Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)
1914-01-05 / nr. 1
Pag. 2, Ian, sau Ungaria, Românii sunt desigur — după Maghiari, regi ai ţării şi stăpâni ai statului — elementul cel mai important, dar cu toate acestea iată ce zice în alt loc despre noi: »Românii din tinerul regat dunărean numai au dreptul în limba oficială a diplomaţiei a se numi Români, în Basarabia li se zice: „sunteţi Ruşi*, în Ungaria li se zice : „ sunteţi Unguri şi trebue să deveniţi Maghiari*. Dar ei pretutindenea răspund: »Suntem Români şi Români voim să rămânem ?« Iar ce priveşte drepturile de cari ar trebui să ne bucurăm ca naţiune alcătuitoare de stat, iată ce spune dl Gaidoz: »Ei se bucură de drepturi civile şi politici abia de la 1848, istoria lor de mai înainte este aceea a unor secoli lungi de servitute, cu sforţări zădarnice de a ajunge la egalitatea politică şi la o viaţă naţională!« — Astfel spune autorul, dar noi o ştim şi mai bine. — E drept, drepturi, legi, etc. garantate, dar cine le execută şi recunoaşte? Aşa am fi putut noi avea drepturi de 1000 de ani, căci ele tot nu însemnează nimic pănă nu se respectează şi execută. — Nu e de mirat însă, căci pentru aşa ceva Unguri ar trebui să renunţe la vechiul lor vis „ statul unitar nt c hiar* — careu le iartă ca să ne lărgească prin drepturi nicicum desvoltarea noastră culturală şi socială şi e o întrebare, că în viitor pănă când vor continua mereu, căci pentru ei aceasta e o chestie de vitalitate, şi nicidecum o uşoară încurcătură. D-l Henri Gaidoz, ocupându-se în fruntea studiului său cu originea neamului românesc, a cărui descendenţă latină o neagă Maghiarii, spune că: »Limbistica confirmă mărturia sigură a istoriei că: originea neamului românesc din timpul nostru este în Carpaţi şi pământul Trasilvaniei este numai al Românilor«. Ce priveşte raporturile românomaghiare autorul iată ce spune: »Dar se admitem pentru un moment, că chestiunea desbătută între Maghiari şi Români este o chestie de »drept istoric«. Ea trebue resolvată în favorul Românilor, deoarece ei sunt mai de mult stabiliţi în ţară decât Maghiarii. Şi nu este straniu se vezi pe Maghiari, dând atâta importanţă acestei chestiuni de cronologie, ei cari sunt veniţi aşa de târziu în Europa, aşa de mult după căderea Imperiului Roman, de care Români sunt legaţi prin genealogia lor ?* — Şi pănă când le ştie acestea lumea întreagă ce fac Ungurii? — Ei vreau să recunoască doar că noi suntem urmaşii Romei pe plaiurile Daciei Traiane? — Nu! Istoricii lor adoptând cunoscuta teorie greşită a lui Roesler,,dragă, că noi am fi urmaşii coloniştilor lui Traian, iar în şcoale, până şi în cele româneşti propun, că noi am fi venit în Ungaria prin sect. XII—XIIi când ei erau deja stat şi organizaţiei decială bună! Cu ştiinţa şi adevărul eicond se ocupă, înzădar le-a arătat Dl X'Sopol netemeinicia teoriei amintite, iar în timpul mai nou Dl Zenovie Pâclişanu le-a răsturnat cuvânt de cuvânt toate neadevărurile propagate şi de membrii academiei maghiare încă. Dl Henri Gaidoz tratează pe larg şi trecutul Românilor cu toate sbuciumările şi neajunsurile prin cari au trecut în decursul veacurilor. Despre soartea Românilor din timpul iobăniei iată cum se esprimă autorul: »Românii nu erau altceva, decât iobaji; în limba românească cuvântul »români era sinonim cu »serv« şi cu «e lăcaş după placă .... «Cum au ajuns Românii din Transilvania la aceasta situaţie roilă?. Este greu de spus. dl Xero o esplică prin faptul, că nobilimea română s’a maghiarizat sub regimul maghiar. Şartele*) vechi ale Ungariei fac întradevăr menţiune de nobili români şi se cunosc şi familii mari nobile şi chiar regale (cea a Huneadeştilor cari sunt de origine română. Poporul singur a rămas român, ţăranii legaţi de glie, fără nici un drept politic ori civil, presenţa lor era numai tolerată de legile ţărei. Dar Românii totuşi nu au mai putut suferi toate şi în două rânduri au încercat să se frescoale, pentru că le ajunsese deja cuţitul la os, şi acum era destul. Iată cum descrie dl Gaidos revoluţia lui Horia. „Horia adună împrejurul său 20.000 de oameni şi luă titlul „de rege al Daciei.* Trebui pentru înfrângerea răsculaţilor o armată austriacă; revoluţia fii înecată în sânge şi Spartacus al Românilor peri pe roată. Amintirea lui a rămas pentru Românii din Transilvania aceea a unui erou, şi a unui martir naţional.* Astăzi a grăi multe în Ungaria despre Horia, însemnează trădare. In şcoalele ungureşti se propune, că Horia ar fi fost un căpitan de haiduci de hoţi. Ba chiar şi motivul revoluţiei sale e mistificat şi pus în legătură cu numărotarea populaţiunii designată de Iosif al II-lea, ca şi când Românii chiar cu numărotarea şi-or fi sfărmând creerii, până când ei gemeau sub povoara greutăţilor şi jugului iobăgirei neîndurate! Astfel se esplică nepăsarea şi ura ungurească din cel mai mic prunc maghiar faţă de noi. Ungurul în schimb îşi ştie creşte fii de cei mai buni pa*)şartă — hrisov, document vechili, trioţi şi viteji, [căci el şi ’n poveştile copiilor totdeauna accentuiază că: „a magyar ember mindig vitéz volt, a magyar vitéznek születik* etc. — Aşa se nu se mire nimenea dacă acestea doauă neamuri nu se pot suferi! Autorul vorbeşte pe larg despre unirea Românilor cu biserica Romei, despre desvoltarealiteraturii şi culturii româneşti prin deschiderea şcoalelor din Blaj, şi maipe urmă despre mişcarea din 1848, când işi eluptară ştergerea iobăriei, tractând cu mult aparat ştienţific toate principalele evenimente prin care au trecut Românii, până au ajuns în starea lor presentă. Conpatrioţii noştri zilnic ne acuză cu irredentism, până când iată ce spune Dl Gaidoz: „De când cu anexarea lor la Ungaria, Romînii din Transilvania au trebuit se renunţe la speranţa de a face din Transilvania un mic stat român, în interiorul monarchiei austriace, mărindu-l cu unghiul sud-estic al Ungariei, adecă cu Banatul timişan şi cu Bucovina limitrofă, austriacă numai de la 1775, când a fost deslipită de Moldova. Românii au trebuit se renunţe la acest vis « Iar mai în jos continuă astfel: „Dar realisarea «patriei române» a Daciei române, n’ar fi posibilă, decât în urma unui cataclism european şi după dislocarea monarchiei austro-ungare.* — Ce se zici acum?! Ungurii bag seamă nu văd cu cât devotament şi loialitate s’a purtat totdeauna naţiunea română, faţă de Dinastie şi faţă de ţară! Ei ne acuză de irredentism, până când noi cerem numai garantarea liberei desvoltări culturale şi economice în cadrele monarchiei. Ei nu văd, că toată politica românilor ardeleni e o politică dinastică, o politică pur patriotică, care nici-când nu a urmărit ruperea Transilvaniei de cătră Monarchie. Dar se pare, că la ei acesta e numai un motiv de a ne ţinea pe noi în şah, pentrucă între toate mişcările Românilor transilvăneni până acum nici una nu s’a dovedit pentru dislocarea Monarchiei, ci din contră, pentru întărirea ei! In zilele din urmă se face mare * zarvă cu pactul româno-maghiar! Ceo mai fi și aceasta? Perdere de timp. Sau doar crede cineva, că Ungurii ne fac concesiile cerute ?? Așa, vorbă se fie! Ei vreau se îmbete lumea cu apă rece. Mâne-poimâne apoi vor trimbiţa în lung şi lat, că pacea nu a succes, fiindcă noi suntem cei de vină! ^«3 D-l Gaidoz scrie admirabil despre nizuinţa ungurească de a impune limba lor tuturor naţionalităţilor din ţară. «Impunerea limbei maghiare este un gravamin de un alt ordin, dar nu OLTEANUL Nr. 1.