Patria, mai 1920 (Anul 2, nr. 94-115)

1920-05-29 / nr. 114

Sâmbătă 29 Maiu DIRECTOR: ION AGARBII^ — o­hhdacţia şi CLUJ, Str. REC ANUNŢURI CL­ASSB PRIMEŞTE ADMINI­STRAŢIA ?I AGENŢIILE DE PUBLI­­■I i“î CITATE ,.V­' tl & 11« JPATRIAr­mmm al partidului naţional PRIM-REDACTOR: RADU DRAGNEA ABONAMENTUL: PE UN AN 120 LEI — 240 COR PE V» AN 60 LEI —120 COR PE */« AN 30LEI- 80COR TELEFON $$$£&, ÎÎIÎI o „Wallahische Wirtschaft“ (x) Ne mai despart câteva zile de a­­legeri. Dincolo — ele s’au terminat chiar, fără de-a putea afla aci, dincoace, rezulta­tul lor, căci toate firele telefonice cu Bu­cureştii sunt „deranjate“ — ceea ce spune, fireşte mai mult, decât ar putea spune ori­ce ştire.... Acum, în ora critică, am putea zice în pragul morţii, pentru regimul reacţiunei — e bine să dăm o ochire prin casa mu­ribundului, — să vedem cum a gospodărit, ce rămâne pe urma lui ? Durere, inventarul e foarte uşor de luat în seamă. Pasive, numai pasive ! Rar a venit un guvern la putere cu un potop de făgăduieli atât de puternic, ca guvernul „miles gloriosus“-ului şi al „poe­tului clăcaşilor“. Rar, sperăm, se va alege ţara cu un potop de decreţii atât de sdro­­bitoar ca pe urma guv­ernării de azi. Guvernul acesta s a sprijinit pe un bloc antidemocratic, al cărei miez îl for­mau latifundiarii şi plutocraţii — „opti­­maţii“ imperiului roman — va să zică cei mai bogaţi oameni ai ţării. Cu drept cuvânt ne puteam aştepta, ca acest guvern să a­­ducâ în rând finanţele ţării, mai curând decât guvernul „oamenilor noi“ şi săraci, al blocului democratic. S’a întâmplat însă tocmai întors. Pe semne e foarte nimerită vorba ro­mânului, că oelce are mult, iăcorneşte ia şi mai mult, pe când oelce are puţin se mul­ţumeşte şi cu mai puţin. In ordinea politică şi economică, gu­vernul generalului pensionar este o conti­nuare a guvernului liberal din 1919, care a înmulţit datoriile ţării cu 5 miliarde în­­tr’un singur an! Şi să nu uităm: a fost an de pace, an după râsboi, când toate statele, dacă nu au redus cheltuielile, cel puţin nu le-au sporit. Atât guvernul liberal cât şi guvernul pseudo-militar de azi au gospodărit însă intr’un fel, care de veacuri se numeşte în apus „Wallahische Wirtschaft“... gospo­dărie românească. Problemele financiara de azi sunt: 1. Budget şi echilibrarea budgetului. 2. Unificarea sistemului monetar. 3. Reducerea numărului şi acoperirea emisiunei de bancnote. Ce a făcut guvernul pentru rezolvirea acestei probleme? Nimic, dar chiar nimic! Domnul general guvernează fără budget! Guvernul, dlui Vaida izbutise să prezinte un proiect de budget echilibrat pe 1 Aprilie, începutul anului budgetar Dar domnul general nu vrea să accepte acest budget, fiindcă îa el salariile sunt luate pe baze democratice iar contribuţiile sunt stabilite după pricipiul progresivitâţii, va să zică cer jertfe de la plutocraţie. Al doilea punct: Unificarea sistemului monetar. Aceasta problemă guvernul ciocoesc vrea să o re­zolve în două feluri. Mai întâi — avem informaţii sigure în aceasta privinţă — la schibul coroanelor şi rublelor vrea să sta­bilească un curs mai „bun“, probabil 50*/o la sumele mici şi un curs mai scăzut, pro­babil 30*/o la sumele mai mari. Astfel voeşte să-şi dea aparenţa, că protejează pe „cei mici“, putând, totodată, astfel să des­chidă calea unui favoritism electoral cum nu se va mai pomeni altul! Pe urmă din numărar, schimbă numai 60% cu numerar, restul cu bonuri. Astfel vrea să realizeze un împrumut forțat, numai de la posesorii coroanelor şi rublelor! Posesorii de „lei“ sunt scutiţi de acest împrumut!!! Fireşte aceasta nu e o măsură separatistă!!! Este, dinpotrivă, o măsură de unificare a moravurilor financiare­. Nu mai vorbim de faptul, că felul, cum intenţionează guvernul să facă înlo­cuirea coroanelor, loveşte tocmai pe ţăran, fiindcă el ţine număratul acasă, câtă vreme speculantul de valută îl depozitează , bănci sau îl investeşte in mărfuri, etc. Nu mai vorbim de faptul, că rezolvirea plănuită de guvern, ignorează complet chestia creanţelor — o problemă de cea mai capitală importanţă. Dar de unde să priceapă guvernul dlui Zamfirescu pro­blemele financiare?! A treia chestie, cea a reducerii circu­laţiei fiduciare şi procurarea de acoperire bancară, este poate mai primejdioasă de­cât amândouă celelalte, dacă va rămânea în grija acestui guvern. Guvernul a făcut până acum două greşeli în aceasta chestie, cari pot să de­vină catastrofale. Trebuia să stabilească guvernul două principii: 1. întâi să facă o achitare cât mai însemnată a datoriei publice şi numai pe urmă să procedeze la scăderea inflaţiu­­nei. Evident, câtă vreme este abundenţă de numărat, e mai uşor să faci încasările spo­rite. Câtă vreme există aşa zisa „scumpetea contribuabilul supoartă mai uşor birurile marii 2, împrumutul intern, să se facă ex­­cluziv pentru scoaterea din circulaţie a co­roanelor şi rublelor , iar pentru conver­siunea datoriilor publice să se procure un mare împrumut extern. Evident, e o pro­blemă foarte simplă, când trebuie să alegi între împrumutul intern şi cel extern, pen­tru necesităţile de stat­. Cel intern înseamnă să iai azi împrumut 1 miliard şi să răs­plăteşti peste 10 ani 5 miliarde­­în urma îmbunătăţiră valutei naţionale. Cel extern înseamnă să tai azi împrumut 5 miliarde şi să replăteşti peste 10 ani 1 miliard (tot în urma îmbunătăţiră valutei naţionale). Ei dar cine poate pretinde de la acest guvern să îşi bată capul cu marile probleme financiare? Pentru guvern este mult mai important ce se întâmplă cu automobilul dlui Maniu, căci omul care şi-a jertfit toată vieaţa pentru neamul său, nu merită mă­car un automobil de la acest neam — dacă nu se bagă slugă la ciocoi!­­ De altfel, nici nu e menirea guvernu­lui să rezolve aceste probleme. Ele au să fie rezolvite de parlament şi numai de par­lament ! Menirea actualului guvern al reacţiu­­nei celei mai periculoase, al reacţiunei de­magoge! — este să înfevedeze economi­­ceşte Ardealul, ca nebiruita democraţie ar­deleană să fie legată la mâni şi la picioare. Menirea acestui guvern este, să ser­vească de paravan organizaţiilor de acapa­rare, cari nu se pot mulţumi cu cele 2 miliarde (liberale) de bogăţie ardeleană pe cât au pus mâna până acum, ci le mai trebuie afle 2 miliarde pentru aripa „con­servatoare“ a reacţiunei, pentru tabăra neamţofilă“, care in răsboiu a fost cam esclusa de la „beneficii*“, dar care nu înţe­lege să lupte împotriva democraţiei, fără de a fi şi ea „cointeresată“. Căci să ne dăm bine seama, „Par­tdul Poporului“ este un adăpost pentru toţi aceia, cari din pricina neamţofiliei lor nu îndrăsnesc încă să se prezinte pe tere­nul vieţii publice, sub flamura dlui Mar­ghiloman, deci caută să exploateze glori­oasa flamură dela Mărăşeşti a unui viteaz pensionar. De la aceştia degeaba vom aştepta sanarea finanţelor. Regimul vechi nu poate să continue decât cu păcate vechi, atât de pregnant caracterizate cu vorba: „walla­­dische Wirtschaft“. O nouă vieaţă economică, nu poate să aducă decât un regim democratic — un regim stabil democratic — căci acesta nu se sprijineşte nici pe plutocraţi, nici pe latifundiari, nici pe optimaţi, cărora asa­narea financiară va trebui să le taie în carne vie! Măsuri de jumătate se pot spera și de la un guvern de coaliție. Dar măsuri în­tregi numai de la un guvern curat demo­crat, care a învățat din paț miile proprii. Guvernul lui Mocsonyi dă nouă vieaţă regimului maghiar Sforţările reacţiunei de a se ţine la putere cu orice mijloace şi cu orice fel de oameni — îşi dă roadele. Mai mulţi „notareşi“ alungaţi de mişcările naţionale din toamna anu­lui 1918, de către poporul român împilat şi exploatat sub stăpânirea maghiară ai căror tnerete erau, „ dom­nii notari“ — văzând acum că iarăş revine regimul de împilare şi ex­ploatare, pretind să li se dea sa­tisfacţie pentru că au fost scoşi din satele noastre­ pe acele vremuri. Ba, fostul notar maghiar din P.­Cămă­­raş, judeţul Clujului, face chiar pro­ces preotului român şi altora din acel sat, cerând o despăgubirea de câteva mii coroane. Iată rezultatele unei false de­vize de „ordine !“ Niciodată nu ar fi îndrăznit a­­ceşti oameni să-şi ridice capul, dacă nu venea la putere reacţiunea pre­zidată de un general glorios dar bolnav de vanitate şi fără pic de pricipere pentru vieaţa de stat. Niciodată „domnii notari” ai lui Octavian Goga nu înviau din morţi, dacă nu îi chema la vieaţă însuşi cel ce îi condamnase la moarte! După rehabilitarea mangliştilor, fatal trebuia să urmeze rehabilita­rea tiszaiştilor... Pe ce mâni­e competentea ai în­căput sărmană ţară românească!!! Numărul I Cocoană Afiui II. Numărul 114. Ce spune un alegător Primim dinafară acest articol ale că­rui violenţe de esplică prin o iubire de neam adânc îndurerată. Campania electorală se lămureşte mereu. Guvernului i se face răcoare în piept, democraţia devine tot mai se­rioasă, mai conştientă de menirea ei de-a răsturna, odată pentru totdeauna, absolutismul guvernamental. Misiunea Ardealului acum aceasta este: Hotărând triumful democraţiei, el va înzestra România cu garan­ţiile morale, că încercări de atentat la voinţa poporului nu se vor mai face. Hotărând triumful democraţiei, Ardealul îşi va asigura şi interesele sale, care sunt: frăţia vecinică, dar şi netulburată, cu Regatul vechi — absolutismul o tulbură şi o împiedică!; apoi întemeerea, aici, a unei vieţi moderne serioase, pe care cei doi Oc­­taviani, calfe averescane, nici nu au visat-o; apoi, întărirea românismului din Ardeal, de care cei din ţară nu-şi bat capul, deorece nici în ţara încă mică nu şi-au bătut capul cu el, greco-bul­­gărimea este încă vie în instinctele lor, pe care M. Eminescu le-a înfierat în mod neperitor. Acestea sunt interese generale­ ro­­mâneşti şi speciale ardeleneşti. A le părăsi însemnează a trăda Ardealul! Deci: cine va da acum mâna cu ciocoii contra celor cu dragoste pen­­tru unitatea sufletească , pe care dl Averscu (care nu mai e general, ci sim­plu: dl Averescu) o ţine în loc, este trădător ? Cine se uneşte cu cei doi Octa­­viani atât de ne-Auguşti, dar prea Kri­stoffy şti în apucături, este trădător! Cine, dintre ardeleni, nu dă Ar­dealului ajutor ca să se romanizeze, ca să-şi asigure elementul românesc; cine priveşte indiferent la modul cum Oc­­tavianii lui Kristoffy aţâţă pe secui şi maghiari la cereri, cari trec dincolo de hotărîrile dela Alba-Iulia, este trădător! Guvernul Averescu mai voeşte să ne prefacă într'o turmă de sclavi cari votează. Administraţia a fost în­josită cu ordinul de-a se ocupa de a­legeri, de-a spiona: cine sunt cei ce nu trec la fostul­ general şi cu ce mijloace trebuie aduşi la dânsul. Armata fostu­lui­ general este acum administraţia ast­fel degradată. Este, însă, o ruşine să ne lăsăm bătuţi de­ o administraţie care-şi uită de datorie şi se preface în ieni­­cerism electoral.­ Multă lume nu are idee clară de­spre ce va însemna înfrângerea ienice­rilor electorali ai guvernului. S-o spu­nem: înfrângerea aceasta va fi o au­roră, o liniştire a poporului care va fi de-aici înainte sigur că voinţa lui va decide de soarta lui, o mântuire a dem­nităţii naţionale, care este condiţia mo­rală a ori­cărei precumpăniri în stat. O naţie înfrântă de electori merce­nari repeziţi asupra ei de nişte in­conştienţi, nu este o naţie cu drept la stăpânire. Aceasta Ardealul să şi-o însemneze bine! Bine de toţi! Aşa s’au lăsat Ungurii să fie înfrânţi de canaliile politicei budapestane; şi azi — unde-s Ungurii ?!! Ardeleni, feriţi-vă de-a vă face vi­novaţi de căderea în dispreţ şi în pră­păstiile vieţii politice bolnave. Fiţi demni, ca să puteţi domni în Ardeal! La vot, deci, ardeleni,­­ contra guvernului! La vot, deci, contra tuturor cari s au băgat slugi inconştiente la opera de înjosire politică şi civilă a popom­lui nostru! La vot, pretutindeni, contra ori­­cărui candidat averescan, contra tu­turor candidaţilor care au sprijinul guvernului. Cine va asculta de sfatul acesta, va putea zice că şi-a salvat sufletul! S. P. Guvernul „ordinei“ duce ţara la anarhie! Din nenumărate circumscripţii ne vin ştiri despre adevărate azia­­tisme, comise de preşedinţi ai ale­gerii, cu ocazia prezentării candi­daturilor. In disperarea lor pentru si­tuaţia nefavorabilă guvernului în în­treagă ţeara, preşedinţii hiper-de­­votaţi guvernului, resping sub fel de fel de pretexte, candidaturile opo­ziţionale. Cu predilecţie resping candidaturile Partidului Naţional Român. Astfel în judeţul Bihor, candi­daturile noastre în circumscripţiile Bellu, Tileagd şi Marghita, au fost respinse pe motiv că alegătorii care iscălesc propunerea de candidare nu îşi legitimeaza identitatea... Nicăiri în legea electorală nu se cere aceasta legitimare. Clauzula de verificare a primăriei, pusă sub iscălituri, este totodată şi un certi­ficat de identitate. Cum vin totuş preşedinţii să pretindă legitimarea identităţii? Evident că au instrucţii „de sus”. Dar aceasta este o situaţie into­lerabilă ! Guvernul dlui Mocsonyi Antal a venit la putere trimbiţănd în lumea largă, că în 24 de ore va face din Romănia-Mare cea mai fe­ricită ţară de pe faţa pământului. Dacă după o stăpânire de trei luni de zile acest guvern în loc de mulţumire generală aduce ţării de­stituiri, rechiziţii preţuri urcate, da­torii înmulţite, teritorii pierdute, prefecţi-jandarmi şi preşedinţi de alegere ca cei de sus — va izbuti în scurtă vreme, să întroneze iarăş anarhia legilor, înlăturată cu atâta trudă de adevăraţii patrioţi, cari au organizat Transilvania românească. La câte ne mai putem aştepta dela acest guvern!? Ferească Dumnezeu să mai stăpânească ţeara o singură săptă­mână — căci o duce în prăpăstii! Cum vorbea un averescan de azi cu Moldovan Gergely în 1916 Cluj, 28 Februarie 1916. „Duminecă la amiazi am cercetat pe Moldován Gergely, să-i aud părerea despre „Vérszerződés“* (Pactul de sânge), ce i-o dusesem cu câteva zile înainte spre cetire. Era tocmai ocupat cu scrisul. Conversaţia am început’o româneşte dar el a dat’o pe ungureşte ci fireşte i-am urmat. Ese la iveală, că a cetit abia ju­mătate piesa, împiedecându-se de câteva expresiuni şi plictisit de „lipsa de acţiune“ — a aruncat’o la o parte. Din toată vorba ese nemulţumirea cu felul de a trata „gingaşa chestie a naţio­naliştilor.“ Nu-i permis să ating nimic ce supără pe unguri, cum aminteşte Bándy întrun loc de 1848. . . Vezi — zice, eu scriu o piesă nouă; iată-o (la asta scria, când am intrat) „Kosztán bácsi unokái“., Nepoţii lui badea Costan). Aici prezint pe un seliştean bogat şi cult cu costumului naţional. El are un fecior, pe care îl creşte în Budapesta şi-l face medic. Are o fată foarte bine crescută, dar umblă în cătrinţă. E vecin cu solgăbirău şi trăesc foarte, bine. Solgăbirău îi i­a fata şi are mulţi nepoţi. Nici nu se pomeneşte în presă, că unii sunt unguri, alţii români. Asta se vede numai din costume. Aşa tre­buie tratată chestia. . . Zice, că Galambos foarte bine a ales tema şi tare nimerit a întitulat piesa, dar’ n’a lucrat’o bine. Ce am cetit eu până aci, la jumătate trebuie ţîpat din ea. . . — Dar de aici încolo e tot mai in­teresantă şi­ cam la urată culminează. Ii spun desvoltarea şi-m i place tendenţa, încât promite a o ceti întreagă. — Janovics, de­sigur nu o primeşte. Eu am legături cu ei, zice, cu Hetényi, dar să văd ce de ea. — Rămâne să-mi scrie opinia lui. Din vorbă în vorbă trecem la po­litică. Aminteşte de broşura lui „Orosz kéz Romániában“ (Mâna rusească în Româ­nia ) — Mi se pare, că vă înşelaţi dacă credeţi, că Rusia mai are aşa mare in­fluenţi în România. . . Ii expun (avereşeanul!) părerea mea cu noua generaţie, cu elevii lui Maiorescu, Mehedinţi . . . şi zice (Moldovan Gergely !) că bine ar fi de ar fi aş. . . Dacă vreţi să cunoaşteţi tendinţa pie­sei „Vérszerződés“—nu trebuie să vă bateţi capul, că o spune avereşeanul, el însuşi După părerea lui (23 II. 1916) răsbo­­iul a creat o situaţie clară şi atitudinea poporului român în răsboiu, a răsturnat orice bănuială asupra patriotismului „no­stru“, faţă de Unguri. Aşa vorbea acest domn în 1916,—înainte de a întra România în răsboiu şi zicea, că schimbarea produsă de marele răsboiu în judecarea chestiei (adecă a poporului român din Ardeal) să mani­festă şi în piesa „Vérszerződés“ — scrisă cu tendenţa, că de s’ar da la teatru şi ar­a bine primită aici, asta ar putea să de­­­icta : Galambos János. A do­vi ralul , însă avereşeanul aşa apare, termine şi atitudinea României eventual (adecă să nu între în contra puterilor cen­trale). Câtă naivitate, câtă păcătoşenie! Şi astăzi acest domn zbieară, că Partidul Na­ţional nu vrea unirea cu România, că sun­tem separatişti, regionalişti. El vorbeşte, care scria piese tenden­ţioase cu scopul de a propaga înfrăţirea maghiaro-română ! Strigă, că el e bunul român, şi în loc să se ascundă dinaintea oamenilor, cutrieră satele cu automobilul, şi prosteşte oamenii noştri cu fel şi fel de făgăduieli fără rost. Tot acest domn a făcut şi declaraţiile fai­moase din 1916 în ziarele ungureşti din localitate , când a întrat România în răs­­boiu. Intrarea în răsboiu a României însă har Domnului, i-a periclitat succesul pie­sei şi ajungerea scopului — pentru care era scrisă „Vérszerződés“ cu atâta pathos. De se va cere vom publica şi unele scene din această piesă — ca să se vadă că dl candidat de deputat al partidului aşa numit al poporului cum a apărat interesele naţionale şi cum a susţinut idealul de unire în bieţii noştri oameni subjugaţi. autor Conferinţa de la Spaa Paris. — Millerand şi Lloy.­ George se vor întâlni săptămâna viitoare la Lon­dra pentru a hotărî programul Conferinţei de la Spaa. Banatul cu Partidul Naţional Din toate părţile, unde a pornit la luptă în alegeri Partidul Naţonal Român, primim cele mai bune ştiri. Conducătorii partidului nostru, dnii Iuliu Maniu şi Ale­xandru Vaida sunt aşteptaţi pretutindeni cu multă însufleţire, iar candidaţii parti­dului sunt încunjuraţi cu cea mai mare dragoste. In Banat Partidul Naţional Român. Abia acum către sfârşitul campaniei elec­torale poate să organizeze adunări popu­lare în stil mai mare, la care i­au parte şi şefii partidului. Astfel aflăm, că se fac mari pregătiri şi se aşteaptă cu nerăbdare sosirea dlui Alexandru Vaida-Voevod, care a promis, că va lua parte în zilele de Rusalii la vre­o 2-­3 adunări ce se vor organiza în Banat. Şi până atunci însă bănăţenii, ţin să-şi arate alipirea lor către Partidul Na­ţional Român, prin telegrame călduroase, adresate dlui preşedinte dr Iuliu Maniu. Iată una dintre aceste telegrame: Dlui Iuliu Maniu, Cluj. Sânmiclăuşul-Mare, 25/5 1920. Adunarea Partidului Naţional din circumscripţia Sânmiclăuşul-Mare ţinută la 23 Maiu, votează unanim cu cea mai mare însufleţire neclintită încredere şefilor Par­tidului Naţional Român şi promite ferm, că va sprijini pe candidaţii acestui partid, atât pentru Cameră, cât şi pentru Senat, cu întrebuinţarea tuturor forţelor sale. " (ss.) Preşedinte, Bichicean fost senator.

Next