Patria, august 1926 (Anul 8, nr. 166-190)
1926-08-01 / nr. 166
Cluj, Duminecă 1 August 1926 2 JLJBI JSJSJEU/ÎJPJLJAJR url Anul VIII. * Numărul 166 încadrarea serviciilor publice Cu ocazia discuţiei la Cameră a proectului depus din iniţiativă parlamentară pentru sporirea diurnelor şi indemnizaţiilor lunare şi a deputaţilor, am arătat în coloanele acestui ziar de câtă favoare se bucură diurniştii sub acest guvern şi cât de vitreg sunt trataţi salariaţii bugetari. Pentru cei dintâi s-au deschis credite extraordinare, celorlalţi nu li se pot plăti nici măcar sporurile prevăzute în bugetul general. Am arătat atunci, că guvernul a creiat numeroase posturi de funcţionari diurnişti, în timp ce hotărî suprimarea a cel puţin 25°/6 din numărul posturilor bugetare. Proectul diurnelor pentru deputaţi n’a fost votat, e drept, în forma în care fusese propus. Dir guvernul a admis mărirea îndemnizaţiei lunare, care s’a şi plătit cu anticipaţie pentru tot timpul vacanţei. Pentru plata sporului la salariile funcţionarilor publici, însă, casieria centrală nu dispune de fonduri, deşi — cum am spus — suma era prevăzută in buget. Asistăm, deci, la acest „fenomen" al unei politici financiare cu două aspecte: risipă pe calea creditelor extraordinare şi... „economie" la aplicarea bugetului.* Creatorul sinecurilor bgetare este dl ministru de interne. In prima săptămână a instalării sale la acest departament a numit peste 50 de Înalţi funcţionari administrativi, cari stau la dispoziţia revisterului dar nu la nimic. Din informaţiunile ce avem un inspector administrativ diurnist, de pildă primeşte lunar 45.000 Iei, în timp ce colegii lor bugetari, avansaţi în acest post în baza vechime şi bucurându-se de drepturile înscrise în statutul funcţionarilor publici nu primesc nici jumătate din această sumă, ca salariu bugetar, inclusiv indemnizaţiunile de deplasare. Avem astăzi în ţară un număr egal de inspectori administrativi cu acela al prefecţilor. Deci pentru fiecare prefect de judeţ Statul suportă povara unui inspector administrativ! Nu se poate spune că guvernul clul general Averescu nu este preocupat serios de chestiunea economiilor. Nouii inspectori administrativi diurnişti totuşi, nu pot fi mulţumiţi cu această situaţie, efemeră, căci nu înţeleg să-şi lege soarta de aceea a guvernului. Ca oameni de încredere ai dlui Goga şi mai ales în schimbul serviciilor electorale aduse guvernului în timpul alegerilor, aceşti înalţi funcţionari administrativi pretind inamovibilitatea, spre a nu fi expuşi să plece odată cu ministrul care i-a numit. Dl Goga la rându-i nu poate ignora drepturile subalternilor săi devotaţi şi de aceea s’a hotărât să-i căpătuiascâ cu orice preţ. In acest scop a luat dispoziţiuni ca toate locurile de inspectori administrativi bugetari rămase vacante prin deces, demisii sau revocări, să fie complectate cu Inspectorii diurnişti. Iar pentru ca treaba să nu fie pe jumătate, socotind că chiar dacă toate locurile de inspectori administrativi bugetari ar deveni vacante, tot nu ar ajunge pentru plasarea celor diurnişti, dl ministru de interne a hotărât să propune Parlamentului în viitoarea sesiune ordinară un proect de lege, prin care să înfiinţează noui posturi bugetare, în... limita necesităţilor, astfel ca locurile partizanilor să fie asigurate. Deocamdată numirile inspectorilor diurnişti au şi început în locurile vacante. In dispreţul prevederilor statutelor funcţionarilor publici, nouii inspectori administrativi sunt recrutaţi dintre foşti magistraţi revocaţi din serviciu sau avocaţi fără clientelă, al căror singur merit... administrativ a fost iscusinţa de propagandist electoral. Până acum numirile în posturile de inspectori administrativi se făceau prin selecţionarea celor mai destoinici funcţionari ai Ministerului de Interne şi numai în ordinea vechime). In viitor inspectori administrativ vor fi agenţi electorali, fără pregătire în ale administraţiei. Clientela electorală a dlui Goga vor fi astfel plasata nu după aptitudini, ci după posibilităţi. Se va proceda la încadrarea diverselor instituţiun şi servicii publice după sistemul complectării listelor de candidare ale guvernului în alegerile generale. De altfel plasarea partizanilor nu se mărgineşte numai în slujbe administrative. Oriunde legea îngădue dl Goga îşi numeşte oamenii de încredere, fără Guvernul e pe cale, de a lua şi el vacanţă. Miercurea viitoare se va ţinea ultimul Consiliu de miniştrii, în care se vor discuta ultimele dispoziţii referitoare la continuitatea guvernării până la concentrarea din toamnă a titularilor. Deocamdată s-au hotărât interimatele la două ministere. La departamentul muncii va lucra în absenţa titularului dl dl Ion Lupaş, ministrul sănătăţii publice, iar la culte în locul dlui Goldiş va conduce departamentul dl Petrovici, ministrul instrucţiunii publice. O grea chestiune de rezolvat va fi interimatul preşedinţiei Consiliului, care avea să fie încredinţat dlui Garoflic, ca cel mai vechiu ministru, care însă din cauza conflictului cu dl Lapedatu nu mai poate fi indicat în locul de preşedinte al Consiliului, neexistând nici o garanţie, că lucrările vor merge strună. De aceea este probabil, ca interimatul preşedinţiei să-l ocupe dl Meissner. Vacanţa guvernului va fi numai de formă. In fond şi între culise se va lucra în mod intensiv la consolidarea guvernului în vederea unei remanieri, care se simte tot mai necesară. După informaţiile, ce le avem, grupul Goldiş a fost învitat, să se înscrie în partidul poporului, ducând cu el şi pe cei câţiva aderenţi câştigaţi. Dl Goldiş şi dl Lapedatu au refuzat invitaţia. Primul n’a acceptat-o, pentru că vrea să aibă mână liberă în manevrele de toamnă, pentru a sta la dispoziţia liberalilor, în caz când aceştia ar mai avea nevoie de dânsul. Se prea poate, ca şeful fripturiştilor, plecând odată în concediu, nici să nu se mai înapoieze, dacă liberalii vor dori-o. Se ştie, că dl Brătianu se opune iscălirii concordatului de către actualul guvern şi în acest sens a şi dat ordin dlui Goldiş, care n’a întârziat să se pronunţe conform dorinţei şefului său ocult. Dacă însă guvernul se va emancipa de sub tutela liberală — ceea ce este posibil — atunci dl Goldiş nu se va mai înapoia la culte şi concordatul va fi iscălit de dl Petrovici, care s’a arătat dispus să o facă. Al doilea, dl Lapedatu, n’a acceptat invitaţia de înscriere, pentrucă dânsul e omul dlui Vintilă Brătianu şi în aceasta calitate e liberal sadea şi poate oricând părăsi guvernul, pentru a lua loc în fotoliul de director al Băncii Naţionale, de unde plecase. Singur dl dl Lupaş a răspuns afirmativ, şi s’a înscris în partidul poporului, ca fost coleg de şcoală al dlui Goga.* Astfel desmembrat şi subminat şi de certuri intestine, guvernul dlui Averescu va putea lua cu greu lupta cu o opoziţie bine organizată. De aceea încă de pe acum se ţes iţele în mod clandestin, pentru a se dărâma şi concentrarea opoziţiei, sau întărirea ei prin eventuale, fuziuni. Paralel cu acţiunea de subminare dusă intre culise de guvern, lucrează, — de conivenţă sau nu — şi agenţia liberală. Liberalii nu văd cu ochi buni nici întărirea guvernului şi nici a opoziţiei. Dacă totuşi ei ar putea tolera o consolidare a guvernului, nu s’ar putea niciodată obişnui cu o fuziune naţional-ţârănistă, care le-ar încurca toate socotelile. De aceea lucrează pe capete în ascuns să nimicească tratativele, care ar putea duce la o înţelegere de fuziune între cele două partide democratice. Astfel oficina intrigilor liberale condusă cu abilitate de maestru de dl Al. Constantinescu a început jocul între culise, voind să atragă partidul naţional în apele sale, fie pentru a-l desmembra, fie pentru a-l încătuşa în întregime. Aceeaşi ţintă se urmăreşte şi faţă de ţărănişti, partidul liberal a fost prin tradiţie o grupare de stânga. El încorporase într’o vreme întreagă gruparea socialistă a regretatului Morfin. De aceea se şi numea partidul roşu. Astăzi n’ar vedea cu ochi răi, ci dimpotrivă o apropiere a ţărăniştilor sau chiar o fuziune ca dânşii, cu toată critica aspră, ce le a tras-o, când erau la guvern. Nu s’ar sfii, credem, nici de prezenţa dini Stere, fost şi poate viitor intim al dlui Brătianu. Trădările se uită la noi în ţară foarte uşor, mai cu seamă când politica merge strună şi grăsuliul buget îşi varsă mâna sa îmbelşugată în buzunarele celor ce o conduc. Trădători pot fi burghezii de rând, niciodată însă oameni cu abilităţi politice ca dl Stere, fost liberal sadea şi dânsul pe timpul liberalismului roşu. Deocamdată deci lucrurile sunt la început. Capitala politică îşi va muta sediul pela staţiunile balneare, unde va intra desigur în acţiune şi mueretul. Se ştie, că femeile noastre s’au angajat în luptele politice mai tare ca sufragetele, cu toate că n’au încă drepturi câştigate. Şi sunt multe, cari fac politică cu succes. Bărbaţii trebue să execute ordinul cocoanelor, dacă doresc, să fie linişte în casă. Chiar şi ţărancele îşi au partea lor de influenţă. Se cunosc doar cazuri destul de frecvente de pe vremea recentelor alegeri, când femeea îşi primea seara bărbatul venit de la lucru cu fraze ca aceasta: „Ori votezi cu dl X, ori te opăresc cu apă fiartă“. In curând vom cunoaşte noui amănunte din politica de culise a băilor, căci femeile cu admirabila lor limbuţenie nu vor şti păstra secretul nici cinci minute. — să se preocupe de competinţa, de pregătirea şi de ocupăţiurile lor anterioare. De curând a fost numit in postul de ataşat de presă la legaţia din Berlin un domn care — după cum prea bine spune „România" — nu are altă „atingere" cu Presa, decât aceea de cetitor al „Universului". In definitiv di Goga are o scuză supremă: dacă di Groza poate fi un bun ministru de lucrări publice, iar preotul Lupaş ministru al... medicamentelor, ce l-ar putea împiedica să considere pe oricare învăţător drept cel mai capabil propagandist di Presă în streinătate? Se va face, deci, o încadrare a serviciilor publice după un sistem pur democratic. Se va descomplecta corpul ofiţeresc activ pentru încadrarea administraţiei, corpul didactic pentru diplomaţie iar dintre preoţi se vor recruta, de pildă, propagandiştii... sanitari. Este o tristă „selecţiune" ,a valorilor, care va aduce sigur dezorganizarea tuturor serviciilor publice şi o gravă scădere a prestigiului de care trebue să se bucure funcţionarul public în îndeplinirea însărcinărilor lui legale. Politica sforilor ! Reintegrarea prefecţilor demisionaţi In timpul campaniei electorale doi prefecţi fuseseră siliţi să demisioneze, din cauza abuzurilor săvârşite împotriva candidaţilor opoziţiei, cel de la Buzău şi cel de la Soroca. Ultimul a fost ales deputat, celalt, însă rămăsese... fără ocupaţie, aşa, că dl Goga s’a văzut nevoit să-l reintegreze în acelaş post. Demisia acestuia a fost, deci, numai o măsură de formă, impusă de partidul liberal, ca satisfacţie pentru vexaţiunile suferite de dl dl C. Anghelescu fost ministruberal, în campania electorală din jad Buzău. A fost, sau n’a fost vinovat prefectul de Buzău? Dacă a fost, reintegrarea sa, este pur şi simplu imorală. Va săvârşi noui abuzuri, mai ales când se vede ocrotit de această scandaloasă impunitate. Dacă n’a fost vinovat, dem’sia lui silită constitue dovada cea mai concludentă a umilinţelor cu cariul general Averescu înţelege să menajeze „suscceptibilităţile" liberalilor. Se vorbeşte, de asemenea, că va fi reintegrat în postul de prefect al jud Vlaşca faimosul colonel Macoveanu, autorul agresiunei de la Cameră împotriva unui deputat din partidul naţional. Ştirea pare de necrezut Dacă ea totuşi se confirmă, însemnează că dl Goga este lipsit de cel mai elementar simţ moral. A reuşit să-l scape de urmărirea justiţie, sacrificând prestigiul Parlamentului, şi dacă acum l-ar reintegra în postul de prefect, ministrul de interne ar arăta că nu se poate dispensa de serviciile infractorilor și că incorectitudinea rămâne singura virtute a partizanilor săi. Dl Mussolini deţine încă un nou minister Roma. — Dl Mussolini a fost primit de Rege pentru depunerea jurământului ca ministru al corporaţiilor. Suveranul şi-a exprimat satisfacţia pentru desfăşurarea mărirei Italiei. Ecoul pactului Rezultatul pactului electoral cu ungurii începe a se anunţa din diferite centre ale Ardealului. Nici nu s’a limpezit încă bine atmosfera răscolită în parlament prin introducerea ceremonioasă a celor 14 reprezentanţi ai oligarhiei maghiare şi iată, că triumful din Capitală îşi are un răsunător ecou în provincie. Blăjinul şi delicatul Barabás Béla, senatorul Aradului, are cu ajutorul baionetelor jandarmului român împotriva bravului apărător al intereselor neamului dl Ştefan C. Pop, a şi avut o ieşire provocatoare în Consiliul comunal al Aradului. La discuţia în chestia teatrului maghiar din localitate dl Barabás a adus acestei instituţii — care sub raport artistic lasă mult de dorit — laude exagerate. In schimb a criticat cu asprime trupele volante române, cari după cum se ştie sunt compuse din cei mai de valoare membru al scenei Teatrului Naţional din Bucureşti, Craiova şi Cluj. Pentru unguri a cerut ajutoare de la comună şi de la Stat, iar pentru români un regim cât se poate de aspru, ca să le treacă cheful, de a mai da pe la Arad. Pledoaria aceasta — în flagrantă contrazicere cu declaraţiile de loialitate ale dlui Barabás din Parlament au făcut o impresie tristă asupra unora dintre membri români ai Consiliului comunal, cari n’au putut suferi nici ofensa adusă artei române şi nici diferenţiarea de tratament între o trupă şi alta, cerută de oratorul ungur — fireşte în limba maghiară. Am spus — unora dintre membri români — pentru că alţii au aprobat — cel puţin prin tăcere — declaraţiile dlui Barabás. Intre aceştia a fost şi primarul oraşului dl dl Robu, preşedintele Consiliului comunal, care în tălmăcirea pe româneşte a vorbirei oratorului ungur a căutat să atenueze ieşirea anti românească a acestuia. Cu acest prilej s’a mai întâmplat un caz ca desăvârşire revoltător pentru noi ca Stat independent. Unii dintre consilierii români — nomina odiosa - au predilecţie pentru limba maghiară şi vorbesc ungureşte în consiliu, spre marea satisfacţie a ungurilor, dar spre ruşinea noastră ca neam liber şi independent. Faptele petrecute la Arad sunt un indiciu despre funestele rezultate ale pactului, cari desigur nu se vor limita numai la ieşirea senatorului ungur. Săptămâna trecută s’a ţinut la Liege al patrulea congres al presei latine, sub preşedinţia diui Olimp Gulart, ajutor de primarşi acestui oraş. Congresul a întrunit în vechea cetate a Valoniei reprezentanţii a peste nouăzeci de jurnale, aparţinând la douăzeci şi trei de naţiuni la Ine din Europa şi America. In momentul, când Belgia se luptă cu atâta tărie pentru a-şi menţinea situaţia economică, prezenţa în unul din marile sale centre a atâtor delegaţi ai opniei latine avea o deosebită însemnătate. „Liege, citadela avansată a latinităţii“, cum a caracterizat-o Mauriée de Waleffe, şi-a ţinut de datorie, să arate ziariştilor latini de dincolo de Atlantic stigmatele, cu care au marcat-o atrocităţile războiului. Vizita la C citadela din Loncin a fost unul dintre episoadele laterale cele mai mişcătoare ale congresului, şi impresia produsă de ruinele acelea glorioase — primul act al dramei din 1914 este însfârşit profundi. Ce lecţie mai mare de solidaritate şi justiţie ce subiect mai grandios de meditare pentru italieni, spanioli, portughezi, reprezentanţii presei braziliene sau argentine, veniţi pentru a exalta misiunea lor de scriitori şi de a şi întări conştiinţa de cetăţeni latini ? Tragedia ultimului război este de altcum prea aproape de toţi în aceasta parte a Belgiei, pentru ca umbra ei să nu se lase puţin asupra lucrărilor congresului. Un salut Regelui Primul act a fost de a se trimite Suveranului glorios o telegramă aclamată cu unanimitate : „Sire, nu eşti singur. — Latinitatea pe care ai salvat-o în 1914 este întreagă cu tine." Lucrările Alături de chestiunilepur profesionale, diferitele congrese ale presei latine, cari s’au ţinut la Liyon, Lisabona şi Florenţa, s’au străduit, de a elucida un număr de chestiuni, interesând relaţiile între popoarele latine în chestiunea schimbului de profesori, echivalenţa diplomelor universitare şi apărarea filmului latin, contra celui anglo-saxon. De data aceasta se vor angaja discuţii în jurul scăderii tarifelor telegrafice şi telefonice determinată de disparitatea schimbului. . Aceasta chestiune va fi dealtcum regulată de Soc. Naţiunilor. * S’a adoptat deasemenea înfiinţarea la Paris al unui birou pentru filme pitoreşti, documentare sau romanţioase, reproducând oraşe, peisagii şi obiceiuri din lumea latină. S’a decis fundarea unei biblioteci a popoarelor latine, reproducând în cinci limbi cele mai frumoase opere ale literaţilor lor. S’a discutat crearea unei Alianţe latine având ca scop propaganda prin grai viu. Toate aceste întreprinderi vor fi ajutorate cu succes de ţările latine cu schimb favorabil, cari îşi vor afirma astfel îndatorirea faţă de surorile lor mai puţin favorizate. Ingenioasa propunere a dlui Maurice de Waleffe — adoptată de congres — de a se acorda oricărui latin, care călătoreşte în ţară latină privilegiul dublei naţionalităţi, care să confere toate drepturile civile a cetăţenilor ţării — afară de drepturile politice — ar da naştere evident prin realizarea ei la alte dificultăţi. Cronica streină Congresul presei latine Partidul national şi legea spirtoaselor Discursul dlui D. R. Ioaniţescu deputat din partidul naţional în şedinţa Camerei din 13 iulie a. c. Dl D. R. Ioaniţescu: Domnilor deputaţi, partidul naţional, consideră ca o chestiune de înaltă ordine in Stat, regimul băuturilor spirtoase. Consecinţa acestei convingeri găseşte că orice proiect în legătură cu reglementarea comerţului şi a producţiunii băuturilor spirtoase, trebue studiat din următoarele puncte de vedere: din punctul de vedree economic, al producţiunei; din punct de vedere social, pentru combaterea alcoolismului, din punct de vedre fiscal, interesând budgetului Statului. Prin proiectul de faţa, ignoraţi complect chestiunea combaterii alcoolismului, mai precis, nu voiţi să vă ocupaţi de ea, pretindeţi că nu aveţi timpul. Faceţi o enormă greşeală, pentru că chestiunea trebue să fie reglementată sub forma unui tot armonic. Rămâne deci deschisă combaterea flagelului alcoolismului, pe care aveţi pretenţia că-l veţi reglementa printr’un proiect ce va veni la toamnă! Atacaţi însă în plin problema din punct de vedere economic, şi aici aveţi aprobarea noastră, a partidului naţional. Sunteţi însă dezorientaţi asupra naturii taxelor, cu cari înţelegeţi să încurajaţi, din punct de vedere economic, cultura vinului. In concepţia dv., în concepţia proiectului, care ar trebui să reiasă din expunerea de motive şi din raport, eu nu găsesc nici o preciziune asupra scopului ce voiţi să urmăriţi. Voiţi să daţi taxei un caracter pur fiscal, voiţi ca taxa să servească drept frână, pentru combaterea alcoolismului şi pentru încurajarea producţiunii? Asupra acestor puncte sunteţi dezorientaţi, — şi eu deduc această dezorientare, — din oscilaţia taxelor asupra spirtului. Proectul fixează 6 lei, ministrul cere 8, jumătate din majoritate cere 12, ceialalţi cer 18 şi ultimii cer 20 lei. Această târguiala denotă deorientare, — care este dăunătoare. Vă cer să vă precizaţi, fiindcă, din punct de vedere fiscal nu trebue să faceţi o sursă ordinară de buget din suma ce ar rezulta din impozitele asupra alcoolului. Aceste impozite sunt venituri pe care Statul le încasează de nevoie, ca pe un rău necesar şi tendinţa este ca să dispară cât mai mult. Nu am să mă preocup de afectarea acestor sume, — dacă trebuesc trecute în budgetul ordinar, s’au într’un budget extraordinar, cum susţinea dl Vintilă Brătianu fiindcă chestiunea ou prezintă interes. Ia presupuneţi dv la un budget de 40 miliarde — atât e budgetul în curs — ce influenţă poate să aibă oscilaţia unei încasări de 1 mili- «awaMtMHMHMflnHMBIflKMMatHnyP'TTTWT—B1 11 1HiW1I—HI1MII■l'lnl WIIIIIIIHIWIMIlllillWMMBMiWIIilllMWWMWBaM ard şi jumătate? Chiar dacă ar oscila cu 1 miliard în plus, — ar fi a 40-a parte din budget, atât ar reprezenta creşterea şi fiţi sigur că economia generală a budgetului n’ar suferi. Şi findcă budgetul nostru va ajunge cum am pevestit eu dlui Vintilă Brătianu , 60 de miliarde spun că nu trebue să vă intereseze destinaţunea acestor taxe, fiindcă oscilaţiunea ar reprezenta a 60 parte din budget, şi întrucât se va influenţa budgetul general cu o creştere de un miliard ? Importanţa vici culture! Domnilor deputaţi, din punct de vedere economic, v-am spus că sunt de acord cu proiectul. Este de cea mai mare importanţă să apărăm cultura vinului. In această privinţă am să vă dau câteva cifre, ca să vedeţi, în ordinea importanţei unde se clasează viniculture la noi. Intr’o statistică, publicată de ministerul de industrie şi comerţ, se vede că comerţul nostru interior şi exterior se ridică la 180 miliarde, din cari 75 de miliarde producţiune agricolă, 35 de miliarde producţiune animală, 30 de miliarde producţiunea industrială şi 8 miliarde producţiunea viticolă. Va să zică, este a patra în ordinea economiei naţionale, şi a treia în ordinea anexelor agriculturei şi derivatelor ei. Vine, întâi, producţia cerealelor, vine apoi, producţia animală, iar după aceea, viticultura. Vă daţi dar seama, de importanţa acestei producţiuni, care ocupă 450 de mii de podgoreni cu sute de mii de hi. de cultură? Mai adăugaţi şi pe proprietari de livezi, care au şi pun în valoare peste 146 de mii de ha., şi ajungeţi să fixaţi marea importanţă, din punct de vedere economic, a culturei vinicole, şi livezilor de pruni. Insă, iarăşi, ţinem să declarăm, că pentru orice factor economic, privit numai din punct de vedere economic, politica de Stat, trebue să vizez, în principal producţiunea. Aci, insă, face excepţie politică de Stat şi trebue să facă, pentru că vine, în conflict, cu o chestie de interes social. Aci, politica producţiunii trebue să fie subordonată politicii naţionale, politicii de interes social, combaterii alcoolismului. (Aplauze) In orice altă ramură, în producția cerealelor, în industrie, etc., nicăeri ca aci nu vin, în conflict, mai acut, interesele sociale cu interesele pur economice. Aci, primează şi trebue să primeze interesele sociale. Iată de ce, chiar politica de Stat, cu privire la producţiune, trebue să fie subordonată combaterii alcoolismului, adică interesul social — care date fiind ravagiile alcoolismului, — îmbracă aci haina Interesului naţional. Iată dlar că, şi din acest punct de vedere, politica de Stat, care trebue să fie pentru încurajarea producţiunii, suferă o ştirbire. Şi la lumina acestei ştirbiri vă trebui să studiem proectul dv. Vă spun drept, că nu orice se produce şi aduce câştig trebue să fie încurajat. Ia presupuneţi dvs., că solul nostru ar fi susceptibil culturii opiumului. Şi că ar putea să producă 5—10 miliarde, cu această cultură. Nu numai că nu încurajez, dar opresc această cultură. Prin urmare, acolo, unde producţiamea vine în conflict, ca interesele sociale şi naţionale, ea trebui să fie subordonată acestor interese. Nu mai insist asupra ravagiilor alcoolismului, asupra chestiunei speculei, etc. Prin urmare, este o întreagă politică, pe care noi trebue să o avem în vedere, atunci, când venim cu proecte, cu care căutăm să rezolvăm problema aceasta, pe toate feţele ei. Nu e cazul — trecem peste ele, — ne rezervăm dreptul la toamnă când promiteţi că veţi veni cu proectul cel mare, — complect ceea ce eu nu cred că veți face. Din punct de vedere economic, v-am spus că proectul dv., atacă această problemă, însă numai pe o latură, pentru că problema încurajării viticulturii nu stă numai în taxele exagerate puse asupra spirtului, sau a taxelor cu caracter de privilegiu la care este supus vinul, sau taxele mijlocii transacţionale asupra berei. Nu. Politica producţiunii îmbracă şi un alt caracter. Dv. vedeţi numai o latură, dar mai sunt şi alte laturi. Vorbea domnul Vintilă Brătianu şi spunea, că consumaţia vinului a rămas aceeaşi şi că s’ar dubla, dacă s’ar lua toate măsurile de (ContriuiM pe pagina III*)