Monitorul Oficial, mai 1925 (nr. 94-117)

1925-05-03 / nr. 95

481)6 ■ MONITORUL OFICIAL 3 Mai 1925 ■fera­­t, naturalizare, spre știința anelor, sari ar voi sk ince vreo întâmpinare, potrivit dispozițioșilor art. 23 din «sa sge : Domnule președinte, Subscrisul Paul Horvat, domiciliat în comuna Turulung, județul Lătimi, unde locuesc dela 1907, vă rog să-mi acordați naturalizarea cu dispensă de stagiu, voind să rămân ca bun român în această țară. Alătur­i acte. Cu deosebită stimă, Paul Porvat. Conform art. 22 din legea privitoare în dobândirea și pierderea naționalității române, se publică următoarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari ar vei să­­ facă vreo întâmpinare, potrivit dispoziționilor art. 23 din zisa lege . Domnule președinte, Subsemnatul Neculai A Geală, agri­cultor domiciliat în comuna Tâmboești, județul R.­Sărat, născut în anul 1883 în comuna Tâmboești, căsătorit cu românca Marioara Pana­­ Popescu, învățătoare cu care am două fete Ana și Sofia, voind a­­ deveni cetățean român, am onoare­a va ruga ca în conformitate cu legea pri­vitoare la dobândirea naționalității ro­mâne, să binevoiți a constată că indep­­linesc condițiile legii și să-mi admiteți cu dispensa de stagiu conform art. 58 naturalizarea înaintându-mi-se cererea cu aviz favorabil onor consiliului de mi­niștri spre aprobare. In susținerea cererii mele alătur ac­tele notate pe verso. Vă rog a dispune publicarea acestei cereri în Monitorul Oficial și într un ziar din­ București conform art 22. Anexez un timbru de 2 lei pentru certificatul con­statator că am solicitat naturalizarea cu respect. N. Geală. Conform art. 22 din legea privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române, se publică următoarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari au voi să facă vreo întâmpinare, potrivit dispozițiunilor art. 23 din zisa lege . Domnule președinte, Sbsemnatul Andrei Goală, agricultor din comuna Tâmboești, județul R.­Să­rat, născut în anul 1852 în comuna Dra­­goveți, județul Ianina, Macedonia, stabi­lit în comuna Tâmboești, din anul 1870 și căsătorit în anul 1892 cu românca Stanca Dan­ța Dobre, cu care ara doi băeți/Nejulai și Ion și o fata Elena, voind a deveni cetățean român, am onoare­a va ruga în conformitate cu art. 7 și 8 din legea"pentru dobândirea naționalită­ții române să binevoiți a constată că în­deplinesc condițiunile cerute de rege și să-mi admiteți cu dispensă de stagiu ce­rerea de nat­ralizare înaintând-o cu aviz favorabil onor consiliului de miniștri spre a mi se acordă naturalizarea.. Vă rog a dispune publicarea prezentei cereri Co­nform art. 22. In susținerea ce­rerii mele anexez actele notate pe verso. Vă rog a-mi elibera un certificat con­statator că am­ cerut natura­lza rea. Cu respect. A. Goală. Conform art 22 din legea privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române, se publică următoarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari nu voi să faci vreo întâmpinare, potrivit dispozițiunilor art. 93 din zisa lege : Domn*.de președinte, Subsemnatul Ion A. Goală agricultor, domiciliat în comuna Tâmboești, județul R.­Sărat, unde f­­ am născut în anul 1897, voind a deveni cetățean român, am onoare­a va rugă ca în conformitate cu legea pentru dobândirea naționalități ro­mâne și binevoiți a constată că îndepli­nesc condițiile legii și să-mi admiteți cu dispensa de stagiu conform art. 58, na­turalizarea înaintân­du-mi cererea cu aviz favorabil consiliului de miniștri spre aprobare. In susținerea cererii mele alătur acte­le notate pe verso. Vă rog a dispune publicarea acestei cereri în Monitorul O­fic­al și într’un ziar din București, conform art. 22. Avez un timbru de 2 lei să mi se elibereze un certificat constatator că am solicitat înce­tățeni­rea mea. Cu respect. I. A. Goală. Conform art. 22 din legea privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române," se publica următoarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari ar voi să iscă­ vreo întâmpinare, potrivit dispozițiunilcr .1­83 din zisa lege. Domnule ministru, Subsemnatul Franț Vragovici, fost do­miciliat în București, actualmente în comuna Galantina, județul Ilfov, strada Balcic, voind a mă face cetățean român, lepădându-mă de­ protecția Statului sârb, după cum constat cu alăturata decla­rațiune autentificat­ă de judecătoria <­co­lului 4 București la No. 1.072/924 viu prin presenta a vă rugă să binevoiți ca în­­ conformitate cu dispozițiunile legii pentru lepădarea și căpătarea dreptului de cetățean român, să­ mă treceți și pe mine printre cei ce s’au lepădat de pro­tecția Statului sârb. Alătur­­i declarația autentificată la No. 1.072/924 de judecătoria ocolului IV București și cinci certificate liberate de tribunalul Ilfov, steu­a I, 2, 3, 4 și ju­decătoria ocolului IV București, certifi­catul No. 70.003/924, certificatul No 55.044/924, certificatul No. 59.135 și No. 71.127/924 și certificatul No. 20.421, li­berat de judecătoria ocolului 4 Bucu­rești din care se constată că nu am su­ferit nici un fel de condam­națiune, și biletul de liberă petrecere No. 58.210 din 1924. Gu­stimă Franț Vre gotici. Conform art. 22 din legea privitoare la dobândirea și pierderea naționali­tății române, se publică următoarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari ar voi să facă vre-o în­tâmpinare, potrivit dispozițiunilor art. 23 din zisa lege: Domnule președinte, Subsemnatul Robitsek Ludovic, su­pus ungur, căsătorit, neavând copii, măcelar, domiciliat în Oradea Mare st c. Abatorului No. 5. In temeiul actelor nci alăturate, respectuos rog să binevoiți a dispune naturalizarea mea ca român. Cu perfectă sti­mă, Robitsek Ludovic. Conform art. 22 din legea privi­toare la dobândirea și pierderea na­ționalității române, se publică urmă­toarea cerere de naturalizare, spre știința acelora cari­ ar voi să face vreo întâmpinare, potrivit dispozițiunilor art. 23 din zisa lege : Domnule președinte, Subsemnatul Heckl Árpád, născut la 15 Decembrie 1900, în Kosice (Cehoslovacia), domiciliat în Oradea­ Mare, având în vedere documentele alăturate ale mele și ale tatălui meu Heckl-Halmai Ludovic, respectes vă rog sa binevoiți a supune prezenta mea cerere deliberării de constatarea condițiuniilor de naturalizare, și a constatat că subsemnatul întrunesc toate condițiiniile necesare naturali­zării și astfel a propune consiliului de miniștri, naturalizarea mea. Repetându-mi cererea sunt, cu pro­fund respect, Heckl Arpad, domici­liat în Oradea Mare, str. Brătianu G. -­­­­ ---------—-——

Next