Munca, aprilie 1971 (Anul 27, nr. 7268-7293)

1971-04-20 / nr. 7284

Marţi 20 aprilie 1971 MUNKA PARTIDUL FLACĂRA VIE IN CONŞTIINŢA GENERAŢIILOR Redacţia ziarului „Munca“ a organizat o „masă rotundă“ la care au luat parte tovarăşii ION TURCU, ION ŢĂRĂNGOI, PA­VEL BOJAN — vechi militanţi ai mişcării muncitoreşti, TEO­DOR BĂLĂŞICĂ, inginer la uzina „Laromet“, deputat în Marea Adunare Naţională; dr. VIORICA COTE­AŢĂ, medic primar, asistent universitar la Institutul medico-farmaceutic­­ Bucureşti, ANA BOGDAN, croitoreasă la Combinatul de confec­ţii şi tricotaje Bucureşti, VASILE ŢĂPĂRDEA, muncitor la u­­zinele „Timpuri Noi“. Tema supusă discuţiei : „PARTIDUL CO­MUNIST ROMÂN - FLACĂRĂ VIE ÎN CONŞTIINŢA GENERA­ŢIILOR“ a prilejuit o interesantă şi emoţionantă convorbire, la care fiecare participant, vorbind despre lupta şi activitatea­ par­tidului, despre activitatea sa personală s-a referit im­plicit la largi categorii de oameni, la ceea ce îi uneşte întru ideal şi aspiraţii. REDACŢIA: Toţi cei prezenţi aici suntem­ reprezentanţii unor ge­neraţii. Vorbind despre partid, des­pre activitatea noastră, vorbim, în­­tr-un fel sau altul, despre gru­puri imense de oameni şi cred că nu greşim afirmînd că ceea ce ne a­­parţine nouă, ca biografie personală — bineînţeles, este vorba de anumi­te elemente esenţiale ale acesteia — se conectează direct la sursele de energie umană declanşată de unul sau altul din momentele de istorie pe care le-am trăit. Să încercăm să ne privim, pe noi cei de ieri şi cei de azi în cadrul evenimentelor isto­rice al căror sens şi plinătate îşi au explicaţia de la „A“ la „Z“, în activitatea partidului, să încercăm, deci, să ne privim pe noi tinerii de acum 40—50 de ani— ne gîndim la venerabilii noştri invitaţi şi la noi tinerii de acum... TEODOR BALAŞICA : Aş începe cu o constatare. Pentru mine tema discu­ţiei noastre este foarte apropiată. Vreau să spun că pentru frumuseţea vieţii de azi pledează întreaga mea biografie. Am 36 de ani şi sunt inginer. în faţa acestei afirmaţii destul de prozaice, altcineva ar putea zice : „foarte bine, totul este normal şi la locul lui“. Ei, bine, acest „totul e normal“ - însumează o istorie cu profunde semnificaţii pentru afirmarea mea pe plan social. Pentru mine şi pen­tru generaţia mea „normalul“ a venit după ce s-a schimbat, prin lupta comu­niştilor, a partidului, situaţia anormală în care se afla ţara oprimată de clasele stăpînitoare. ION TURCU : Aş vrea să mă opresc la situaţia anormală de care amintea tovarăşul Bălăşică. Am trăit-o din plin în tinereţele mele, bineînţeles, fără să vreau, dar şi fără să mă tem de ea pen­tru că altfel nu m-aş fi înrolat în rîn­­durile luptătorilor pentru o viaţă mai bună. Cînd am luat legătura cu mişcarea muncitorească aveam 18 ani. La această vîrstă omul, prin definiţie, îşi simte a­­ripile larg desfăşurate, îşi făureşte idea­luri, iar gîndurile lui nu cunosc hotare. Primul contact cu această mişcare l-am avut la Griviţa în 1925. Legătura am luat-o prin sindicat; am început să merg la sindicat şi ascultam ce se discuta a­­colo — despre revendicări, împotriva bă­tăilor, ameninţărilor, şicanelor de tot felul la care erau supuşi muncitorii. TEODOR BĂLĂŞICĂ: După foarte mulţi ani o întreagă generaţie tînără, întregul nostru popor, a beneficiat, tova­răşe Turcu, de lupta comuniştilor, a ace­lor luptători care din adîncă ilegalitate au ştiut să privească spre viitor. Din a­­ceastă generaţie am făcut şi eu parte, mai întîi ca muncitor, iar astăzi în cali­tate de inginer. Era prin 1949... Noi ştiam că sîntem stăpîni pe fabrici, pe munca noastră. Că muncim pentru noi. Nu vă cunoşteam pe dv. în 1948, cînd eu eram ucenic, dar ştiam că există oameni ca dumneavoastră, că datorită lor şi parti­dului din care fac parte, ţara se schimbă în bine. Eram foarte tînăr pe atunci. Dar vă rog să vă continuaţi gîndurile... ION TURCU : în 1928 am participat la diverse manifestări muncitoreşti. La a­­cestea erau prezenţi şi comunişti care susţineau revendicările economice şi po­litice ale muncitorilor. Ei le formulau mai exact decit alţii, exprimîndu-se în ter­menii cei mai categorici. Din această cauză masele se apropiau tot mai­ mult de ei. Aşa a început să se întărească în­crederea muncitorilor în Partidul Co­munist. încet, încet, comuniştii au înce­put să orienteze precumpănitor activita­tea sindicatelor, pentru că acolo se afla masa muncitorilor. Partidul putea trece astfel la diferite acţiuni, pe scară mai largă. Mergeam la diferite adunări la Casa Poporului, la întîlniri cu muncitori din alte întreprinderi, îi susţineam pe a­­ceia care apărau aspiraţiile muncitorilor şi de cele mai multe ori comuniştii au definitivat şi condus puternice acţiuni şi demonstraţii de masă. Eu am devenit membru al Partidului Comunist în 1930. Pentru că vorbim despre idealuri, idea­lurile noastre de oameni şi muncitori nu se puteau împlini decât prin luptă. De fapt, partidul ne-a învăţat încă de atunci , prin felul lui de a gindi, de a acţio­na, că idealul personal nu se poate con­strui în afara idealului tuturor. In 1931 la Griviţa a fost o acţiune foarte seri­oasă împotriva curbelor de sacrificiu. Se poate spune că toţi participanţii, 10 000 de oameni, au manifestat, la chemarea comuniştilor, pentru un ideal comun. I­­dealul uneşte, şi mai ales, un ideal ca al nostru de atunci, de a restabili demnita­tea muncitorului, sudează perfect mase compacte de oameni şi îi face de neîn­vins. VASILE ŢĂPĂRDEA : Tinerii de as­tăzi au citit mult despre luptele revolu­ţionare conduse de comunişti, dar tre­buie să ştiţi că setea lor de informaţie în acest domeniu este cu atît mai vie cu cit ne depărtăm mai mult de pe­rioada ilegalităţii partidului. Eu perso­nal sînt un cititor pasionat al lucrări­lor literare şi istorice care descriu lupta comuniştilor din ilegalitate Ce desprind eu de aici ? Iată ce : Cu cit vom şti mai multe despre acea perioadă, cu atît vom munci mai bine şi mai mult in prezent şi în viitor. Ilegaliştii mi se par oameni foarte tineri, în ciuda părului cărunt şi a încercărilor care se pot citi pe feţele lor. S-a vorbit aici despre idealul care se făureşte prin luptă, înţeleg perfect despre ce luptă este vorba. Şi idealul ti­nerilor de astăzi se făureşte tot prin luptă, dar printr-o luptă de un alt spe­cific. Lupta nu mai înseamnă a dărîma, ci a construi. E o legătură, dacă vreţi, dialectică între acestea. Tinerii de astăzi vor să înveţe meserie ? Pot. Vor să se bucure din plin de tinereţea lor ? Pot. Vor să înveţe cît mai mult, să ajungă „cineva“ ? Tinerii de astăzi vor şi pot. PAVEL BOJAN : La trei întrebări, aş spune, cheie pentru un tînăr muncitor, tovarăşul de la „Timpuri Noi" au răspuns simplu : „vreau şi pot“. Mi-a plăcut de­gajarea lui. Poate voi fi întrebat şi eu aici, la masa noastră rotundă: „dv. cu ce idealuri aţi păşit în viaţă, tovarăşe Bojan ?“. Şi pentru mine răspunsul este simplu de dat cu toate că a trecut mult timp de cînd m-am gîndit la acestea. Iată care a fost idealul meu : „să fiu un bun meseriaş, un adevărat specialist în materie de lăcătuşerie“. Numai că pe a­­tunci „vreau“ nu se prea asocia cu „pot“, între aceşti termeni noi am intercalat lupta. Ca să-i unim. ION TURCU : Şi în timpul burgheziei comuniştii erau cei mai buni meseriaşi, cu toate că o bună parte din timp şi-o dedicau muncii de partid. Altfel cum pu­teau fi ascultaţi şi urmaţi de muncitori dacă n-aveau autoritate în meserie ? PAVEL BOJAN : Da, am făcut armata la marină şi vroiam să devin un bun mecanic, eventual şef de vapor. Obser­vaţi, vîrsta tinereţii... Apoi am intrat în sindicatul C.F.R. şi am avut un coleg co­munist, Eugen Barta. El m-a atras în mişcarea comunistă.­­O scurtă pauză, parcă de readucere aminte. Sunt unele fapte care sclipesc, ca metalul rar, pen­tru o clipă sub soarele memoriei). Mă scuzaţi dacă traversez prea repede o bună bucată de timp, dar vorbind des­pre idealurile copilăriei mi-am adus a­­minte despre satul meu, Feleac. Am des­cris satul într-o carte pe care o am la tipar. Am scris în paginile ei cum am plecat din sat să-mi fac o meserie, cum am activat în munca ilegală a partidu­lui. Pe vremuri, în condiţiile de atunci, satul a „dat" cîţiva muncitori ca mine. Astăzi oamenii din sat au ajuns profe­sori universitari, profesori de liceu, me­dici, ingineri, economişti, nu mai vorbesc de contabili, învăţători, maiştri şi foarte mulţi muncitori. Toţi aceşti oameni au avut un ideal, pe care şi l-au îndeplinit. După părerea mea în idealul pe care îl atingi în mod cinstit, prin forţele tale proprii, se află şi o parte din idealul partidului. Comuniştii au fost dintotdea­­una oamenii noului, oamenii căutărilor, pasionaţii acestora. Aşa sunt şi astăzi, poate chiar mai pasionaţi pentru că al­tele sunt condiţiile în care trăiesc şi gîn­­desc. Societatea socialistă, construirea ei, e un ideal, apoi, societatea comunistă. Or, acestea se construiesc cu oameni bine presătit, dezvoltaţi farmopies intelectual şi fiziceşte. A deveni ce ţi-ai propus, ţin apoi a căuta să acoperi întrutotul idea­lul meseriei, al profesiunii tale — iată un ideal în profund consens cu idealul partidului nostru. ANA BOGDAN : în combinatul nostru lucrează 5 000 de tineri, dintre care 2 650 sunt utecişti. După cum ştiţi fabrica noastră, ca multe altele, este o creaţie a timpului nostru. După părerea mea, ge­neraţiile tinere de azi au un ideal pre­cis despre cinste, datorie, participare. A­­cest ideal străbate ca un fir roşu întreaga activitate a partidului nostru, pentru că fără a te sluji cu devotament, de multe ori pînă la sacrificiu, partidul n-ar fi reuşit să devină ceea ce înseamnă azi, pentru poporul nostru. Dr. VIORICA COTEAŢĂ : Nu există idealuri mari sau mici. Există idealuri adevărate și idealuri false. Partidul ne-a învățat să discernem între acestea două: în profesiunea mea de asistent universi­tar, în răstimpul a aproximativ 10 ani, mi-am dat seama de „mecanismul“ idea­lurilor tineretului studios. Trebuie să spun că idealurile lor au la bază o etică sănătoasă în majoritatea cazurilor, că idealurile tînărului student de pe băn­cile facultăţii tind să anticipeze destul de fidel idealurile specialistului de mîine, idealuri care se leagă de uma­nism, de spirit de într-ajutorare, de exi­genţe sociale sporite. VASILE ŢĂPĂRDEA : Pentru noi fap­tele comuniştilor din anii ilegalităţii a­­par ca fapte de legendă. Tineretul de as­tăzi simte şi el nevoia unor fapte mari, aş spune, cu acces direct la legendă... Dr. VIORICA COTEAŢĂ : Intervenţia mi se pare salutară, chestiunea demnă de discuţie. Intr-adevăr, comuniştii în ilegalitate au săvîrşit fapte de legendă. Pentru ei idealul s-a confundat perma­nent cu­­ cauza pentru care luptau. Nu-i aşa, tovarăşi ? PAVEL BOJAN: In ilegalitate erau puţini comunişti, dar nu conta numărul, ci cauza pentru care luptau, cum aţi spus dv. Forţa lor, a comuniştilor, se afla în cauză, în demnitatea lor. în a­­ceastă cauză erau contopite toate idea­lurile poporului. Partidul a găsit întot­deauna forme directe de comunicare cu masele largi. Voi da doar un singur e­­xemplu. In 1932 am fost ales în Comite­tul Central de acţiune, al muncitorilor de la calea ferată. In acel an, Congresul al V-lea al partidului hotărîse ca mun­ca de­ partid să­ fie­­orientată spre ma­rile întreprinderi existau mase com­pacte de muncitori. Ca urmare, s-a ho­­tărît apariţia la Cluj a ziarului „Munci­torul feroviar“, tipărirea lui fiind atunci un mare act de curaj. Dar cine urma să fie redactor şef? Ne dădeam seama că o asemenea funcţie atrăgea după sine concedierea şi chiar închisoarea. Ce ne-am spus ? Să punem redactor respon­sabil un om gata concediat. Au apărut doar două numere, dar ecoul lor în rîn­­durile cititorilor a fost imens. ION TURCU : Şi tineretul de azi în­făptuieşte acte de legendă în muncă, la învăţătură, în activitatea obştească. Eu de pildă, am fost profund impresionat de eroismul tineretului în timpul inun­daţiilor. Mi-am spus : iată tineretul pe care l-am visat atunci, iată cum ştie să-şi apere patria liberă... TEODOR BALAŞICA : Situaţia e cu totul schimbată faţă de trecut. Condi­ţiile ilegalităţii au fost aspre. Pentru co­munişti era un ideal legalitatea. Comu­niştii erau ilegali în faţa stăpînirii, dar profund legali în ochii poporului. Acesta era lucrul cel mai important pentru co­munişti. ION TURCU : Mi-am petrecut o parte din anii tinereţii în închisorile regimu­lui de opresiune. Vreţi să priviţi aceste fotografii ? Priviţi aici, cel din stînga sínt eu cu familia şi cu alţi tovarăşi după ce am ieşit de la închisoarea Jilava, altele sínt de la Doftana. (Privim cu e­moţie spre cel care vorbeşte şi căutăm să-i regăsim trăsăturile de-acum în acea fotografie care nu şi-a propus nici o cli­pă să fie artistică, ci un simplu docu­ment de familie). Dr. VIORICA COTEAŢĂ: Transmite­rea unui manifest era o sarcină de partid, îndeplinirea misiunii o datorie de comunist. Oare — păstrînd proporţiile — îndeplinirea unei sarcini de produc­ţie nu presupune şi ea astăzi un act tot la fel de conştient, tot atît de important, bineînţeles, la nivelul anului 1971 ? Să vorbim puţin despre faptul „mărunt“ catalogat aşa în raport faţă de faptul „măreţ“. In cazul nostru construirea so­cialismului şi comunismului înseamnă idealul măreţ, faptul extraordinar, că­ruia ne subordonăm cu toţii, în mod con­ştient, dintr-o adîncă înţelegere. Coti­dianul nu oferă mereu fapte spectacu­loase, ci şi o infinitate de fapte aşa-zise mărunte, dar care au o importanţă bine definită în angrenajul vieţii sociale. Eu aşa văd lucrurile. Partidul se bizuie mult pe om, de fapt, puterea lui stă în oa­meni, în oamenii a căror ideologie nu este alta decit cea a partidului. La urma urmei dezideratul „omul potrivit la lo­cul potrivit“ nu este decit mijlocul de a atinge un ideal , ca toate lucrurile să meargă bine. ANA BOGDAN : Să vă dau un exemplu de fapt mărunt: pentru confecţionarea unui costum de haine este pus în miş­care un întreg aparataj modern, de mare productivitate care se cere mînuit de un mulţi oameni­­ cu înalte cunoştinţe tehnice. Combinatul nostru poate fi asemuit cu o universitate tehni­că în care „studenţii“ sunt sute de tineri, care şi-au făcut din meserie o vocaţie. Iată un contrast izbitor între condiţiile de astăzi şi cele din trecut pe care ori­­cine le poate vedea în fotografiile îngăl­benite ale timpului : hale mici şi coşco­vite, femei „cosîndu-şi ochii“ cum spu­nea poetul. Imaginea fabricii noastre cu hale mari, luminoase, cu maşini moder­ne, viaţa bogată în sensuri, în trăiri pu­ternice ale oamenilor de toate vîrstele, recomandă nişte însuşiri noi ale omului pe care chiar el şi le-a însuşit, le-a am­plificat. După cum ne-­aţi spus, munci­torii în trecut se gîndeau cu grijă la ziua de mîine, la faptul că, poate, mîine vor rămîne pe drumuri fără siguranţa găsirii unui loc de muncă. Cu totul altele sunt subiectele de discuţii ale tinerilor de azi. Nu mai surprinde pe nimeni cînd tinerii se string să discute despre lite­ratură, artă, modă, despre fenomenul cultural şi artistic de la noi şi din alte ţări, despre realizările în domeniul ştiin­ţei etc. ION ŢĂRĂNGOI: Idealurile tinereţii noastre erau greu realizabile şi foarte îndepărtate, cu toate că şi noi aveam u­­nele dorinţe personale, pe care doream din întreaga noastră fiinţă să le reali­zăm. Partidul însă ne-a inoculat ideea că idealul nu este o chestiune de zile, une­ori nici de ani, ci de generaţii întregi. Iată şi situaţia de faţă : în jurul acestei mese ne aflăm mai multe generaţii. Unii avem peste 70 de ani, alţii nici 30, dar toţi simţim că ne animă acelaşi ideal — idealul gîndit de Partidul Comunist atît în anii ilegalităţii cît şi astăzi. Izvorul din care-şi trage vitalitatea partidul a fost și este același legătura lui strînsă cu masele in mijlocul cărora s-a născut. Exemplul elocvent ni l-a oferit progra­mul Congresului al X-lea al P.C.R., care a captat energiile creatoare ale întregu­lui popor. Partidul nostru este un partid al faptelor, adevăr demonstrat de împli­nirile fiecărei zile. Pînă acum cîţiva ani cînd am ieşit la pensie am lucrat la uzinele „Timpuri Noi“. Este o uzină care s-a transformat din temelii în anii noş­tri, în anii socialismului. Şi astăzi încă mă simt legat de uzina tinereţii mele şi îmi fac mereu drum spre ea. Sînt însă atîtea şi atîtea uzine, oraşe şi sate în a­­ceastă ţară care s-au transformat fun­damental în aceşti ani, cînd poporul, condus de partid a muncit cu nespus entuziasm pentru construirea socialis­mului. Iată cum idealurile ţării se con­topesc astăzi cu idealurile noastre per­sonale cele mai scumpe. REDACŢIA : Ideile generoase ale partidului, sădite în inimile genera­ţiilor din trecut au rodit din plin în inima şi conştiinţa generaţiilor de astăzi. Acum, cînd ne pregătim să sărbă­torim semicentenarul partidului, de la un capăt la altul al ţării gîndurile oamenilor muncii se adună intr-un imens omagiu consacrat Partidului Comunist Român, care a schimbat radical viaţa fiecăruia dintre noi, făcîndu-ne să ne bucurăm din plin de realizarea idealurilor noastre, de suişul continuu al patriei noastre socialiste spre culmile civilizaţiei şi progresului. Din partea redacţiei au participat: ADRIANA LUSCALOV Şi FLORIN COSTINESCU ION TURCU : „Idealul personal nu se poate construi în afara idealului tuturor" ing. IEOBOR CALMJiWrt. ||—­—— — frumuseţea vieţii de azi pledează întreaga mea biografie" ION TARANGOI : „Unii avem peste 70 de ani, alţii nici 30, dar toţi simţim că ne animă acelaşi ideal — idealul partidului” .......­­ T­­t Dr. VIORICA COTEAŢĂ: „Partidul se bizuie pe om, de fapt puterea lui stă în oameni" dintotdeauna oamenii noului" ANA BOGDAN : „Combinatul nostru poate fi asemuit cu o universitate tehnică" VASILE JAPARDEA: „Ilegaliștii mi se par oameni foarte tineri in ciuda părului cărunt" Pagina a 3-a „PARTIDUL REPREZINTĂ NUCLEUL ÎN JURUL CĂRUIA | GRAVITEAZĂ ÎNTREAGA SOCIETATE ŞI DE LA CARE RA- | DIAZĂ ENERGIA ŞI LUMINA CE PUN ÎN MIŞCARE ŞI A­­SIGURĂ FUNCŢIONAREA ÎNTREGULUI ANGRENAJ AL | ORÎNDUIRII SOCIALISTE. LA RÎNDUL SĂU PARTIDUL SE | REGENEREAZĂ CONTINUU SUB IMPULSUL PUTERNICE- | LOR FASCICULE DE ENERGIE ŞI LUMINĂ CE SE ÎN- | DREAPTĂ CONTINUU SPRE EL DIN RÎNDUL NAŢIUNII­­ NOASTRE SOCIALISTE". NICOLAE CEAUŞESCU I

Next