Munca, iulie 1970 (Anul 26, nr. 7036-7062)

1970-07-01 / nr. 7036

Pagina a 2-a. Confirmare Recepţionerul Florin Opaiţ, de la Întreprinderea de legume şi fructe Fălticeni, a confirmat sub semnătură primirea a două sute de mii (200 000) de kilograme de cartofi, de la nişte achizitori, amici de-ai lui. Cartofi care n-au existat decit în scripte. De unde au fost scoşi aşa cum au şi intrat , printr-o hîrtie ticluită (din care rezultă că sute de tone de cartofi s-au „depreciat" şi au fost aruncaţi). De fapt, falsa confirmare din acte confirmă zicala cu lupul care-şi schimbă părul, dar năravul ba, înţelepciune în care n-a crezut conducerea întreprinderii, cînd i-a dat gestiunea lui Opaiţ, abia ieşit de la penitenciar, unde stătuse 13 ani pentru un alt furt din avutul obştesc. Ploaia de sîmbătă seara Ploaia de sîmbătă seara, care în zona intercarpatică s-a manifestat cu o mare frecvenţă de descărcări electrice, a cauzat moartea minerilor Nicoară Cornel şi Cantemir Virdea, de la Gura Barza. La ieşirea din şat, cei doi au mers pe sub reţeaua de înălţă tensiune electrică din şosea , deşi pericolul trăznetului era iminent. Scurt-circuitul a topit cablul, care i-a atins în cădere... Deci, pe vreme de ploaie, priviţi din cînd în cînd şi în sus... să vedeţi pe unde mergeţi. Curăţenie La şantierul 3.S.L.S.-Oradea, tabla zincată începuse sa pună serioase probleme privind depozitarea. Inventivi, expeditivi, operativi şi alte alea, magazionerul Ion Calbin, contabilul Gheorghe Sivan şi meşterul Aurel Badea şi-au zis că „fraţilor, tabla asta mai mult ne încurcă !" Drept pentru care au încărcat-o în maşinile şantierului şi, întrun triumfal marş al „ciuperii", au vîndut-o prin satele Bihorului. Au încasat astfel 200 000 lei, sumă pe care au considerat-o răsplată pentru „curățenia" făcută. Numai că, zicem noi, adevărata curățenie de abia ■trebuie să înceapă ! Curat ghinion! Era în amurg şi plăta cu găleata. Într-un colţ de stradă din Oradea, un ins face semne disperate după taxi. Şi toate sînt ocupate. în sfîrşit, unui şofer i se face milă, văzîndu-l ud ciuciulete. Opreşte lingă el şi-l invită : — Urcă-te ! — Am şi cîteva lădiţe, colea-n gang. Stai să le aduc ! — zice plouatul. — Unde să le pui, nu vezi ca mai am un pasager?! — îl muştruluieşte şoferul. — Lasă-l să-şi aducă bagajul ! — intervine clientul din spate. Emil Haibroc, posesorul lăzilor, se uită mai atent la pasagerul binevoitor şi ia o poziţie smerită . — Să trăiţi, tovarăşe director ! — Adu-ţi... — Nu mai am nevoie de taxi, să trăiţi ! După mari insistenţe, Harbroc s-a urcat. Cu lăzile. Pline cu vermut, vin şi ţuică. Dar nu le-a mai dus acasă, ci la întreprinderea vin-alcool, unde dumnealui face slujbă de merceolog. De fapt, a făcut drum-întors întrucît, nu se știe prin ce minune, ieşise pe poartă cu marfă fără acte. Curat ghinion ! Zugrăvit prin telepatie M-am întrebat de atîtea ori, de ce întreprinderea bucureșteană „Prestarea" face zugrăveli atît de proaste, care se cojesc a doua zi după ce le-ai plătit ?! Abia acum am dezlegat enigma. Cînd am văzut în fișele de pontaj un zugrav octogenar, Nicolae Scarlat pe nume, l-am cerut lui Aurelia Manolache, şef de şantier, să-mi facă cunoştinţă cu moşul. Ca să-l rog să se ducă la undiţă sau să spună basme strănepoţilor , mă rog, să facă orice în afară de zugrăvit. Şeful de şantier mi-a mărturisit că nu l-a văzut niciodată pe bătrîn, dar mi l-a recomandat pe Mihai Seichel, şeful echipei in care a pontat străbunicul Scarlat. Ei bine, nici Seichel nu l-a văzut de mult, de vreo zece ani, pe moşu-său Scarlat, care locuieşte taman la Deva. Totuşi, Nicolae Scarlat figurează în statele de plată. E cît se poate de limpede. Octogenarul zugrăvește prin telepatie. D-aia se cojesc pereții. Avea insomnie De vreo lună-ncoace, noapte de noapte, Alexandru Buligan se zvîrcolea în așternut. îl măcina gîndul că cineva ar putea fura anvelope. Și cine altul ar fi fost tras la răspundere, dacă nu el, magaziner la produse finite în uzina „Danubiana" ? „Dacă-mi ia careva o roată sau chiar cinci, ca să-și echipeze un automobil cu rezervă cu tot ? — se perpelea dumnealui. Poate sau nu poate să iasă pe poartă cu ele ?" Bineînțeles, trebuia să pună capăt acestei dileme producătoare de insomnii. Prin proba practică. Așa că, într-o seară, cînd o garnitură de tren ieșea goală din uzină, a azvîrlit 10 anvelope într-un vagon. Iute, din mers. Şi s-a agăţat şi el de vagon. Ca să vadă ce se întîmplă. Şi a văzut. La stafia Popeşti Leordeni, unde le-a descărcat, a fost întrebat de factură. Şi a povestit despre gîndurile ce-l consumau şi despre... experiment. — Foarte bine ! — i s-a răspuns. Experienţa trebuie dusă pînă la capăt. De ce să nu afli şi cum este judecat un furt, şi ce pedeapsă dă tribunalul ?! Acum, doarme liniştit, în pijamaua penitenciarului. Mamă criminală Acum cîteva zile, lucrătorii de la salubritate s-au aflat în faţa unui tablou cutremurător. In lada imobilului din Şoseaua Olteniţei 87 au găsit un copil mort. Ancheta a stabilit că e vorba despre o pruncucidere, autoarea monstruozităţii fiind Florica Petrea (domiciliată la această adresă), care şi-a ucis copilul la cinci minute după ce l-a născut. Rubrică realizată de GHEORGHE FIUMON, cu sprijinul corespondenţilor judeţeni In a doua jumătate a lunii iunie 1936, întreaga opinie publică progresistă din România a înfruntat cu un adevărat eroism pericolul cel mai grav abătut asupra poporului nostru in perioada interbelică — legionarismul. Forţele patriotice şi democratice, în frunte cu clasa muncitoare, conduse de Partidul Comunist, s-au ridicat cu fermitate împotriva încercărilor de a aduce la putere în România un region dictatorial, de tip fascist. „Instalarea unei dictaturi militaro-fasciste în România — avertiza Partidul Comunist Român — ar însemna o dictatură sângeroasă, teroristă"... Vibrantele manifeste răspîndite de către comunişti în întreaga ţară, pentru mobilizarea maselor largi populare în apărarea intereselor naţionale glăsuiau: „Ne cheamă la luptă sîngele lui Doja, Horia şi Tudor Vladimirescu. Ne cheamă la luptă dragostea de ţară, pe care nu vrem s-o vedem sfîşiată şi cotropită, dragostea faţă de acest popor pe care nu-l vrem îngenunchiat şi cotropit". ...Anul 1936 a început sub semnul luptei tot mai aprige a forţelor antifasciste din ţara noastră, încă în luna februarie, în timpul alegerilor parlametare parţiale din judeţele Hunedoara şi Mehedinţi, forţele democratice au cucerit o importantă victorie, iar legionarii au suferit un răsunător eşec. A fost una dintre cele mai elocvente dovezi ale faptului că poporul român respingea cu hotărîre fascismul, intrucit în timpul campaniei electorale din cele două judeţe se înfruntaseră deschis democraţia şi dictatura. Orbiţi de patima răzbunării, legionarii au alcătuit în timpul unui aşa-zis „Congres gardist", ţinut în aprilie, o serie de „echipe ale morţii", care aveau menirea să se răfuiască în modul cel mai sîngeros cu toţi adversarii politici. Dar nici în acest fel ei n-aveau să obţină rezultatul scontat — intimidarea luptătorilor antifascişti. Ca dovadă, întreaga lună mai a fost dominată de nenumărate şi impunătoare demonstraţii populare antifasciste. Numai într-o singură zi — la 31 mai — au manifestat contra legionarismului în întreaga ţară peste 500.000 de cetăţeni în frunte cu comuniştii. Bande legionare înarmate au început să dezlănţuie în cursul lunii iunie atacuri dintre cele mai sîngeroase. In faţa acestei situaţii presa revoluţionară şi democratică chema opinia publică progresistă să se opună activ dezmăţului legionar. „Distrugeţi prin acţiuni şi demonstraţii uriaşe de masă cuiburile criminale ale bandelor fasciste" — scria „Scânteia“. Chemări înflăcărate la luptă erau publicate şi în coloanele altor ziare. La mijlocul lunii iunie, grupuri înarmate de legionari s-au dedat la ata- ION SPĂLĂŢELU, doctor în istoria culi dintre cele mai singeroase împotriva redacţiilor unor publicaţii democratice. O serie de ziarişti au fost maltrataţi şi schingiuiţi. Doi muncitori tipografi — Ion Toma şi Petre Popescu — au fost ucişi. Terorismul legionar — căruia i-au căznit răpuşi în al IV- lea deceniu al secolului nostru patru prim-miniştri, un mare număr de oameni de ştiinţă şi cultură, precum şi numeroşi muncitori luptători antifascişti — făceau în acele zile de iunie 1936 noi victime. Bătălia cea mai înverşunată au declanşat-o legionarii împotriva Casei Poporului din Bucureşti situată pe Str. Izvor nr. 37. Aici se afla Sediul central al Confederaţiei Generale a Muncii, al Partidului Social Democrat, Uniunilor sindicale şi Sindicatelor muncitoreşti din Capitală. Atacuri legionare deosebit de violente şi repetate s-au desfăşurat asupra Casei Poporului în săptămîna de la 21 la 28 iunie. Ziarul „Lumea nouă", organ central al P.S.D., păstrează consemnate în paginile sale fapte de un zguduitor dramatism. Bandele legionare „înarmate cu răngi de fier, petarde şi revolvere" au luat cu asalt Casa Poporului, fără a o putea însă cuceri din mîinile muncitorilor, care au apărat-o cu eroism. „Din stradă — scrie ziarul — fasciştii aruncau cu bolovani şi trăgeau cui revolverele... De trei ori huliganii au venit cu bidoane de benzină stropind poarta mare, zidurile şi dînd apoi foc. Muncitorii tot de atîtea ori au reușit să stingă începuturile de incendiu". în cele din urmă — relata ziarul „Adevărul“ — „muncitorii au ieşit în stradă. Aici a avut , loc o încăierare serioasă de pe urma căreia s-au înregistrat mai mulţi răniţi", bandele legionare fiind puse pe fugă. Aşa cum remarca publicaţia „Cuvîntul liber“, în ultima săptămină a lunii iunie 1936, „ofensiva hitleristă în România s-a arătat in formele ei cele mai acute"... Bandele legionare au primit însă şi de această dată riposta cuvenită. Pretutindeni în ţară , la Iaşi şi Timişoara, la Cluj şi Galaţi, mii şi mii de oameni ai muncii s-au ridicat împotriva actelor legionare de vandalism. „Cerem pedepsirea cit mai severă a aţîţătorilor la asasinate“ — scriau într-o moţiune adresată autorităţilor muncitorii petrolişti din Moineşti. Lupta antifascistă desfăşurată de poporul român în acest moment s-a bucurat, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, de un puternic ecou în opinia publică internaţională. O serie de publicaţii din Franţa („Journal des Débats", „Bre Nouvelle“, „Petit Parisien" etc.) şi din alte ţări au înfăţişat pe larg"lupta tot mai acerbă dusă de masele largi populare împotriva Gărzii de fier. Imensul pericol pe care legionarismul l-a reprezentat pentru poporul român a căpătat proporţii de-a dreptul monstruoase în timpul rebeliunii din 22— 24 ianuarie 1941 cînd au fost măcelăriţi sute de cetăţeni. La scara întregii aşa-zise mişcări legionare au fost cultivate şi practicate violenţa, brutalitatea, asasinatul. Legionarii s-au afirmat drept cei mai înverşunaţi duşmai ai democraţiei, ai drepturilor şi libertăţilor maselor largi populare. Ei au încercat să ţină sub imperiul terorii opinia publică progresistă, personalităţile de prestigiu ale ştiinţei şi culturii, pe oamenii muncii înaintaţi, pe luptătorii antifascişti şi comunişti. Garda de fier — organizaţie terroristă de tip fascist — se manifesta cu tot mai multă violenţă ca o grupare politică deosebit de periculoasă, de o factură cum nu mai cunoscuse nicicînd viaţa social-politică din România. Legionarii — elemente ultrareacţionare — au căutat să răspîndească în mase ideile dispreţului faţă de om, răscolind prejudecăţi de natură religioasă şi naţionalist-şovină. Ei s-au ridicat împotriva normelor umanitare de viaţă, a spiritului progresist de care poporul nostru a fost totdeauna călăuzit. Acţiunile legionarilor au provocat în rîndul păturilor celor mai largi ale poporului o nemărginită ură, dispreţ şi repulsie. Din aceste motive Garda de fier a rămas tot timpul izolată, ca un corp străin, indezirabil, neputînd să-şi creeze niciodată o bază largă de masă. Lichidarea legionarismului a fost rezultatul luptei întregului nostru popor împotriva fascismului Astăzi, la 34 de ani de la luptele pentru apărarea Casei Poporului, clasa muncitoare din ţara noastră, angajată împreună cu întregul popor român pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, îşi îndreaptă gîndul cu recunoştinţă la luptătorii care, dînd riposte hotărîte reprezentanţilor celei mai negre reacţiuni, au înscris în istoria patriei o nouă filă de eroism muncitoresc, un exemplu, peste generaţii, de servire devotată acauzei poporului. File de eroism muncitoresc APĂRAREA CASEI POPORULUI Noul hotel, dat de curind în folosinţă în staţiunea balneară Herculane, întregeşte frumuseţea peisajului montan de aici Anual, beneficiind din plin de condiţiile de cazare, alimentaţie şi terapie balneară puse la dispoziţie cu generozitate de stat, tot mai mulţi oameni ai muncii îşi refac sănătatea, îşi împrospătează forţele, la Borsec sau la Herculane, la Buziaş, Govora, pe Litoral sau pe Valea Prahovei... Numărul doritorilor de a pleca în staţiuni fiind foarte mare, nu o dată grupele sindicale sunt puse în situaţia de a alege pe cei mai buni dintre cei buni, de a cerceta cu toată atenţia recomandările medicale, pentru a selecta urgenţele şi a le da cuvenita prioritate. Viaţa a dovedit, însă, că pentru a valorifica din plin acest bogat izvor de sănătate — sub forma difuzării integrale a biletelor de tratament şi odihnă — se cere şi o muncă organizatorică asiduă din partea sindicatelor. Ne vom susţine afirmaţia cu cîteva aspecte din activitatea organelor sindicale din judeţele Neamţ şi Mureş. Desigur, nu am ales întîmplător aceste judeţe. La Neamţ, după 5 luni din anul în curs, returnările de bilete către U.G.S.R. se menţin la o cifră minimă. Iar Consiliul judeţean al sindicatelor Mureş a reuşit, în ultimii ani să realizeze aproape integral planul trimiterii la tratament şi odihnă. Ba, mai mult chiar, şi în 1970, în pofida dificultăţilor create de inundaţii, procentul retururilor este mai redus ca în alte judeţe calamitate. Cea dintîi condiţie a bunelor rezultate obţinute în judeţele menţionate a constituit-o calcularea judicioasă a necesarului şi întocmirea raţională a planificării biletelor pe anul in curs. Amintim acest lucru, deoarece curînd vor începe studiile şi investigaţiile pentru calcularea necesarului preliminat de bilete pe anul viitor. Dar această operaţie nu a decurs chiar aşa de „lin". Fiind în posesia evidenţei bolnavilor cronici dispensarizaţi din întregul judeţ, pe întreprinderi şi profile de boli, cele două consilii judeţene au putut verifica, pe concret, justeţea solicitărilor primite din partea comitetelor sindicatelor. Şi, trebuie s-o spunem deschis, unele solicitări n-au rezistat acestei confruntări ! Comitetul sindicatului de la U.I.L. Tarcău, de pildă, ceruse un număr mare de locuri la tratament nevroză, deşi avea doar 5 bolnavi dispensarizaţi cu această afecţiune. In schimb, bilete de cardiologie „uitase“ să ceară, în pofida existenţei in întreprindere a unui număr de cardiaci. Nici la Tirnăveni solicitările preliminare nu corespundeau realităţii. Organele sindicale teritoriale au ajutat în mod direct comitetele sindicatelor respective în întocmirea unui calcul real al necesarului. Pe parcursul celor cinci luni ce au trecut din anul în curs, au intervenit unele defecţiuni în repartizarea biletelor. Ele privesc, de cele mai multe ori, fie stilul defectuos de muncă al unor organe sindicale, fie modul nesatisfăcător cum e organizată difuzarea biletelor. — La I.M.A. Ştefan cel Mare — ne relatează Vasile Merluşcă, membru în Biroul executiv al Consiliului judeţean al sindicatelor Neamţ — în primele luni ale anului a fost returnat un număr însemnat de bilete (lucru cu atît mai regretabil, cu cît în trimestrele II şi III, în plină campanie agricolă, puţini sînt salariaţii care pot pleca în concediu). Mergînd pe firul acestui caz, am aflat că preşedintele comitetului sindicatului, Băieşu Ion, fiind internat în spital, ceilalţi membri ai comitetului nu s-au mai preocupat de difuzarea biletelor, pe motiv că... „nu sunt în temă“ ! Este, oare, firesc ca îndeplinirea vreuneia dintre sarcinile complexe şi de mare răspundere, care stau în faţa unui organ sindical, să fie condiţionată de prezenţa sau absenţa unui om ? Comitetul sindicatului este un organ colectiv şi trebuie să acţioneze ca atare. Chiar dacă membrii comitetului răspund individual şi direct de anumite probleme, fiecare trebuie să fie „în temă" cu ansamblul preocupărilor, spre a putea prelua, în caz de forţă majoră, orice sarcină. Zicala „Nu ştie dreapta ce face stînga“ nu trebuie să-şi aibă locul în activitatea sindicală ! Au fost şi cazuri, ca la I.A.S. Roman şi I.M.A. Reghin, cînd biletele au fost ţinute în sertare pînă în ultima zi, destinatarii lor nemaiavînd practic posibilitatea să-şi întocmească formele pentru a pleca în staţiune în timp util. Trebuie remarcată atitudinea promptă şi combativă a celor două consilii judeţene, care nu s-au mărginit doar a „salva“ biletele prin reactualizare, ci au analizat la faţa locului cele întîmplate, ajutînd comitetele sindicatelor respective în adoptarea unor măsuri concrete pentru îmbunătăţirea acestei activităţi. Totodată, în scop „profilactic", asemenea situaţii au fost aduse şi la cunoştinţa organelor sindicale din alte întreprinderi. Desigur, în distribuirea biletelor de tratament au de spus un cuvînt greu şi medicii. In general, colaborarea organelor sindicale cu personalul medical, este satisfăcătoare. Cu toate acestea, trecerea în revistă a recomandărilor medicale scoate la iveală şi unele anomalii. La Tarcău, Roznov şi în alte locuri se constată la unii medici tendinţa de a da recomandări doar pentru perioada mai—septembrie, deşi avem numeroase staţiuni care funcţionează pe profil terapeutic în tot cursul anului. Alţi medici, sunt cei de la Bicaz, recomandă în toate afecţiunile doar 2-3 staţiuni uitînd cu desăvîrşire că există şi numeroase altele. Aceasta creează destule greutăţi organelor sindicale în difuzarea integrală a biletelor. Iar uneori mai intervine şi cite o recomandare medicală atît de echivocă, incit pare de domeniul umorului. Dr. Alfred Koloszvari, de la circumscripţia sanitară Români, dă unui pensionar recomandare la tratament balnear, cu specificarea staţiunilor Govora, Herculane sau Felix „pentru că aşa preferă bolnavul“. Dar medicul ce preferă sau, mai bine zis, ce socoteşte necesar ? După cum s-a văzut, difuzarea biletelor de odihnă şi tratament se află pe un plan de frunte al activităţii organelor sindicale din judeţele amintite, în birourile executive ale consiliilor judeţene se prezintă periodic informări pe această temă, iar atunci cînd este cazul — cum s-a întîmplat la Roman, Luduş, sindicatul C.F.R. linie Tg. Mureş etc. — au loc analize la faţa locului, urmate de adoptarea unor măsuri concrete. In felul acesta se creează condiţii propice pentru valorificarera integrală a biletelor — preţioase „bonuri de tezaur“ ale sănătăţii. ALEXANDRU CONU NICI UN „BON DE TEZAUR“ AL SĂNĂTĂȚII NU TREBUIE IROSIT! • Condiţii propice pentru valorificarea integrală a biletelor de odihnă şi tratament • Ce au făcut bine şi ce nu au făcut în această direcţie organele sindicale din judeţele Neamţ şi Mureş • Recomandări medicale... de domeniul umorului INCA Miercuri 1 iulie 1970 Printre picături "Am urmărit doar printre picăturile unui foarte Interesant şi instructiv festival internaţional al filmului de animaţie programele micului ecran de săptămîna trecută. Am pierdut, poate, emisiuni remarcabile şi, dacă este intr-adevăr aşa, regret (cerînd totodată scuze cititorilor) faptul că nu le pot consemna şi comenta în cadrul acestui chenar săptămînal. Pe de altă parte, Festivalul filmelor de animaţie de la Mamaia este — mai exact, poate fi — deosebit de util televiziunii noastre, în întocmirea programelor sale viitoare. Notăm doar cîteva reale „puncte de interes“ : un număr însemnat de scurt-metraje de idei, capabile să antreneze şi pe telespectatori într-un univers problematic dens, substanţial ; un număr însemnat de pelicule realizate în tehnici foarte diferite care, difuzate pe micile ecrane, ar putea cîştiga de partea filmului modern de animaţie mulţi noi simpatizanţi; un număr însemnat de filme-gag, care ar conferi programelor atât de doritele şi atît de mult aşteptatele momente de umor, sarea şi piperul ; un număr însemnat de filme-divertisment, utilizabile în diferite emisiuni periodice... Şi, în sfîrşit, un număr destul de însemnat de filme pentru copii, care ar putea susţine multe dintre cele „1001 de seri“ ale micului ecran : fabule clasice şi moderne, filme-basm, mici „scene" cu caracter predominant educativ frumoase poveşti în imagini realizate cu talent de cineaşti din diferite ţări ale lumii; aceste „1001 de seri", care pot fi mai eficient susţinute de către însăşi producţia de filme a televiziunii, pot prelua cu succes cîteva dintre cele aplaudate la Mamaia. Trecînd în domeniul sugestiilor concrete să numim doar cîteva pelicule din fiecare compartiment amintit : „O bombă la întîmplare", „Standul de tir“, „Metamorfeus", „Izvorul vieţii", „Trec zilele“, „Masca morţii roşii“ „In memoriam" , „Plimbarea“, „Impresie“, „Adevăraţii prieteni", etc. Am numit, repet, doar cîteva din titlurile pe care televiziunea le-ar putea prelua și difuza cu spor în programele ei curente... Cît despre începutul unei noi săptămîni TV, el a marcat un eveniment ieșit din comun. La „Steaua fără nume“ — prima stea... căzătoare în pragul ultimului zbor... De acord cu hotărîrea juriului, de acord cu exigenţa sporită în promovarea „stelelor fără nume“. Concurenta, cu trac, n-a izbutit să depăşească „plafonul“ unei interpretări corecte. Dar lecţia exemplară pe care a oferit-o juriul aspiranţilor la gloria „Stelei fără nume" a marcat o trecere mult prea bruscă de la indulgenţă la exigenţă... In fond, exigenţa de acum a juriului constituie un soi de „vot de blam" la indulgenţa anterior manifestată, iar toate teoriile despre regresul concurenţei ni s-au părut a fi, de fapt, justificări deghizate, simple eufemisme. CĂLIN CALIMAN Eficienţă maximă cu consumuri minime (Urmare din pag. 1a) de specificul ei, şi cea ce ni se pare important, se acţionează cu hotărîre pentru descoperirea şi valorificarea lor. Evident, rezultatele nu se lasă aşteptate. La întreprinderea de morărit şi panificaţie Botoşani, de exemplu, numai prin mai buna reglare, întreţinere şi funcţionare a utilajelor şi respectarea diagramei de mâciniş, s-a obţinut un randament sporit la făinuri, care, la nivelul primelor 5 luni ale anului, a însemnat economisirea a circa 100 tone de grîu, precum şi a peste 20 tone făină la secţia de panificaţie. Prin măsuri asemănătoare, la întreprinderea de industrializare a cărnii, au fost reduse cheltuielile la 1 000 lei producţie marfă cu 1,68 lei. Exemple asemănătoare s-ar mai putea da din autobaze (care au redus consumul de carburanţi, lubrefianţi şi piese de schimb), unităţi de industrie locală etc. Numai în municipiul Botoşani, in primele 5 luni ale anului, s-au economisit, printre altele, 2 334 tone combustibil convenţional, 77 mc material lemnos, 70 milioane kWh energie electrică, materiale de construcţie în valoare de 1 600 000 lei. O analiză mai atentă a posibilităţilor de care dispune economia judeţului arată că rezervele nu sunt nici pe departe epuizate, în ceea ce le priveşte, organele sindicale nu au reuşit peste tot să-şi conjuge eforturile cu cele ale specialiştilor, pentru a imprima un caracter mai concret şi mobilizator acţiunilor iniţiate pentru economisirea materiilor prime şi materialelor. O recentă analiză întreprinsă de Consiliul municipal al sindicatelor Botoşani a evidenţiat faptul că în unele locuri lipseşte evidenţa economiilor realizate. In consecinţă, nu pot fi acordate nici stimulentele materiale cuvenite salariaţilor care economisesc materiale. Pentru a generaliza experienţa bună, dar şi pentru a pune în lumină deficienţele existente Consiliul municipal al sindicatelor Botoşani a hotărît să dezbată mai pe larg această problemă, fapt care îl vom avea și noi în vedere și de care ne vom ocupa din momentul în care organul teritorial va organiza dezbaterea plănuită.