Neamul Românesc, septembrie 1927 (Anul 22, nr. 114-138)

1927-09-02 / nr. 114

CREAJIUNE SI POLITICA din conferința dela Brașov (22 August.) Am ținut să mă înfățișez opiniei pu­blice ardelene și fiindcă foaia bucureș­­teană, redactată de diferiți tachiști, a partidului național-țărănesc, mi-a spus cu hotărîre că­ mi e interzis a face politică în Ardeal. Am călcat această severă interdicție și am preferat să mă taxeze redactorii „Romîniei“ de a­­cel „puțin îndrăzneț“, pentru urmă­torul motiv : aici ca și oriunde aiu­rea am dreptul să mă presint și să vorbesc, pentru că mă găsesc pe pă­­mîntul ostenelilor și al suferințelor mele. Nu voiu repeta cele ce le-am spus la Sibiu cu privire la desvoltarea, a­­decă la decadența, partidelor noastre după războiu. Nu-mi place a încălzi o conferință pentru a o servi din nou altui auditoriu. Dar mă îndeamnă și altceva la aceasta: dacă la Sibiiu, să nu fi fost nu știu ce fost dascăleciu care, cînd tremura la ușa casei mele, nu visa să fie prefect în Romînia Ma­re, aș fi avut dreptul să represint ce politică aș fi vrut în localul Prefecturii care, cu toate portretele schimbătoare ale președinților de Consiliu și mini­ștrilor de Interne, e al țerii, deci al nostru, al tuturora, aici acest vechiu local de școală, rămas sărac ca pe vremuri, cu chipurile de dascăli pe păreți, îmi impune o oarecare re­­servă,—așteptînd vremea cînd și acest mare și frumos oraș va avea sala de conferinți, largă, modernă, cu care se laudă atâtea centre mai mici dincolo, In Vechiul Regat. Așa fiind voiu căuta să presint lucrurile, nu supt forma ne­gativă și pasională, ci supt acela de obiectivă afirmație, potrivită cu împre­jurările. Spiritul creator Nu mă voi putea întinde, deci, asupra greșelii de egoism pe care a comis-o partidul liberal, la capătul unui războiu pe care l’a voit bine și l-a făcut prost, dar l-a făcut, de a voi să rămîie tot ce fuseseră în țara mică și simplă după înjghebarea țerii mari și com­plexe. Nici asupra nereușitei unei ligi de înoire, aceia a generalului Ave­­rescu, care s’a transformat într’un partid deschis orișicui. Nici asupra creațiunii d-lui Mihalache, care a is­prăvit prin a se rănii pe toți advocații, bancherii și proprietarii mai mult sau mai puțin expropriați cari se cereau făcuți deputați, senatorii și, dacă se poate, miniștri. Nici, mai ales, asupra ciudatelor rătăciri al partiduluiu nați­onal ardelean, care, în loc să vie la calda prietenie, la înaltul ideal, la at­mosfera curată a naționaliștilor mici, s’a lăsat ispitit de averile foștilor con­servatori și de succesele electorale repurtate de o demagogie fără scrupul. Prefer să vă spun aici marele păcat, crima care s’a făcut — s’a făcut de toți, și de Ardelenii odată stăpâni ai blocului făcut mai mult pentru ei, de­și de către min­e—de a oprii în loc marea operă, indispensabilă, de înoire și creațiune. A crea era cea d’intâi datorie în Statul nou. A crea cu mâini curate și în spirit nou. A înțelege că ceia ce numim noi cu sentimente deosebite, România Mare, e în mare parte o suprafață geografică, acoperită de un sistem de Stat centralizat și umplută cu o energie românească netrezită în de­ajuns și cu o energie neromânească la care nu s’a știut să se facă apel. Uitați-vă numai. Ceia ce așteaptă de atâta vreme să ajungă un adevărat organism, plin de viață și cu încredere în viitor, n’are măcar legăturile cele mai indispensabile. Căi ferate se opresc de ambele părți ale muntelui, și cele câteva sute, uneori câteva zeci de kilometrii n’au putut fi acoperite cu șine nici până acum. Chiar când este recordul, trenurile ca acela care unește în sat județele de sus ale țării, mergând de la Galați prin Palanca spre centrul ardelenesc, sunt, cu vagoanele lor murdare, lăsate în complect întuneric, o rușine pentru un Stat cu chemare culturală. Șoselele cele bune se strică, altele nouă nu se fac. In materie de clădiri trăim din moștenirea celor pe cari i-am înlocuit. Ca forme păstrăm atâtea legislații cîte le-am găsit. Te întrebi care e domeniul unde am pus în adevăr pecetea noastră pentru mai marele folos al tuturora. Nu numai că n'am început opera însăși, dar nu s’a ivit măcar, în acest oportunism leneș, mîncat de intrigi, concepția ei. Ea nu poate să țișnească din huzurul veșnicelor vacanțe fanariote, ci numai din mintea unui om cu orizont, în curent cu acea cultură con­temporană care e înainte de toate energie și avînd simțul răspunderii pentru fiecare ceas din timpul rămînerii sale la putere, U­n om fără nume Dacă am fi măcar noi înșine un popor trîndav și lipsit de capacitate ca și de bună voință... Dar nu sîntem așa. Gîlgîie în generația care a făcut țara cea nouă, de­și e mai puțin agi­tată decît aceia a tinerilor cu pantalonii elefantini și a fetelor cu ceafa trecută supt briciu, dorința de a face ceva. Și Statul pe care cîinește și-l rup parti­dele de interese personale face tot ce-i e cu putință pentru a opri desfă­șurarea unei vitalități pe care o simt dușmană regimului de loterie. Am ajuns a fi o imensă paralizie supra­­veghiată de jandarmi. Și, azi, principala chestiune e de a nu se vorbi de sin­gurul om fără nume din întreaga Românie. Ce e de făcut ? Să creăm. Să creăm neapărat, în toate domeniile. Și orice ră­gaz se pune în calea apelor vii, să fie înlă­turat. Cu cine să creăm ? Cu toată lumea. Da, cu toată lumea, în ciuda aparen­telor deosebiri de partid. Am spus și în Cameră pe vremea când locul meu nu-1 ținea d-rul Filderman, colaborator sufletesc la întemeerea Statului tuturor Românilor, nu cred în ipocrizia deo­sebirilor de partid. Aceleași pofte de mărire și de bani și aceleași metode peste nevinovăția maselor electorale supuse ispitei și teroarei. Cine ar cu­teza să formuleze astăzi doctrina libe­rală și metodele care-i corespund ? Și ceilalți au plecat ei de la o atitudine față de problemele sociologiei moderne? Pe cine înșeală aceia cari au ajuns a se înșela ei singuri ? Clasele noastre sociale Și această răufăcătoare ilusie s’a în­tins și asupra claselor. Partidul de clasă a fost un­a din înoirile nedorite și inu­tile ale războiului. Aceastși într’o țară în care clasele ca element politic deo­sebit și cu tendințe divergente nu exi­stă. Unde se văd energumenii luptei între deosebitele categorii sociale ro­mânești cari, cînd, pentru putere, ajung a vorbi de armonia socială, sînt fla­grant necredincioși principiului însuși al existenței lor ? Aristocrație ? Care ? Parvenitismul cu automobil ? Dar ve­chea aristocrație a lui Ștefan-cel-Mare mucezește pe o sfoară de răzeșie. Bo­ierii cari au început mișcarea de idei din secolul al XlX-lea au ajuns acolo încât portretul străbunului mieu, Iorda­­chi Drăghici, Mare Vornic al Moldovei, portret vîndut din sărăcie de nepoata lui de fiu, n’a putut fi cumpărat, acum treizeci de ani, de mine, strănepotul lui de fiică, fiindcă trebuiau 300 de lei, și a ajuns printr’un hazard fericit la un Museu ? Intr’un sat din Roman, îmbrăcat ță­rănește e unchiul meu după mamă, care poartă numele Arghiropolilor din Bizanț. Ăștia o să împiedice crearea așa numitului Sfat „țărănesc“ ? Ori bur­­ghesia ? Care ? Cîteva mii de străini și de oameni ai noștri a căror avere e de ieri de alaltăieri și cari n'au cea mai mică idee de ce poate fi o soli­daritate de clasă căreia „țerănismul“ să-i opune pe a sa ? Sau funcționarii în sărăcie crescînd copii cari nu-i ajută, ca ai țeranilor, la câștig ? Dar țeranul însuși ar admite, dacă ar înțelege-o, această teorie politică prin care cel rămas la sat, și adesea în condiții mai bune decît ale noastre, cari avem alte cerinți și alte datorii, ar trebui să se ridice contra fratelui, contra fiului său ajuns orășean prin însuși sprijinul său ? Dar nu se vede că acolo unde e mai ușor de tras granița de clasă, la mun­citorul manual din orașe, orice încer­care de a întemeia un socialism serios a căzut și comunismul se face cu Evrei basarabeni ? O singură muncă Nu, nu, noi sîntem încă, din feri­cire, o națiune , una singură. Dar, dacă e vorba de lucrul așa de mare la care toți sîntem obligați în con­știința noastră, atunci Românii lao­laltă, peste aparențele de partid pentru înodarea și desnodarea șerpilor ambi­ției și lăcomiei, peste iluzia osebirilor netede de clasă, încă n’ajung. Naționalitățile există. Le dorim să existe. Când avem de ridicat pe pro­priul nostru țăran, ne putem gîndi oare la desființarea lor, care ar fi nedreaptă și stricătoare țerii înseși ? Dârele sînt înainte de toate în legătură naturală cu acest pămînt. Ce rost are pentru Iași, a căror presă se isolează voit de tot ce nu privește rasa lor, prefăcînd viața restului Romîniei într’o serie de accidente și de abuzuri, o perpetuă adesiune naivă la toate reclamațiile Reichului, care de­sigur, servindu-se și de aceste sentinele pierdute, n’ar risica nimic pentru dînsele? Dacă noi facem ca la formarea Ministeriului care a precedat pe al d-lui Brătianu, greșea­la de a-i ignora la greutățile țerii, pe ei ca și pe Maghiari, alt capital pre­țios al țerii prin cavalerismul lor jert­­fitor, ei par a se bucura de aceasta fiindcă-i lasă mai liberi la critică. Dar nu e vorba oare de patria comună, în care toți au dat brazdele cu sudoa­rea lor și toți își au mormintele îna­intașilor ? Decât să mucerești în Sighi­șoara sau în Mediaș, nu e mai bine să înlocuiești pe aventurierul evreu la Galați, Brăila sau București ? Dacă m­-am fi înțeles interesul am avea azi pe un om ca d-l Brandsch în viața activă a țării, iar d-l Lutz Korody, vechiu și bun prieten, odată conducă­tor oficial al învățămîntului săsesc, nu și-ar cîștiga pîinea în Prusia. S'o în­țelegem noi, dar și ceilalți s’o înțeleagă. In Romînia, patria comună, pot fi mai multe limbi, chiar mai multe idea­luri, dar este o singură muncă. S’o începem odată, oricîte cocioabe politice ar trebui să se dărîme ca să-i deschidem calea. N. IORGA Da ce n‘am apărut ori Greva tipografilor, a împie­dicat apariția numărului nos­tru de ori. Ne pare rău de un singur lucru: că solidaritatea între ziare, s’a dovedit o glumă tristă, cel puțin pentru ziua de 31 August 1927. •--------------OOOOXOOOO-———• linele sun Confratele nostru, d. Nae Ionescu, închee în „Cuvântul”, o importantă discuție de ordin politic și spiritual, cu următoarele: Până atunci am dreptul să stabi­lesc că teza pe care am pus-o la înce­putul acestei acțiuni de lămurire, stă neclintită , nici după legile Țării, nici după canoane patriarhul bisericii ortodoxe române nu poate face parte din Consiliul de Regență. Va să zică, nu suntem singurele elemente anarhice. Va să zică și alții cred că Regența a fost instituită ilegal. Ce așteaptă oare de censor? Se desminte oferta pe care d. N. Titulescu ar fi făcut-o op­­onfilor unguri, ca să le plătească o despă­gubire de 2 miliarde lei... Ne bucurăm că intr’o chestie de înaltă dreptate, nu s’a trecut pe drumul tocmelelor. Dar nu putem ocoli adevărul, că opinia publică a crezut câteva ore că d. N. Titulescu e capabil și de ase­menea... aranjamente. Azi Joi se va oficia un parastas de patru­zeci de zile, atât la Curtea de Argeș cât și la toate bisericile din țară, pentru odihna sufletului defunctului Rege Ferdinand. Ziarul „Sonn und Montagszei­tung” a început publicarea memo­riilor de scandal ale soliei și asa­sinei tenorului Grozăvescu. Nemul­țumită că și-a satisfăcut gelozia doar cu un glob­ț de revolver în­cearcă prin memorii tendențioase să-i răpească acestuia și onoarea. Și fiindcă poliția a împiedicat-o să ia parte din lucrurile din casa lui Grozăvescu, rămase copilei lui, ranchiloasa megeră a făcut în poarta casei acestuia la Viena, un tămbălău de nedescris. Moravuri vieneze. Lordul Robert Cecil, delegat al Angliei la Liga Națiunilor neapro­bând punctul de vedere al guver­­nului britanic cu privire la dezar­mare a demisionat din Consiliul Ligii Partidul Național in Bucovina Organizația din Bucovina a partidului nostru dă următorul comunicat: Organizația partidului națio­nal din Bucovina conside­rând dizolvarea fostului con­siliu comunal al municipiului Cernăuți ca un act de ilegali­tate iar alcătuirea comisiunei interimare ca o călcare a dis­pozițiilor legei de unificare administrativă, considerând apoi că fostul consiliu comu­nal a atacat actul de dizolva­re prin intentare de acțiune judiciară la contenciosul ad­ministrativ a hotărât să nu participe la alegerile comu­nale fiscale pe ziua de 4 Sep­tembrie a. c­­i să aștepte sen­tința judecătorească care fă­ră îndoială, anulând hotărâ­rea samavolnică de dizolva­re a fostului consiliu comunal va reinstala în drepturile sa­le acest consiliu. Organizara partidului național din Bucovina .Paralizia infantilă pare ca și în cre­ștere ; sosesc cazuri și din provincie. Situația este destul de gravă și acți­unea pentru ameliorarea ei este slabă. Spectrul unor legiuni întregi de pa­ralitici, schilozi, infirmi, care ame­nință generațiile actuale de copii, ne Înspăimântă.“ Ce face guvernul ? Crede oare că va salva mi de vieți nevinovate, cu de­clarațiile d-lui înculeț, doctor în... ma­tematici ? Internă — Ziarele publică lungi repor­­tații asupra alegerilor parțiale de la­­ 11 Septembrie. Din cele cuprinse, se vede că nu e vorba numai de un subiect de sezon. Aceste alegeri pasionează par­tidele politice cari au primit lupta. — In vederea „campaniei" de construcții școlare, d. dr. Anghe­­escu a convocat pe prefecții de ju­dețe la raport și la ordine. — Se semnalează ordine date funcționarilor polițienești și va­mali de la granițe în sensul de a se purta urban cu intelectualii Situația congresiști streini cari vor sosi în curând in țară. Nu înseamnă oare, înseși aceste ordine, o atingere a­­dusă pretigiului autorităților noas­tre­ — Autoritățile au luat măsuri pentru sechestrarea și inventări­rea averilor implicaților în frau­dele descoperite în ultimul timp. O măsură tardivă și o satisfacție in­suficientă dată opiniei publice re­voltată de lipsa de control al gesti­­onarilor. Căci sunt alții, destui, cari stau foarte bine. Externă — Conferința experților de pre­să de la Geneva a votat o moțiune care se condamnă menținerea cen­­surei în timp de pace și se arată că „aceasta nu este în stare să evite știrile tendențioase“. Și D. Mavrodi — delegat român la această conferință trădătoare — a semnat moțiunea. Așteptări din partea Viitorului vehementul protest în contra directorului tră­dător care s’a „internaționalizat". Pe când dezavuarea? — Un nou articol al Lordului Rothermere. A apărut — nici că se putea altfel — în aceiași zi și în ziarele Lordului Tărăboi și în cele ungare... După părerea ilustrului Lord, Europa Centrală ar fi „o adevăra­tă pulberărie“, care poate sări ori­când în aer“ și „Cehoslovacia poate să dispară într’o noapte cu totul de pe harta Europei“. Ciudată boală pare a avea și mo­ștenitorul gazetelor Lordului North­liffe. Ce de halucinații și ce de vise rele! Dar Lordul s’ar însănătoși repe­de din maladia ciudată care-l face să vorbească alandala, luând-o din nou razna când credeai că s’a li­niștit, dacă... i s'ar da medica­mente Ungariei, restituindu-i-se te­ritoriile „răpite“, „abuziv", etc. etc. Regretăm sincer. Boală fără leac. Ce va urm­arS aysfris la Geneva mmmjmisiss&tisss&gsvtr-ssrc ~: ;V‘rjJ In Austria au loc în prezent vii discuții în legătură cu sesiunea Ligi Națiunilor. Din­ cercurile informate se anunță că în fruntea delegației austriace care va pleca la conferința Ligii Națiunilor, va sta de asta dată cancelarul dr. Seipel, de­oarece Austria acordă sesiunii de la Geneva o im­portanță extraordinară, împrumutul extern Dr. Seipel va avea de rezolvat la Ge­neva două chestiuni care interesează în cel mai înalt grad guvernul austriac. Prima este chestiunea împrumutului ex­tern care este în funcțiune de asentimentul comisiunii financiare a Societății Națiu­nilor. Este chestiunea împrumuturilor. Este natural, că cu acest prilej se va cerceta la Geneva așa zisa „chestiunea austriacă" și nu e exclus că se va cere de la Austria și anumite garanții politice. Unele ziare vieneze au și precizat că dacă Austria dorește un alt împrumut va fi ne­voi­tă să se oblige că va părăsi propaganda Anschlussund și că va îndeplini în mod real toate îndatoririle în urma tratatului de pace și pactului de la Geneva. Comi­sia de control A doua chestiune pe care Seipel va căuta s’o rezolve la Geneva este una de presti­giu, de­oarece se referă la desființarea co­­misiunii interaliate de control militar care între toate așa zisele state învinse s’a men­ținut numai în Austria. Este însă îndo­inic dacă dr. Seipel va realiza vre­un succes în această chestiune. Proectul pentru distrugerea materialului de război din Austria n’a fost nici până azi adus înaintea parlamentului și guver­­n­ul austriac n’a dat nici o dovadă că nu se va conduce după dorința cercurilor indus­triale interesate. De asemenea și febra înființării de orga­nizațiuni militare în întreaga Austrie cu participarea activă a foștilor ofițeri din ar­mata austro-ungară naște temerea că în­­ Austria se creează pe ascuns o armată care poate duce la grele complicațiuni in­terne. Decât, hotărârea în această chestiu­ne nu depinde de Liga Națiunilor ci de con­ferința ambasadorilor de la Paris care nici ea atâl s’a exprimat în vre­un mod că inten­ționează desființarea comisiunii de control la Viena. Cancelarul Seipel Sfântul Pavel și EteșaniI Or fi avut, ce-or fi avut Românii cu­­ Sfântul Pavel, I­v.pt e. că odinioară ți­neau la el ca la sfântul cel mai de sea­mă al lor. Avem documente din trecut, cari confirmă acest cult deosebit al Ro­mânilor către patronul lor special Sfân­tul Pavel. Un Sas din Ardeal, care că­lătorise prin Moldova în secolul XVI, ne spune despre Românii moldoveni, că ei „co sunt religionem Sancti Pauli”, adică , țin la legea Sfântului Pavel“. Dar avem și un document contimpo­ran care-și are obârșia — se înțelege— tot în vremurile trecute. Este vorba proverbului unguresc (pe care-l au și Sașii din Ardeal) .* „Ott hagyta­mint Szent Pal az­olahokat’ Vorba aceasta ne arată, că — odinioară, la mare ne­voe — s’or fi rugat după obiectul lor Românii de Sfântul Pavel ca să-i scape de rău în acel ceas de cumpănă, dar cu toată rugăciunea lor, au mâncat-o ne­­spălată. Și așa au încăput pe gura Un­gurilor, cari le-au pus Românilor în nas acest eșec de credință în sfântul Pavel al lor. Cultul pentru Sf. Pavel Chiar dacă nu am avea alte dovezi, aceste două împrejurări ne confirmă îndeajuns presupun­erea ,că odinioară Românii au avut un cult deosebit pen­tru Sfântul Pavel, că au ținut la o lege chiar, pe care Sasul din secolul XVI ne-o indică direct, ca fiind „legea sfân­tului Pavel“. Marele nostru Hașdeu a fost cel dintâiu, care a făcut lumină în această chestie întunecoasă, dar interesantă. Rezultatul cercetărilor sale îl vom expune pe scurt și pe înțeles în cele urmăăoare. Bogom­ilii Pe la mijlocul secolului X, a trăit în Bulgaria un călugăr, cu numele Iere­­mie sau Bogomil, care, acceptând în­vățăturile ereticilor mari deopauliciani din Persia, a devenit capul unei secte noui eretice , aceasta după numele lui, s’a numit secta Bogomililor. Toată învățătura lor se întemeiază pe un principiu dualistic, care se afir­mă atât în conceptele lor despre dum­nezeire, cât și în cosmogonia și în mo­rala lor. Lumea a avut dela început doi stăpâni, zic ei, pe Dumnezeu (princi­piul binelui) și pe Dracul (principiul răului). Facerea lumei s-a săvârșit prin conlucrarea amânduror principii. Și în consecință , lumea creată are doi stăpâni, care își revendică fiecare câte o parte din ea. Omul însuși este un product comun al lui Dumnezeu și al Satanei. Corpul este făcut din material dat spre acest scop de Satana, iar su­fletul este de la Dumnezeu. Satana, ca principiu al răului, nu alege între mij­loacele sale mârșave, ca pe om să și-l ia cu suflet cu tot. Astfel toată viața omului trebue să fie o luptă foarte vi­gilentă cu neadormitul și vecinie pân­ditorul Satana : iată legea fundamen­tală a moralei bogomoilice: In conse­cință ei purtau o luptă aprigă contra poftelor trupești (domeniul Satanei), postiau trei zile pe săptămână și în­demnau la viață aschetică pe credin­cioșii lor. Legea lui Pavel Dintre toți Sfinții bisericii, ei țineau în cea mai mare cinste pe Sfântul Pa­vel. De aceea erezia lor vulga se nu­mea „legea lui Pavel“ sau „legea Pa­­vliciană“. Propaganda lor o desvoltau Bogo­­milii prin o mulțime de povestiri reli­gioase, naive și fantastice, cari prin­deau ușor rădăcini in mintea incultă a țăranilor și începută a substitui biblia. Astfel s-a desvoltat pretutindeni, unde a prins rădăcini bogomilismul, o boga­tă literatură poporană, naivă, religioa­­să-fantastică, pe care, de multe ori, în lipsă de învățătură religioasă temeini­că, o răspândesc în mod inconștient chiar și preoții bisericii dreptcredin­­cioase (un exemplu la noi este popa îndeosebi între Români s’a răspân­dit curând și temeinic bogonilismul. Constatarea citată a Sasului din seco­lul XVI este o clasică dovadă despre aceasta. O altă dovadă interesantă constitue un însemnat material literar în literatura noastră poporală, despre care s’a dovedit, că este de origine bo­­gotomică. Frumoasa noastră poezie poprală „Cucul și torturica", precum și tălmăcirea numerelor din basmele noastre, cu toată mulțimea lor de va­riante, nu sunt altceva, decât rămășițe fosile din legendele de propagandă ale Bogomililor. ------------000X000-----------­ Anchetarea fraudelor de la Monitorul Oficial D-nii, Consilier Eugen Enescu și procuror Gică Ionescu au continuat ori cercetările cu privire la fraudele de la Monitorul Oficial. De di­mineață d-niile lor au făcut un nou interogator d-lui Fâlcoianu și Fetcu Vasiliu în legătură cu noile descoperiri. A fost interogată cu declarațiile celor doi defraudatori și doamna Tomescu. După amiază s’a făcut o nouă descinde­e la „Monitorul Oficial“ unde s’au deschis casele de fier ce fuseseră sigilate s'au controlat scri­ptele din­năuntru, iar banii găsiți au fost dați noului casier. A mai fost ascultată o funcționară de la „Monitor“, implicată în aface­rea fraudelor. —_ —ocooooeoo-----­ O superstție populară Superstițiunile numeroase ale popo­rului nostru, dintre cari unele sunt cle rului veche păgână, sunt în mare parte de origine bogomilică. Astfel am descoperit eu în vastul material de fol­clor, scăpat de nimicire prin neobositul culegător Sim. FI. Marian, o legendă poporală în legătură cu o superstiție din popor, care cuprinde în sine in nealterată originalitate legenda cosmo­­gonică a Bogomililor. Ea este publicată în opul „înmor­mântarea la Români" (pag. 48), și dă explicarea poporală a credinței super­stițioase pentru curățirea negrului de sub unghii la oamenii morți. Iată pe scurt cuprinsul ei: La început lumea era o apă tulbure, care plutea ca un nor încoace și încolo. Și pe ea nu se afla nici o altă ființă vie, decât Dumnezeu și Dracul. După­ ce umblară ei ș­apte ani de colo-colo pe apele întinse, se zice că Dumnezeu (Continuare in pag. II-a)

Next