Román Nyelvű Katolikus Gimnázium, Naszód, 1879
Despre puseliunea fîsica a pamentului in sistem’a solara. (Fine). De incolo de Marte intimpinamu una zona, in carea se misca una grupa de planete, cari postedu una pusetiune particulara in sistema, acést’a grupa de corpuri celeste este cunoscuta sub numirea de planetoidi. Numerulu planetoidiloru este forte mare: pana acumu se a descoperitu mai multu de 200 de planetoidi sî inca unu singuru astronomii câte mai multe dieci asia de a descoperitu Luther singura 20 si Peters 21 de planetoidi. Inceputulu descopeririloru l’a facutu Piazzi in Palermo, care in la Ianuariu 1801 descoperi pre Cerere. In 28 Martiu 1802 descoperi Olbers pre Palada, in l-a Septembre 1804 Harding in Lilienthal pre Iunone si in 29 Martiu 1807 aseminea Olbers pre Vest’a. Dela 1807 sî pana in a. 1845 nu se au mai descoperitu nici unu planetoidu; in 8 Decembre 1845 si in l-a Iuliu 1847 descoperi Hencke in Driesen pre Astraea sî Hebe sî de atunci nu a trecutu nice unu anu, in care se nu se fia descoperitu celu pucinu unu planetoidu; de in contra cu deplina satisfactiune vedemu mesurandu-se poterile tenere astronomice in descoperirea acestora obiecte sî nu arare ori se descoperiră in una de mai multi planetoidi chiaru de același astronomu. Planetoidii sunt corpuri forte mici sî se potu observă numai cu telescopulu. Mesurarea directa a marimei lora oferă mari greutăți : cu catu diametralii loru este mai micu, cu atatea este mai grea determinarea marimei loru in urm’a irradiatiunei; numai singura legea despre decrescerea intensitatei luminei cu patratulu distantiei ne oferă unu midilocu de a descifră marimea loru adeverata după principii fotometrice prin compararea cu corpuri a caroru distantie sunt cunoscute. Resultatele obtienute in acesta privintia cu multa