Munca, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 7193-7216)
1971-01-16 / nr. 7204
Simbáta 16 ianuarie 1971 In timpul care a trecut de la legiferarea participării cu drept de vot deliberativ — a reprezentanţilor sindicatelor la activitatea comitetelor de direcţie, s-au conturat modalităţi concrete prin care se poate înfăptui realmente această învestitură cu adinei semnificaţii politice şi sociale, ce ilustrează, împreună cu alte măsuri şi practici, democratismul avansat al orînduirii noastre socialiste Acum, in intimpinarea Congresului Uniunii Generale a Sindicatelor din România, este util să examinăm experienţa acumulată in acest domeniu, să extragem elementele ei esenţiale spre a putea fi cunoscute, să vedem ce se mai poate face pentru a da o substanţă şi mai concretă importantei misiuni ce revine reprezentanţilor sindicatelor în comitetele de direcţie. Este tocmai ceea ce-şi propune investigaţia făcută in cîteva mari întreprinderi din Capitală, ale cărei concluzii le publicăm in pagina de față. ÎN INTIMPINAREACONGRESULUI SINDICATELOR CUM ONORATI MANDATUL DE REPREZENTANT AL SINDICATULUI IN COMITETUL DE DIRECTIE? .........I Ancheta ziarului „MUNCA" în unele întreprinderi din Capitală Cunoaşterea realităţii — sursă de idei şi iniţiative Din tot ces-a spus şi s-a scris despre modul in care reprezentantul sindicatului in comitetul de direcţie poate da un mai deplin conţinut misiunii sale, a rezultat cu pregnanţă şi necesitatea cunoaşterii realităţii ca sursă da idei şi iniţiative. Această cerinţă fundamentală care dă conţinut prezenţei reprezentantului sindicatului in forul de conducere colectivă a întreprinderii rezultă, în întreaga ei însemnătate, şi din experienţa tovarăşului Gheorghe Stuparu, preşedintele organizaţiei sindicale de la uzinele „23 August“. Urmărindu-i atent activitatea timp de trei ani de zile, adică exact din momentul cind a început să îndeplinească învestitura respectivă in comitetul de direcţie,putem spune că toate intervenţiile sale au fost dominate de competenţă, constituind tot atitea contribuţii de neinlocuit la luarea unor decizii de mare valoare practică pentru activitatea uzinei. Şi am putea ilustra această afirmaţiecu sumedenie de exemple, intre care s-ar încadra măsurile de stimulare materială a celor din turnătorii, de organizare a calificării şi specializării cadrelor, sau cele vizind întărirea disciplinei, pregătirea fabricaţiei pe 1971, protecţia muncii, asigurarea înfăptuirii propunerilor oamenilor muncii etc. Studiind îndeaproape modalitatea de pregătire a tovarăşului Gheorghe Stuparu in vederea participării la dezbaterile din comitetul de direcţie, desprindem citeva trăsături caracteristice care, oricind, ar putea fi luate in considerare la întocmirea unui eventual ghid de orientare a activităţii reprezentanţilor sindicatului în comitetele de direcţie. Reprezentantul sindicatului vine să ofere comitetului de direcţie, nu numai noi elemente de cunoaştere mai adincită a realităţii (decit i le pot servi mijloacele proprii informaţionale), ci şi soluţii de rezolvare a diferitelor probleme. Aceasta intrucit misiunea delegatului de drept al sindicatului nu are numai un caracter reprezentativ, care s-ar putea reduce la critici, observaţii şi sesizări, ci şi un pronunţat caracter lucrativ ; reprezentantul sindicatului, ca de altfel întreaga organizaţie sindicală, fiind, prin legiferările statuate, parte responsabilă faţă de tot ceea ce se întreprinde pe plan economic şi social in întreprindere. Pornind de la această firească înţelegere a rolului său în comitetul de direcţie, tovarăşul Gheorghe Stuparu a considerat util ca, inainte de a participa la adoptarea deciziilor asupra diferitelor probleme, să angajeze organul sindical in cunoaşterea exactă a realităţii, spre a putea avea concluziile proprii in vederea formării punctului său de vedere. în acest sens, au fost întreprinse, după caz, anche-te sociologice, consfătuiri, contacte directe cu factorii de conducere politică şi tehnico-administrativă de la locurile de muncă pentru a-i consulta în vederea găsirii cauzelor unor stări de lucruri ce nu dădeau satisfacţie, ca şi pentru descoperirea remediilor. Insă, după cum pe bună dreptate sublinia tovarăşul Gheorghe Stuparu, nu este suficient să te raportezi strict la problema respectivă, să o tratezi ca pe un lucru in sine, ci trebuie să vezi dacă soluţiile preconizate se încadrează in ansamblul preocupărilor, al obiectivelor prezente şi de perspectivă urmărite de uzină, să le integrezi unui tot De aceea, experienţa l-a învăţat să-şi creeze un sistem de legături cu şefii compartimentelor productive, cu şefii serviciilor funcţionale de sinteză, bazate nu atît pe obligaţia acestora faţă de poziţia sa oficială de reprezentant de drept al organizaţiei sindicale în comitetul de direcţie, ci pe raporturi amicale, astfel incit ei, din propriu impuls, să-l informeze cu tot ceea ce i-ar putea servi la respectiva activitate, la cunoaşterea reală a pulsului vieţii economice şi sociale a uzinei, iar la rindul lor să-l consulte in diferite probleme. De altfel, din dorinţa de a fi exhaustiv informat asupra stărilor de lucruri din secţiile marii întreprinderi in care lucrează, preşedintele sindicatului nu scapă prilejul de a asista la anlizele decadale ale producţiei, unde constată personal cum se desfăşoară munca pentru îndeplinirea planului, ce perspective oferă perioada următoare, cum sunt duse la îndeplinire deciziile la a căror adoptare şi-a dat contribuţia. Desigur, pot fi relevate şi alte aspecte, pot fi adincite unele practici enunţate mai sus, insă esenţialul credem că este cuprins în concluzia pe care tovarăşul Gh. Stuparu a exprimat-o astfel . ..Consider că, indiferent de modalitatea prin care cunoşti realitatea, pentru a-ţi îndeplini onorabil mandatul trebuie să stăpîneşti problemele la fel de bine ca directorul întreprinderii. Or, fără să asociezi bunei pregătiri economice un viu contact cu masele, cu care să te consulţi permanent nu se pot naşte în mintea noastră idei, iniţiative, nu putem desprinde cu claritate ceea ce este esenţial şi ce anume putem întreprinde noi, organizaţia sindicală, în sprijinul rezolvării problemelor aflate pe agenda de lucru a comitetului de direcţie“. Cum şi în ce cadru dăm seama de activitatea noastră Experienţa preşedintelui sindicatului de la întreprinderea „Dîmboviţa“, aparţinind de Combinatul de pielărie şi încălţăminte nr. 1 , Bucureşti, Marin Naftan, este bine cunoscută şi, din acest motiv, foarte căutată de toţi cei care urmăresc şi studiază stilul şi metodele de muncă în activitatea sindicală. De aceea, nici noi nu l-am putut ocoli, cuvîntul său în completarea portretului unui preşedinte de sindicat, ca reprezentant în comitetul de direcţie, socotindu-l dinainte bogat în învăţăminte. Tovarăşului Marin Naftan i-am cerut sa ne detalieze modalităţile prin care el, ca reprezentant în comitetul de direcţie din partea sindicatului, informează, după şedinţele de comitet de direcţie, organul sindical al cărui emisar a fost la respectiva reuniune şi prin membrii comitetului sindicatului, întreaga organizaţie. După instrucţiunile in vigoare, preşedintele sindicatului are datoria ca, după fiecare şedinţă de comitet de direcţie să convoace comitetul sindicatului — sau parte din el şi să-l informeze asupra felului în care s-a achitat de misiunea încredinţată. Operaţia, bine gândită iniţial, s-a dovedit, în fapt, şi greoaie şi cu prea puţină eficienţă din punct de vedere organizatoric, în sensul că acest fel de a raporta organului nu are suficientă încărcătură de responsabilitate, nu angajează o analiză periodică şi, deci, o cunoaştere amănunţită de către fiecare membru al comitetului asupra modului în care preşedintele se achită, în comitetul de direcţie, de mandatul său Aşa stînd lucrurile,şi ele pot fi urmărite pînă jos la grupele sindicale, care sînt în şi mai mare imposibilitate de a afla, organizat, ce face sau ce nu face preşedintele organizaţiei în comitetul, de direcţie), tovarăşul . Naftan este de părere că ar fi bine să se statornicească intr-o instrucţiune a Uniunii Generale a Sindicatelor, obligativitatea ca de două ori pe an, în preajma adunărilor generale ale salariaţilor, comitetele sindicatelor să analizeze, în planul lor, activitatea preşedintelui de sindicat în comitetele de direcţie. Acest interval de 6 luni ar da mai multă posibilitate de apreciere, nu numai asupra intervenţiilor făcute în comitetul de direcţie dar — şi aceasta este şi mai important — asupra eficienţei acestora, a felului în care ele se transpun în viaţă, asupra oportunităţii sau inoportunităţii unora dintre ele Socotind această propunere ca folositoare, o consemnăm în această pagină şi am fi bucuroşi „să aflăm şi părerea altor preşedinţi şi activişti ai sindicatelor, cărora le ţinem la dispoziţie paginile ziarului nostru MUNKA Un fructuos cu membrii de Ni s-a părut utilă şi opinia unui director de fabrică, preşedinte al comitetului de direcţie, despre felul în care se dovedeşte folositoare sau nu prezenţa reprezentantului comitetului sindicatului în acest for de conducere colectivă. Amabil, tovarăşul inginer Marin Barabancea, directorul Fabricii de Elemente pentru Automatizări, ne-a detaliat diferite modalităţi de colaborare rodnică in această structură organizatorică. Interlocutorul nostru a subliniat şi a exemplificat cîteva împrejurări în care perfecta conlucrare şi acordare a programului de lucru al comitetului de direcţie cu planul de activitate al comitetului sindicatului s-a soldat cu o eficienţă promptă în onorarea la timp a comenzilor fabricii. Dar au fost şi unele cazuri mai dificil de rezolvat şi aceasta din pricina lipsei de conlucrare cu comitetul sindicatului. Aşa de pildă la un moment dat am fost nevoiţi, în urma unor instrucţiuni, să punem de acord sistemul de salarizare cu situaţia specifică in citeva secţii ale fabricii noastre. Acest fapt a creat unele nedumeriri în rîndurile salariaţilor de la F.E.A. Conducerea tehnicoadministrativă, socotind — pe bună dreptate — că aplicarea acestor instrucţiuni este obligatorie şi trebuie înfăptuită imediat, nu a mai solicitat ajutorul sindicatului pentru a le populariza şi prelucra, in prealabil, cu secţiile interesate. Faptul s-a dovedit greşit, deoarece salariaţii s-au văzut, dintr-odată, in faţa unui nou sistem de plată fără să fie preveniţi asupra calculelor făcute conform noilor prevederi. Preşedintele comitetului sindicatului de la F.E.A., tov. Vasile Roman, este inginer. Datorită bunei lui pregătiri profesionale, pentru această categorie de preşedinţi problema îmbogăţirii cunoştinţelor economice poate nu s-ar mai pune atît de stringent, ei fiind încă din facultate familiarizaţi cu acestea. — Insă în direcţia instruirii, a informării acestor preşedinţi cu problemele legislaţiei muncii — subliniază directorul F.E.A. — este nevoie de unele precizări sau chiar măsuri organizatorice. După această întimplare noi am început să-l informăm cu regularitate pe preşedintele comitetului sindicatului cu toate hotăririle, deciziile, instrucţiunile date pe linie de guvern, minister sau centrală. Cred căgeneralizarea acestei practici la toate unităţile industriale şi instituţii ar da posibilitate preşedinţilor de sindicate să cunoască, nemijlocit şi operativ, toate măsurile care au contingenţă cu viaţa colectivelor pe care, pe linie sindicală, le reprezintă în forurile de conducere colectivă. Şi nu ar fi decit folositor pentru întărirea conlucrării noastre, dacă la încheierea unor cicluri de expuneri organizate la nivelul consiliilor sindicatelor din sectoarele Capitalei, la dezbaterea dialog sindical — schimb de experienţă ce ar avea loc cu acest prilej, am fi invitaţi şi noi, directorii de întreprinderi, preşedinţi ai comitetelor de direcţie. Ar fi, poate, o şedinţă în plus, dar foloasele ei ar fi neîndoios mari şi reciproce. Fără prezenţa activă a reprezentanţilor sindicatelor în comitetul de direcţie, munca noastră ar deveni pur administrativă, dialogul nostru permanent cu masa de membri de sindicat n-ar mai avea cadrul atît de bine organizat pe care care ni-l pune la dispoziţie viaţa organizaţiei sindicale. Modalităţi de conlucrare eficientă Perioada de timp la care ne referim în ancheta noastră a adus atît unele clarificări de principiu şi de orientare asupra relaţiilor de conlucrare dintre preşedintele comitetului sindicatului şi forul de conducere colectivă al întreprinderii din care face parte, cit şi cristalizarea modalităţilor practice de înfăptuire a ei. Considerind" că la uzinele „Timpuri Noi“ aceste modalităţi s-au conturat mai bine, ne vom ocupa mai jos de experienţa acumulată aici. Cum capătă expresie faptică cerinţa extinderii conlucrării în noile condiţii date? Răspunzînd la această întrebare, tovarăşul Ion Breazu, preşedintele comitetului sindicatului din această uzină, ne spune : „Plasînd relaţiile mele cu comitetul de direcţie într-un cadru de înţelegere caracterizat prin participarea sindicatului la întreaga activitate economică şi socială din întreprindere, am considerat necesar ca acestea să nu se limiteze doar la prilejurile oferite de şedinţele forului de conducere colectivă la care particip, ci să pornească incă de la elaborarea programelor de activitate ale celor două organe. „ Am constatat că printr-o astfel de conlucrare putem racorda organic preocupărilenoastre, acoperind mai bine zonele de interese specifice şi de acţiune ale fiecăruia. Spre exemplu, cina comitetul de direcţie s-a gîndit să treacă de la lansarea lucrului în turnătorie pe produs, la cea pe repere, care implica schimbări de mentalitate şi o specializare mai pronunaţată a oamenilor, sau la cealaltă măsură privind lucrul în două schimburi în aceeaşi secţie noi, sindicatul, ne-am propus să explicăm oamenilor avantajele măsurilor preconizate, ceea ce am şi reuşit. Mai afirm că această metodă s-a dovedit eficientă şi pentru că modul în care se procedează în alte întreprinderi din sectorul nostru, când fiecare organ îşi proiectează separat intenţiile sale fără să ştie ce-l preocupă pe celălalt, nu e de natură să asigure mobilizarea tuturor forţelor în direcţia soluţionării problemelor principale. Or, printr-o discuţie prealabilă cu preşedintele comitetului de direcţie, aşa cum procedez de fiecare dată înaintea întocmirii proiectelor planurilor noastre de muncă, reuşim să stabilim cu precizie laturile distincte ale problemelor asupra cărora suntem reciproc interesaţi să facem studii, analize şi investigaţii, astfel ca activitatea noastră să se completeze eficient. Consider că preocupându-se peste tot în acest mod, s-ar înlătura practica actuală, potrivit căreia preşedintele comitetului Sindicatului, fiind informat numai cu o zi-două înainte asupra problemelor puse în dezbaterea comitetului de direcţie nu mai poate efectiv să întreprindă aproape nimic pentru a angaja organizaţia sindicală într-o contribuţie bazată pe studii aprofundate, din care să rezulte soluţii utile“. Apreciind acest mod de a conlucra pe care reprezentantul sindicatului şi l-a conturat în decursul timpului, tovarăşul Gheorghe Ionescu, directorul uzinei, ne declara următoarele : „Consider că ceea ce este mai important de subliniat îl constituie conţinutul acestei conlucrări Ea nu se rezumă numai la a sugera idei privind unele acţiuni pe care le-am putea întreprinde ci, din proprie iniţiativă, după ce întocmeşte studii proprii (cum a fost cel, foarte valoros, asupra activităţii turnătoriei, care ne-a dat o viziune mai clară privind felul în care trebuie să acţionăm aici în perspectiva actualului cincinal), comitetul sindicatului, prin reprezentantul său, propune comitetului de direcţie, totodată, şi proiecte de măsuri spre a ne pronunţa asupra lor şi a decide“. Solicitat să-şi spună părerea asupra felului cum a observat că se transpune în practică dezideratul colaborării sindicatului, prin reprezentantul său autorizat, cu comitetul de direcţie, muncitorul specialist Ion Petrescu ne-a relatat : „Făcînd parte din cercul larg al celor cărora ne este apropiată şi cunoscută activitatea sindicatului nostru (sunt membru al comitetului acestuia), ştiu că preşedintele sindicatului exprimă în comitetul de direcţie nu opinia sa personală, ci punctul de vedere oficial al organului reprezentat. Apoi, ne face cunoscute şi deciziile luate de comitetul de direcție pentru ca, la rindul nostru, să stabilim măsurile politico-organizatorice menite să contribuie la înfăptuirea lor. Că aşa stau lucrurile, iată vă dau doar un singur exemplu, la începutul anului trecut, potrivit sarcinii date de partid de a se reduce consumul de metal, factorii tehnici au preconizat un volum maxim de 60 de tone economii. Informaţi despre aceasta, noi, cei din comitetul sindicatului, am considerat că se poate realiza mai mult şi ca să ajutăm, practic, am organizat, cu largul concurs al comisiei economice al cărei responsabil este tov. ing. loan Aurel, consultarea colectivului asupra posibilităţilor reale, lansînd în acest scop citeva sute de chestionare. Respectiva acţiune a fost dublată de popularizarea, prin grupele sindicale a H.C.M. 151, care prevede condiţiile de recompensare bănească a celor care economisesc metale In urma sondajului efectuat a rezultat că putem economisi, efectiv, 136 de tone de metal, pronostic realizat întocmai la finele anului, şi chiar depăşit cu 4 tone. Iată cum raporturile de conlucrare se transpun la noi într-o contribuție concretizată prin muncă vie de antrenare a maselor. Pagina a 3-a Prin participarea tovarăşului ing. Vasile Roman, preşedintele comitetului sindicatului de la Fabrica de elemente pentru automatizări la activitatea comitetului de direcţie, organizaţia sindicală de aici are posibilitatea să-şi aducă nemijlocit contribuţia la rezolvarea tuturor problemelor puse de bunul mers al treburilor întreprinderii. Iată, în clişeul nostru, un aspect de la şedinţa de ieri dimineaţă a comitetului de direcţie, în cadrul căreia preşedintele sindicatului a participat la conturarea angajamentelor colectivului în întrecere pe 1971, ce urmează să fie dezbătute şi definitivate de către apropiata adunare generală a salariaţilor. Foto : EM. SIRZEA Pregătirea economică sporeşte exigenţa participării A fost suficient să enunţăm doar scopul vizitei noastre, pentru ca tovarăşul Florea Ştefan, preşedintele Consiliului sindicatelor din sectorul 8 al Municipiului Bucureşti, să ne pună în faţă trei dosare voluminoase. — Am făcut cite ceva. Nu atît cit am fi dorit, nu de calitatea sperată cind am luat iniţiativa organizării unor acţiuni menite să înarmeze preşedinţii de sindicate, reprezentanţi în comitetele de direcţie, cu unele cunoştinţe economice şi de legislaţie a muncii, dar putem fi bucuroşi că am dobîndit şi în această privinţă o oarecare experienţă. In urma unui studiu la care au fost antrenaţi toţi membrii biroului şi o parte din membrii unor comisii pe probleme, s-a ajuns la concluzia că, la nivelul sectorului, este imperios necesară organizarea unui curs pe diferite teme economice şi de legislaţie la care să asiste toţi preşedinţii sindicatelor. Insirarea titlurilor acestor expuneri este suficientă pentru a sublinia către care direcţia de cunoaştere s-a insistat. 1. Principalele secţiuni ale planului tehnic, industrial şi financiar al întreprinderilor ; 2. Principalii indicatori ai producţiei ; 3. Organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, folosirea eficientă a forţei de muncă şi capacităţii de producţie ; 4. Preţul de cost al produselor şi căile de reducere ale acestuia ; 5. Noul sistem de salarizare şi normarea tehnică a muncii ; 6. Despre principiile de organizare financiară şi structura internă a întreprinderilor ; 7. Comitetele de direcţie — organe de conducere colectivă , sarcinile ce le revin şi activitatea acestora ; 8. Diferite teme despre legislaţia muncii, protecţia muncii, concedii, rolul şi importanţa organelor de jurisdicţie din întreprinderi. Menţiunea că expunerile făcute de conferenţiari şi lectori de la Academia de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu“ a durat fiecare 60—70 de minute, iardiscuţiile pe marginea acestor expuneri s-au prelungit adesea și peste două ore, o facem pentru a sublinia interesul cu care au fost urmărite, marea lor utilitate și buna orientare a organului teritorial pentru organizarea cursului și alegerea temelor. Trebuie să adăugăm că, pe parcurs, Consiliul sindicatelor din sectorul 8 al Capitalei a mai organizat două plenare avînd ca obiect „Analiza activităţii reprezentanţilor comitetelor sindicatelor în comitetele de direcţie“, precum şi o vastă acţiune de îndrumare şi control pe teren (în cursul lunii noiembrie 1970) cu scopul selecţionării unui alt grup de teme, care să constituie programa noului ciclu de expuneri din primăvara acestui an, dedicat în întregime problemelor privind organizarea şi conducerea întreprinderilor. Ca beneficiară a acestor acţiuni organizate, preşedinta sindicatului de la Fabrica „Dacia“, tovarăşa Maria Diaconu, reprezentantă a Comitetului Uniunii sindicatelor din întreprinderile industriei bunurilor de consum în consiliul de administraţie al Combinatului de bumbac nr. 1 din Bucureşti, îşi mărturiseşte mulţumirea de a fi participat la ciclul de expuneri. — In special expunerea despre comitetele de direcţie a fost foarte binevenită. Am putut, atunci să descifrăm diferitele modalităţi de lucru şi să începem a privi mai critic şi mai exigent participarea noastră la şedinţele comitetelor de direcţie. Sunt convinsă că noul ciclu anunţat pentru această primăvară va întregi cunoştinţele dobîndite in anul trecut. Aş dori să viu cu unele sugestii pentru mai buna funcţionare a acestui interesant şi util curs de pregătire. • Ideea organizării unei dezbateri pe marginea celor învăţate în urma participării la ciclul de expuneri, ar putea căpăta, eventual, caracterul unei examinări sau seminarizări şi, în acest fel, cunoştinţele teoretice s-ar îmbogăţi cu multe elemente din practică. • Nu este de înlăturat nici recomandarea, după fiecare expunere, a unei bibliografii. Bibliotecile noastre sînt înzestrate cu valoroase lucrări, aşa că procurarea celor recomandate de lectori n-ar fi deloc anevoioasă. In al treilea rînd, socot că ar fi util ca una sau mai multe teme de expuneri să detalieze modalităţile de acţiune ale reprezentanţilor sindicatului şi în consiliile de administraţie ale combinatelor sau centralelor industriale. Apoi, încă nu sunt precizate mijloacele şi formele de cunoaştere a problemelor ivite în unităţile în subordine şi pe care reprezentantul sindicatului ar trebui să le ridice în consiliile de administraţie In combinatul nostru, de pildă avem trei mari unităţi în Bucureşti („Dacia“, „Aurora“ şi „Industria Bumbacului „B“, care, la rindul lor, au mai multe unităţi sau secţii) şi alte trei în provincie („Bucegi“ — Pucioasa, F.C. — Brăila şi o nouă unitate textilă la Giurgiu). Practic, eu nu cunosc pînă acum în ce mod trebuie să acţionez pentru ca problemele fiecărei unităţi să poată ajunge, prin mine, deci problemele colectate prin formele şi mijloacele specifice activităţii sindicale din plenul consiliului de administraţie a combinatului. Pagină realizată de IOAN VĂDUVA şi GHEORGHE FLORESCU