Orizont, 1984 (Anul 35, nr. 1-52)
1984-01-07 / nr. 1
ORIZONT--------------Omul de știință Sprijin esențial la progresul economiei Pentru cercetarea in chimie, anul 1974 a adus o schimbare esențială. A fost înființat Institutul Central de Cercetări Chimice, sub conducerea eminentului om de știință de renume internațional, academiciar doctor inginer Elena Ceaușescu. In cadrul acestui institut au fost cuprinse atit institutele și centrele de cercetări cit și laboratoarele de cercetări ale diferitelor uzine chimice. Această organizare a permis elaborarea unui program de cercetare unitar, adaptat cerințelor economiei naționale, evitîndu-se abordarea aceleiași teme de cercetare în diferite unități din țară. S-a promovat spiritul unei colaborări strînse între diferitele unități de cercetare, fiecare fiind specializată intr-un anumit domeniu. In acest context, unicul punct de cercetare al vechii întreprinderi „Solventul" a devenit un modern laborator de cercetări al I.C.E.CHIM. Centrul de Cercetări Materiale Plastice. Tematica abordată de cercetătorii laboratorului s-a diversificat continuu, urmărind elaborarea proceselor tehnologice de realizare a diferitelor produse, solicitate atit în țară cit și in străinătate Astfel, o pondere însemnată a cercetărilor efectuate sînt în domeniul esterificării și poliesterificării. Au fost elaborate tehnologii pentru obținerea plastifianților și lubrifianților — produse utilizate la prelucrarea unui polimer de mare tonaj , policlorura de vinil. Cercetările efectuate au fost finalizate prin construirea unei instalații industriale. Un alt domeniu este cel al poliesterilor pentru poliuretani. Brevetul de invenție acordat colectivului ce a realizat aceste produse, la inițiativa și sub directa conducere a tovarășei Elene Ceaușescu, a fost distins cu premiul I și medalia de aur la salonul de invenții de la Viena. Numeroase tipuri de solvenți, cu multiple utilizări, au fost de asemenea realizate pe baza cercetărilor efectuate în cadrul laboratorului. Transformarea vechii întreprinderi „Solventul“ intr-un modern combinat petrochimic a pretins adaptarea profilului de cercetare a laboratorului la necesitățile combinatului. Astfel, s-au abordat noi teme de cercetare legate de noile capacități de producție : instalația de oxosinteză și instalația de polietilenă. O atenție deosebită s-a acordat valorificării superioare a subproduselor ce rezultă în aceste instalații. Un alt domeniu de cercetare se referă la poliuretani-polimeri cu multiple și valoroase utilizări. Temele de cercetare abordate au permis realizarea următoarelor produse : spume rigide pentru izolații termice, lacuri și adezii pentru industria pielăriei și încălțămintei, poliesteri pentru spume poliuretanice flexibile. In ceea ce privește orientările de viitor ale Laboratorului de Cercetări, tematica de cercetare a fost elaborată ținînd cont de indicațiile tovarășei Elena Ceaușescu - președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Vor fi efectuate cercetări pentru înlocuirea cit mai rapidă a produselor ce se importă în toate tehnologiile elaborate se va urmări valorificarea la maximum a materiilor prime și asigurarea unui consum energetic minim. Se vor continua cercetările pentru valorificarea superioară a subproduselor. Noile teme de cercetare vor urmări realizarea produselor solicitate pe piața externă și în special a celor scumpe. O atenție deosebită se va acorda microproducției. In instalațiile pilot ale laboratorului se va continua fabricarea unor produse de mic tonaj, cae nu sînt rentabile pentru instalațiile industriale. Prin microproducție vor fi realizate, de preferință, produsele de mic tonaj cae se importă. Pentru a face față acestor sarcini cecetătorii din cadrul laboratorului sunt preocupați continuu de pregătirea lor profesională. In anul 1983 au fost publicate și comunicate, in țară și străinătate, peste 20 lucrări științifice și au fost înregistrate peste 10 cereri de brevete de invenție. In acest sens, exemplul tovarășei Elena Ceaușescu este mobilizator. Stima și respectul oamenilor de știință din intreaga lume au fost relevate și cu ocazia celu de al 29-lea simpozion internațional de macromolecule ce a avut loc la București in luna septembrie 1983, cînd numeroși participanți din străinătate au omagiat personalitatea tovarășei Elena Ceaușescu - președinte de onoare a acestei prestigioase manifestări științifice - și contribuția sa esențială la progresul chimiei și tehnologiei compușilor macromoleculari. Dr. ing. Dan MUNTEANU, Combinatul Petrochimic „Solventul” Timișoara Chimia timișeană, sub impulsul prefacerilor înnoitoare Angajați cu toată responsabilitatea în finalizarea unor cercetari de importanță majoră pentru industrie și agricultură, în cadrul a nouă programe prioritare (privind intermediari și coloranți organici, pesticide, auxiliari pentru industria ușoară, produse pentru programul nuclear, tehnologii cu consum energetic redus, medicamente și biostimulatori, valorificarea superioară a materiilor опте și a subproduselor de fabricație, reactivi chimici etc), colectivele de cercetători de la Centrul de Chimie Timișoara au răspuns cu promptitudine solicitărilor suplimentare în cadrul sarcinilor de eliminare a importurilor, realized un număr de 17 toste peste cele stabilite prin planul anului 1983. Pe linia reducerii, respectiv a eliminării importurilor subliniem recizarea încă în acest an a une largi diversificări a producției de coloranți pentru piele, ignifuganți pentru fibre sintetice și materiale plastice, pigmenți penntru emailuri și mase plastice, precum și o gamă bogată de produse pentru agricultură (biostimulatori de creștere și coacere, pesticide, aditivi furajeri, îngrășăminte chimice etc., mare parte din acestea realizindu-se în cadrul Centrului de Chimie, prin organizarea activității de microproducție. De menționat că majoritatea cercetărilor noastre sînt realizate pe baza unor soluții tehnologice originale, brevetate atît în țară cît și în străinătate Numa în anul 1983, numărul propunerilor de brevete de invenție s-a ridicat la zece o mare parte fiind deja caracterizate ca brevete de OSIM, prin contribuția lor la realizarea unor importante economii de eforturi valutare în domeniul subproduselor și deșeurilor de fabricație cercetării i au dus la sinteza unui aditiv furajer care asigură importante sporul de carne la chimică , apela geotermale valorificarea espectiv a unor fracțiuni din uleiul de gudron și de la distilarea uscată a lemnului, toate acestea in scopul dezvoltării bazei de materii prime, a creșterii gradului de prelucrare, ele conducînd la o sporire chiar de o sută de ori a valorii finite față de materialul prelucrat Succesele activității noastre se datoresc în primul rînd aportului nemijlocit adus de tovarășul Nicolae Ceaușescu și de tovarășa academician dr. ing Elena Ceaușescu la înfăptuirea politicii partidului nostru, privind legarea tot mai strînsă a cercetării științifice de cerințele concrete ale vieții, la progresul și afirmarea tot mai puternică pe plan național și internațional a științei românești. Sub îndrumarea nemijlocită a tovarășei academician dr. ing. Elena Ceaușescu, cercetările noastre s-au orientat spre problemele majore și concrete ale industriei chimice, punînd accent pe valorificarea superioară a unor materii prime și subproduse din industria chimică, pe obținerea unor valori maxime pe unitatea de produse, pe sporirea continuă a produselor noi de mic tonaj și de mare valoare, pe reducerea importurilor. Am simțit in permanență efectul mobilizator al indicațiilor Domniei sale, date recent și cu ocazia vizitelor de lucru la Timișoara și la Institutul Central de Chimie, asupra orientărilor muncii noastre de cercetare, privind prioritățile în cercetarea Răsfringere Pilduitor e omul cel mai om ca măreția vie din tulpină, în anotimpul rodnicului pom, care aduce soarele-n grădină; pilduitor e prin curajul drept, prin îndrăzneala frunții, cu gîndu-n noi răsfrînt, prin sufletul cinstit, străluminat în piept de adevărul vieții pe pămînt. Pilduitor e omul de pace ziditor, prin omenia adîncă, românească, pe care o răsădește în fapta tuturor și o gospodărește, să rodească. Aurel TURCUȘ O contribuție deosebită Realizările obținute in primii doi ani ai actualului cincinal se referă în mod special la dezvoltarea și modernizarea economiei naționale, la creșterea producției și productivității muncii, la sporirea eficienței economice .La toate acestea o contribuție importantă și-a adus și activitatea de cercetare științifică și tehnologică, cadrul obiectivelor ce i-au revenit din proogramele speciale pentru diferite domenii de activitate, cercetarea științifică și tehnologică a pus un accent mai mare pe soluționarea problemelor concrete legate de asigurarea materiilor prime, a energiei și combustibililor, de dezvoltarea intensivă a agriculturii, de perfecționarea tehnologiilor și asimilarea de noi produse. toate ramurile de activitate au fost elaaborate noi soluții tehnice care au asigurat introducerea în circuitul economic a noi resurse, precum și creșterea gradului de valorificare, recuperare și refolosire a unor materii prime și a unor materiale. Obiectivele propuse să se realizeze sînt mărețe: în toate direcțiile de acțiune, cercetarea științifică și tehnologică va participa activ, elaborind și introducînd în producție cele mai avansate și soluții tehnico-economice, pentru eficiente realizarea obiectivelor propuse. Sarcini deosebite îi revin cercetării în ceea ce privește realizarea programelor speciale de creștere a gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor semifabricatelor. In cadrul acestor programime se acordă o atenție deosebită stabilirii unu întreg complex de tehnologii, de soluții tehnico-economice, care să asigure sporirea la maximum a eficienței, de utilizare a fiecărei tone de materie primă. In acest scop se impune să fie perfecționate în continuare tehnologiile privind valorificarea complexă a zgurilor de furnal, șisturilor bituminoase, chimizarea superioară a petrolului și gazelor, prelucrarea minereurilor și metalelor primare, în vederea obținerii de metale pure și aliaje cu calitate sporită, valorificarea mai bună a lemnului și materiilor prime vegetale. Realizările dobîndite pînă acum, ca și întreaga concepție a dezvoltării cercetării noastre chimice poartă amprenta remarcabilei activități științifice și organizatorice a tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu, a hotărîrii și consecvenței cu care a orientat munca de cercetare spre soluționarea problemelor prioritare ale industriei chimice. Aportul Institutului Central de Chimie a crescut simțitor în cursul celor 18 ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al P.C.R. Contribuția acestui organism se reflectă în preocuparea constantă a specialiștilor din institut de a perfecționa tehnologiile existente, sub raportul îmbunătățirii consumurilor specifice de materii prime, al diversificării producției în scopul înlocuirii produselor de import cu produse românești, dar mai ales în asigurarea cu notehnologii competitive a obiectivelor prevăzute in planul de investiții. Progresele realizate în aceste direcții au permis ca o seamă importantă a dezbaterilor în domeniul elastomerilor, coloranților, detergenților și o bună parte a dezvoltărilor din domeniul îngrășămintelor, maselor plastice, produselor organice de sinteză și substanțelor de înaltă puritate să fie asigurate de colectivele din ICECHIM. Numeroasele lucrări de cercetare efectuate au condus la elaborarea unor tehnologii originale, valoroase și eficiente. Participînd creator la dezvoltarea și afirmarea științei românești contemporane, ca om de știință de prestigiu internațional, tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu a avut o contribuție deosebită la fundamentarea și elaborarea programelor naționale de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și în domeniul energiei, programe care s-au constituit ca documente ale celui de al Xll-lea Congres al P.C.R., ele direcționînd aceste domenii cu implicații determinante pentru deceniile viitoare. in această calitate, ca om de știință, tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu a imprimat un spirit dinamic, realist și eficient cercetării științifice românești, în cadrul căreia s-a ilustrat și se ilustrează și prin lucrări științifice de mare valoare într-un domeni de actualitate și perspectivă : Chimia macromoleculară, Chimia noilor materiale. In privința importanței deosebite ce i se acordă cercetării științifice in România e concludent faptul că la Congresul al Xll-lea al partidului s-a adoptat pentru prima oară în istorie un program directivă al cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și introducerii progresului tehnic și, ca urmare, s-a adoptat Programul cu privire la introducerea cuceririlor revoluției tehnico-științifice în toate ramurile economiei și intensificarea progresului tehnic, modernizarea și înnoirea producției în cincinalul 1981—1985. Acest program are ca scop transpunerea în viață a concepției tovarășului Nicolae Ceaușescu. Secretarul General al Partidului, potrivit căruia cercetarea, ingineria și proiectarea trebuie să susțină efectiv indicatorii cantitativi calitativi ai planului național unic de dezivoltare. La dinamismul industriei chimice, Io d,versificarea producției sale, contribuie intr-o mare măsură propria concepție științifică, activitatea desfășurată în puternice institute și centre de cercetare, proiectare și inginerie tehnologică, organizarea științifică, unitară a cercetării și proiectării, legarea strînsă a acestora de producția Industrială pe de o parte, de învățămintul superior și activitatea științifică pe de altă parte. Tehnologiile moderne elaborate de specialiștii acestor institute stau la baza producției în marile unități chimice din țara noastră și sînt apreciate pentru înalta lor valoare pe plan mondial. Rolul cercetării și al științei chimice în viitor constă în adoptarea posibilităților de a realiza materii prime și materiale pentru toate ramurile economiei moderne produse cu un înalt grad de utilizare în industrie și în agricultură, pentru sănătatea oamenilor și mijloace tehnice moderne in procesul dezvoltării societății, pentru atingerea unor niveluri înalte de civilizație. Dr. ing. EMILIAN SECOȘAN, șef de lucrări la Facultatea de Tehnologie Chimică, de la Institutul Politehnic „Traian Vuia" Timișoara chimică și orientarea e în perspectivă, convinși fiind că, urm nd aceste indicații și exemplul personal privind realizările de prestigiu mondial în domeniul chimiei polimerilor, va spori aportul nostru la realizarea importantelor sarcini ce revin industriei chimice in specia, și cercetării științifice chimice în general. In acest cadru se înscriu orientarea prioritară a eforturilor noastre în domeniul pesticidelor biostimulatorilor ignifuganților și altor produse stringeri necesare economiei naționale, indicații pe care le-am primit direct cu ocazia vizitelor făcute la Expoziția realizărilor economie județului Timiș și la Institutul Central de Chimie, din luna iunie 1983. Realizările noastre deosebite în anul 1983 cît și angajementele pentru anul 1984, reprezintă omagiul adus de oamenii muncii din Centrul de Chimie Timișoara aniversării a 45 de ani de activitate revoluționară 36 de ani de activitate neîntreruptă in cercetarea chimică și a zilei de naștere a toatășei academician dr. ing. Elena Ceaușescu eminent om de știință. * Vom urma în continuare îndrumările prețioase primite - unele din acestea foarte recent cu ocazia adunării generale a reprezentanților oamenilor muncii din Institutul Central de Chimie, din 14 decembrie 1983 - care ne mobilizează să depunem întreaga noastră capacitate de muncă pentru a contribui și mai eficient la înfăptuirea vastului și măieujlu! program al partidului de dezvoltare a chimiei românești. Adresăm cele mai calde sentimente din adîncul inimiilor noastre, tradiționala urare „La mulți anii" Conf. univ dr. ing. Radu VÎLCEANU Directorul Centrului de Chimie Timișoara