Neamul Românesc, iunie 1916 (Anul 11, nr. 23-26)
1916-06-05 / nr. 23
la TotemP-d* Msare FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală la 5 Velină toata foile 90 lai Stefana w&tHjL a Uși aamac atnual In c*«& foi. Bfiiita • ta partea scumpă și lipsește, sau reclamată de propaganda angurească și exploatată de cei interesați. Destrăbălare în împrejurări pe aere mc mm mdeerde se lămuri — fi cetatel nebunii saŭ ușurate cu dizmte ori si aibă a cu desăvîrșire siguri —, trupe rustiH, in«mierie, cavalerie si, peste, ți artilerie, ai trecut pe teritoriul nostru, la Gotul Netinului ți Mamornița, în acea parte adecă din județul Jeroheți care pătrunde lingă Prut mai adinc in pămintul bucovinean si mai aproape de Cernăuți. Se spunea că Austriecii s’au grăbit să bombardeze pe dusmanii lor si că au stricat două biete late, rănind un grănicer si mai mulți țărani. Apoi, la intervenția hotărUă a Guvernului, comandantul divisiei a permeit evacuarea, care a fiost adusă la îndeplinire. Momentul a fost,ără îndoială, zguduitor. Fără învoirea noastră și veste socotelile trei ostași străini se aflau dincoace de hotarele României. Scopul sosirii lor nu se cunoștea. Orice explicații puteau răsări în minți. Și nu era una dintre ctnsele pe care le putem primi, nu cu bucurie, dar măcar cu seninătate. Zilele de 29 si 30 Mai 1916 se vor însemna printre acelea în care inimile noastre au bătut mai mult de grija viitorului României. Dacă am avea nu numai miniștri și administratori, ei un Guvern, sar fi luat măsuri pentru ca această gravă știre să nu se răspîndeascâ decit la ceasul ei și într’oormă de o autenticitate absolută. Desigur că nu e nevoie să se mai adauge la nervozitatea unui public asupra căruia se întrebuințează toate mijloacele pentru a-l ezoita. Dar fiecare a putut scrie ce a vrut și cum a vrut. Cu cectele care se pot închipui. Dacă am avea nu numai ci care apar zilnic pentru a servi deosebite interese ascunse, de singurele reale, interne și mai ales externe, ci o presă, o adevărată, cinstită și binefăcătoare presă, nu s’ar fi dat drumul la toate zvonurile, în stare a înnebuni lumea și a împiedeca mersul regulat al vieții naționale, și, mai ales, nu s’ar fi întrebuințat, cu o miserabilă dibăcie de întețitori, acest trist cas pentru a scormoni toate nemulțumirile, pentru a exagera toate bănuielile, pentru a sufla în focul tuturor nerăbdărilor. Dar o ziaristică a cării podoabă e „Adevărul“,—tipul nesincerității și al continuei dependențe supt masca neatîrnării și a interesului public lipite pe hidoase mutre de salariați,—a scos, odată cu minciunile cele mari, cele mai groase litere, pentru ca prin ele să huiduiască și să ațîțe: unii la dezarmarea detașamentului rusesc presa treimii Carp, Marghiloman și Slavici , alții —presa fusiunilor f ederate și federațiilor fuzionate— la alipirea trupelor noastre de acești „aliați de veniți noaptea, fără înștiințare, pentru a trezi sentimentul național, care, altfel, cu toate urletele zilnice ale cinstiților jupîni, era în primejdie să amorțească. Dacă am avea, peste nemernicii petrecători cari-și poartă automobilele de lux pe Calea Victoriei și se distrează, cu familiile lor fără astîmpdr, la mușicile berăriilor Ut oer liber, în zile din care nu e una care să nu lase sute și mii de Romîni pe cîmpiile de luptă ale Europei, măcar un grup impunător de patrioți cu simțire și conștiința, formînd un adevărat public, cu o adevărată ,,opinie“, ei ar fi știut să ridice mai presus de larma returbați ai petrecerilor și de sclavi zgomotoși ai raselor, cuvîntul hotărîtor care ar fi impus liniștea unei demne reculegeri în ceasul rînd se putea crede că soarta serii se va decide. Așa însă, oamenii au luat „idiția spinală“ a țigănușilor de seară și, pe cînd minoritatea se plîngea că Rușii n’au fost desarmați imediat, majoritatea căuta o șapcă rusească pentru a o pune peste dîrza căciulă a lui Mihai, care, el, a f fost viteaz în București. Și toți se miră în a denunța încă odele vindictei publice și senttfpicit jncapodoarea Guvernului, care s’ar deosebi, vezi Doamne, esențial de alte incapacități, pe care furia puterii nu le-a schimbat așa de mult încît să nu mai recunoaștem pe oamenii din 1912-3. Iar, cînd toate se vor fi luminat și liniștit, cercetătorul fără patimă care va fi îngenunchiat la miile de mi de morminte ale celor ce au știut, în frățească înțelegere, a se jertfi pentru țară și neam, va scrie în dreptul Bucureștilor această sentință de ignominie: destrăbălare ! N. IORGA. Cu nedreptatea alături nu vom merge; resortul moral e destul de tare pentru a revista ispitelor. Și ceia ce am făcut până acum în rezistența noastră cuprinde — s’o știți!—eratei» politic. De cel militar suntem capabili, dar nu privind. Îl vom dovedi lumii și pe acela atunci când vom avea în fața noastră... întrebați : ce ? Acțiuni militare, nu demonstrații. Căci, dacă sunt oameni cari cred cu anume Puteri, dintre care una așa de iubită, se luptă pentru a înlocui la Guvern pe I. Brdtianic din București, că cred că nimeni nu se luptă decît pentru sine, și de aceia fiecare, mai ales cînd nu face parte din cei mai mari, nu are datoria morală de a se sinucide pentru niciun miragiu de principii, presintat cu oricîtă artă. N. IORGA Cavalerism ?... Sunt acuzat că naș susținea în de ajuns pornirea unui număr de cavaleri cari vreau ca România să-și facă datoria față de moralitate, civilisație și omenire, lucruri, care, firește, au vrăjit totdeauna pe sus-zișii cavaleri. Adecă, orice ar face alții, orice am avea de îndurat noi, piară și România, nimicească-se această nație,— noi, fără considerație la puterile și mijloacele noastre, să ne aruncăm acolo unde știm că e dreptatea. Să ne aruncăm astăzi, acum, în acest moment !... Să se permită unui cavaler mai vechi, devenit un oras oportunist, grație slăbiciunilor inerente vrstei de 45 de ani, plus unor facilități de export și unui milion nemțesc pentru viciile sale, să nu se lase așa ușor condamnat de cavalerii convingerilor naționaliste de mai alaltăieri, îndreptate și moralitate cred ind mult ca voi. Li-ați dat un mănunchi de rase copiate ; eu li-am dat o viață. Ambasadorii de ieri și de mine de A. Maurice Low (Tradua din englezește de Oily Conatan.) Unul din lucrurile cu mult humor ce se de■gStuartt'Anr -actualul zărbtt taie observația atribuită împăratului Wilhelm că, dacă el ar dicta pacea, ar încredința Angliei tratativele diplomatice ale Germaniei, căci prea a fost desa streasă opera diplomaților săi de carieră. Lfpsind la o parte prejudiciile și simpatiile noastre, trebuie să convenim că diplomația a tăcut, acum în urmă, o figură cam proastă. Cită ironie stă în constatarea că nu diplomații cu o experiență îndelungată In cancelariile Europei, ci diplomații de ocasie, amatori, am putea spune: al Statelor Unite și-au ciștigat «i oarecare nume în ultimul an! Aceasta o afirm fără teama de a părea părtinitor, căci fiind Eagles, aș fi putut arăta, din contra, o oarecare predilecție pentru țara mea de baștină. Diplomația modernă se trudește să adapteze tradiții arhaice și obiceuri medievale condițiilor și mentalității de azi. De aici resultate dezastroase. Diplomația europeană este ca doctorul care, cu toate progresele științei medicale, ar trată apendicita cu leacuri băbești. Resultatul ar fi un fel de amestecătură de empirism și știință, ce ar da un procent însemnat de mortalitate. Ambasadorul este o rămășiță din trecut. Cînd oamenii de Stat reprezintau o putere adevărată, un ambasador era ceva necesar. Era o unealtă, cam incomplectă — adesea poate făcea mai mult rău decît bine —, ca și lanțeta bărbierului, care mai degrabă aducea moartea decît vindecarea. Și unul și celalt credeau că totul se poate remedia prin lăsare de sînge: ambasadorul pentru că, după cum susținea Machiavelli, nu reguli neînțelegerile decît prin calamitatea războiului, iar bărbierul pentru că intervenia cu lanțeta de îndată ce mațele de broască pisate dădeau greș. Pe acele vremuri un ambasador lucra fără instrucții, după propria-i inspirație. In zilele de față, el nu se poate mișca fără ordine superioare. Cînd un ambasador avea ca misiune să aranjeze pentru regele său o căsătorie cu o prințesă cocoșată sau cu un fel de Xantipă, ori cînd trebuia să negocieze un tratat cu Maiestatea Sa Regele Spaniei, în defavoarea iubitului văr al acestuia, monarhul Franciei, dacă