Oglinda Lumii, 1932 (Anul 11, nr. 2-43)

1932-08-20 / nr. 34

Cupa Davis 1932. — Turul ciclist al Franţei Aţi auzit, incontestabil, de aces­te două evenimente care tulbură, anual, viaţa sportivă a Franţei : disputarea Cupei (de tennis) Da­vis, la care participă cei mai mari jucători din lume şi Turul Franţei pe bicicletă, o caravană fantastică de câteva zeci de concu­renţi, cari aleargă, zi şi noapte, într'o cursă nebună, pentru a a­­tinge maximum de viteză. Dacă prima dispută se desfăşoa­ră într’un cadru de eleganţă, sta­dionul fiind ocupat de elita pari­­siană şi a altor metropole, sosit­ă anume să asiste la aceste pasio­nante matchuri, înconjurul ciclist al­­Franţei cunoaşte aspecte de variată tensiune, unele atingând gradul maxim de gingăşie, altele păstrându-se în Unia unei sălbă­ticii crescânde şi haotice. * Zece mii de spectatori ocupă stadionul Roland­ Garros. Are loc matchul final între america­nul Allison şi francezul (basc) Borotra. Primul, mult mai calm şi mai precis, obţine setul I cu o foarte mare uşurinţă, bătând pe Borot­ra. Acesta îşi revine în cele patru etape succesive, cu 3-6, 6-4, 6-2, 7-5, printr’un joc plin de peripe­ţii, pătimaş, capricios, care pune la grea încercare nervii jucători­lor. Nu se poate imagina o fază mai impresionantă decât ultimii set Borotta-Allison. .«Bascul sbură-i­tor» cum îi spun francezii, se în­ţepeneşte, într'o sforţare supremă contra oboselii şi, cu muşchii în­cordaţi, însă cu mintea clară, se asvârle, din nou, in bătălie, hotă­rit sa lupte, desperat, pentru a învinge. în sfârşit câştigă jocul, câştigă setul, câştigă matchul, câştigă Cupa Davis. De trei ori ura pentru Boro­tra ! Timp îndelungat stadionul se lasă în voia unei veselii şi al u­­nui entuziasm nebunesc. Toată lu­mea prognosticase că Borotra va fi învins. Şi el a salvat onoarea Franţei. De aceea, ovaţiunile se succed neîntrerupte. Borotra, între timp, sa prăbu­şit la marginea terenului. I se dă puţină apă. Campionul se ridică, se îndreaptă spre ieşire dar e re­chemat. Preşedintele Republicii Îl felicită strângându-i mâna căldu­­rii. * Nimeni nu se aştepta la mare lucru d­e l­a ultima etapă a Turului Franţei. Cu atât mai mult cu cât etapa din ajun fusese penibilă. Ultimele curse au fost străbătute fărâ cifra fixată de regulament. Media impusă a fost atinsă une­ori, dar şi mai des ea a fost aban­donată. Ultima etapă a fost mai puţin palidă decât de obiceiu. Ea a fost dusă cu treizeci de kilometri pe oră, în mod regulat. Concurenţii au sosit la ora prevăzută. Era o minune. Sprintul a revenit francezilor, lui Leducq, Speicher şi Lapébie. Defileul echipelor, la sosirea în «Parc des Princes», la Paris, a fost splendid condusă şi merită aplau­zele zecilor de mii de persoane entuziaste.­­ Eşalonarea mulţimii parisiene se întindea la 70 kilometri departe de metropolă. Lumea adunată în picnicuri, la câte un colţ de pă­dure, apoi şirul neîntrerupt «­e automobilişti, pe ambele părţi ale şoselei, în sfârşit curioşii cari n’au avut alt mijloc de locomoţiune de­cât, bicicleta, trenul, tramvayul sau... picioarele, — cei mai nu­meroşi — sufocă drumul, mas­când casele şi întunecând chiar Cerul.­­Apoteoza avea să fie însă, în Parc des Princes, la Paris, înţesat cum nu a mai fost niciodată, de o culoare extraordinară, împestri­ţat de cămăşile spectatorilor scăl­daţi de soare. Aici Leducq, câştigătorul Turu­lui Franţei, a găsit răsplata sfor­ţărilor sale, şi toţi, absolut toţi concurenţii înaintează sub bravo­­urile acestui public delirant, care savurează ultima clipă a marei competiţiuni. Leducq în vârstă de 28 ani, câş­tigă pentru a doua oară Turul Franţei. A concurat în dese rân­duri, remarcându-se întotdeauna într-o performanţă admirabilă. în­conjurul ţării sale l-a făcut în 154 ore, 11 minute, 19 secunde. 57 concurenţi au terminat, cu bine, disputa din 80 câţi au por­nit, acum o lună. Un nou record. Managerul prepară, deja, Turul Franţei pe 1933. La sfârşitul mat­­chului său glo­rios, Jean Boro­­î­tra, în oralele mulţimii, e feli­citat, afectuos, de preşedintele Re­­publicii, care a urmărit, cu în­cordare, fazele p­a­sionantei dispute. Trudnica etapă în Pirinei, într-un urcuş înconjurat numai de zăpadă, în fruntea echipei Camusso şi Leducq, câştigătorul Turului Franţei. Un aspect al stadionului Roland­ Garros, în timpul matchului Al-I­­son-Borotra. Originea brăţării Brăţara e o bijuterie cunoscu­tă din toate timpurile şi de toate popoarele. Ea se făcea, în vechi­me, din scoici, din bronz, fier, argint şi aur, până ce mai târ­ziu, a fost încrustată cu neste­m­ alte. Acest obiect de găteală era, î­nsă, la început, a­panajul exclu­siv al­ bărbatului. In Roma anti­că, soldaţii purtau brăţări, ca o recompensă militară acordată, personal, de către generalii lor. Romanii au luat obiceiul aces­ta­­lela Etrusci. Brăţ­ăile purtate de dânşii, formate din mai mul­te în­­ollăd­ituri de cur­s de bronz maisiv, i le acopereau tot antebrațul.

Next