Ramuri, 2007 (Anul 44, nr. 1-12)

2007-01-01 / nr. 1

H Actualitate „Scriitorul și criticii săi” Marți, 19 decembrie 2006, la Sala Oglinzilor de la sediul central al Uniunii Scriitorilor, a avut loc a doua reuniune din ciclul „Scriitorul și criticii săi”, consacrată Anei Blandiana. Despre literatura sa au vorbit criticii literari Mircea Martin, Ion Pop, Dan C. Mihăilescu și Marius Chivu. Scriitoarea a făcut o emoționantă confesiune despre arta sa și a citit poeme. Moderatorul reuniunii a fost Gabriel Chifu. Premiile U.N.P.R. Juriul desemnat de Uniunea Scriitorilor pentru acordarea premiilor de excelență în literatură ale Uniunii Naționale a Patronatului Român, întrunit în următoarea componență: Eugen Negriei (președinte), Luminița Marcu, Gabriel Chifu, a hotărât acordarea următoarelor premii: Premiul de excelență pentru debut în literatură: Augustin Cupșa Premiul de excelență pentru activitate literară: Gabriela Adameșteanu Premiul de excelență pentru Opera Omnia, Petre Stoica. Premiile au fost decernate într-o ceremonie ce a avut loc luni 18 decembrie la Casa Capșa din București. Anunț . Juriul Uniunii Scriitorilor din România invită autorii și editurile care doresc să candideze la Premiile USR pe anul 2006 să depună volumele la Biblioteca USR până cel mai târziu la 1 martie 2007. Juriul reamintește faptul că premiile USR pot fi atribuite oricărui autor român care a publicat o carte inedită de literatură în 2006, indiferent dacă este sau nu membru al ASR. Juriul Asociației Scriitorilor din București invită autorii și editurile care doresc să candideze la Premiile ASB pe anul 2006 să depună volumele la sediul Asociației până la 1 martie 2007. La Premiile ASB pot candida doar autori membri ai ASR care au publicat o carte inedită de literatură în 2006 sau debutanți, exclusiv cei aflați la prima lor carte și nu cei care debutează într-un nou gen după ce au publicat volume în alte genuri. 2 Revista presei culturale HI NOU LITERATURA, nr. 1/noiembrie 2006. Proiectul Luminiței Marcu, câștigător la concursul organizat de USR, s-a concretizat în­tr-o revistă cu un aspect grafic de excepție. Revista pornește la drum cu o echipă formată din Ana Chirițoiu, Igor Mocanu (editori), Mihaela Șchiopu (Art Director), Mihaela Michailov, Cristina Chevereșen, Ruxandra Ana, Bogdan Boureanu, Gruia Dragomir, Elena Drăghici (colaboratori permanenți). Din editorialul Luminiței Marcu reținem: „Dacă există o idee de bază a revistei Noua literatură, aceasta este să ofere spațiu scriitorilor activi de astăzi. (...) După cum se va vedea în paginile care urmează, M­. nu vrea să fie o revistă polemică, nici nu-și propune să impună manifeste ale tinerei generații, nici să coaguleze vreun grup exclusivist și nici măcar să concureze cu celelalte reviste culturale existente.” VIAȚA ROMÂNEASCĂ, nr. 10/ 2006, în noua formulă redacțională, cu Nicolae Prelipceanu (redactor-șef), Marian Drăghici (secretar de redacție), Petre Got și Liviu Ioan Stoiciu (redactori), revista centenară propune o anchetă despre Corectitudine politică și literatură (răspund: Ion Bogdan Lefter, Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Teodor Crețu, Horia Gârbea, Constantin Stan și Robert Șerban), un interviu cu Mihai Șora - în cadrul unui mini­­dosar Șora 90 - poeme de Mihail Gălățanu, cronici și eseuri de Paul Aretzu, Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea, Magda Mara Maftei, Adreea Răsuceanu. SECOLUL 21, nr. 7-9/ 2006. Un volum con­sistent, de 260 de pagini, având drept temă Valonia-Bruxelles. Francofonia. Chestiunea este urmărită în plan politic („... ce fameux con­cept d’identité culturelle"), literar (cu focalizări pe scriitori precum Guy Gaurette, Philippe Toussaint, Georges Simenon), artistic (teatru, bandă desenată). La „Rubrici permanente”, e o delectare să-i citești pe Jean Starobinski (A picta după ploaie) și Michel Deguy (Cele două ficțiuni ale ficțiunii). MEMORIA. Revista gândirii arestate, nr. 57 (4/ 2006) continuă eforturile de recuperare a trecutului traumatizant, prin articole și studii semnate de Nicolae Drăgușin (Anul 1956 și urmările sale în lagărul socialist), Alexandru Zub (Procesul comunismului, dimensiunea istoriografică), Alin Mureșan (Reeducarea prin tortură, un amplu și bine documentat studiu de 40 de pagini). Numărul este ilustrat cu grafica Lenei Constante. Numărul 100-101-102/ apr.-mai-iun. 2006 al revistei DISCOBOLUL este dedicat Colocviilor de etnografie și folclor de la Alba Iulia, ediția a IlI-a, 27 mai 2006, cu tema „Creștinismul popu­lar între teologie și etnologie”. Tema generoasă permite subiecte și abordări variate. Rețin atenția intervenția arhimandritului Teofil Părăian, Eu nu-mi las legea - gânduri senine despre legea celor de odinioară, cea a Sabinei Ispas, Foc-lumină, a lui loan Nicolae, Colinda ca mistagogie populară ori a lui Călin Budai. Aberații liturgice la limita dintre credință și magie. Revista din Chișinău SUD-EST CUL­TURAL. Revistă trimestrială de artă, cultură și civilizație (care apare sub egida Institutului Cultural Român), nr. 3/ 2006, are o ținută impecabilă echipa redacțională reușind să ofere cititorului de peste Prut subiecte moldovenești, românești și europene, fără îndoială, efortul redactorilor și al colaboratorilor permanenți (între care se află Leo Butnaru și Em. Galaicu- Păun) este îndreptat către ieșirea din provin­cialism. Numărul include poezii de Arcadie Suceveanu, cronica Simpozionului „Avangarda românească” desfășurat în mai la București, precum și două conferințe susținute acolo de Sorana Georgescu-Gorjan (Constantin Brâncuși și Marie Voronca) și de Petre Răileanu (D. Trost, decalogul visului), un interviu cu Luminița Fassel, traduceri din Roland Barthes și Slawomir Mrozek. O excelentă analiză a situației scriitorului dintr-o țară ex-comunistă o oferă editorialul redactorului-șef, Valentina Tăzlăuanu, intitulat Lecții de democrație. Revista TRIBUNA, an V, 16-30 noiembrie 2006. Numărul conține o binevenită analiză, făcută de un professional, la cartea lui Adrian Gavrilescu. Noii precupeți. Intelecualii publici din România de după 1989 [UNK] Ovidiu Pecican, căci el este recenzentul, dispune și de bibliografia, și de capacitatea analitică necesară pentru a identifica în volumul amintit „o pagină din istoria noastră recentă, scrisă după un model precar”. Din defectele de logică ale cărții O. Pecican identifică: sensul termenul de „intelectual” în accepția autorului, lipsa perspectivei istorice, tonul insinuant („Ce-a mai rămas din misiunea intelectualilor?” - titlul capitolului inițial). Concluzia: „Va fi fiind, până la urmă, un pamflet cartea lui, dar atunci la ce bun atâta argumentare și lungimi peste lungimi?! Iar dacă nu este decât un eseu, parcă l-aș fi preferat mai artistic și mai original la nivelul expresiei”. Luminița Corneanu A­m avut (în presă, la televiziune sau, pur și simplu, în discuțiile­­ particulare...) atâtea reacții de contestare­­ pe toate tonurile, de la glumă la refuz vehement, de la zeflemea la diatribă nemiloasă­­ ale proiectului „Zece pentru România” (cel puțin la capitolul care ne privește direct, „Scriitori”, din categoriaEste conduse), încât eu unul simt nevoia irepresibilă să-l laud. Neobositele denegații au avut (încă mai au), fără excepție, unul și același cal de bătaie: lista de nominalizați, lista celor zece (de fapt, lista celor doisprezece...). Era de ajuns ca prezența unuia sau a altuia dintre scriitori pe lista de aleși să deranjeze pe cineva pentru ca acea persoană să se dezlănțuie într-un acces polemic de nestăvilit, făcând praf și pulbere demersul Realității TV. (în treacăt fie spus, multe dintre aceste nemiloase atacuri și strălucitoare spectacole de inteligență și de superioară atitudine au în ele, abia mascat, un mesaj subsidiar foarte precis: și anume frustrarea, frustrarea prea asprilor comentatori că ei înșiși nu se regăsesc pe lista pusă la îndoială, deși, evident, înzestrarea și opera lor, deopotrivă excepționale, i-ar fi plasat de drept acolo.­ Dacă ar fi avut răbdarea să urmărească argumentele organizatorilor, toți acești (nu numai prea aspri, ci și prea grăbiți) comentatori ar fi văzut că la ediția precedentă a proiectului „încercarea de a obține din partea publicului o ierarhie a scriitorilor români contemporani eșua lamentabil: dintr-un eșantion de peste 4000 de persoane nu s-au putut reține zece nume cu notorietate acceptabilă”. Iar „cele menționate cât de cât frecvent aparțineau, în marea majoritate, unor personaje care se făcuseră cunoscute mai degrabă prin prestația publică deosebit de vocală decât prin valoarea operei literare.” (am citat din volumul „Zece pentru România”, Editura Humanitas, 2006). De aceea s-au modificat criteriile de cercetare, s-a considerat că, pentru a cântări valoarea elitelor din unele grupuri cum este și acela al scriitorilor, e necesară o inițiere, ce lipsește marelui pu­blic. Drept care s-a ales ca „bază de eșantionare”, ca oglindă- breasla însăși, scriitorii să-i nominalizeze pe cei mai valoroși dintre ei. Pare logic, pare în regulă. Pare o grilă capabilă să ne dea o bună măsură a valorilor scriitoricești. Sigur, orice oglindă deformează, ar fi absurd să așteptăm o piramidă valorică perfectă, o instaurare a ordinii perfecte, din care orice urmă de eroare a fost alungată, mai ales într-un domeniu ca literatura ce este, prin definiție, un teritoriu al subiectivității și al unicității, al încercărilor care refuză serialitatea previzibilă. Așa încât e firesc, ca și oglinda aceasta să introducă un procent de deformare; prin această măsurătoare nu obținem adevărul, ci doar o aproximare a lui, o aproximare a scării de valori, nu scara însăși, absolută. Pentru exactitate, s-ar cuveni făcută o corectură; lista atât de discutată nu e lista celor mai performanți scriitori români, ci a scriitorilor pe care colegii lor îi percep ca fiind cei mai performanți! Exista un criteriu de eligibilitate mai potrivit­ mai eficace, pe care să-l aplicăm în stabilirea elitelor literare ale momentului? Și dacă da, care este acel metru năzuit, fidel, cuprinzător, care nu minte? Nu știu. Cineva propunea ca laureații marilor premii literare dintr-un an să fie declarați, implicit, și „scriitori ai anului”, alcătuind echipa celor „zece pentru România”. Vai de mine, e peste puterile imaginației mele să-mi închipui că așa ceva ar fi posibil, într-o lume unde orice distincție literară acordată cuiva stârnește instantaneu o furtună de tăgăduiri! Deocamdată să acceptăm propunerea celor de la Realitatea TV, lista celor zece. Eu o consider rezonabilă. Dacă nu avem pretenții absurde și o luăm drept ceea ce este (o propunere de posibilă ierarhie, repet, o aproximare a adevărului, nu adevărul însuși), atunci vom fi scutiți și de dezamăgiri; în acest caz, vom privi cu detașare lista și o vom judeca cum se cuvine: în totalitatea sa, lista rezultată prin consultarea comunității scriitoricești pentru mine este deplin convingătoare. Aș zice că, peste așteptările mele, breasla scriitoricească a funcționat ca un cântar foarte fin. Mă aflu în profund dezacord cu acei prieteni ai mei care consideră că invidiile și celelalte patimi ar fi întunecat judecata, discernământul respondenților, membri ai U.S.R. ori că aceștia ar fi niște personaje prăfuite, cu nostalgii și gusturi regretabil datate. Asemenea personaje n-ar fi optat pentru Patapievici și Gheorghe Crăciun, pentru Liiceanu și Vișniec. Cât despre podium, Cărtărescu, Pleșu și Manolescu, ce să mai zicem, este­ el unul de „Cântarea României”, cum am văzut unele aprecieri? Nu este el un podium absolut verosimil, ca scară a valorilor, nu este el onorant pentru orice literatură? Eu susțin apăsat că da. Chiar și surprizele listei (ca, de pildă, prezența unui scriitor încă tânăr, Horia Gârbea, printre „magnifici” sau prezența masivă la vârf a eseiștilor, a scriitorilor de idei...), pentru mine sunt îmbucurătoare, eu le interpretez pozitiv; ele ne indică felul cum se compun vectorii gustului literar la scriitori, cum se deplasează și se reliefează tendințele pe palierele comunității literare, cum se redesenează orizontul de așteptare al publicului inițiat. Dar am atâta minte încât să aplic oricărui demers de identificare a elitelor, cum este și acesta întreprins de Realitatea Tv, un coeficient de relativitate. Știu că oricând o asemenea listă de zece poate fi înlocuită cu altă listă de zece, și cu alta, și cu alta, probabil la fel de îndreptățite fiecare, ca și lista propriu-zisă. Din punctul meu de vedere, lista de zece aleși este meritorie, mă bucur pentru cei clasați între primii, ei constituie elita, dar nu singuri, li se alătură și alții, până la cel puțin o sută de nume; între cei o sută, sigur se află și cel dintâi; în opinia mea, cel dintâi nu există la modul știut, imuabil­­ bătut în cuie, ci cel dintâi trece pe rând, dintr-unul în altul, în toți cei o sută. Depinde din ce unghi privești și ce dorești să descoperi, în rest, numai cuvinte de prețuire pentru postul de televiziune Realitatea Tv și pentru inițiatorul proiectului, Mihai Tatulici, este în totul remarcabil efortul lor de a identifica elitele românești și de a le pune în centrul atenției, printr-un program de o remarcabilă anvergură. bruion de Gabriel Chifu Zece pentru România RAMURI • Nr. 1 • IANUARIE 2007

Next