Munca, ianuarie 1970 (Anul 26, nr. 6886-6909)

1970-01-16 / nr. 6896

1970 ADUNĂRI Şl CONFERINŢE PENTRU DĂRI DE SEAMĂ Şl ALEGERI SINDICALE IN PAG. II-A ® Un trio literar-artistic românesc la Paris © Vatra Dornei— ilustrate 1970 ® Blondă sau brună ? OPINII AD-HOC ® „Comturist" IBS-în PAG. A 11I-A Vineri m Lbn­k&ufei n nu numai valoarea intrinsecă, dar şi implicaţiile financiare ale calităţii treime ! SA II I­TERESEZE! N. HIRIZAN, director la Banca Naţională a Republicii Socialiste România, sucursala judeţeană Argeş 15 I­­ Ianuarie | GHEORGHE TOMOZEI Scriu rindurile a­ §a­ceste la 15 ianuarie­­ 1970 cind se impli- g nesc 120 de ani de la g naşterea lui Emines- M cu. Aniversarea mă g găseşte aplecat peste g manuscrisul unei căr- g­­i, despre adolescentul g Eminescu, student la g Viena. Se împlineşte g de la întîiul an „vie- g­nez“ al poetului un­­ veac. Steaua lui Emi- g nescu arde, enigmatic, g iluminînd spiritul g românesc şi despre g cel născut acum 120 g de ani ştim la fel de g puţin, ori mai puţin g decit ştim despre zei- jj la Selene — Luna — g pe care paşii pămîn- g tenilor s-a îmtimplat g s-o cunoască. Mulţi- g plicim plnă la ab- g surd imaginea (şi g ea selenică) a Poetu- g lui — Zburător cu g negre plete, ne impo- g dobim laviţele cu me- g reu mai elegante to- g muri, îl căutăm pe g Eminescu în mar- g mură ori gresie, dar g monument de oricîte g tulpini de piatră vor g înălţa în fantaste pă- j duri, nu-l pot închi- g pui aşa cum trebuie g că a fost, cercetarea jj noastră nu năzuie să jj ajungă prea departe... g Deschid aparatul §j de radio şi ascult cu g stupefacţie o emisiu- g ne în care un vene- g­rabil dascăl, vorbind g despre Eminescu nu H găseşte de cuviinţă §j să-l evoce altfel decit g reamintindu-ne, pue- g ril, că „Scrisoarea a jj III-a" are mai multe­­ părţi, între care una g lirică (!) în care ni se g povesteşte că... etc, g etc... iar un alt rene- g rabil vorbeşte despre g necunoaşterea lui g Eminescu de către g critici „externi“, no- g ţiune ce ar trebui să-i g definească pe cerce- g­­ătorii de peste hotare g ai operei emines- g ciene, g Eminescu rămîne g ecuatoriala împărţire H silvestră în care a­ g vemi imense spaţii de jj (Continuare în g pag. a 2-a) . Majoritatea colectivelor din întreprinderile judeţu­lui nostru se străduiesc ca, odată cu îndeplinirea lună de lună a planului să livre­ze economiei produse de un înalt nivel tehnic şi calita­tiv. Ele sînt animate de pre­ocuparea stăruitoare de a traduce în viaţă hotărîrile Congresului al X-lea al partidului cu privire la îm­bunătăţirea calităţii produ­selor — obiectiv esenţial al întregii activităţi econo­mice. Merită apreciată preocu­parea în această direcţie a multor colective. Dintre nu­meroasele exemple care s-ar putea da ne oprim la în­treprinderea minieră Cîm­­pulung Muscel Rafină­ria Piteşti, filatura „Mus­­celeanca“, fabrica de ta­­nanţi „Argeşul“, Combina­tul petrochimic şi Fabrica de încălţăminte din Piteşti, întreprinderea de industrie locală din­­Topoloveni, co­operativele meşteşugăreşti „Deservirea“ şi „Tehnica încălţămintei" Piteşti, „M­unca colectivă“ Cîmpulung, care s-au ocu­pat cu răspundere de îm­bunătăţirea calităţii produ­selor astfel că în anul 1969 nu au înregistrat nici un refuz de calitate, sau­ li s-au refuzat mărfuri de valori neînsemnate. Colectivele a­­cestor întreprinderi au în­ţeles că îndeplinirea sarci­nilor în legătură cu îmbu­nătăţirea calităţii produse­lor constituie o condiţie de bază pentru satisfacerea nevoilor de producţie şi de consum, pentru creşterea e­­ficienţei activităţii econo­mice a întreprinderilor, pentru creşterea competiti­vităţii mărfurilor noastre pe piaţa externă. Din păcate, avem şi în­treprinderi ale căror colec­tive nu au luat toate măsu­rile pentru îmbunătăţirea calităţii produselor, neînţe­­legînd că exigenţele bene­ficiarilor sînt dictate de in­teresele generale ale econo­miei, că fabricarea unor produse de slabă calitate constituie o abatere care nu poate fi tolerată, că e­­conomia noastră nu se poa­te dezvolta acumulînd can­tităţi de bunuri materiale care nu corespund întruto­­tu­l cerinţelor ei reale sau nevoilor de consum ale populaţiei. In judeţul nos­tru, în anul trecut s-au în­registrat 987 refuzuri de calitate în valoare de 17.927.000 lei. Cele mai multe refuzuri pentru calitate necorespun­zătoare au fost primite de Uzina de autoturisme Pi­teşti. Ele se cifrează la 151 refu­zuri în valoare de 2782 mii lei (din care în luna (Continuare în pag. a 3-a) în curînd, la Uzina de pompe din Capitală va intra în fabricaţie un nou tip de pompă de mare capacitate destina­tă în special sectorului agricol. Supus unor am­ple verificări şi încer­cări de specialitate, pro­totipul eletetropompei D.V.R. 5­110, proiectat de ing. Valentin Negrea, a trecut cu succes nor­mele tehnico-funcţiona­­le impuse. In clişeu , probele tehnice fiind trecute ele succes, se fac pregătiri în vederea fabricației de serie. Comentar extern Asturia în contextul efervescenţei sociale din Spania IN PAG. A IV-A Proletari din toate tárile, unifi-vá ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA MĂRCI NOI DE OŢEL O dată cu sporirea producţiei de oţel în 1970 la 6,5 milioane tone, producţie care va situa Ro­mânia în rîndul ţărilor cu o siderurgie dezvoltată, colectivele unităţilor de specialitate din întreaga ţară se preocupă de îmbunătăţirea calităţii aces­tei importante materii prime. Planul tehnic pe 1970 al ministerului de resort prevede asimilarea a 14 mărci noi de oţeluri necesare în fabricaţia de locomotive, cazane cu aburi de mare capacitate, autoturisme, utilaje chimice etc. O mare dezvoltare va cunoaşte anul acesta pro­ducţia de oţeluri aliate, care vor contribui la re­ducerea greutăţii utilajelor şi construcţiilor meta­lice. In ce priveşte producţia de laminate, atenţia siderurgiştilor este îndreptată spre creşterea can­tităţilor şi lărgirea sortimentelor produselor de mare importanţă pentru economie — sîrmă tre­filată, bare trase, profile cu pereţi subţiri, al căror volum va fi în 1970 de peste 2,4 ori mai mare decît în 1965. (Agerpres) Ciad lipseşte busola, tinereţea intră in derivă Daunele, stabilite la cen­timă, depăşeau suma de 130 000 de lei, valoarea o­­biectelor substituite din cele trei magazine (Broş­­teni, Bacău şi Tîrgu Neamţ). Organele de mili­ţie au intrat neîntirziat în acţiune. Stilul spargerilor indica mai mulţi „specia­lişti“ ai genului, dar numai doi dintre ei se aflau în li­bertate. Cercetaţi de oame­nii legii, ambii au prezentat alibiuri solide, însoţite de repetarea promisiunii: „Am terminat cu trecutul, cu de­zonoarea, am ales drumul cinstei­­“ Deci, exista un al treilea. Debutant, recidi­vist ? Un ospătar, care cum­părase un ceas de „ocazie“, pus în faţa unor fotografii, a indicat fără ezitare una din ele : „Asta-i!“ Şi astfel, existînd indiciul infracto­rului, a început cu precipi­tare cursa de urmărire. Ho­ţul se numea Ion Bălan, era în vîrstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Ţibu­­cani, judeţul Piatra Neamţ, fusese eliberat din închi­soare, după ispăşirea unei pedepse, în vară, ca să fie dat dispărut de acasă, în iarnă. Poza, un cap „hippy", a pornit într-o circulaţie gră­bită pe toate meridianele şi paralelele ţării. Azi sau mîi­­ne, incontestabil, răufăcăto­rul care-şi schimbase „ma­niera de lucru“ avea să fie prins. O ştia miliţia. O ştia opinia publică. O ştia, poa­te, însuşi el. In lumea noas­tră clădită pe cinste şi aspi­raţii înalte, între milioane de fiinţe harnice, dăruite trup şi suflet intereselor so­ciale, un delincvent se simte în permanenţă încolţit, hăi­tuit, măcinat de gînduri şi nesiguranţă, cu teama că la primul pas, la prima neatenţie poate da piept cu dreptatea. De altfel, prinde­rea lui Ion Bălan stă sub semnul marii simplităţi. O dimineaţă friguroasă, un autobuz grăbind spre Pia­tra Neamţ, o oprire la bari­era oraşului de sub Ceahlău şi un glas răstit de călător : — Tovarăşe şofer, nu deschide uşa! Avem prin­tre noi un hoţ! In staţie se află un miliţian! Să-l pof­tim înăuntru! Şi în vreme ce pasagerii, muncitori navetişti din îm­prejurimi, se încredinţau că nu le lipseşte nimic din bu­zunare şi genţi. Ion Bălan, căptuşit cu ceasuri şi biju­terii, însoţit de plutonierul Vasile Ifrim şi cetăţeanul Mihai Bîzu, lua drumul bi­roului judiciar al miliţiei judeţene. In sinea ei, o întîmplare aproape banală. Nici cazul, nici sistemul prinderii in­fractorului n-au ceva sen­zaţional. Răufăcători de-o vîrstă jună au existat, exis­tă şi vor mai exista încă o perioadă de timp. Trecutul ne-a lăsat destule deprin­deri antisociale, egoism, lă­comie, parazitism etc., care nu pot fi vindecate doar printr-un gest magic. In ST. GHEORGHIU (Continuare în pag. a 2-a) . <► . ♦. i­gl Anul XXVI nr. 6896 * 4 pagini 30 bani Vizita preşedintelui Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, in R. S. F. Iugoslavia BELGRAD 15 — Trimişii speciali Agerpres, Nicolae Ionescu şi Nicolae Plopea­­nu, transmit: In continu­area vizitei pe care o între­prinde în R.S.F. Iugoslavia, preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a sosit joi dimineaţa la Rieka, im­portant centru industrial al Croaţiei. La­ sosirea trenului spe­cial în gara acestui oraş portuar,­­înaltul oaspete român a fost întîmpinat cu căldură de Dragutin Hara­mia, preşedintele Vecei Executive a R.S. Croaţia, Neda Andrici, preşedintele Skupstinei oraşului Rieka, şi alte oficialităţi locale. Vizita premierului român la Rieka a prilejuit un con­tact nemijlocit cu unele as­pecte ale dezvoltării indus­triale a Iugoslaviei socia­liste, cu o serie de realizări de prestigiu ale economiei acestei ţări. Premierul Ion Gheorghe Maurer, însoţit de Emil Drăgănescu, vicepreşedin­te al Consiliului de Mi­niştri, Nicolae Ecobescu, adjunct al ministrului afa­cerilor externe, şi Vasile Şandru, ambasadorul Ro­mâniei la Belgrad, a fost, în cursul­­dimineţii, oaspe­tele muncitorilor şi ingi­nerilor de la cunoscuta U­­zină, „Torpedo“, specializa­tă în producţia de motoare Diesel, motoare pentru na­vele maritime, maşini u­­nelte etc. Adresînd un călduros bun venit şefului guvernu­lui român şi personalităţi­lor care îl însoţesc — în numele colectivului de oa­meni ai muncii din această unitate industrială — di­rectorul general al uzinei, Marko Seliakovici, a înfăţi­şat oaspeţilor principalele etape ale dezvoltării în­treprinderii, de la micul a­­telier de reparaţii fondat cu peste un secol în urmă, pînă la moderna uzină de azi. Directorul uzinei şi-a exprimat deosebita satis-­ facţie în legătură cu cola­borarea excelentă în pro­ducţie, statornicită între „Torpedo“ şi unele între­prinderi din România, cum sunt întreprinderea de U­­tilaj Energetic din Bucu­reşti, Uzina de autocami­oane „Steagul Roşu“ din Braşov şi Uzinele „Semă­nătoarea“. Parcurgînd apoi halele secţiilor de fabricare şi a­­samblare a motoarelor Die­sel, înaltul oaspete s-a in­teresat de caracteristicile procesului de producţie, de randamentul şi nivelul de automatizare ale producţi­ei. Premierul român s-a în­treţinut de asemenea cu un grup de tehnicieni de la U­­zina de autocamioane din Braşov, aflaţi aici în cadrul colaborării dintre cele două întreprinderi. Apoi, preşedintele Con­siliului de Miniştri a vizi­tat Şantierele navale „3 Mai“ din Rieka. Avînd o producţie anuală de 10 na­ve, cu un deplasament va­riind între 15 000 şi 68 000 de tone, şantierele dispun, totodată, de o fabrică de motoare Diesel, cu care sunt utilate navele produse, întreaga producţie este defo­tinată exportului. Amintind că aici au fost construite şi două nave pentru România, directorul general al şantierelor, Mi­­lovan Turitan, s-a referit, de asemenea, la perspecti­vele de colaborare în pro­ducţie cu unele întreprin­deri din România. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, s-a interesat în­deaproape de activitatea de cercetare, precum şi de di­ferite probleme privind conducerea şi organizarea producţiei, însoţit de Dragutin Ha­ramia, preşedintele Vecei Executive a R.S. Croaţia, premierul Ion Gheorghe Maurer şi ceilalţi oaspeţi români au făcut, de aseme­nea, o scurtă vizită prin oraşul Rieka, străbătînd principalele bulevarde ale acestuia şi noile cartiere de locuinţe. Port la Marea A­­driatică, oraşul se distinge atît prin pitorescul său, cit şi prin importanţa sa eco­nomică. Rafinarea petrolu­lui, industria hîrtiei, con­strucţiile navale, industria constructoare de maşini, in­dustria electrotehnică, acti­vitatea portuară — sunt nu­mai cîteva dintre argumen­tele care conferă atributul de centru industrial acestui oraş cu 135 000 de locuitori. Joi la amiază, preşedin­tele Vecei Executive a R.S. Croaţia, Dragutin Haramia, a oferit un dejun în onoa­rea şefului guvernului ro­mân, în saloanele Hotelului „Ambasador“ din staţiunea (Continuare în pag. 4-a) B B B I 1 n m 1 1 I B I I I 1 1 I 1 1 1 1 I I 8 B I I I I 18 B B însemnări la un centenar bucureştean !@ •­ Anii acestui cincinal poartă în structura lor reevaluări fundamenta­le şi pentru I.D.E.R., sector obligat să ţină pasul cu impetuoasa dezvoltare a consumu­lui de energie. Şi aici, au loc, cu frecvenţa cu care ne-am obişnuit în toate domeniile vieţii materiale, infuzii de modernitate. Aparate de măsură, control şi co­mandă, moderne insta­laţii perfecţionate de semnalizare, grupuri e­­lectrogene mobile pen­tru intervenţii în cazuri excepţionale stau la dispoziţia colectivului în vederea alimentării în bune condiţii a consumatorilor, a între­ţinerii reţelei de ilumi­nat public şi de uz cas­nic. Utilajul şi aparata­­ju­l electric e asigurat în mare majoritate de industria noastră con­structoare de maşini şi electrotehnică. Uzinele „Electroputere" Craiova furnizează transforma­tori şi aparate de înaltă tensiune, „Electroapa­­rataj" Bucureşti apara­­taj de joasă tensiune, „Electromagnetica" re­lee şi contoare, între­prinderea de construcţii metalice şi prefabricate a M.E.E. panouri­ de au­tomatizare, stîlpi din be­ton, posturi­­ de tran­sformare în cabine me­talice, iar F.C.M-E. îi li­vrează cabluri de forţă 1-10 kv, cabluri telefoni­ce şi semnalizare, ma­teriale electroizolante. Ca raport de dezvol­tare a acestei întreprin­deri în actualul cincinal e de ajuns să subliniem uriaşa amploare a con­strucţiei de locuinţe. 84 000 de apartamente noi cer instalaţii şi branşamente noi pentru un oraş de dimensiunile Constanţei. In noua ima­gine edilitară a oraşului intră mari artere de cir­culaţie, pasaje subtera­ne, scuaruri, aeroporturi, ansambluri statuare, monumente de arhitec­tură modernă cum sunt Palatul Televiziunii, Teatrul Naţional, Hote­lul Internaţional. Dar aportul specialiştilor în­treprinderii la moderni­tatea oraşului se remar­că îndeosebi în dome­niul fundamental al industrializării impetu­oase a municipiului. Uzinele, mari consuma­toare de energie electri­că, necesită lucrări spe­ciale pentru asigurarea alimentării în condiţii de deplină siguranţă. „Focurile nestinse" din laminoare şi oţelării nu constituie o metaforă, o licenţă livrescă, ci o realitate palpabilă ma­terial dimensionată. Procesele electrolitice sunt incompatibile cu ceea ce se cheamă „în­treruperi de curent". O stagnare la elaborarea oţelului ar aduce econo­miei naţionale daune inimaginabil mai mari decît şarjele ratate, în­­trucît afectează valoa­rea cuptoarelor. Livrarea energiei elec­trice către marii consu­matori decurge în con­diţii de maximă siguran­ţă şi continuitate, res­­pectîndu-se riguros pa­rametrii nominali — tensiunea şi frecvenţa. Toată dezlănţuirea de forţe acţionează în ca­drul unui mecanism care raţionalizează mişcarea, spaţiul şi timpul. Nu se GEORGE ORAȚIU VASILE ANDREI (Continuare în pag. a 2-a) U­N INUTIL „SENS UNIC“ Să ne închipuim pentru cîteva momente — şi pentru nevoile demonstraţiei, desi­gur — că au dispărut toţi artiştii amatori; că brusc, printr-o minune, nu­ mai e­­xistă nici echipe de dan­suri, nici de teatru, nici „solişti“, „tarafuri“ sau „or­chestre“, nici măcar „fan­fare“ şi „coruri“, că din groasele registre ale celor ce ţin evidenţa „activităţii culturale“ şi a „manifestă­rilor şi acţiu­nilor“ la insti­tuţiile de profil (cluburi, case de cultură etc.) sau dintr-un perimetru admi­nistrativ (oraş, municipiu, judeţ) au fost scoase toate referirile la artiştii amatori. Rezultatele acestui — să recunoaştem, nu prea difi­cil — efort de imaginaţie sunt surprinzătoare: ceea ce rămîne este foarte puţin. Aceasta, deoarece de mai multă vreme activitatea cul­­tural-educativă de masă se reduce în bună măsură la activitatea artistică de ama­tori. Ceea ce nu era — sau nu trebuia să fie — decît o parte s-a dilatat pînă în­­tr-atîta îneît a ajuns să se suprapună pe alocuri între­gului. Iar această „invazie“ a fost însoţită, paralel, de o treptată şi tot mai accentu­ată scădere a ponderii ce­lorlalte componente. Fenomenul n-a atras a­­tenţia decît sporadic, deşi chiar unele „caracteristici“ ale mu­ncii cu artiştii ama­tori îl puteau indica. Este vorba, mai întîi, de campa­niile — cuvîntul acesta spu­ne multe ! — care s-au pur­tat şi se poartă cu prilejul multelor şi diferitelor com­petiţii ale artiştilor amatori. Indiferent dacă au carac­ter local sau republican, zelul este acelaşi. O distinc­ţie cîştigată la un aseme­nea concurs este (mai com­plet spus, e socotită) mai valoroasă decît, să zicem, din ciclu de conferinţe la care participarea să fie masivă şi aceasta nu doar datorită unei bune „mobili­zări“ (cuvîntul sună cam ostăşeşte). Pentru Con­cursurile din vara anului trecut s-au cheltuit mai multe forţe şi fonduri de­cît, de pildă, pentru deschi­derea şi organizarea Uni­versităţilor populare şi muncitoreşti. Apoi, în mul­te locuri, dacă nu chiar pre­tutindeni, „artiştii amatori“ s-au instituţionalizat: cîţi directori de întreprinderi n-au a se plînge de dificul­tăţile provocate din pricina repetiţiilor ,a spectacolelor, a diverselor concursuri ? A­­colo unde absenţa din pro­ducţie n-a fost acceptată — ceea ce era, astfel, firesc — s-au înregistrat absenţe de la repetiţii şi, uneori, chiar de la spectacole. Faptul este îndeajuns de semnifi­cativ în sine, dar şi pentru mentalitatea ce s-a creat: anume că fiind „artist a­­mator“ eşti scutit de sarci­nile producţiei, că aceasta conferă un privilegiu ! Dar unde e, atunci, „amatoris­mul“ ?! Pe de altă parte, a­­cest fenomen are urmări a­­supra însăşi mişcării ama­torilor, deoarece nu de pu­ţine ori este mai bine co­tată „vechimea“ ca artist amator decît valoarea. Aşa s-a întîmplat recent, spre exemplu­, la concursul­ festi­­val de muzică uşoară de la Giurgiu — „Portativul ””- MIRCEA IORGULESCU (Continuare în pag. a 2-a) Aspect din secţia montaj general a Uzinei de rul­menţi din Braşov Foto : A. ŞTEFAN

Next