Monitorul de Sibiu, iulie 2003 (Anul 6, nr. 1402-1428)

2003-07-02 / nr. 1403

Va boxa cu Miguel Callist . Doroftei va boxa în octombrie, la București cu pugilistul panamezul n WBA îl obligă pe Doroftei să lupte cu Miguel Callist [ Cătălin DUMITRU] Marele nostru campion Leonard Doroftei va urca din nou în ring și ne va oferi, sun­tem­ siguri, o nouă confruntare de real spectacol, la toamnă, chiar dacă nu în compania adversarului său de la Pitts­burgh, americanul Paul Spadafora - cel care l-a evitat, trecînd la o categorie superioară. Campion mondial la categoria semiușoară, versiunea WBA, Dorin va încrucișa mănușile cu panamezul Miguel Callist, chal­­langerul numărul l într-o gală ce va fi organizată, probabil în octombrie, la București. „99 la sută meciul va fi în România, dar nu sunt sigur de numele adversarului lui Doroftei. Cele mai mari șanse le are Call­ist, mai ales că WBA îl obligă pe Dorin să lupte cu acesta", spune președintele Federaței Române de Box, Iosif Armaș care a negociat ieri cu reprezentanții Interbox. „Vom începe negocierile cu reprezen­tanții lui Callist. Pentru Doro­ftei va fi un meci impor­tant, amii ales că va lupta pentru cea mai mare bursă din cariera sa, cu mult mai mare decît cea de la disputa cu Spadafora", a declarat purtătorul de cuvînt al Interbox, Cristi Gănescu. Doroftei vrea o bursă de campion La rîndul său Leonard Doroftei este dispus să lupte și cu Miguel Callist. „Totul depinde de suma care va fi pusă în joc, deși eu un boxez doar pentru bani. Trebuie să am o bursă de campion, pentru că am dovedit ceea ce pot. Aștept să mi se propună ceva concret", a precizat Doroftei care la sfârșitul lunii va merge la Montreal. Callist. Challengerul numărul 1 Reprezentanții WBA au anunțat că îl obligă pe Doroftei să își apere titlul mondial la categoria semiușoară, versiunea WBA, în fața challengerului numărul 1, panamezul Miguel Callist. Președintele Comisiei Campionatelor Mondiale WBA, Renzo Bagnariol, a declarat că oficialii WBA au stabilit deja ca în data de 11 iulie, la hotelul Orleans din Las Vegas, să se desfășoare o licitație publică pentru cîștigarea dreptului de a organiza meciul Doroftei - Cal­­list. Doroftei va urca din nou în ring în luna Octombrie Luțu s-a întors . Proprietarul lui Ionuț Luțu, Adrian Mititelu, și conducerea Rapidului nu s-au înțeles în privința transferului fotbalistului la gruparea din Giulești. De ieri Luțu este din nou „leu“, urmând să plece în Franța alături de colegii săi alb-albaștri. „ Astăzi este cu adevărat un nou început pentru Luțu. Cu nea Sorin totul va fi OK, pentru că eu tot timpul l-am respectat. Dacă va fi să părăsesc Universitatea o voi face numai pentru o echipă din străinătate“, a spus Ionuț Luțu. Antre­norul Rapidului, Mircea Rednic și-a exprimat regretul față de ratarea transferului lui Ionuț Luțu. „ Pentru el era o posibili­tate foarte mare, mai ales că la Rapid și-ar fi arătat adevărata valoare", a afir­mat Rednic. (C.D.) 1. PrOlAvn­­u v­i­iții/ ? tl Raț se desparte de Rapid Unul dintre cei mai buni jucători din lotul Rapidului, fundașul Răzvan Raț ar putea pleca la o echipă calificată direct în grupele Champions League. „Sunt șanse mari ca Raț să plece la o echipă care joacă în Champions League. Este vorba de un împrumut pentru un an“, a spus Mircea Rednic, care nu a dorit să divulge numele echipei care-l dorește pe internaționalul român. Alți doi jucători rapi­diști, Bratu și Niculae au oferte tentante din străină­tate, însă Mircea Rednic speră ca cei doi atacanți să continue cel puțin un sezon în Giulești. Rapidul se află în tratative avansate cu Brujan (Ceahlăul), Gane (St. Gall) și Claudiu Nicu­­lescu (Genoa). Asa sa tot sunt! CONVORBIRI INTERNATIONALE SUPER IEFTINE! Cu un tarif pornind de la 5000 de lei pe minut poți să vorbești cu rudele sau prietenii din străinătate cât te ține gura. Și asta poți să o faci de acasă de la tine (este necesar sa utilizați un telefon fix cu suport pentru selecție tont dacă ai o cartela preplatită PONET VOICE. Nu vei fi taxat cu nici un leu în plus în afara de tariful corespunzător țării în care­­ cele mai avantajoase destinate (telefon fix) dorești să telefonezi. Pentru Instrucțiuni complete și consultarea tarifelor vizitați site-ul www.voica.ro. Cartelele valorice sunt de 200000,400000 si 800000 lei (TVA inclus) miercuri, 2 iulie 2003 Cocu rămîne la Barcelona Philip Cocu și-a prelungit cu un an contractul cu FC Barcelona. Internaționalul olandez a acceptat reducerea salariului, ca urmare a se­zonului slab pe care l-a avut Barcelona. Cocu, în vîrstă de 32 de ani, a fost achiziționat de Barcelona în anul 1998 de la PSV Eindhoven. Mutu vrea căpitan la Parma Internaționalul român, Adrian Mutu dorește să devi­nă căpitanul echipei AC Parma. Mutu ar vrea să preia banderola de căpitan după plecarea francezului Sabri Lamouchi, care a fost cedat la Internazionale Milano. De asemenea, Mutu dorește o prelungire a contractului cu încă un an și creșterea salariu­lui de la 800.000 de euro la un milion de euro. Chilavert va juca în Uruguay Fostul internațional Para­guayan Jose Luis Chilavert, în vîrstă de 38 de ani, a anunțat că a ajuns la un acord cu clubul de fotbal Penarol, din Uruguay.Chilavert, care era liber de contract, a pre­cizat că va semna un acord pentru un an cu noua sa gru­pare. OLTENI FIERBINȚI. Alin Vigariu și Ionuț Rada au vrut să arate ce­ au mai de preț, odată cu finalul cantonamentului din Poiana Brașov. De la alt balcon al Hotelului Caraiman, fetele din lotul de atletism au avut astfel o priveliște mai mult decît interesantă. simplu, rapid DrectiDv­.­ www.DirectNET.ro Cele mai mici tarife internationale din Romania Cu doar 10 centi*/ min. vorbești in Europa, S.U.A. si Canada . Prețul nu include TVR Serviciul DirecNET-Astral Voice este o solutie de convorbiri internationale in regim phone to phone, oferind atat persoanelor fizice, cat si celor juridice o oportunitate de a mentine contacte internationale cu un cost minim, imbatabil in piața comunicatiilor electronice. Tehnologia aleasa pentru convorbirile internationale este telefonia IR conform cmause tendintei Internationale de migrare a telefoniei traditionale TDM (time division multiplexing) in telefonia bazata pe pachete si utilizând o m­ixtura de conexiuni terestre si prin satelit cu un management ridicat al calitatii. Serviciul Direct NET Astral Voice este accesibil prin intermediul card­urilor valorice Astral. si se pot achiziționa de la Jafe in Sibiu pe str. 1*^/9 (líMílAfwjáirJf consultens(r) Networking SRL, www.DirectNET.ro, Info@DirectNET.ro, 0269 206222 Calea Cisnadiei 50

Next