 26: 2 secunde între Ralf Schumacher și Frentzen; Sala îl depășește pe Zanardi turul 28: Häkkinen aban­donează; se pare că a fost greșeala sa turul 30: Irvine urcă în poziția a șasea; Ralf Schumacher se apropie de Frentzen care a pre­luat conducerea plutonului turul 32. Barrichello și Zanardi ies la boxe; Coulthard urcă în poziția a patra turul 35. Salo și Coulthard ies la standuri în același timp; fin­landezul de la Ferrari iese în fața lui Coulthard, iar între cei doi intră Barrichello turul 37. Frentzen continuă să conducă fiind urmat de Ralf Schumacher și de Mika Salo turul 44: Sala se apropie de Ralf Schumacher turul 48: mai sunt 5 tururi în care situație pare foarte puțin probabil să­ se schimbe turul 49: Coulthard ratează o nouă șansă de a-l depăși pe Barrichello turul 50: după toate probabi­litățile Zanardi nu va termina în puncte turul 51: Barrichello pare să-l blocheze pe Coud­hard turul 52. 3.2 secunde între Frentzen și Ralf Schumacher turul 53. Heinz Harald Frentzen trece victorios linia de sosire fiind urmat de Ralf Schumacher și Mika Salo Loc Clasamentul construct 1. Frentzen Jordan 1.McLaren 108 2. Schumacher R Williams 2.Ferrari 102 3. Salo Ferrari 3.Jordan 57 4. Barrichello Stewart 4.Williams 30 5. Coulthard McLaren 5.Stewart 1 7 6. Irvine Ferrari 6.Benetton 1 6 7. Zanardi Williams 7.Sauber 4 8. Villeneuve BAR 8. Prost 3 9. Alesi Sauber 9. Arrows 1 10. Hill Jordan Clasamentul piloților

Next