Observator de Jimbolia, 1997 (Anul 3, nr. 2-50)

1997-09-26 / nr. 38

_ guitbaum culturala româna^germana феП*с­storia * jimbolia vă invită să vizitați expoziția de cartofilie VECHI SALUTAM DIN JIMBOLIA SI DOMANIA TOATA 9 organizată în cadrul Bibliotecii orășenești locale Deschiderea expoziției: Vineri, 26 septembrie 1997, orele 1800 Vechiul Palat Mösching se renovează. Pe bucăți, și acest lucru în ciuda banilor investiți și a bunelor intenții, nu va duce în final decât la schimonosirea unei clădiri din patrimoniul ar­hitectural al orașului. Colțul, cât ține farmacia, la parter, într-o culoare, o treime din fațada estică, cât e proprietatea oficiului poștal, întfr­­alia, iar restul va rămâne precum a fost ori va fi zugrăvit după gustul celorlalți proprietari sau chiriași. Totuși, ce bine că autorizațiile de con­strucție se dau într-o singură culoare! . .7 ■ _ .... | Iи— -­--­•V - ш, F.A.L.T. Jimbolia are o noua conducere , de la care se spera ca va rezolva o mare parte a problemelor locata­­ri,Or • Ce părere aveți despre montarea plăcuțelor bilingve în Jimbolia? SondAJE de opiNIE Ați fi de acord cu instalarea plăcuțelor, la intrarea în Jimbolia, și în limba maghiară (ZSOMBOLYA) și în limba germană (HATZFELD)? (pag. 4) Nu știm (nici) să primim Cât despre a face altora daruri, noi, românii, suntem un popor darnic și puținul ce-l avem l-au împărțit, de voie de nevoie, cu mulți, însă, în ultima vreme neavând ce­va, iar cei­­ “de dincolo" având de toate și prea multe, au început să se milos­­tivească și de noi, întâi s-au numit ajutoare (hilfe, aici etc.) apoi, după ce din ele mulți s-au "ajutat" pentru tot restul zilelor, le-am numit donații. Străinii dau nu doar pentru că le prisoseș­te-de unde nu-i, nici Dumne­zeu nu cere -, ci pentru că în vocabularul lor a intrat mai demult cuvân­tul caritate. în ultimă instan­ță, dacă lip­sește motiva­ția­ sufleteas­că, strângerea de ajutoare sau donațiile sunt chestiuni mon­dene. Nouă asta prea puțin ar trebui să ne pese. Mi-ar fi plăcut întotdeauna să fiu eu cel care oferă, dar niciodată nu mi-am simțit lezată demnitatea atunci când am primit. Contrar vorbei de duh cu calul de dar, am avut tăria să și refuz, luându-mi mai întâi toate măsurile de prevedere ca ni­meni să nu iasă șifonat de pe urma unor - de fapt - bune in­tenții. Să dai și să uiți că ai dat, să iei și să nu uiți că’ai luat. Nu contează ce dai’, ci cum dai. A da este o plăcere mai durabilă decât a primi... Sunt acestea doar câteva cugetări pe mar­ginea generozității. Eu cred, totuși, că noi nu știm să primim. Iar de fraza asta ar face bine să țină seama, dacă vor să evite cele mai neașteptate surprize, toți cei ce au­ intenția de a ne face cadouri, în susținerea celor de mai sus voi da un singur exemplu, deși le-am putea număra cu sutele. Doamna Elisabeth I. Schulz este originară din Jimbolia, oraș pe care l-a pă­răsit la vârsta­­ de 6 ani, în 1945, pentru a se stabili în Germania. Locuiește în prezent în orașul Konstanz, o stațiune superbă pe țărmul lacului­ Bodensee. A revenit în orașul natal în luna septembrie a acestui an pentru a depune la cimitir urna cu cenușa tatălui alături de stră­moșii­ familiei. Pentru că cu­noaște ea însăși suferința fizică din cauza bolii, și pe­ cea a înstrăinării, pentru că părinții i­­au locuit într-un cămin de bă­trâni, a dorit să contribuie la ameliorarea traiului locatarilor din Căminul de pensionari din Jim­bolia. "Donez pe timpul vieții, și după încetarea vieții mele, Căminului de pensionari din Jimbolia (...) din dorința ca cei internați aici să se folosească de aceasta". Am desprins doar un paragraf din actul legalizat în fața notarului public, prin care un autoturism Honda Accord, în perfectă stare, este donat insti­tuției jimboliene. Actul însă nu are nici o valoare, legile statului, care nu țin seama de valoarea unui gest caritabil, vin să uluiască și să streseze un­ om sosit cu cele mai bune intenții în România. Con­form legii (de la noi), un cetățean străin nu poate hotărî aici, în țară, să facă pe cineva fericit. Cadourile surpriză nu se ac­ceptă. O întreagă corespondență trebuie ținută între cel ce va da’și cel ce va primi. Fără a intra prea mult în detalii, pentru a lămuri lucrurile trebuie spus că actul de donație nu poate fi întocmit decât în țara donatorului, iar, antedatat acestuia, cel ce va primi trebuie să-și dea, în fața notarului, acceptul. Un întreg șir, dacă mai scludem și actele­ vamale, al șicanelor birocrației, care zdrun­cină nervi și știrbește enorm din noblețea unui gest, în fond, să primești după toate rigorile legilor noastre, e mai rău decât ai cere. Remus BOCA

Next