Román Nyelvű Katolikus Gimnázium, Naszód, 1908

Despre frumos. Capitol din o lucrare inedită de estetică de loan Păcurariu. § 1. Noţiunea şi definiţia frumosului. 1. In graiul de toate zilele despre nenumărate lucruri zicem, că-s frumoase­, aşa­ zicem, că e frumoasă o roză, o pasere, o fi­inţă omenească, o grădină, o vale, o ţară, o biserică, o statuă, o pictură, o poezie, o cântare .... şi câte alte lucruri! Şi oare pentru ce le numim frumoase ? însuşi cuvântul frumos (formosus = formos = plin de formă) ne dă răspunsul: pentru că sunt „pline de formă“, adecă se dis­ting sau escelează prin formă. Şi ce înţelegem aici sub formă ? In graiul de toate zilele sub formă înţelegem în general este­­riorul lucrurilor format de liniile şi suprafeţele, ce le închid. Luat cuvântul în acest înţeles restrâns zicem, că un obiect e rotund, al­tul e oval, unul e lungăreţ, altul e încornurat etc., dar nu zicem, că un obiect e de formă roşie ori albă, nici că e de formă mare ori mică; semn deci, că coloarea şi mărimea, ca însuşiri ale obiectelor, nu le cuprindem în acest înţeles restrâns al cuvântului. Având în­aintea noastră trei mese rotunde şi întru toate asemenea afară de coloare şi mărime, vom zice, că samână în privinţa formei, sau că au aceeaşi formă, dar se deosebesc în privinţa coloarei şi a mărimei. In graiul ştienţific însă şi mai ales fiind vorbă despre fru­mos, cuvântul formă are un înţeles cu mult mai larg. Intru ade­văr, zicem, că-s frumoase nu numai lucruri, pe cari le putem vedea şi la cari le putem deosebi esteriorul format de liniile şi suprafe­ţele, ce le închid, ci şi nenumărate alte lucruri, pe cari le perce­pem cu simţul auzului, ori le vedem cu ochii noştri sufleteşti, cum

Next