Munca, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 7114-7140)

1970-10-27 / nr. 7136

Pagina a 2-a 25 DE ANI DE LA CONFERINŢA NAŢIONALĂ A P.C.R. UN EVENIMENT CU AMPLE SEMNIFICAŢII ÎN ISTORIA POPORULUI ROMÂN In­ istoria contemporană a societăţii socialiste româ­neşti sunt unele momente care, prin importanţa lor, capătă dimensiuni şi rezo­nanţe deosebite, jalonînd în timp traiectul prezentu­lui şi viitorului luminos al ţării. Un astfel de moment, de o excepţională impor­tanţă pentru drumul pe care a pornit poporul ro­mân după actul istoric de la 23 August 1944, a fost Conferinţa Naţională a Par­tidului Comunist Român, care a avut loc în octom­­­brie 1945. In condiţiile complexe prin care trecea ţara, frămîntată de gravele dificultăţi economice pro­vocate de război, de sabo­tajul claselor exploatatoa­re şi avînd în faţă proble­me politice de o deosebită însemnătate, ce se cereau rezolvate în perspectiva dezvoltării viitoare a în­tregii noastre vieţi sociale­­politice, Conferinţa Naţio­nală a P.C.R. din octom­brie 1945 are , aşa cum arăta tovarăşul N­i­c­o­l­a­e Ceauşescu, „o importanţă excepţională în viaţa ţării“ , ...deoarece „a elaborat pro­gramul de acţiune perntru consolidarea cuceririlor re­voluţionare ale poporului şi dezvoltarea democratică a ţării, pentru întărirea a­­lianţei clasei muncitoare cu ţărănimea şi celelalte pături muncitoare, pentru unirea tuturor forţelor de­mocratice“. In­ faţa patriei stăteau probleme de importanţă decisivă, economice şi so­ciale, care se cereau re­zolvate. Comuniştii, aflaţi în primele rînduri ale cla­sei muncitoare, luptau cu abnegaţie pentru înlătura­rea numeroaselor greutăţi cauzate de dezorganizarea economiei, acţionau, prin toate mijloacele, pentru re­facerea potenţialului pro­ductiv al ţării, pentru repa­rarea şi punerea în funcţi­une a instalaţiilor şi utila­jelor distruse. Era impe­rios necesar să se treacă grabnic de la producţia de război la producţia de pace, să se refacă mijloacele de transport, materialul ru­lant al căilor ferate şi căile de comunicaţie, să se asi­gure aprovizionarea între­prinderilor cu materii pri­me şi a populaţiei cu bu­nurile de consum necesare unui trai mai bun, mai îm­belşugat. Punînd în prim plan, în acel moment, problemele redresării şi dezvoltării e­­conomiei naţionale în an­samblu, Conferinţa Naţi­onală a P.C.R. a indicat totodată principalele coor­donate, liniile de dezvolta­re, pe care trebuia să pă­şească ţara pentru a atinge obiectivele de importanţă hotărîtoare pentru viitorul ţării. Tezele elaborate de Conferinţa Naţională a P.C.R. demonstrează clar­viziunea partidului nostru, capacitatea sa de a selecta problemele esenţiale ce condiţionau repunerea în funcţiune în acea etapă a mecanismului economic al ţării, astfel încât să fie satis­făcute nevoile de moment, şi, în acelaşi timp, să fie trasate căile care să asigure dezvoltarea şi progresul ge­neral al ţării. Analiza pro­fundă, marxist-leninistă, a realităţilor României făcu­tă la Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945, a identificat astfel singura cale posibilă pen­tru asigurarea dezvoltării economice a ţării, chezăşia pentru asigurarea indepen­denţei şi suveranităţii na­ţionale. Elaborînd un program concret de acţiune, antre­­nînd „tot ce este activ, e­­nergic şi competent pentru viitorul României“, Confe­rinţa Naţională a partidu­lui a dovedit nu numai cu­tezanţa revoluţionară, pro­prie comuniştilor, dar şi o temeinică cunoaştere a re­alităţilor ţării noastre. Men­­ţionînd că industrializarea constituie factorul deter­minant al progresului ge­neral al patriei, Conferin­ţa Naţională a P.C.R. su­blinia totodată că „de tăria industrială a ţării depinde în mare măsură insăşi inde­pendenţa statului nostru“. Realizările deosebit de importante obţinute de cla­sa­­ muncitoare —sub con­ducerea Partidului Comu­nist — într-o perioadă is­torică relativ scurtă, dar de o intensitate şi profun­zime nemaiîntîlnite, semni­fică vigoarea şi dîrzenia, talentul şi dăruirea po­porului român în opera mă­reaţă de construire a socia­lismului. Explicaţia acestor succese rezidă în conduce­rea ştiinţifică a întregii so­cietăţi de către Partidul Comunist Român. Nestăvi­litul avînt, revărsarea de energie şi pasiune revolu­ţionară, dîrzenia şi hărnicia cu care cele mai largi ca­tegorii de oameni ai muncii, indiferent de naţionalitate, păşesc sub conducerea par­tidului, pe drumul făuririi societăţii socialiste atestă ataşamentul întregului nos­tru popor faţă de politica partidului. Ţara întreagă urmează fără şovăire, cu deplină încreder­e, cu devo­tament şi abnegaţie Parti­dul Comunist Român, con­ducătorul unic al naţiunii noastre socialiste, suflet din sufletul poporului. Este semnul distinctiv al epocii pe care o trăim, o caracte­ristică a timpului nostru, o demonstraţie clară că poli­tica partidului este consi­derată de întregul popor ca propria politică, exprimă forţa de convingere a idei­lor partidului, capacitatea de a stimula toate energiile naţiunii. Demonstrînd preocupările consecvente ale partidului nostru de orientare a tutu­ror energiilor şi resurselor naţionale spre domeniile hotărîtoare ale progresului economic, Conferinţa Na­ţională din 1967 şi Congre­sele al IX-lea şi al X-lea al P.C.R. au indicat un pro­gram amplu de perfecţio­nare a conducerii şi plani­ficării economiei, de ridica­re calitativă a întregii ac­tivităţi economice şi de spo­rire a eficienţei economiei naţionale în ansamblu. România, altă dată consi­derată hinterland agrar, cu o economie înapoiată, arhai­că, şi-a semnat cu demnita­te intrarea în rîndul ţărilor cu o industrie în plină dez­voltare, cu un înalt ritm de creştere a tuturor ram­urior economiei naţionale. Rezul­tatul politicii de industria­lizare, — elaborată iniţial la Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945 — îmbogăţită şi perfecţio­nată de partid pe parcursul dezvoltării societăţii noas­tre socialiste, se materiali­zează în dublarea, in­­­e­­die, la fiecare cinci ani a producţiei industriale a ţă­rii, fiind de pes­te 14 ori mai mare decit în anul 1938. Pretutindeni pe întin­sul patriei s-au construit şi s-au dezvoltat sute de în­treprinderi noi, dotate cu tehnică avansată. Se dez­voltă cu precădere ra­murile hotărîtoare pen­tru progresul economiei noastre, care exprimă cel mai deplin progresul tehnic în strîns raport cu valorificarea avuţiei­ na­ţionale, a resurselor mate­riale şi de muncă ale ţării. A crescut în structura e­­conomiei naţionale ponde­rea industriei constructoa­re de maşini, a chimiei, electrotehnicii şi electro­nicii. Ritmurile înalte ale creşterii economice atestă perfecţionarea structurii industriei noastre, moder­nizarea ei continuă, pene­traţia masivă a ştiinţei în toate domeniile producţiei materiale. Stadiul de dez­voltare la care a ajuns în prezent economia româ­nească, ritmul dinamic, accelerat, înregistrat în ansamblu de toate ramu­rile economiei naţionale este cea mai elocventă mărturie a justeţei şi rod­niciei politicii de indus­trializare socialistă. Ceea ce caracterizează pregnant amplul proces de diversi­ficare a economiei naţio­nale, de ridicare a acesteia pe o treaptă superioară pe baza încorporării în pro­ducţie a cuceririlor tehni­­co-ştiinţifice contempora­ne, este creşterea indicelui de competitivitate a pro­duselor economiei româ­neşti pe piaţa internaţio­nală, lărgirea ariei schim­burilor comerciale, a le­găturilor economice cu peste 100 ţări din Europa şi din alte continente, îmbogăţirea nomencla­torului de produse desti­nate exportului, rod al ta­lentului, hărniciei şi inteli­genţei oamenilor muncii din patria noastră, repre­zintă o dovadă grăitoare a dorinţei României de a-şi afirma şi valorifica capa­citatea tehnică, potenţialul său economic, de a stabili strînse legături care să servească progresului so­cial, înţelegerii între po­poare. Un fenomen remarcabil în acest amplu proces de industrializare este creşte­rea puternică a rînduri­lor clasei muncitoare, schim­bările calitative ce s-au produs în structura şi în profilul ei. Clasă conducă­toare în societatea socia­listă, astăzi clasa munci­toare — călăuzită de Par­tidul Comunist Român — are o bogată experienţă în organizarea şi conducerea producţiei materiale, în conducerea întregii noas­tre vieţi politico-sociale. In condiţiile construirii so­cietăţii socialiste, clasa muncitoare îşi afirmă zi de zi înaltele sale calităţi, vigoarea, tenacitatea, ca­pacitatea de organizare, înaltul său patriotism, care dinamizează energiile întregului popor român. Realitatea confirmă din plin politica ştiinţifică a partidului în opera de transformare socialistă a agriculturii. înfăţişarea de astăzi a satului românesc, scos din imobilism şi îna­poiere, este o dovadă eloc­ventă a hărniciei şi price­perii ţărănimii noastre. Orînduirea socialistă a asigurat climatul politic şi social al multiplicării şi dezvoltării talentului şi priceperii cetăţenilor pa­triei noastre în toate do­meniile de activitate : în industrie, în agricultură, în creaţia ştiinţifică şi ar­tistică, pretutindeni unde pulsează viaţa nouă a pa­triei. In viaţa socie­tăţii noastre, ştiinţa, arta şi cultura racordate la realităţile dezvoltării con­temporane, la marile cuce­riri ale­ revoluţiei tehnico­­ştiinţifice, se integrează or­ganic efortului general al întregului popor pentru propăşirea naţiunii, pentru construirea societăţii socia­liste multilateral dezvol­tate.­­ Cele mai noi file ale is­toriei contemporane con­semnează Congresul al X-lea al Partidului Comu­nist Român — ca unul din evenimentele de o covîrşi­­toare importanţă pentru drumul ascendent, de con­struire a socialismului şi comunismului în patria noastră. Abordarea marilor probleme ale contempora­neităţii în spirit realist, în raport cu realităţile dez­voltării României, fideli­tatea faţă de ideile mar­­xism-leninismului şi apli­carea lor creatoare, por­nind de la interesele fun­damentale ale poporului nostru, constituie constan­ţa politicii interne şi exter­ne a partidului şi statului nostru. In înfăptuirea mă­reţului program de făurire a societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate, obiec­tivul fundamental ce stă în faţa partidului şi a între­gului popor îl constituie, dezvoltarea tot mai puter­nică a bazei tehnico-mate­­riale a societăţii, creşterea forţelor de producţie, rea­lizarea unei viguroase in­dustrii moderne şi a unei agriculturi intensive, ba­zate pe cuceririle ştiinţei, perfecţionarea întregii noastre orînduiri sociale, pentru asigurarea prospe­rităţii patriei, ridicarea ni­velului de bunăstare a po­porului. In acest proces, Partidul Comunist Român orientează eforturile oame­nilor muncii spre sporirea şi perfecţionarea continuă a producţiei de bunuri ma­teriale, spre creşterea avu­ţiei naţionale, spre ridica­rea eficienţei şi a nivelu­lui calitativ al întregii economii.* singura şi cea mai sigură cale pentru sporirea venitului naţio­nal şi, o dată cu el, creşte­rea veniturilor oamenilor muncii, satisfacerea în tot mai largă măsură a cerin­ţelor celor ce muncesc. Concentrîndu-şi efortu­rile asupra dezvoltării construcţiei socialiste în patria noastră, Partidul Comunist Român îşi înde­plineşte o înaltă îndatorire faţă de poporul român, şi în acelaşi timp se achită de o obligaţie esenţială faţă de clasa muncitoare din întreaga lume, faţă de forţele socialismului şi pă­cii. Interdependenţa dia­lectică dintre politica in­ternă şi externă este ex­presia elocventă a fermi­tăţii şi principialităţii cu care Partidul Comunist Român aplică şi dezvoltă creator ştiinţa marxist-le­­ninistă, în spiritul celor mai înalte adevăruri ale umanismului socialist, ale internaţionalismului socia­list, pentru întărirea for­ţelor socialismului, asigu­rarea progresului social şi a păcii în lume, împlinirea unei jumă­tăţi de veac de la crearea Partidului Comunist Ro­mân, eveniment crucial în viaţa poporului român, pe­rioadă în care se înscriu cele mai progresiste mo­mente din frămîntată isto­rie a României, la care Partidul Comunist Român a fost forţa dinamică, pro­­pulsatoare, reprezintă pen­tru oamenii muncii din patria noastră un pri­lej de adîncă recunoş­tinţă, de manifestare a în­crederii nestrămutate în viitorul fericit al patriei noastre socialiste. Drumul ascendent parcurs de po­porul nostru de la Confe­rinţă Naţională a P.C.R. din octombrie 1945 şi pînă astăzi demonstrează forţa dinamizatoare a politicii înţelepte a partidului, în­crederea şi hotărirea de neînvins c­u care poporul român îşi făureşte viitorul sub conducerea Partidului Comunist Român. PETRU IGNAT Noul hotel „Decebal“ din oraşul Bacău Decada cărţii sovietice Luni la amiază a avut loc la librăria „Dacia" din Capitală festivitatea de deschidere a decadei cărţii sovietice, organizată de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi Centrala cărţii, cu prilejul apropia­tei aniversări a Marii Re­voluţii Socialiste din Oc­tombrie. Sunt expuse 2 500 de vo­lume , lucrări ruseşti şi sovietice din toate dome­niile traduse în ţara noas­tră, precum şi cărţi în limba rusă ale autorilor clasici şi contemporani. La deschidere au fost prezenţi Ion Dodu-Bălan, vicepreşedinte al Comitetu­lui de Stat­­pentru Cultură şi Artă, Mihail Roşi­an­u, preşedintele Consiliului Ge­neral A.R.L.U.S., funcţio­nari superiori din M.A.E. directori de edituri, oameni de artă şi cultură, ziarişti. Au participat, de aseme­­menea, membri ai amba­sadei Uniunii Sovietice la Bucureşti, precum şi dele­gaţia filialei ucrainiene a Asociaţiei de prietenie so­­vieto-română, condusă de Valentin Mihailovici Ter­­leţki, preşedintele filialei, membru­ al C.C. al Partidu­lui Comunist din Ucraina, redactor-şef al revistei „Komunist“. Cu acest prilej au luat cuvîntul Constantin Măciu­că, director general al Cen­tralei cărţii şi I. S. Ilin, mi­nistru consilier al Ambasa­dei Uniunii Sovietice la Bucureşti, care, subliniind tradiţionala colaborare din­tre editurile româneşti şi sovietice, dintre culturile celor două ţări, au relevat rolul acesteia în strîngerea legăturilor de prietenie din­tre cele două ţări. (Agerpres) MUNKA ..................in.... Idei in care ne regăsim cu tatii (Urmare din pag. l­a­ tului nostru ,ne-a apă­rut, in liniile ei de for­ţă de o limpezime ple­nară, vădind o perfec­tă aplicare la realităţile contemporaneităţii şi subsumată unor idea­­luri probate de poporul nostru in secole de luptă şi prefaceri so­ciale. Ne-am regăsit cu toţii in ideile dominan­te ale acestei înţelepte politici năzuind să asi­gure înflorirea ţării noastre şi cristalizm­ă în viaţa sa întreaga capacitate de creaţie a oamenilor muncii, de­votamentul cu care ei slujesc pacea şi prie­tenia popoarelor. Da, sintem­ un popor care — mîndru de existența sa multimilenară — își. păstrează, netul­­burăte, energiile vi­tale, un popor aflat in plin proces de re­naștere socială, care a găsit in socialism tgri­­mul propice dezvoltării.. sale impetuoase............. La O.N.U. si — tit ge- ■ neral — în vizită n­eo- o ficială întreprinsă " în" S.U.A., delegaţia con­dusă de preşedintele Ceauşescu a reprezen­tat o ţară mică dar ins­­pirind încredere şi res­pect. Noi refacem, in linişte constructivă, ex­perienţa unor state cu înalt nivel de dezvolta­re industrială şi e fi­resc să ne mărturisim deschis dorinţa de a în­văţa, de a ne perfec­ţiona, după cum este de asemenea firesc să urmărim penetraţia valorilor româneşti in circuitul comercial mondial. Contactele delegaţiei române cu personalităţi ale eco­nomiei americane au demonstrat că există încă largi posibilităţi de colaborare (de inte­rese reciproc­ avanta­­joase) care se cer ex­plorate şi avem toate motivele să privim cu optimism convenţiile încheiate sub semnul paşnicului zeu Mercur. Putem afirma cu mîn­­drie: tovarăş­ul Ceauşescu ne-a repre­zentat pe îndepărtatele meridiane pe unde a călătorit aşa cum sintem­ noi, muncind cu devotament pentru e­dificarea prezentului şi gîndindu-ne cu lucidi­tate viitorul. Numele României a­­ strălucit cu consecven­ţă in pagini de ziare şi, în inimi neştiute, culo­rile drapelului nostru de stat au strălucit­ cu vigoare vegetală peste tot, acolo unde a călă-­­ torit preşedintele nos­tru. Şi scriitorul, ală­turi de cei în mijlocul cărora trăieşte, işi vede fila pe care scrie împodobită blind cu frunzele unei toamne rodnice... (Urmare din pag. 1­ a) le au — potrivit Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 151/1970 — de a stimula pe acei salariaţi care se eviden­ţiază printr-o activitate deo­sebită. Alte unităţi au arătat că nu au folosit acest mijloc de stimulare, pentru că nu au existat cazuri in care să fie Îndeplinite condiţiile nece­sare. Desigur, nu poate fi vorba ca fondul ce se constituie pentru premierea unor rezul­tate deosebite să fie neapă­rat consumat integral, chiar atunci cind nu există rezul­tate care să justifice acorda­rea unor astfel de premii. Trebuie insă să se înţeleagă că folosirea judicioasă a a­­cestei pîrghii de cointeresare, pentru stimularea celor care contribuie la rezolvarea unor probleme mai dificile ce apar în activitatea întreprinderii, intr-un cuvint, a salariaţilor care obţin realizări deose­bite, face ca numărul acestor salariaţi să crească, iar a­­ceştia, prin exemplul lor, să antreneze şi restul sala­riaţilor, astfel incit, in final, rezultatele întreprinderii să fie mai bune, iar volumul beneficiilor să fie mai ridi­cat. Aceasta este şi una din căile prin care se poate ob­ţine un fond de premiere mai ridicat la sfîrşitul anului, din care toţi salariaţii să be­neficieze de gratificaţii mai mari, calea care asigură deci îmbinarea armonioasă a in­tereselor economiei naţionale cu cele ale salariaţilor. — Cum apreciaţi dv. faptul că o Hotărîre a Consiliului de Miniştri care conţine prevederi clare stimulative, cu o lar­gă sferă de aplicativitate pentru eforturile depuse de muncitori, tehnicieni şi ingineri. în economisi­rea materiilor prime şi materialelor nu este fo­losită de către ministere şi comitetele de direcţie ca o pîrghie de cointeresa­re materială a salariaţilor? — La fel ca în cazul pre­mierii pentru rezultate deose­bite, aşa cum a reziltat din constatările făcute, este vor­ba în principal, de o insu­ficientă preocupare pentru cunoaşterea hotăririi şi apli­carea ei. Trebuie să precizez că apli­carea prevederilor hotărîrii, referitoare la acordarea premiilor pentru economii de materii prime și materiale implică, din partea întreprin­derilor, a centralelor și a mi­nisterelor unele măsuri or­ganizatorice. Astfel, minis­terele trebuiau să stabileas­că lista materialelor pentru a căror economisire se pot acorda premii de pînă la 50 la sută din valoarea econo­miilor obţinute, centralele cele pentru care se poate acorda pînă la 40 la sută, iar întreprinderile cele la care premiile pot fi de pînă la 30 la sută din valoarea econo­miilor. In acelaşi timp, întreprin­derile trebuiau să stabilească principalele locuri de muncă unde se pot realiza econo­mii, să asigure ca, pentru toate aceste locuri de mun­că, să existe norme de con­sum stabilite in mod cores­punzător şi să fie organizată evidenţa consumurilor rea­lizate. Atunci cind aceste măsuri au fost aplicate, întreprinde­rile au putut acorda premii pentru economii, aşa cum a fost de pildă la Fabrica de ţi­garete Bucureşti, unde s-au plătit astfel de premii in va­loare de peste 400 000 lei. In foarte multe unităţi insă nu a existat o preocupare, sau preocuparea a fost insu­ficientă pentru aplicarea mă­surilor organizatorice nece­sare şi nici din partea cen­tralelor industriale şi a ministerelor economice nu a existat o îndrumare şi un control eficient in această privinţă. Un ,,argument“ care se a­­duce de multe ori, încercînd să se justifice faptul că pre­vederile hotăririi nu sunt a­plicate, este acela că nu este suficient de conturată noţiu­nea de „loc de muncă“, deşi în legătură cu aceasta s-a scris în diferite publicaţii de specialitate. Potrivit celor ştiute pînă acum, locul de muncă se defineşte ca fiind acea parte din spaţiul de producţie, înăuntrul căruia, datorită premiselor care au fost create, muncitorul indi­vidual sau echipa işi pot rea­liza sarcinile de producţie. In cadrul acestei definiţii conducerea întreprinderilor, ţinind cont de condiţiile spe­cifice tehnico-organizatorice în care îşi desfăşoară acti­vitatea de producţie, poate delimita locul de muncă la nivelul căruia se­ pot plăti premii pentru economii de materiale. Un alt „argument“ întrlnit adesea este că stabilirea nor­melor de consum şi organiza­rea evidenţei pe fiecare loc de muncă sunt foarte dificile, impunînd un mare volum de muncă. Desigur că aplicarea măsurilor necesare în ve­derea unei evidenţieri exacte a economiilor ce se realizează nu este o treabă­ simplă, dar fără evidența aceasta nici nu se poate concepe acordarea de premii, care nu se justi­fică decit pentru economii reale, certe. Trebuie totodată ţinut seama că nu este vorbă de toate locurile de muncă ci, aşa cum am mai arătat, trebuie stabilite in prealabil­­ principalele locuri de mun­că, care au o influenţă di­rectă asupra consumurilor şi la acestea să se organizeze în primul rînd evidenţa econo­miilor. Nu ştiu dacă mai este ca­zul să insist asupra impor­tanţei pe care o are pentru economia naţională reducerea consumurilor de materii pri­me şi materiale, precum şi asupra faptului că această­­ reducere se reflectă direct în beneficiile întreprinderii şi respectiv in mărimea­­ra­­tificaţiilor pe care le vor primi salariaţii la sfîrşitul­ anului. Consider însă că­ a­­cestea reprezintă argumente suficiente pentru ca, în fie­care întreprindere, să se de­pună eforturi mai susţinute decit pînă în prezent în ve­derea găsirii celor mai potri­vite forme de urmărire şi evidenţiere a consumurilor, care să permită aplicarea co­respunzătoare a prevederilor hotăririi în ce priveşte sti­mularea celor care obţin eco­­nomii.— Unii conducători de unităţi economice solicită instrucţiuni de aplicare a H.C.M. nr. 151/70 , alţii susţin că nu ar fi nevoie de ele. După părerea dv. sunt necesare astfel de Instrucţiuni ? — Am mai spus că preve­derile hotărîrii sint clare, nefiind necesare instrucţiuni de aplicare. Totuşi, cu privire la pre­miile ce se acordă din bene­ficii — gratificaţiile de la sfîr­şitul anului şi premiile pen­­tru realizări deosebite — au fost elaborate aşa cum pre­vedea hotărirea, regulamente de premiere, care au fost avi­zate de Ministerul Finanţe­lor şi Ministerul Muncii.­­ In ceea ce priveşte premie­rea spentru economii de ma­teriale şi forţă de­ muncă, a­­ceasta este reglementată prin anexa nr. 2 la H.C.M. nr. 151/1970, anexă care are ea însăși caracterul unui regu­lament, precizind pentru ce se acordă premii, in ce condiții, cine poate beneficia de aceste premii, mărimea premiilor, sursele de acope­rire etc. Ca atare, nu sunt necesare nici un fel de alte instruc­­ţiuni, suplimentare, lucru care, de altfel, a fost comu­nicat atit verbal cit şi în scris de către Ministerul Muncii tuturor ministerelor economice. De altfel, consider că in condiţiile când H.C.M. este detaliată, elaborarea unor asemenea instrucţiuni, care să acopere în cele mai mici amănunte toate problemele concrete ce se ridică intr-o întreprindere, nici nu este indicat să fie date, ele pu­ţind să limiteze sau chiar să anuleze spiritul de iniţiativă şi răspundere ce trebuie să revină conducerii acesteia in aplicarea hotăririlor de partid şi de stat. _­­iSi ce ar trebui să se întreprindă acum pe di­verse nivele, pentru apli­carea corectă a prevederi­lor H.C.M. nr. 151/70 ? — Este vorba în cadrul fie­cărei întreprinderi să se a­­profundeze încă o dată, cu toată atenţia, textul hotărîrii, să se stabilească şi să fie a­­plicate toate măsurile organi­zatorice­­ corespunzătoare, pentru crearea condiţiilor a­­plicării ei. In această acţiune este necesar ca şi centralele industriale şi ministerele să facă precizările necesare pre­văzute în hotărîre, să inter­vină într-un mod mai­ con­cret, să controleze modul, cum se aplică prevederile hotâ­­ririi şi să dea îndrumări a­­celor unităţi la care se con­stată rămîneri în urmă s­­ă organizeze, dacă este cazul, unele schimburi de expe­rienţă etc. De asemenea, Ministerul Muncii, împreună cu cele­lalte organe centrale de sin­teză, va continua să urmă­rească felul in care se apli­că prevederile hotăririi şi va da tot sprijinul necesar, astfel ca aceste importante forme de cointeresare să-şi atingă scopul pentru care au fost create. în numele cititorilor zia­rului „Munca“ mulţumim to­varăşului Gheorghe Stoica pentru răspunsurile date la cererea redacţiei noastre. Convorbire consemnată de NICOLAE BIVOLU Pîrghii de cointeresare şi stimulare insuficient folosite ! Raid-ancheta pe marginea scrisorilor sosite la redacţie „PENE“ PE TRASEELE TRANSPORTULUI IN COMUN întirzieri de... 800 minute , pagube în va­loare de 100 000 lei • Lipsă de respect față de publicul călător • Propuneri consemnate doar pe hîrtie • Operativitatea şi solicitudi­nea flori rare Lunar, spre Bucureşti că­lătoresc numai cu mijloa­cele auto ale Autobazei 3 călători — Bucureşti 2 500 000 pasageri. Din a­­ceştia, o bună parte sunt na­vetişti care locuiesc în ra­za judeţului Ilfov şi lu­crează în diferite între­prinderi din Bucureşti. Transportul lor spre locu­rile de muncă a făcut o­­biectul multor articole. Scrisorile sosite la redac­ţie în ultima­ vreme, ne-au atras din nou atenţia asu­pra neajunsurilor ce mai persistă în acest sector, ri­­dicînd totodată şi un alt aspect. Este vorba de le­gătura dintre această pro­blemă şi implicaţiile ei so­ciale. Este ştiut că în afara ce­lor 8 ore de muncă pe ca­re le prestează efectiv, ce­tăţeanul mai consumă timp şi cu drumul pe care îl fa­ce de la domiciliu pînă la locul de muncă şi invers. Fireşte, acest „consum“ este in funcţie de distanţa pe care o parcurge, de ve­hiculul cu care călătoreşte şi mai ales de modul î­n ca­re este organizat transpor­tul în comun. Ancheta noastră ne-a re­levat că în unele întreprin­deri, la începutul zilei de muncă, se observă în com­portamentul salariaţilor o stare de oboseală, de in­dispoziţie. Cauza nu este greu de aflat : ei vin une­ori indispuşi de pe drum tocmai pentru­ că au călă­torit în condiţii necores­punzătoare. Iată ce ne-a scris un grup de 40 de muncitori de la uzinele „Vulcan“ — Bucureşti. „Suntem­ navetişti şi că­lătorim cu mijloace auto pe diferite trasee. Unii pe linia Brăneşti — Fundulea — Bucureşti, alţii pe cea de la Buftea — Crevedia — Bucureşti ş.a.m.d. Starea necorespunzătoare a unor drumuri, la care se adaugă proasta gospodărire a ma­şinilor, ne creează mari greutăţi. Uneori se pro­duc pene, alteori se staţio­nează nejustificat şi astfel­­ zilnic autobuzele cu care circulăm ajung cu intime­re în Bucureşti. Din aceas­tă cauză, noi venim întot­deauna la lucru cu 15-20 de minute mai tîrziu. A­­ceasta înseamnă că se pierd din producţie circa 800 minute, timp în care se pot realiza produse în valoare de peste 100 000 lei". Exemplul nu este singu­lar. Andrei Coman şi Tu­dor Chelaru, salariaţi la Uzinele Chimice Române, ne-au sesizat că ei fac zil­nic naveta cu trenul pe ru­ta Roşiori-Bucureşti, şi mereu ajung cu întîrziere la destinaţie şi, deci, şi la locul de muncă. La fel se petrec lucrurile şi cu nave­tiştii ce lucrează la uzine­le de maşini agricole „Se­mănătoarea“, „Danubiana“ şi Uzina de maşini grele, etc. Anomaliile semnalate nu sunt de ieri, de azi. Ele se repetă cu regularitate, dar forurile de resort nici că le observă. Lipsa de receptivitate faţă de înlă­turarea acestor carenţe a­­duce prejudicii atît eco­nomiei naţionale, cit şi for­ţei de muncă. Numai au­tobuzele de la Autobaza 3 călători—Bucureşti au în­registrat în primele 7 luni din acest an întirzieri ce se ridică la aproape 50 000 minute. Un calcul arată, că în acest timp, numai în două uzine din Capitală se puteau realiza 7 agrega­te de încălzit tip vapor, 5 semănători de precizie sau 10 motocositoare. Nimeni nu îi contestă greu­tăţile existente încă în a­­cest sector. Dar, din păca­te, s-a acţionat prea puţin pentru a se înlătura cauze­le care le permanentizea­ză. Consultarea întreprin­derilor la întocmirea gra­ficelor de circulaţie a mij­loacelor auto şi chiar a trenurilor capătă de mul­te ori ari caracter formal. Se ascultă cu multă polite­ţe doleanţele şi propuneri­le făcute de delegaţii uni­tăţilor, dar ele rămîn con­semnate doar pe hîrtie. Şi repercusiunile se cunosc. Un transport defectuos, ca­re cultivă şi întreţine aglo­meraţia,­ macină timpul şi nervii cetăţeanului. Şi ast­fel, neţinîndu-se seama de interesele reale ale produc­ţiei şi ale cetăţenilor, se uită un lucru esenţial şi anume : că o industrie mo­dernă nu poate funcţiona bine dacă salariaţii nu a­­jung la lucru în condiţii civilizate, la timp şi, mai ales, odihniţi. Am discutat despre im­plicaţiile acestui aspect şi cu tovarăşul Aurelian Păr­­şoiu, preşedintele comite­tului sindicatului de la Au­tobaza 3 călători. Ne-am interesat îndeosebi de ac­ţiunile întreprinse de sin­dicat în vederea eliminării acestor deficienţe. Am a­­flat că în ultimul trimes­tru, temele dezbătută în adunările de grupă sin­dicală din secţii şi coloane au fost axate pe probleme referitoare la ridicarea ca­lificării, reducerea timpu­lui de staţionare a auto­buzelor pentru reparaţii curente, etc., unele din propunerile făcute în ca­drul grupelor sindicale fiind incluse în planul de măsuri al autobazei. Ni­meni nu contestă eficienţa acestor iniţiative, însă fa­ţă de cerinţe ele sunt in­suficiente. Este necesar să existe mai multă preocu­pare pentru disciplina de muncă a personalului, pen­tru combaterea diferitelor manifestări nesănătoase de comportament. Observaţiile şi sugestiile date de cititori în scriso­rile trimise redacţiei, pre­cum şi constatarea făcută la faţa locului, arată că neajunsurile existente în transportul în comun pe rutele amintite pot şi tre­buie îndreptate intr-un timp cit mai scurt. Pen­tru aceasta se impune ca atît forurile care dirijează mijloacele de transport, cit şi cele care sunt chemate să coopereze la buna lor circulaţie, să ţină seama şi de interesele călătorilor. Altfel, se vor ivi mereu si­tuaţii în care cetăţeanul va avea de suferit, va fi lip­sit de odihna necesară, va da un randament, scăzut în muncă. Ba mai mult, lipsa de operativitate şi so­licitudine ce se manifestă în acest domeniu poate a­­vea repercusiuni negative şi în sectorul economic, fapt ce nu poate fi tolerat. Ancheta efectuată a ară­tat că posibilităţi de a se circula în condiţii civiliza­te sunt suficiente. Ele tre­buie doar valorificate ra­ţional. M. ADRIAN ........... ii " "" .......... Mărfi 27 octombrie 1970

Next