Munca, aprilie 1971 (Anul 27, nr. 7268-7293)

1971-04-08 / nr. 7274

Pagina a 2-a TEATRU Indiscutabil, Paul Anghel afirmă în „Săptămîna Patimilor“ o ingenuitate poetică, elaborată lucid şi laborios în hrisoavele arse de crivăţul dramatic al unui „veac eroic moldav“ , domnia lui Ştefan cel Mare. Piesa reprezintă un act de virtuoasă şi matură atitudine de dramaturg, fascinat de evenimente definitiv statornicite în paginile istoriei trecute, cărora le descoperă rezonanţe şi semnificaţii, care, fără să fie implantate ostentativ în contemporaneitate, invită la meditaţie, la o pasionantă dezbatere politică. Domnitorul, străbătînd secolele aureolat de legendă, este — în viziunea lui Paul Anghel — altul decit îl ştiam de la Neculce ; altul decit Ştefan, al cărui chip îndătinat de Mihail Sadoveanu, ne apărea abia coborît de pe frescile Furiei. Dramaturgul pare să ignore, cînd şi-l apropie pe Ştefan, însăşi opinia autoritară a lui Iorga şi polemizează în subtext cu Delavrancea... Ştefan în „Săptămîna Patimilor“ este OMUL întruchipind un destin care, raportat la efemeritatea clipei şi adincimea timpului istoric, nu-i aparţine numai lui. Este destinul — sinteză care ancorează „în tainele viitorului“ Moldovei, căruia Ştefan i se închină cu toată puterea şi visul peste timp al geniului, fără a se putea sustrage erorilor şi slăbiciunilor fireşti şi explicabil umane. Răspunderea pe care eroul şi-o asumă nu e să cîştige o imediată bătălie împotriva turcilor. El îşi asumă, chiar cu riscul înfrîngerii la Valea Albă, permanenţa apărării ţării, demnitatea ei. Căci — cum remarca cineva „pentru Mahomed al II-lea Cuceritorul, Valea Albă a fost un Borodino, şi din faţa Sucevei s-a retras, fără să fi călcat cu picioarele calului său — care păşise totuşi în Sfînta Sofia — pietrele din incinta cetăţii.“ Ştefan — erou naţional. Ştefan — personalitate politică, însumînd aspiraţiile de libertate ale unui popor eroic, depăşeşte — ne demonstrează Paul Anghel — înseşi limitele vremii sale, domnitorul dobîndind popularitate şi prestigiu de anvergură dincolo de hotarele ţării sale. Dar era o faimă şi un prestigiu ce izvorau din sentimentul patriotic îmbelşugat de pămîntul Moldovei. Şi toate acestea sînt scrise de la cea mai înaltă boltă a poemului. Pentru că textul lui Paul Anghel este, înainte de orice, un poem, de aceea încercarea regizorului George Teodorescu de a imprima piesei un ritm alert, o acţiune strinsă, grăbind şi interferînd replicile, dezavantajează recenta premieră a piesei „Săptămîna Patimlor“ pe scena Naţionalului bucureştean. Spectacolul trebuie însă văzut şi revăzut: pentru frumuseţea textului; pentru interpretarea magistrală (dacă şi-ar tempera uneori vocea) a lui Gh. Cozorici în rolul lui Ştefan ; pentru imaginea scenografică foarte, foarte bună a lui I. Popescu Udrişte. OCTAVIAN NICA „...Veac eroic moldav“ Rareori în timpul unei singure vieţi, al unei activităţi creatoare oricît de prodigioasă ar fi ea, se pot acumula atît de numeroase distincţii, cîte îl definesc pe muzicianul francez, Jean Martinon. Impunîndu-se ca instrumentist (violonist), compozitor şi dirijor cu egală valoare şi avansînd o concepţie estetică consolidată prin cunoaşterea tuturor stilurilor şi prin studierea îndelungată a tehnicii de orchestră, Jean Martinon ajunge la maturitate o personalitate plurivalentă, cunoscută şi aclamată în întreaga lume. Revenind cu plăcere în România, Jean Martinon a concertat sîmbătă seara în Sala Ateneului. Programul a fost deschis cu cinci arii de balet în suită din opera „Dardanus“ a lui Jean Philippe Rameau. Scrise pentru o formaţie orchestrală restrînsă la dimensiuni camerale, ariile împletesc sobrietatea cu graţiosul, fiind sugerate principiile armoniei creaţiilor clasice. Delicate A apărut sub egida Consiliului judeţean al sindicatelor Galaţi, o plachetă de versuri, „Jerbe de lumină", în- chinată aniversării semicentenarului partidului. O semnează Gh. Mişat, muncitor-sudor. Această plachetă stă sub semnul unei noutăţi literare. Frapează mai ales sinceritatea poetului, care, după orele de muncă intensă in noile hale de pe platforma Combinatului siderurgic, află răgaz de creaţie, dăltuindu-şi în vers gindurile. Versurile închid in ele un univers de imagini pentru aceeaşi noţiune printr-o firească sudură, proprie artei. Vorbeşte despre inima omului : un aliaj de singe, oţel şi pîine ; oamenii „sînt mustul pămîntului", „primăvară şi cîntec", „muguri şi frunze“. Alteori, prin efecte vizuale, o imagine e transferată în alta : „prin străluciri de stele „palmele" „ne rămin frunze". Dogoarea fiecărui vers bun transmite bucuria de a trăi optimismul, ca de altfel orice poezie autentică. De pildă, toamna este surprinsă astfel : „Curge un rîu albastru pe sub geamuri, / Flăcări vii de jos străbat înaltul. / Banii toamnei zornăie pe ramuri" Cuprinzînd nu legănări asfaltul". Oamenii „să aibă în sînge purpura arderii / In orice pas adevăr şi lumină. In plecările lor spre împlinire / Să-şi smulgă din aripi uscăciunile./ Numai atunci vor fi socotiţi / Ca cei din poeme..." Realităţile cotidiene sunt surprinse prin accente mobilizatoare : „Patria trăieşte tăria / Noului salt spre lumină" ; oraşul este acolo unde „ameţeşte cerul în macarale". Insă nu toată placheta este egală. Ciclul „Rîurile vîrstei“ nu transmite fiorul liric adevărat. Gh. Muşat se găseşte autentic prin contopirea vocaţiei lui lirice cu filonul modern al poeziei. Vocaţia se resimte numai atunci cînd poetul trăieşte viaţa dinamică, reală. C. A. RÓNAI Jerbe pe şantier GH. MUŞAT — un muncitor-poet „PASAREA ALBASTRA". Migraţii neintîmplate încă şi zboruri nezburate doar, şi tot albastrul de prisos, prinos plecării ce-o să fie. S-au strîns în ea atitea spatii, s-a adunat atîta cer, că nimeni n-o să vrea vreodată s-o creadă stînd pe-acelaşi soclu ce veşnic işi doreşte o statuie. „MOARTEA PĂSĂRII". Cînd moare o pasăre rămine atita cer pustiu, că-ncap în el toate tristeţile lumii. Cînd moare o pasăre rămin atitea zboruri frînte, că puse cap la cap ar însuma migraţiile toate. Aripi obosite de viaţa de-o viaţă s-au dăruit de-a pururi OMM Multă v.c.fir — mai ales după „Lanţul sau „Procesul de la Nürnberg“ care au rulat primele pe ecranele noastre - Stanley Kramer ne apărea ca un regizor al temelor grave, cu rezonanţe adînci, cu semnificaţii multiple, ca un îndrăzneţ răscolitor de conştiinţe, care înţelegea să valorifice plenar potenţialul educativ al artei filmului. Dar după ce am mai văzut şi „Procesul maimuţelor“, „O lume nebună, nebună, nebună“ sau „Corabia nebunilor“, Kramer ne-a dezvăluit şi alte importante faţete ale talentului său şi mai ales capacitatea de a mînui cu abilitate arma satirei sau a ironiei fine, sau priceperea de a converti cea mai profundă dramă într-o spumoasă comedie şi invers, de a dezvălui brusc, dincolo de aspectul comic al lucrurilor, germenele tragediei. De aceea, „Secretul din Santa Vittoria" n-a mai surprins pe nimeni, el fiind o demonstrație completă a ceea ce reprezintă personalitatea regizorului Stanley Kramer in peisajul universal actual al celei de a șaptea arte. Povestea pe care o dezvoltă filmic, preluată din romanul de mare succes al lui Robert Crichton, este într-atît de cunoscută incit a dobîndit aura unei legende. Important este însă că a ştiut să aleagă dintre toţi actorii care populează astăzi lumea filmului doi „monştri sacri“, singurii capabili de a conferi unei întîmplări din nenumăratei întîmplări, mai mult sau mai puţin dramatice, ale ultimului război mondial, o încărcătură puţin obişnuită de omenie şi semnificaţii care depăşesc cu mult perimetrul restrîns al micului orăşel italian, care a ştiut să înfrunte teroarea şi samavolnicia ultimelor rămăşiţe ale armatei lui Hitler. Transformările pe care le operează în conştiinţa şi în comportamentul uşuraticului crciumar din Santa Vittoria, încrederea pe care i-o acordă oamenii, concetăţenii săi, şi faptul că este pus în situaţia de a salva cu orice preţ cea mai de seamă avuţie a harnicilor viticultori din Santa Vittoria, sunt redate magistral de acest mare actor al epocii noastre care este Anthony Quinn. Iar unica Anna Magnani îi dă o replică de o măiestrie puţin obişnuită. Cei doi mari interpreţi polarizează în jurul lor întreaga atenţie a spectatorilor, ajutindu-i să pătrundă pe nesimţite în adincimea problemelor pe care autorul filmului şi-a propus să le dezbată, făcîndu-i să schimbe fără voie lacrima cu rîsul cel mai copios, în incursiunea pe care o fac, cu ajutorul imaginilor de pe ecran, în viaţa locuitorilor unui mic orăşel şi prin intermediul lor, în universul amar al unor fapte practicate şi generate de cotropitorii nazişti în marşul lor sîngeros peste trupul greu lovit al ţărilor Europei. Este un film pe care îl recomandăm călduros tuturor iubitorilor artei filmului, cu convingerea că nu-l vor uita multă vreme. LUCIA BOGDAN „Secretul din Santa Vittoria“ Jean Martinon, vocaţia lu mea arabescului grav este exprimată de flaut. Dialogul lui cu viorile, construieşte un edificiu mai ales funcţional. Melodia nu cunoaşte digresiunea facilă. Martinon reduce cu spirit lucid uşoarele alunecări spre gestul galant, subliniind nota fundamentală a operei, aceea de gravitate dramatică. Atent să reprime efuziunile exterioare, Martinon transferă densitatea în profunzimile frazei muzicale. A doua lucrare, simfonia „Altitudes“ (înălţimi), aparţine lui Jean Martinon. Interesat şi preocupat de filozofia majoră, de dominantele spirituale ale umanităţii în zilele noastre, compozitorul transcrie cu o neobişnuită forţă expresivă drumul ascendent, epuizant al omului spre cunoaştere. Vocaţia sa este aceea a lucidităţii. Zbaterea omului ajuns la „Poarta stelelor“, de a depăşi limitele spaţiului terestru, aspiraţia sa către Cosmos, este exprimată vehement prin explozia (allegro agitato) instrumentelor şi prin percuţia amplă. Instrumentele se grupează creînd reliefuri şi culori diverse. Planurile multiple se frîng, se dispersează şi se întîlnesc într-o nouă explozie superioară. O lume se dezagregă. Trăim o revoluţie, sîntem martorii ei, suntem autorii ei — păşirea omului în Cosmos. Meditaţia filozofică a compozitorului exclude reperul concretului, intenţionînd să ne comunice idei, stări şi inefabile simţăminte, născute din reflecţia omului asupra Universului. Prezentînd în continuare o lucrare cu o temă asemănătoare — neliniştea şi convulsiile sufletului omenesc — Simfonia a III-a de Saint Saens — Jean Martinon dovedeşte predilecţie pentru tonurile grave. Detaşat de detalii, Martinon subliniază ideile esenţiale cu luciditate şi precizie. Dedicată lui Liszt, simfonia urmează firul trăirilor, neliniştilor, revelaţiilor unui mare artist, înmănunchind game diverse de sentimente şi stări, lirismul cu dramaticul. Armonia melodiei, a leit-motivului meditativ primează. In final, intervenţia orgii aduce apoteoza unui suprem dinamism, forţa care îl înalţă pe om într-o glorie eternă. Amplitudinea, sobrietatea tonului magistral al orchestrei s-au datorat baghetei unui strălucit muzician, Jean Martinon. ALINA POPOVICI Catren pentru Grigore Minea *a lemnului, din care o usină de om a zămislit,Din alt fel de chinuri, durerea. „TROIŢA“. Trebuie să existe pe lumea asta un punct în care se intilnesc toate drumurile străbătute de veacuri. Şi acolo, în punctul acela in care se odihnesc răspintiile noastre — o troiţă , loc de popas fugar spre altă neodihnă, de întrebări fundamentale ce s-au rostit de-atîtea ori, purtînd în el neliniştile toate şi liniştea ce ne cuprinde uneori... Ne regăsim aici spre a ne pierde, ne pierdem spre a ne regăsi, şi martor neîmplinirii noastre stă lemnul doar, întruchipind o troiţă. Trei sori îi stau de veghe in lanul de secară şi al patrulea e-acolo sus, spre polul plus: „HIMERA". Doar piatra în care a fost cioplită a mai putut păstra, spre luare aminte, gîndul năuc ce-o puse să se nască. Doar liniile care-ncep oriunde şi care nu duc nicăieri. Şi dacă ne îngrozeşte acum, ea, pasăre de noapte nedormită, e pentru c-am lăsat-o să se nască şi n-am închis ferestrele nimicului de-afară. Dar cine ar fi putut răbda ispitei ? MARIN STOIAN *) Grigore Minea, sculptură la Galeriile „Orizont“. MUNKA VIRTUOZITATE... (instantaneu dintr-un spectacol prezentat de ansamblul „Rapsodia“ din Capitală). Foto : EM. SIRZEA Legislaţia economică (Urmare din pag. 1-a) lor dintreunităţile economice, la întărirea disciplinei de plan şi la mărirea răspunderii contractuale. Definit de lege ca principal instrument de planificare, contractul economic oferă posibilitatea de corelare a indicatorilor planurilor cincinale şi de perspectivă cu planurile anuale, stabilite pe baza contractelor economice încheiate cu unităţi, contracte ce reflectă dacă şi în ce măsură desfacerea este asigurată, ştiut fiind că producţia nu este un scop în sine, că ea reprezintă un spor real de venit ei de avuţie numai atunci cînd corespunde unor nevoi determinante, cînd îşi realizează practic utilitatea socială. Pe aceleaşi coordonate se înscriu şi reglementările cuprinse în Legea privind organizarea şi planificarea investiţiilor, lege ce are în vedere unul din principalele sectoare ale economiei, aş spune definitoriu pentru politica economică a partidului şi a statului. Legea ridică la rang de principiu obţinerea unei eficienţe economice rapide şi orientarea cit mai judicioasă a amplasamentelor obiectivel8r al Insulţii, Stabilindu-se în mod concret răspunderile ce revin organelor economice la diferite nivele, ministere, centrale, întreprinderi, în legătură cu activitatea de proiectare şi executare a investiţiilor, fie că acestea sunt realizate din fonduri centralizate sau din fonduri proprii ale unităţilor. Şi în cazul acestui act normativ putem evidenţia spiritul profund democratic al reglementării ce urmăreşte deplasarea centrului de greutate a activităţii de fundamentare, pregătire, executare şi recepţionare a investiţiilor, către unităţile de bază, oferind şi condiţii de realizare a acestui deziderat prin crearea, pe bază de transfer de la unităţile centrale, de nuclee de specialişti în proiectare, în cadrul unităţilor de producţie. Se urmăreşte totodată împiedicarea introducerii în plan a acelor investiţii ce nu au o temeinică fundamentare prealabilă a necesităţii şi eficienţei economice, făcîndu-se precizarea obligativităţii analizei atente a amplasării obiectivelor, analiză ce trebuie să ţină seama de existenţa şi posiblităţile de aprovizionare cu materii prime şi materiale, de asigurarea forţei de muncă, de posibilităţile reale de desfacere pe piaţa internă sau internaţională, pentru a se evita o producţie ce ar depăşi nevoile consumului, în condiţiile avîntului general al economiei noastre, s-a făcut simţită şi în agricultură reglementarea pe cale legislativă a organizării producţiei şi a muncii, în scopul corelării acesteia cu industria, în scopul unei dezvoltări intensive a producţiei agricole, pentru o bună gospodărire a fondului funciar şi zootehnic. Recentele măsuri luate au vizat numai aparent „forma de organizare" a sectorului de stat al agriculturii, ele avînd implicaţii de conţinut, de natură a determina sporirea producţiei vegetale şi animale pentru a se face faţă atît cerinţelor oamenilor muncii cît şi cerinţelor industriei, al cărei furnizor de materie primă este. Adoptarea Legi privind asigurarea şi controlul calităţii produselor a însemnat ridicarea „ştachetei exigenţei“ la cota ei maximă, a marcat o nouă orientare a întregii activităţi de producţie. Asigurarea calităţii produselor constituie un proces complex, care se conturează din faza în care se definesc cerinţele şi se desfăşoară pe parcursul întregului proces de fabricaţie, cristalizîndu-se în perioada de verificare a comportării sale în exploatare. De modul de organizare al acestui proces, de rezultatele sale, va depinde în ultimă instanţă obţinerea unor produse de Înaltă calitate, care să satisfacă cerinţele consumatorilor, prin aceştia avîndu-i în vedere nu numai pe cei externi ci şi pe cei interni, fie ei organizaţii socialiste sau persoane fizice. Stabilind în mod concret atribuţii şi responsabilităţi — de la muncitor la ministru , legea dă expresie unui principiu propriu societăţii noastre, acela al îmbinării răspunderii cu stimularea morală şi materială. Sporul de competenţă pe care organul de control tehnic de calitate l-a căpătat, dubla lui subordonare constituie premise ale obţinerii unor rezultate calitativ superioare ale producţiei, cerinţă obiectivă a vieţii sociale, condiţie a înscrierii hotărîte a României în circuitul economic şi comercial internaţional. Recent, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea privind activitatea de comerţ exterior, de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, lege ce urmăreşte fundamentarea ştiinţifică a relaţiilor de comerţ exterior, stimularea unităţilor productive în lărgirea gamei de produse destinate exportului, prin acordarea de credite valutare şi alte înlesniri. Stabilindu-se in mod amănunţit atribuţiile şi răspunderile, se insistă îndeosebi pe activitatea de analiză şi prospectare a pieţei, menită a asigura desfacerea integrală şi eficientă a produselor, avîndu-se în vedere şi realizarea unei eficienţe maxime a investiţiilor realizate cu utilaje din import. Măsurile preconizate de această reglementare legislativă vor constitui instrumentul de sporire a competitivităţii produselor româneşti pe piaţa externă, vor duce la ridicarea calităţii produselor noastre la nivelul prestigiului pe care România socialistă îl are. Acordîndu-se prin lege atribuţii sporite,, mărindu-se independenţa operativă a unităţilor de bază din economie, statul a înţeles totodată să-şi sporească exigenţa faţă de modul de folosire a drepturilor largi acordate. In acest sens, a fost adoptată Legea privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, organizarea şi funcţionarea controlului financiar. Este un adevăr îndeobşte cunoscut faptul că o bună conducere presupune un control eficient al realizării şi modului de realizare a sarcinilor. Efectuat ritmic şi „de calitate", controlul îndeplineşte o dublă funcţie — aceea de a constata şi aceea de a preveni. In acest scop, legea amintită stabileşte rolul şi totodată responsabilitatea diferitelor organe în gospodărirea fondurilor şi controlul acestei gospodăriri. Este precizat prin lege în mod concret rolul pe care Ministerul Finanţelor, ca organ specializat, trebuie să-l aibă în exercitarea controlului prin leu. De asemenea este sporită responsabilitatea, urmare firească a creşterii independenţei operative, a ordonatorilor de credite şi în primul rînd al conducătorilor de unităţi. Este ştiut că existenţa condiţiilor obiective pentru asigurarea concordanţei între relaţiile de producţie şi nivelul dezvoltării forţelor de producţie nu înseamnă în mod automat înfăptuirea ei — trebuie perfecţionate şi relaţiile sociale. După cum remarca tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o importanţă fundamentală are stabilirea celor mai corespunzătoare forme organizatorice şi metode de lucru, care să ţină seama de cerinţele fiecărei etape prin care trece societatea noastră, de problemele arzătoare ridicate de viaţă. Doar faptul că a fost delimitat şi bine stabilit prin lege cadrul organizatoric de desfăşurare a activităţii economice, că s-a dat contractului economic un conţinut nou sau că problema calităţii , a fost declarată problemă de stat, nu rezolvă şi nici nu limitează la aceasta rolul statului ca principal instrument de conducere a economiei. Acestea nu sunt decît premise ce implică o serie de activităţi nu numai pe planul nemijlocit al producţiei ci şi pe acela mai vast al educaţiei, al ridicării calificării, domeniu unde trebuie să se facă simţită o puternică muncă politică. In domeniul acestei activităţi politico-educative, un rol de seamă revine şi sindicatelor, in calitatea lor de organizaţii ce reunesc pe toţi salariaţii din întreprinderi şi instituţii, în scopul bunei gospodăriri a mijloacelor de producţie încredinţate de societate colectivului respectiv spre administrare. Aşa cum a reieşit şi din lucrările recentului Congres, sindicatele sunt chemate a desfăşura o largă activitate organizatorică şi politico-educativă în vederea întăririi răspunderii fiecărui salariat faţă de îndeplinirea exemplară a sarcinilor profesionale. Iată de ce eforturile sindicatelor — ca şi ale celorlalte organizaţii obşteşti — trebuie îndreptate spre formarea de oameni bine pregătiţi din punct de vedere profesional, capabili să realizeze perspectiva. Intensa activitate legislativă, iniţiată de partid în ultimii ani, cu privire la activitatea economică scoate în evidenţă strădaniile pentru înfăptuirea unor condiţii favorabile de realizare a legilor obiective ale socialismului, de transpunere în viaţă a principiilor orinduirii noastre, urmărindu-se cu perseverenţă îmbinarea intereselor generale cu cele personale, asigurarea participării efective a tuturor oamenilor muncii la conducerea societăţii, prin larga lor consultare în dubla calitate ce o deţin de proprietari şi producători. Dreptul reprezintă un instrument : legea o măsură politică prin intermediul căreia se acţionează asupra „organismului social“. De modul cum noi, făuritorii şi stăpînii tuturor bogăţiilor acestei ţări, le vom folosi, depind rezultatele realizării obiectivelor ce ni le-am propus. Unităţile de alimentaţie publică pot fi modernizate şi cu bani puţini Căutînd să scape de povara bucătăriei, moară nesăţioasă care-i macină energiile şi înghite timpul, oamenii apelează azi, mai mult ca oricînd, la serviciile alimentaţiei publice. Un singur exemplu ni se pare concludent. Bufetul „Cireșica“ din Tîrgu Jiu, o circiumă cu toate celelalte circiumi cu firmă de bufet, a fost transformat într-o unitate de tip „Gospodina“ care oferă cumpărătorilor 20 de sortimente de semipreparate culinare. Rezultatul : în loc de 4 000 lei cît se realiza înainte, în momentul de faţă se obţine o vînzare de 12 000 lei, iar în zilele de vîrf chiar cîte 25 000 lei. Ţinînd cont de această tendinţă, multe întreprinderi din alimentaţia publică au pornit, ca să spunem aşa, o adevărată ofensivă pentru restructurarea unităţilor şi adaptarea lor la necesităţile fireşti ale populaţiei. în acelaşi timp, alte întreprinderi, şi nu puţine la număr, ignorînd rolul social al alimentaţiei publice, menţin şi acum ca marfă preponderentă în unităţile lor, tolul cu alcool producţia proprie nu reprezintă decît 13,9 la sută în unităţile de alimentaţie publică din Moldova Nouă, 14,3 la sută în cele din Vaslui, 17,6 la sută în cele din Moineşti etc. într-o asemenea situaţie, cînd există pe de o parte o experienţă pozitivă. (I.A.P.L. Dunărea" are 43 la sută producţie proprie, T.A.P.L. Tg. Jiu 35 la sută, Oradea 32 la sută ), iar pe de altă parte rămînem în urmă, iniţiativa Ministerului Comerţului Interior şi Comitetului Uniunii sindicatelor pe ramură de a organiza o consfătuire de lucru cu cadrele de conducere şi preşedinţii sindicatelor din alimentaţia publică, ni se pare cît se poate de lăudabilă. La ora actuală, asta se ştie prea bine, marea mar Pe, martiine a consfătuirii ornessitare ce Ministerul Comerţului interior şi Comitetul Uniunii sindicatelor din comerţ şi cooperaţie jaritate a unităţilor din multe oraşe ale ţării o constituie bufetele, adică acele cîrciumi în care băutura primează. Pentru a deveni birturi,, pensiuni, restaurante expres sau cu autoservire, localurile respective se cer transformate, modificate şi adaptate noilor profiluri. ,,N-avem atîţia bani“, spuneau înainte unii dintre conducătorii de întreprinderi . Aceeaşi placă era folosită şi de către mulţi preşedinţi de sindicate. în cadrul consfătuirii s-a demonstrat, însă, că şi cu bani puţini se pot face multe lucruri interesante. Pentru a-şi moderniza unităţile, Trustul de alimentaţie publică din Bacău nu mai apelează la întreprinderile de construcţii, ci îşi realizează singur lucrările folosind un grup de meseriaşi proprii. în loc de 150 000 de lei cît ar fi costat modernizarea unităţii „Moldoveanca“, s-au cheltuit doar 35 000 de lei, sumă care se poate recupera într-un timp extrem de scurt. Numai cu banii care trebuiau să-i plătească pentru întocmirea proiectelor, T.A.P.L. Bacău şi Tg. Jiu au realizat, folosind meseriaşi proprii şi creditele de mică mecanizare, lucrări de o deosebită valoare. T.A.P.L. Ploieşti a expus în cadrul consfătuirii o experienţă destul de interesantă. Acest trust foloseşte pentru modernizarea unităţilor sale răchită împletită, plăci şi tapete din material plastic, sticlă colorată, lemn, fier forjat, materiale ieftine, rezistente şi uşor lavabile, care dau localului un aspect plăcut şi intim. Spre deosebire de aceste întreprinderi, Trustul de alimentaţie publică din Bucureşti a cheltuit bani grei pentru lux inutil, fapt care a dus la o situaţie cu totul anormală : în cursul anului trecut 9 restaurante au înregistrat pierderi de 2 300 000 lei. Asupra acestei situaţii nu vrem să facem nici un comentariu. Vrem numai să spunem că de cînd e lumea, comerţului îi este dat să cîştige. Altfel n-ar fi comerţ Consumatorul nu caută localuri cu mochete pe jos şi fotolii grele, ci restaurante civilizate în care să servească rapid o masă bună, ieftină şi gustoasă. Cele mai potriviteunităţi sunt restaurantele cu autoservire. Constanţa are 12 asemenea localuri, Brăila 8, Bacăul 7, în alte judeţe însă, cum ar fi Alba, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Olt, Satu Mare, Sălaj, asemenea metode rapide de servire nu sunt încă cunoscute. Sperăm că după această consfătuire, care a scos în relief cu atîta pregnanţă importanţa acestor unităţi şi eficienţa lor economică, vor apare şi în aceste judeţe măcar cîteva restaurante cu autoservire în orice caz, faptul că participanţii la consfătuire, directori de întreprinderi şi preşedinţi ai sindicatelor, au avut prilejul să cunoască experienţa pozitivă, să viziteze o expoziţie atît de vastă de preparate culinare şi alta de materiale documentare (liste meniu, pliante, ghiduri, ambalaje de toate genurile etc.) să vizioneze citeva filme documentare, să cunoască o serie de localuri bucureştene, constituie un mijloc eficient pentru a-i ajuta să îmbunătăţească activitatea acestui sector comercial atît de important. D. NEGOIŢA Joi 8 aprilie 1971 SATISFACEREA CiT MAI DEPLINĂ A CERINȚELOR (Urmare din pag. 1 aductive la nivelul tehnicii mondiale, in măsură să asigure realizarea unui sortiment cit mai variat de produse, cu cît mai mare adaptabilitate la cerinţele variate ale beneficiarilor noştri. Spre deosebire de perioada relativ recentă, în noul cincinal importantele fonduri de investiţii destinate industriei uşoare vor fi utilizate în proporţie de peste 60 la sută pentru dezvoltarea, reutilarea şi modernizarea întreprinderilor existente. Opţiunea este justificată de multiplele considerente economice, între care se cuvine a aminti acela că pe o asemenea cale este posibilă realizarea unor mari sporuri de producţie într-un timp mult mai scurt decît în cazul construirii de unităţi industriale noi. Evident, in acelaşi timp, reducerea duratei de realizare a noilor capacităţi de producţie este de natură să sporească considerabil eficienţa actului de investiţie. Satisfacerea exigenţelor calitative şi varietatea cererii de consum mereu crescîndă a populaţiei impune, la rang de coordonată majoră a activităţii noastre, problema diversificării şi ridicării calităţii produselor. De pe acum în laboratoarele de cercetări ale institutelor şi cele ale întreprinderilor, precum şi în secţiile de creaţie, se lucrează intens la punerea la punct a tehnologiilor legate de fabricarea sortimentelor noi, de perspectivă.Valorificarea în mai mare măsură decît pînă în prezent a materiilor prime indigene este o altă sarcină de mare importanţă ce se pune în faţa industriei uşoare în actualul cincinal. In această direcţie au fost elaborate studii ample care prevăd extinderea şi diversificarea domeniilor de folosire a fibrelor şi firelor chimice, a unor noi tipuri de piele artificială, folosirea pe scară mai largă a coloranţilor şi chimicalelor fabricate în ţară, punerea în valoare de noi zăcăminte de nisipuri şi caolină pentru industria sticlei şi ceramicii etc. In perioada 1971-1975, productivitatea muncii va trebui să crească cu 37 la sută, ceea ce înseamnă că circa 72 la sută din sporul de producţie prevăzut pe această perioadă va trebui să fie realizat pe seama creşterii productivităţii muncii. Realizarea acestor sarcini nu este o problemă simplă. Ea spune colectivele de lucrători din întreprinderile industriei uşoare în faţa unor aspecte noi, pentru a căror limpezire este necesară conjugarea eforturilor specialiştilor din toate domeniile de activitate, începind cu creatorii noilor produse şi terminind cu lucrătorii care se ocupă cu desfacerea acestora. O dată cu diversificarea gamei de sortimente şi ridicarea calităţii produselor, măsuri deosebite au fost luate şi pe linia asigurării unei mai bune prospectări a cererii de consum a populaţiei ţării noastre. Una dintre acestea este şi creşterea numărului de magazine proprii de prezentare şi desfacere a produselor. Astfel, la sfîrşitul anului 1971 numărul acestor magazine va ajunge la 150. Atît prin magazinele proprii, cît şi prin cele ale Ministerului Comerţului Interior se va continua şi în 1971 — dar într-o măsură şi mai mare — sondarea cerinţelor cumpărătorilor din punct de vedere al structurii sortimentale, al calităţii acestora etc. Rezultatele acestor sondaje vor oferi, credem, o orientare mai bună a activităţii de creaţie şi respectiv a producţiei. Putem arăta că încă din primul trimestru al anului 1971 s-au înregistrat o serie de rezultate bune. Astfel, la ţesături tip bumbac s-au produs suplimentar 518 000 mp., la ţesături tip lină 84 000 mp, la tricotaje 181 000 bucăţi, la încălţăminte 130 000 perechi şi altele. Desigur, gama preocupărilor Ministerului Industriei Uşoare pentru îndeplinirea în cele mai bune condiţii a sarcinilor ce-i revin în cincinalul 1971-1975 este mult mai largă. Credem însă că din cele prezentate pină acum reiese hotărîrea tuturor lucrătorilor industriei uşoare de a-Şi aduce din plin contribuţia la ridicarea pe mai departe a nivelului de trai al populaţiei ţării noastre.