Rampa, iunie 1938 (Anul 21, nr. 6021-6023)
1938-06-06 / nr. 6021
ANDL 27 , No. 6D21 Pagini Luni 6 Ianie 1938 Director: SCARLAT FRODA Ionel Jianu Săptămâna Străjeritor Săptămâna aceasta a fost închinată străjeritor. Pe tot cuprinsul ţării, copiii au ieşit, harnici, să ajute la munca obştească, să lucreze în cântece şi bucurie, stimulaţi de îndemnul celor mai mari şi mândrii că pot face şi ei un lucru de seamă. Mă gândesc cu melancolie la anii copilăriei noastre, hotărniciţi de gardul grădinii. Nu aveam voe să trecem poarta casei singuri, pentru ca strada era o lume plină de primejdii iar câmpul şi pădurea nişte locuri cunoscute numai din basme. înainte de războiu, principiile educaţiei închideau copilăria într’o adevărată închisoare de prejudecăţi. A face o excursie cu şcoala, până la Bufet sau la lordei era un eveniment extraordinar care făceau să palpite de emoţie inimile mamelor şi revoltau gândurile guvernantelor Ne îmbarcam o clasă întreagă într’un tramvai cu cai, ne luam steaguri şi merinde, şi porneam, odată pe an, o singură zi, să facem o excursie la şosea. Şi ziua aceea era o sărbătoare de care pomeneam săptămâni întregi, mai târziu, învăţam cântece şi formam coruri pentru excursia la şosea. Şi cea mai mare pedeapsă era să nu ni se îngăduie să mergem în excursie. Comparaţi regimul copilăriei dinainte de răsboiu cu cel de astăzi şi vă veţi da seama câte s au schimbat de atunci! Copilăria nu mai este o închisoare Au dispărut prejudecăţile! S’au schimbat normele de educaţie! Cei mari nu se mai gândesc cum să interzică bucuriile copilăriei, ci dimpotrivă, străduinţele lor au ca scop să facă din vârsta aceasta un anotimp cât mai însorit, cât mai frumos, în care fiecare copil să-şi îndrepte liber primii paşi spre viaţă. Ce e străjeria altceva decât o educaţie a copilului în libertate, o îndrumare a lui prin pilde şi îndemnuri, prin stimulări şi recompense? Închisoarea copilăriei a dispărut. Singurătatea aceea care izola pe copii în lumea basmelor şi a visurilor şi îi depărta de realitate, a fost înlăturată. Copiii sunt reuniţi în grupele de străjeri, sunt învăţaţi să trăiască în acele mici colectivităţi în cari se nasc atâtea prietenii, atâtea îndemnuri, alături de o solidaritate care va fi preţioasă mai târziu. Copiii sunt deprinşi să fie destoinici, să se descurce singuri, puşi în faţa realităţii şi a stavilelor ei. Privegherea celor mari nu mai desparte pe copii de lume, ci dimpotrivă, îi întovărăşeşte în drumurile ei. Munca şi stăruinţa îşi arată roadele de la încercat Copiii nu le mai află din cărţi, ci din propria lor experienţă. Şi virtuţile nu mai sunt simple precepte, ci devin realităţi. Copilul vede rodul muncii. Copilul şi dă seama de datoria sa. Şi, în acea întrecere care e caracteristică vârstei, fiecare vrea să facă mai bine, să fie mai bun, pentru ca răsplata ce nu se lasă aşteptată să fie mai mare. Sub privegherea străjeriei, copilul nu mai e ferit de viaţă, ci ia un contact direct cu viaţa. Ca un roiu de albine harnice, în săptămâna aceasta a străjeriei, copiii pe tot cuprinsul ţării, şi-au desfăşurat bucuria de a munci şi de a fi folositori Săptămâna aceasta a străjeriei arată roadele unei noi concepţii de educaţie care tinde să facă din anotimpul copilăriei o vârstă fericită, în care alături de măruntele bucurii, să crească floarea credinţei în muncă, în patrie şi Tron. C & HID P ®NN © IPO ZIUA CĂRŢII va fi inaugurată anul acesta la 1 Iunie pentru a se marca astfel interesul pe care MS. Regele Carol Ii îl acordă literaturii româneşti. Sub domnia acestui adevărat ctitor de cultură şi artă, cartea românească a cunoscut un nou avânt şi noi orizonturi. Fundaţiile Culturale Regale au construit în piaţa Senatului un Pavilion în care va f instalată expoziţia cărţii. Editurile vor lansa opere noi ale celor mai de seamă scriitori români Vor apare astfel de «Ziua Cărtii» «Gorila» noulroman al d-lui Liviu Rebreanu, ediţia definitivă a «Versurilor» d-lui Adrian Maniu, laureatul premiului de poezie al Fundaţiilor Regale, volumele celor doi laureaţi ai premiului tinerilor scriitori precum şi alte lucrări importante în toate domeniile literare. EDITURA MIRON NEAGU din Sibiu a instituit un premiu de 20.000 lei pentru roman. Din juriu fac parte dni Perpessicius, Şerban Cioculescu, O. Suluiţiu şi allti critici şi scriitori cu o autoritate incontestabilă. I . Lucrarea premiată va fi publicată de editura Miron Neagu, laureatului rezervându-i-se in afară de premiu si obişnuitele drepturi de autor. S’a deschis la, Düsseldorf expoziţia de «muzică degenerată», ca un fel de pendant la cealaltă expoziţie de «artă degenerată» în care alături de câteva elucubraţiuni şi unele manifestări morbide a fost atârnată la zidul infamiei aproape toată pictura modernă germană. De această dată alături de jazz «muzică degenerată» se întinde şi asupra unor compozitori de valoare incontestabilă, ca Igor Strawinski, Kurt Weill şi Rudolf Hindemith. Această înşiruire de muzicieni ilustrează pe deplin că formula şi criteriul de organizare a acestor expoziţiuni promovează cultul incompetenţei. Când în urma venirii la putere a naţional-socialismului trebuia să fie îndepărtat Hindemith fiindcă era de origină semită, Furthwaengler, dirijorul de renume mondial, naţional-socialist din vechea gardă, s-a opus ameninţând cu demisia, trecând peste obedienţa ce o datora ideilor rasiste a vrut să ridice un baraj în contra infiltrari funiilor în domeniul artei sale. Barajul a trebuit să cedeze foarte repede fiindcă azi muzica lui Hindemith figurează la expoziţia din Düsseldorf. Mai tare decât o somitate muzicală ca Furthwaengler s’au dovedit gradul de degenerescenţă al unei opere muzicale cu actele de stare civila în mână şi în contra lor cuvântul unui om competent păleşte Cu acest mod de a judeca operele muzicale ne este teamă că la o nouă ediţie a acestei expoziţii de muzică degenerată ar putea să figureze și Richard Wagner și după un criteriu care a fost aplicat lui Rembrandt, chiar și Richard Strauss. Anumite date biografice wagneriene nu dau loc numai la îndoeli dar duc la concluzia certă că Richard Wagner era fiul actorului evreu Louis Geyer. Nietzsche confirmă acest fapt raportând că chiar Wagner i-a afirmat că este fiul lui Geyer- Dacă organizatorii expoziţiei vor cerceta mai îndeaproape cum stă chestia vor recruta un nou şi senzaţional autor de muzică degenerata-Antisemitismul lui Wagner fiind un fapt ideologic nu poate afecta cu nimic faptul biologic al naşterii, din contră isi găseşte chiar o explicaţiune. In ziua când dosarul lui Wagner va fi revizuit,, nu-l mai poate ajuta Furthwaengler, cum nu l-a putut ajuta pe Hindemith, nici garanţia pe care ca unii semievrei sau evrei botezaţi a crezut că o poate găsi in profesarea antisemitismului. Cazul lui Richard Strauss este tot atât de grav ca al celuilalt Richard. Asupra naşterii lui nu există nici o îndoială, în schimb opera lui poartă un stigmat care face aptă să intre în expoziţia de la Düsseldorf. In cazul lui Strauss se aplică jurisprudenţa creată de adunarea conservatorilor de muzee care a decis că pictura lui Rembrandt este degenerată fiindcă s’a inspirat de multe ori din ghettou, în unele tablouri ale sale. In anul 1935 sub regimul naţional socialist şi deci în deplină cunoştinţă de cauză Richard Strauss s’a inspirat şi a alcătuit muzica sa pe libretul evreului Ştefan Zweig, care pe deasupra purta şi titlul neverosimil «femeia tăcută», o minciună judaică, cai atâtea altele. S’ar putea obiecta că cu asemenea criterii expoziţia de la Düsseldorf ar deveni neîncăpătoare şi muzica germană ar risca să rămână și fără Furthwaengier, contra căruia s’ar putea dresa oricând o listă de opere muzicale degenerate, ce au fost dirijate de el în lunga sa carieră, dar nu cred că asemenea meschine considerente ar putea opri neorganizatori în opera lor de pură higiena. In definitiv tot criteriile lor sunt mai juste fiindcă se bazează pe fapte materiale, obiective, acte de naştere, legături de sânge, care pot fi aplicate şi controlate de oricine fără să aibă nevoi de o anumită pregătire muzicală, pe când aprecierile oamenilor competenţi sunt de ordin subiectiv şi de cele mai multe ori contradictorii. De fapt cultul incompetenţei duce la suveranitatea absolută a faptelor indiscutabile. VLAICU BARBUCEANU Pe marginea expoziţiei „Muzica degenerată“ Premiul Naţional de pictură De vorbă cu d-l MARIUS BUNESCU Acordarea Premiului Naţional de pictură d-lui Marius Billiescu a produs o vie satisfacţie în toate cercurile artistice. In jumătatea de oră cât am stat la directorul muzeului Simu, felicitările nu mai conteneau, mereu suna telefonul şi mereu servitoarea anunţa altă vizită de felicitări, deşi trecuseră mai mult de 48 ore de la decernarea acestui premiu. D. Marius Bunescu e, fără îndoială, una din figurile fruntaşe ale vieţii noastre plastice. Arta sa sobră, cinstită, viguroasă, are uneori accentul pieselor de muzeu. Pictura e pentru d. Marius Bunescu o nobilă pasiune Ac«»asta explică în bună parte opera sa. Căci numai prin avântul dragostei, prin fervoarea pasiunii un artist poate păşi pe drumul creaţiei. O voinţă dârză, perseverentă care îşi afla rădăcina în credinţa în artă, au îngăduit noului laureat al premiului national să învingă toate stavilele cari i s’a ridicat în cale şi să ajungă la acea libertate de expresie, la acel accent personal ce definesc opera unui adevărat artist. Acordarea premiului national nu e pentru d. Marius Bunescu decât un fericit accident, care i nu-i va schimba cu nimic ritmul vieţii- şi va mări, poate, obligaţiunile. D. Marius Bunescu n’a solicitat acest premiu, nici nu şi-a pus candidatura, pentru că un premiu nu se cere, ci se acordă. Mai mult încă. Fiind membru în juriu, d. Marius Bunescu a propus acordarea premiului național de pictură d-lui Camil Ressu. Iar atunci când s’a procedat la vot - pentrucă votul era secret — d Marius Bunescu s’a retras. Și poate tocmai pentrucă nu a cerut nimic, i sa acordat premiul pe care-l „me rita. _________11 ' 11 (Continuarea în pag. II-a) Teatru Reportagrc DELA MUNTE LA MARE Am fost şi eu la o repetiţie generală. Mi s’a spus că nu începe tocmai exact, aşa că m’am dus abia pe la 10 seara Credeam că am întârziat. Când am sosit, Ion Vasilescu îl aştepta pe... Marconi (acesta e pseudonimul electricianului). Grădina era încă în întunerec- In fata un înger de ghips sta cu aripile întinse, gata să sboare. Dar nu se îndura, până ce nu începe spectacolul. Actorii stăteau în grădină impreună cu publicul. Didona Rădulescu avea nişte ochi mari, mari şi frumoşi, şi îşi pusese picioarele pe un scaun ca să se vadă că poartă o brăţară fină de aur lângă glesne. Florica Demion pretindea că Groner nu se angajează decât cu o sută de mii de lei pe lună Giovani îl întreba candid pe Soare Z. Soare : — Domnule Soare, de ce înjură Groner mereu? Eugen Mirea pretindea că el e cel mai bun imitator al Lizettei Verea la... voce, Groner povestea că Mișu Fotino, când a r pare cu chelia lui naturală pe scenă, își desenează cu creionul (Continuare în pag. 2 a) Florica Demian Rampa I bILET de intrare “ Pentru 1 — 2 Persoane toți dela 6—12 Iunie 1938 unul din Cinematografele Capitol, Roxy, City, Onunia, Nissa (fost Lido), Maria, Cotroceni, Venus, Lizeanu, etc. Cu acest cupon vă prezentați Direct la casa cinematografului sau teatru unde Aveți fără altă formalitate reducerea Afară, de sărbători Al. Bilciurescu Traducători , trădători! De la o vreme încoace, un adevărat potop de traduceri a inundat piaţa literară. Nu ne putem decât bucura. In rafturile bibliotecii româneşti vor căpăta un loc de cinste capodoperilie literaturii streine. Astfel, încetul cu încetul, cel mai umil cetăţean din această Mare Românie, va putea lua contact cu asii spiritului latin sau anglo-saxon. Nu este de ajuns sa cunoşti literatura propriei tale tari, nu este suficient ca individual să citim cărţi franţuzeşti, americane sau germane. Nu trebue să fim egoişti. Să dăm posibilitate şi altora nepoligloţi să se familiarizeze cu un Zola, Hugo, Zweig, H James, Baudelaire sau Sinclair Lewis. Fireşte că niciodată, mai cu seamă în poezie, cel mai bun traducător nu va putea găsi expresia ideală- Cuvintele sunt înşelătoare-Sunt ca femeile. Crezi că le stăpâneşti şi când colo, îţi scapă, sau îţi fac pozne... Totuşi, în proză se realizează traduceri excelente. Tălmăcitorul are nevoe de o mare cultură generală, de_o cunoaştere perfectă a spiritului autorului strein cu care «colaborează», precum şi de_o stăpânire desăvârşită a limbei ce-o traduce. Aceste conditiuni sunt indispensabile pentru o bună tălmăcire. i i i « Altminteri, vorba lui Rossini: Tradutore — tradutore’».. Constat, însă un fenomen îngrozitor în activitatea unor anumiţi editori care au transformat de câtva timp traducerile într’o pură negustorie. Aceşti negustori de cărţi nu vreau să le spun librari, în dorinţa lor rapidă de îmbogăţire, comit adevărate «lese,cultură». La fel ca directorii caselor de filme ce se servesc de traducători improvizaţi pentru textele franceze sau engleze, aceşti neggustori angajează câte un scrib analfabet care face oficiul de tălmăcitor. Lucrul e practic şi.. economic, dar profund imoral. Traducătorii ad-hoc ciuntesc textul lui Zola, manevrează romanele lui Zweig şi pângăresc fraza splendidă a lui France! Dar până acum nu e nimic. Cititorul, iubitor de literatură, va sări în sus de indignare, aflând că acei paraziţi ai condeiului, în loc să traducă după original, traduc, după altă traducere! In majoritatea cazurilor, scribii nu cunosc decât o singură limbă — cea franceză — o franceză aproximativă-Deci cum să traducă pe Sinclair Lewis, pe D’Annunzio sau pe Selma Lagerlof? Ei se folosesc de textul francez. Astfel, comit o mică excrocerie literară, inducând în eroare, uneori, şi pe editorul de bună credinţă. Socot ca e lipsa de pietate faţă de marii scriitori, deveniţi clasici, de a recurge la serviciul de traducător ai unor indivizi care nu numai că sunt proşti şi agramaţi, dar, din păcate, nu cunosc nicimăcar ortografia. Iată o problemă la care trebue să se gândească S. S. R-uri alungarea definitivă din literatură a acestor paraziţi. Să se dea de tradus numai profesioniştilor condeiului, iar domnii paraziţi să se reîntoarcă la vechea lor meserie: măsuratul stambei, vânareea măslinelor şi împachetatul cărţilor în librărie! Astfel, vom putea într’adevăr porni o ofensivă a traducerilor. Ofensivă pe care, cu succes, o practică trei sau patru editori-Dar să nu traducem decât uşi sistematic. Să-l traducem pe Shakespeare, pe Goethe, pe Schiller, pe Moliere. Fireşte, în întregime. Aşadar să traducem mai întâi pe clasici pentru şcolari şi tineret- Iar, apoi, mult mai târziu, după ce vom fi făcut această opere ne încumentăm să tălmăcim în româneşte câteva cărţi distractive sau de minimă importanţă. Să fim înainte de toate preocupaţi de-a da la iveala opere utile. Mai târziu, mult mai târziu: «utile et dulci» — ca să fim pe placul lui Horaţius şi al altora... ÎNSEMNĂRI academia romanat întrunită în sesiune generală, a ales în şedinţa ei plenară de Tineri după amiază, delegaţiunea Academiei pe anul 1938— 1939, după cum urmează: D. prof C. Rădulescu.Motru, preşedinte al Academiei Române ; D. I. Petrovici, vicepreşedinte din partea secţiunii literare; D. Alex. Lapedatu, vicepreşedinte din partea secţiunei istorice. D. Gh. Ionescu-Siseste vicepreşedinte din partea secţiunii ştiinţifice. CITIŢI In corpul ziarulu De vorbă cu Ion Vasilescu Producţiile Conservatorului de artă dramatică „La trei îngeri Goi“ de Sorana Ginian Bursa Sentimentală