Neamul Românesc, aprilie 1917 (Anul 12, nr. 109)
1917-04-24 / nr. 109
■ ia«Mie«teSEASM: Arsul al XII lea, Na. 109Exmpimm 10 bani ABONJOHBiTBi Ps m fa ?«•«: ® 6 «fetei «puri iilric INNdLT ORDIN DC ZI Strînși In jurul Suveranului, care trebuie să fie azi ce a fost Cuza- Vodă desrobitorul la 1864,, aparlnd în Ei un suflet așa de curat și de bun și, odată cu El însuși, viitorul «certei feri martire care se roagă de fiii ei și «de pamwijii ei chiar să i se cruțe orice zguduiri nouă, c ă nepunemi frățește la muncă, mai presus de interesele noastre. Și nimeni să nu se poarte așa.Incît urmașii, pomenindu-i numerealui tîrziu, el poștă spune: Iată încă unul din aceia cari k 1917 au contribuit la «goni« Patrie lor. » M. IOKDÁ. HEGELIA VOHESTESTO îndoieli modu-se încă o dată cu privire la intenția de a se da largi reforme poporului nostru încercat, de a se asigura un ogor țeranului împreună cu dreptul de a hotărî prin votar Sul direct și secret asupra trefoilor țerii. Regele a vorbit din nou, li spune oștirii sale, care cuprinde într’insa floarea satelor din toate părțile România, că neapărat se va face ce a făgăduit. O spune în siua ds Sfîntul Gheorghe, patron al luptătorilor noștri din veac în veac, al cărui chip se vedea și pe steagurile, mai fericite decit cele de astăzi, fie lui Ștefan-cel-Mare. O spune în ajunul marilor întîmplări care vor hotărî pe multă vreme soarta lumii întregi. O spune cu hotărîre și cu dragoste, și cine-L cunoaște știe bine că mie dintre aceia cari să poată uita vre-odată ce a făgăduit. Mai mult decît oricine, s’o știe toți. El are dreptul de a o spune. De la gîndul Lui au venit reformele și, mai mult încă, ele au venit de la inima Lui, de la nobila Lui inimă bună Pentru ele și prin ele a înțeles să domnească. Dacă a fost vre-odată, într’o țară de privilegii de tot fala, într’o țară care, venind dintr’un trecut boieresc, a trebuit să păstreze ceva din apucăturile trecutului său, un stăpînitor care să meargă drept împotriva nedreptății învechite din aceste privilegii ca ei ajute pe oricine a vrut sa aducă libertate și proporție sănătoasă în stâpînirea pămîntului, a fost Ferdinand Regele României. E un noroc pentru noi ci L-am avut măcar în acest moment, care nu e cel mai curînd. Marele Său înnaintaș era un om foarte drept și de o cinste exemplară în cugetarea Lui; era, o știu acei cari L-au cunoscut mai de aproape, și un om bun. Dar creșterea pe care o primise, lumea în care trăise îl făceau să privească într’o societate, nu numai oamenii, dar și treptele pe care se găseau. Treptele acestea se găia firești așa cum le apucase. Gîndindu-se și la liniștea de care avea nevoie țara și la viitorul dinastiei Lui, El a lăsat neatinse aceste lucruri care sa cereau neapărat să fie schimbate. Inconjurat în tinerețele Lui da boieri dîrji, deprinși a până la capăt de «rece intere», fie și personal, care nu era satisfăcut. El n’a găsit nici oamenii cari să-l ajuta sincer și devotat, pâna la capăt, a schimba toate rosturile țerii așa cum cere dreptatea. Regele Ferdinand a dovedit de la început cit de larg și de frumos înțelege a fi un „bun Reusin", a făcut războiul nostru, așa cum țara l-a voit, și a suferit și sufere de nenorocirile noastre, viața fiindu-i cel puțin așa de amară ca a celui care plînge mai mult durerile nemeritate ale României. E în pribegie ca și noi și așteaptă mîntuirea Sa și a familiei Sale de la aceleași silinți binecuvinteze de Dumnezeu cum o așteptăm și noi. Dar, cum nu gîndesc atîția dintre noi. El crede că pătimim pentru păcatele noastre, pe care le-au făcut unii, dar le plătim cu toții, și că nu putem ajunge la isbavire fără a răsplăti întâiu aceste păcate, de ieri și mai vechi decit ieri, prin fapte bune. Și nu poate fi o faptă mai bună decît aceia de a face cetățeni și proprietari de ogor, gospodari înzestrați și liberi, pe acei soldați viteji și îndurători, trecuți prin toate primejdiile luptei și ale bolii, la căpătâiul cărora a stat zilnic, cu duioasă dragoste de soră, Regina. Asupra condițiilor în care se vor face reformele, vor fi, se pare, discuții în Cameră. Ni s’a comunicat un text care trebuie schimbat. Spun lămurit că principiul exproprierii de utilitate socială nu poate fi îngustat în Constituție, că pămîntul nu poate fi o răsplată numai pentru ostași și familiile lor și că el nu poate fi plătit printr’un imposit țerănesc garantat de Stat, ci printr’o dare nouă asupra tuturor, prin mult doritul imposit proporțional pe venit, îngustările însă n’au venit de la Regele însuși, care și-a oferit Doi medii ® Coroanei întregi, fără a sta un moment la îndoială. Ele se datoresc unor șovăiri firești, care vor trece. Sintem în țară destui oameni cari nu ni căutăm sprijinul aiurea și cari n’avem ambiții personale nepotrivite cu meritele noastre, dar cari știm sa ducem până la capăt la momentul cerut m lucra mare și folotitei țerii. DATORIA NOASTRĂ Datoriei unui Român urm pe vremuri numai mesia de a fi căuta de treaslă acolo unde l-a pus soarta. Mare și bun lucru, fiindcă nu se poate un mai frumos dar silnic făcut țerii decît munca stăruitoare și devotată, plinä de daruri și dătătoare de exemplu a fiecăruia. Nici asta n nu trebuie să uităm aceasta tintâin dintre permut. Dacă aș avea să fac un isvor al trădătorlor, aș puns în rîndul tniăiu pe leneși șî chiar pe cei fără tragere de inimă și în al doilea pe cei cari ai trecut la inamic. Aceia cel puțin au făcut odată numai păcatul lor de moarte șî au înfruntat moartea pentru domul; ei nu se bucură de priveliștea acestei seri frumoasa, de cari vor fi dorindi cu lacrimi, și km mai zirnică din belșug prnea mizeriilor noastre. Dar lineșul are țoale, paste cît îi trebuie, și nu fie nimic, atunci cind noi cântăm sîoan B ceva și din piatra seacă. * Și cei mai harnici dintre oameni mai au însă, o datorie, astăzi. împrejurări neprevăzuți răsar, clipă de clipă. Un vini ciudat ste abătut asupra omenirii. Primejdii cum le-au pomenit numai strămoșii noștri, pe vremea Silnicului amestec de neamuri, umbă din loc în loc. Ele vin de la lumi întregi care s'au triburat, de la riuri care și-au ieșit din albie, de la munți care se prăbușesc și alunecă. Dar, cind e așa, nu mai este vremea ca fiecare plugar sä-și caute liniștit de ogorul lui fără să-i pese de ce se petrece alături. Toți sunt amenințați deodată de aceiași primejdie, și abia dacă puterile unite ale tuturora ajung ca s’o înlăture ori să-i slăbească urmărire. Mi trebuie să fie gata să sară intru apărarea țarinei și caselor lor împreună la cel dintâ un vaiet al ameiințării. In ce vedem și putem vedea astăzi să nu crștigm ce e numai o priveliște la care sa D uiți parcă n’ar fi vorba de țara ta șî ds neamul tău, cetățeni. Ori, dacă ți se pare că ceva rău străbate Vite duhul, sa te ascunzi in gateră de șarpe, cînd e vorba de viața tuturora și da viitorul urmașilor noștri... Ci fiecare sa se sfătuiască bina cu cine e mai aproape ds dinsut, să vadă unde poate folosi cu presența, cu glasul «au cu pieptul lui și acolo să se ducă, «coi» să stea. Sa nu pierdem între zi cuceriri de veacuri, pentru care ni s’au străduit cu sudori și sînge strămoșii. Să arătăm că suntem un neam de șamani veghetori, iar nu o adunătură de lași can, ca o turmă de robi din Asia, ce răspândesc [UNK] [UNK]în toate părțile și lasă țara țără straja de cetățeni liberi care e poate apăra mai mult decit toată oficialitatea, și toate armatiile. La 1848, la 1859, s’s. vădii ce penit destoinicia cetățenească pentru a îndrepta toate numai pe ceea cea bună. Să nu facem noi astăzi mai puțin decit cei de atunci. Căci nimic nu poata face oficialitatea unui popor dacă poporul însuși nu dovedești că o sprijină în bine și o impisdică în rău prin viteaza lui ieșire la iveală in ceasuri de primejdie. Oriunde trebuie sa se audă strigătele: „Trăiască România și poporul româinise*, „Trăiască Regele ”. Și să se Vadă, și puterile cari trebuie pentru a le epăra. In Culcușurile, Isi pot tântîns* numai mișeii. Femeii* ki adăpost un teted, iar bărbații în față, Urmesc Țara. Re«s ® ne veți găsi, fraților, și pe noi, •ricînd ar fi nevoie să se știstoara • voința noastră pe pămintul nostru. N. Verga Iași, Luni, 24 April 19ît PmsgM mm iHA |apt ®#a j»AA.»«ț ■HB Mr»etors St.IOg@l arele cetiteni liberi Noi/ Rozaîoii, tu a primit oastea rusească cu cea mai mare dragoste, știind că ea viu» ca sâ lupte alături cu soldații noștri muceniți, pentru «drobirea celor mai strașnici samavolnicii din lumea Nemților, Ungurilor, Bulgarilor și Turcilor, cari vor că pui« jug ds fi«r pe gr«* mazul omenirii robite. Am împărțit cu voi iote ®*ssm avut și, dacă a fost să mai rămîie undeva o singură bucățică de pine, am întins-o oaspetelui, mulțămindune, după datina noastră, și cu îârâmiturile. Ați ajuns liberi șî *c«»a voit; să ne ajutați pe noi spre libertatea dîn limitre. Dumneavoastră și îți căl rneuil ii plice să facă toate sie lui în casa lui. Așa e și cu noi, Romani 1. Și dumneavoastră ne-ați găsit tocmai cînd voim sa întindem asupra tuturora libertatea noastră de care ne bucurăm de peste 50 de ani, avînd toate drepturile constituționale. in cîteva zile dăm pămînt sătenilor prin legi nouă și-i chemăm pe toți la viața cetățenească. el gușim louă. Indiaim carie piededi, dar avem siguranța ,l se vom birui, noi de noi. Dumneavoastră să lucrați allturi de soldații noștri la desrobirea pămîntului nostru supus pe nedrept Nemților și Turcilor, și cu asta a«ați ajutat. Iu ce an pil verte, cel măi mare sprijin al nostru nu sînt cei cîțiva agenți germani ceri cutează a se zice socialiști, ci busul nostru R«g ®, care d a pornit acțiunea de reforme și a dat pentru găteai toate moșiile p ® car ® le-a avut r» mînile sale. Oricine lucrează contra hua* cruză contra reformelor deși, pe care le sprijină mai mult deăt toți. Și niciun adevărat socialist sau democrat nu poate încerca sa impare cu sila altui neam schimbări pe care el nu le voiește, ci libertatea fiecăruia trebuie să aibă cel mai gingaș aspect din libertatea altuia! Trăiască frăția democratică ruso- romînă, sprijinită'pe libertatea amînduror popoarelor, fiecare stâpin în mm Isia . Et. WMGA OPTIMISM Lumea s’a temut șî s’a îngrozit de războiul de gniasă* linsinte de-a is* bucni. înfrigurata înnarmare a Germaniei, imbrăcarea ei in grozavă platoșă de oțel, «risit de tăinuita, ajunse. Într’o oarecare măsură, la cunoștința celorlalte țari din Europa. Dovadă e creșterea uriașă, din an in an, a budgetelor Ministerelor de Războia, în foste ținie. Europa, cunoscind intenția agresivă a Germaniei, nu putea ramuri cu mîiiie iasale, cu toate protestele partidelor democratice din diferite Parlamente. Că pregătirea germană n’a fost cunoscută în de ajuns, avem dovada în desfășurarea războiului din cei d’intâiu doi ani de luptă, in care Germanii s’au arătat superiori in privința armamentului și a materialului de războiu. Germania va f, deci, răspunzătoare în fața viitorului, nu numai pentru imensa jale ce-a aruncat asupra omenirii, prin deslănțuirea războiului, ci și pentru marile poveri financiare la eare a constinus popoarele Europei decenii litregi, îrmamte ds izbucnirea lui, încă te narate de începerea tragediei de azi, mulți oameni cari o prevedeau s’au oprit să mediteze, adine îndurerați de soarta «menirii. Unii dintre ei, prevăzând distrugere» ce va uma, prin un viitor războiu mondial, pe care nu-l credeau cu putință de evitat, — sjunseră, după puțină ilusifare, să despereze de soarta omenirii. Ei spuneau : da ce' atîta muncă cheltuită pentru o tot mai largă și mai dreaptă ,împărțirea binelui pe pămînt, dsca oamenii nu se pot deschira de cel mai grozav mijloc de distrugere a ei vrtisației: războiul ! Mulți dintre ei, obosiți, biruiți. Intrară In tabăra celor cari mărturisiau convingerile și credințele noii generații germane : să gustăm, individual, bunurile vieții di de intensiv posibil, să fim tari pentru cei ce vor să ui la răpească sau să guste și ei cineie. Idealul de noaacitete e o himeră, care nu se paște nici cînd realise, e un fleac pentru, care nu se mai plătește «5 mai lupți. Omul e un animal, și știr ! Ce s’a scris despre interesele comune, mari și adunaiiile omenirii, e rătăcirea unor visători.. Și astfel au devenit pesimiști pentru puțină vreme, ca să se schimbe laesterisliști pentru totdeauna» Alții, nari prevedeau satastríile, dar cari credeau în umanitate și se înschidau scopurilor ei superioare, credeau că