Progresul, ianuarie-iunie 1864 (Anul 2, nr. 1-89)

1864-05-23 / nr. 69

PROGRESUL. fi, sa se arate la acest Tribunal la atâtata vreme cu legale dovezi. Secţia a 3-a, No. 3520. Tribunalul de Suceava prin adresa No. 2508 din anul curent, au mijlocit la acest Tribunal publicarea termenului de 6 luni, pentru vânzarea ca­selor din Iaşi, ramase de la reposat. Nicolai Istrati, în scop ca la caz când epitropia nu ar stărui a se face vânzarea de buna voe sa se efectueze în silnica, conform cerirei creditorilor, acest Tribunal observând documentele triuiase de acel Tribunal, care între al­tele sânt: actul întărit de Divanul întăritorilor sub No. 1194 la 1850, prin care D. Iancu Cantacuzino cu me­zat de bunâ voe, au vândut repos. Istrati casa cu tot locul eî de pe uliţa Sirbeascâ acum numitâ ma­re şi actul particular din 1856, prin care Mihalachi C’antacuzino din locul său de pe uliţa mare numitâ şi strâmbâ, cumpărat în particular de la repot. Ale­­cu Greceanu, au dat în vrcînica proprietate Ds. Ni­colai Istrati în prim­irea serviciilor ce au fâcut, 4 st. loc gospod în lăţime lângă casele Ds. Istrati şi du­pă măsurile ce însuşi au­ fâcut prin 4 locuri de la fundul locului despre Academie, şi pânâ în uliţa ma­re în lungime alcâtuesc 15 % şi, pe acest temeiu şi pe temeiul mijlocirei menţionate, Tribunalul au în­cuviinţat vânzarea arătatului fond pe puterea docu­mentelor, se publică spre obşteasca ştiinţa, ca toţi acei ce ar ave vre­o pretenţie cu ori­ce drit asupra acestui fond, sa o reclame la Tribunalul competent în termin de 6 luni, dând în ştire şi acestuia. No. 3483. Adeverindu-se de acest Tribunal procu­ra prin care D-lor Naghie Grigoriu şi Maria Pavlov, împuternicesc pe rudenia D-lor sale D-lui Calistrat Sfiderschi, a stârni pe la autorităţile administrative şi dicanice, a da suplici în numele D-lorsale, de a împlini banii ce dupâ douâ sunete repos. D-lor sale pârinte ar ave­a lua de la D. Gheorghie Ianoli cu soţia Ds. şi de la D. Gh­iţâ Pastia, se face obşteşte ştiut. No. 3418. La 1 Mai, anul curent fiind ziua de ad­­giudecaţie dupâ amânarea înserată în Foaea No. 49, pentru vânzarea caselor D. Costachi Scobihor,­ află­toare aice în oraş, din împregiurâri neputându-se desevârşi mezatul, şi încuviinţindu-se amânarea ad­­jiudecaţiei pe alta a 3 ea Vinere socotita de la data Foaeî, se publica ca concurenţii ce vor fi de a cum­păra zisul fond, sâ se înfăţoşeze la acest Tribunal în atâtata zi. No. 3558. Dugheana cu locul ei aflătoare aice în oraş la mahalaua Muntenicael de sus a evreului Moi­se Leibovici de câtra desfiinţată Curte de întârituri scoţindu-se în mezat silnic, pentru îndestularea D-lui Scarlat Pastiea cu o sumâ bani ce’î datore prin al ei lucrări, s’au vândut şi s’au cumpârat de evreul Hascal sin Iţic Dascalu, câruia acum de acest Tribu­nal, eliberându se cuvenitul act de proprietate, se publică spre ştiinţă că numitul evreu este definitiv proprietariu asupra pomenitului fond. No. 3570. D­na Ecaterina Popovici Făurească du­pâ obligaţia legalizata de desfiinţată Curte de întâ­rituri la 28 Iunie 1862 No. 296, s’au împrumutat de la Doctorul Adalbert Rainer cu 100 galb. pe termin de un an, cu dobânda legiuită şi sub siguranţie de amanet fondul a 5 dugheni sub un acoperemânt, cu locul lor vecinie aflătoare aice în oraş la strada po­dului vechi, iar la 4 Mai, anul curent Doctorul Rai­ner prin petiţia ce au dat acestui tr­ibunal, arătând că numita Făurească ne urmâne plata sumei a­­râtate şi a ei procent la terminul ce au respirat, au cerut de a se scoate ipoteca în vânzare, în urmarea unei asemenea considerându-se că obligaţia de 700 galb., este intabulată pe formă de zisa Curte cu a­­sigurare în citatul fond, şi considerând că terminul aceşti­ obligaţii, au respirat şi că vre­un caz îm­pie­­decâtoriu prin lucruri nu urmează: Tribunalul pe a­­cest temeiu a­l 605 Codul Civil a art. 10 din So­bornicescul Hrisov şi Ofisul No. 28, încuviinţind sil­nica despropriere a mencionatelor dughene cu locul lor vecinic pe puterea documentelor, se publică ter­­minul de 6 luni spre ştiinţă, ca toţi acei ce vor ave vre­o pretenţie asupra acestei vânzări cu ori­ce drit sâ o reclame la instanţia competentă, în lâuntrul arăta­tului termin, dând în ştire şi acestui Tribunal. No. 2300. Adeverindu-se de acest Tribunal pro­cura prin care D-na Mariea Hioti, împuterniceşte pe rudenia sa D. Hristachi Zanescu, spre ai limpezi şi realiza dreapta zestrea Ds. împreuna cu legiuitul i­­povulon din averea ce ar fi remas pe urma repos, seu sa­u Alecsie Hioti dupâ toapa de zestre, condi­ce şi adeverinţele repos, păstrate şi slobozite de elu fostului Ds. epitrop Alecsandru N. Serbinos in prcitui­rea zisei zestre, la caz când ar întimpina D -lui oare care greutâţi s’au împotrivire ori din ce parte ar ve­ni ele, se pornească reclamaţiuni, a intenta proces, a priimi chiemâii, a da tot feliul de adevererinţî, a sta în giudecatâ cu părţile adverse, a iscăli în in­s­­criptele verbale, mulţumire sau nemulţumire, a inter­feta apeluri, şi a face recurs în casaţiune, precum şi a prtimi bani îa locul şi numele Ds., se poată fa­ce­­ lui şi învoeli sau transacţiuni întru precurma­­rea litigilor iscate între părţile interesate, se face obşteşte ştiut. No. 3335. Dupâ amânarea inserata în Foaea No. 50 din 13 April trecut, pentru arendarea caselor e­­vreului Moise Tweine Zelden, la 1 a lunei curente fiind ziua de adgiudecaţie, o aseminea din împregiu­­rârî nu s’au putut efectua, pentru care Tribunalul aîi amânat adgiudecaţia pe o alta a 3-ea Vinere de la data Foaeî, se publică ca concurenţii ce vor fi de a lua în arendă mencionatele case dupâ lărmuricele publicate, sâ se prezenteze la acest Tribunal în atâ­tata zi. Tribunalul district. Botoşani. No. 913. Spre deplinirea circularei Ministeriului Justiţiei No. 9 din 1858, se publică terminul de 100 zile, spre deşteptarea clironomilor şi a pretenţiilor ce ar fi asupra averei repos. Iancu Panaite din acest oraşu, spre a reclama în lâuntrul acestui termin cu dovezi legale. No. 2341. Spre deplinirea circularei Ministeriului Iustiţiei No. 9 din 1858, se publică terminul de 100 zile, pentru deşteptarea moştenitorilor şi a celor ce ar avea pretenţii asupra averei repos. Guhara soţia lui Varteres sin Nicolai Marcar, spre a reclama la Tribunal în lâuntrul acestui termin cu dovezi legale. No. 4274. Acest Tribunal legalizind garanţia dată de Altar sin Avram Cerviceşteanu, în fondul unui han cu locul lui domnesc din acest oraş, evaluat 900 galb. pentru sine însuşi şi ori pentru cine ar voi sâ o dea, se publică spre obşteasca ştiinţă, cu lămurire, că în acest fond mai urm­ează o garanţie de 90 galb. pentru Caiman sin Buroh. No. 4318. Pentru satisfacerea evreului Haîm Lit­­man Zeilingber, cu suma de 2835 lei ce l i se mai cuvine a lua de la mortul Iancu sin Avram Iuftariu rest din sinetul cu data de 2 Iunie 1847, pentru ca­re în urmarea mijlocire! Prefecture­ district din 10 Octomvrie 1853 No. 9764, s’au­­cespropriet o case a debitoriului din acest oraş cu preţu de 3330 lei, ur­mând a se vinde silnic un loc etârp de alte proprie­­ta­r mort, care este epotecat la creditori, pe temeiul documentelor si a stapânirei de fata, conform 1 605 si 1210 din Codul Civil, art. 10 din Sobornicescul Hrisov­­ a circularei Ministeriului Justiţiei No. 8968 din 1863, se publica terminal de 6 luni, fârâ scăde­rea zilelor vacante, spre deşteptarea tuturor celor ce ar ave vre­o pretenţie de veri ce natură, ca sâ le reclame în lâuntrul acestui termin sprijinite cu do­vezi, căci în urmă nu vor fi ascultaţi.­vril Mihail, 5 st. fundul spre râserit mar­ginit cu lo­­cul pe care se află fânul jandarmilor, şi 29 st. al 2- le lăture despre meaza-noapte megieşită cu văduva Ileana soţia repos. G­avril Chirica, având pe acesta loc o casă de cărămida compusă de 2 odăi şi o se­­liţâ, sub un acoperemânt de scânduri, în calitate ve­che, care poate produce un venit anual de 120 lei, se publică terminul de 8 luni conform § 605 din C. Civil, spre deşteptarea celor ce ar ave vre-o preten­ţie asupra acestui fond, care sâ se înfăţoşeze la Tri­bunal în lâuntrul terminului cu reclamaţii în regulă sprijinite pe dovezi legale, căci dupâ espirarea lui nu li se vor considera ori­ce propunere. No- 3626. După cererea D. Maior Dimitrie Vidra­­şcu de a­zi se face îndestulare cu suma de 73­0 Iei si procentul di ce cu obligaţie legalizată de acest o­­ficiu are a lua de la jidov. Rafail Cană, regulându­­se vânzarea fondului ce debitorul au ipotecat află­toare în acest oraş şi cvartalul III litera A uliţa Ba­­rierii, pe puterea documentelor de proprietate care sunt ipotecate, (şi anume: actul din 22 August 1859 confirmat de acest Tribunal provizor sub No. 5756, şi stabil sub No. 178 din 19 August 1860, prin care David Sfalba au vândut un loc Ds. Rafail Cană), şi a stâpânirei de faţă, se publică terminal de 6 luni conform § 605 din C. Civil, spre deşteptarea tuturor celor cu legiuit­orii sau osebite pretenţii ce ar ave asupra fondului, ca sâ se prezenteze la Tribunal în lâuntrul terminului cu reclamaţii întovărăşite de do­vezi legale, căci dupâ espirarea lui nu se vor lua în consideraţie ori­ce propunere. No. 1785. Acest Tr­ibunal confirmând provizor ac­tul prin care DD. Ştefana şi Maria fiice repos, Ni­colai Odobaşa, au trecut în de veci vânzare D. Mi­halachi loan, în preţ de 4100 lei, un joc ce posedă în acest oraşu rămas lor clironomie de la părinte, aflator în strada Brăilei, în mărime de: 7 stj. 5 pal­me faţa despre nord la strada Brăilei, 14 stj lungi­mea partea despre apus în meguşie cu D. Teo­dor Clain, 6 şi 3 palme fundul locului spre meaza-zi în megu­şie cu Toader Tudurachi şi văduva Ileana so­ţia repos. Petrea Mahalu, şi 11 sa j. 3 palme 4 pal­­mace partea despre râserit megieşită cu D. Em­ E­­na şi Tabuşu, se publica temiuul de 6 luni (în care se prenumera şi acel de 100 zile pentru persoanele cu drit de dironomie în averea repos. Nicolai Odo­başa), spre deşteptarea celor cu legale pretenţii sau osebite drituri asupra acestui fondul carii în cursul terminului citat enumerat de la data Foaeî, sâ se prezinte la locurile competente cu reclamaţii în re­gulă şi bazate pe legale dovezi. No. 1770. Acest Tribunal confirmând provizoriu actul cu care D. Iancu Codresc­o plenipotentul părin­telui Ds. Costachi Codresco, au vândut, în preţu de 125 galb, Ds. Gheorghie Braşovanu, 25 st. pământ din hotarul moşiei Itestii acest district, dupâ măsu­rile cuprinse în hotarnica publicată prin Monit. No. 204 din 10 Iunie 1860, se publică asemene tranzac­ţie în termin de 6 luni, spre deşteptarea celor cu legale pretenţii, carii în lâuntrul lui, sâ se pr­iente­­ze la locurile competente cu reclamaţiile cuvenite ba­zate pe legale dovezi. Tribunalul district. Covurluiu. No. 1751. După mijlocirea districtualei Prefecturi cuprinsă prin adresa No. 731, de a se face îndestu­lare D. Costachi Ghiorghiu cu suma de 1288 lei 28 par. de la locuitorul Gheorghie Sâlceanu, regulându­­se vânzarea unui loc a debitorului ce posedă în acest oraşu cvartalul V, în mărime: 5 st. faţa spre meazâ­­noapte la uliţa numită a­­Stelei, 9 st. 5 palme laturea spre apus megieşită cu Constantin Porojanu, 7 stj. 2 palme fundul spre meazâ-zi megieşit cu Sava Croi­ţi­riu, 10 stj. 2 palme alta lăture spre răsărit megie­şită cu Antohi Antoneanu, având pe acest loc o casă compusă de o odae cu o şân­ţâ, acoperită cu scân­duri în calitate veche, cu pâreţii de cărămidă în pa­­canturi, producând venit anual 2 gidberd, se publică terminul de 6 luni conform § 605 din Codul Civil, spre deşteptarea celor ce ar ave vre-o pretenţie asu­pra fondului, sâ se prezinte la Tribunal în lâuntrul terminului cu reclamaţii în regulă sprijinite de do­vezi legale, căci dupâ espirarea lui nu li se vor con­sidera ori­ce propunere. No. 1752. După ijbosirea ţinutalei Prefecturi cu­prinsa in adresa No. 14038, de a se face îndestula­re Ds. Costachi Gheorghiu cu suma de 1053 lei de la D. Muşat Cârnici, regulându se vânzarea unui loc a debitorului înscris la No. 326 cvartalul V, în mă­rime: 5 st. faţa spre apus la strada Lozovenilor, 29 st. 6 palme laturea spre meazâ-zi megieşită cu la­ Tribunalul district Calmi. No. 1036. Hotarnica legalizată de Tribunal provi­zoriu la 28 Martie trecut sub No. 11 se publică în toată a ei cuprindere spre deşteptare a tot* a.. I ce vor ave vre-o pretenţie asupra lucra: el sevârşitâ ua D. Supleant, prin care au ales părţile d­e pământ ce D. Vasile Botezata are în moşia Porumbeştii, sa se prezinte la acest Tribunal cu reclamaţii sprijinitoare pe dovezi legale în cursul terminului de 6 luni şi 15 zile numerar de la data doaeî, când dupa espirarea terminului, dacă nu vor esista cazuri împiedecatoare, urmează a se confirma și statornica mencionata ho­­tarnica. HOTARNICA. A In Numele Măriei Sale Domnului Principatelor- Unite­ Române, Alecsandru loan I. Anul 1864 luna Martie în 7 zile, în urm­area pre­­scriptului verbal încheit la 5 a lunei curente. Sub­scrisul Supleant a Tribunalului de Cahul însercinat cu adresele Tribunalului No. 3454 din anul contenit şi motivate de suplica­t. Vasile Botezatu şi sin­ par­­taşilor sei din moşia Porumbeştii cu data din 6 Au­gust 1862, şi acei din anul curent, pentru de a se face alegerea părţilor de pământ din zisa moşie, pro­cedând cu lucrarea în conformitatea legiuind art. 9 a Soborn. Hrisov şi a circularei Ministerului publicată prin Monitorul No. 84 din anul 187­0, numai dupâ

Next