Renaşterea Bănăţeană, septembrie 1993 (Anul 5, nr. 1069-1094)

1993-09-27 / nr. 1091

PARALELA 45 - RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ 27 SEPTEMBRIE 1993 ♦ PAGINA 7 O veritabilă istorie a spiritului justițiar împărătesc "la recurs" (cf. Ion I. Russu, Elemente traco-getice în Imperiul Roman și în Byzantium, Buc., Editura Academiei Române, 1976, p. 64 sq., sigla: REI), cam ca în "dialogurile" lui Platon, având ca protagoniști predecesorii din tronul de purpură și aur (Alexandru cel Mare, Caesar, Traian ș.a.), chemați în instanța timpului iulian-apostatic, este Banchetul sau Saturnatele ori Împărații/Cezarii. Biruitorul lui Decebal, împăratul Traian, de exemplu, a fost surprins într-un chip veridic, pe temeiul însemnărilor celui din tronul de Roma, din pierduta lucrare "Războiul cu dacogeții" (încă "în circuit" în secolul lui Iulian Apostatu): "După aceasta i se dădu lui Traian putința de a vorbi. Acesta, cu toate că era priceput să cuvânteze, dar lenea îl făcea de obicei să încredințeze lui Sura grija de a pune în scris pentru el cele mai multe, strigând mai degrabă decât vorbind, început să arate zeilor trofeele getice și cele partice. Acuza bătrânețea că nu i-a îngăduit să sfârșească războiul cu părții". Atunci Silenus: "Dar, îngâmfatule, zise, ai domnit douăzeci de ani și Alexandru acesta de aici (a domnit) doisprezece. Pentru ce, așadar, în loc să învinuiești moliciunea ta, învinuiești scurtimea vremii?" Mâniat de zeflemisire (căci nu era străin de retorică, dar faptul că-i plăcea să cam bea îi slăbea uneori puterea de a înțelege), zise: "Eu, Jupiter și zeilor, după ce am luat conducerea imperiului descompus din cauza tiraniei, care dăinuise la noi în țară, și din cauza silniciei dacogeților (însetați de tributul Romei), singur am cutezat să merg împotriva celor ce locuiesc dincolo de Dunăre; și am anihilat neamul dacogeților care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii ce au trăit cândva­­ și aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zalmoxis; crezând că nu mor, ci doar că își schimbă locuința, ei sunt mai porniți pe lupte decât ar fi înclinați să întreprindă o călătorie; am făcut această expediție în cinci ani. Dintre toți împărații de dinainte de mine, eu am fost socotit de supuși cel mai blând..." ...(Fontes, II, 29 sq.).. Unchiul lui Iulian Apostatu, împăratul dacoroman Constantin cel Mare, în vremea căruia și Dacoromania Nord-Dunăreană ("Ro­­mania"/"România") cunoscuse o înflorire fără precedent, căci fusese pusă la adăpostul săbiei și împotriva neamurilor germanice, și împotriva năvălitorilor de dincolo de Bug, este considerat "mai valoros decât Alexandru Macedon" și "mai presus decât Traian"; "dându-i-se cuvântul" împăratului Constantin cel Mare, după Traian, se evidențiază­­ între altele: "prin faptele săvârșite împotriva uzurpatorilor sunt mai presus decât Traian, și sunt fără îndoială egalul lui prin preluarea ținuturilor pe care le dobândise mai înainte, dacă nu cumva valorează mai mult să recâștigi un lucru decât să-l câștigi" (ibid., p. 31). Este vorba despre "recâștigarea" Dacoromaniei (în spiritul legământului de la Aurelian), devenită din anul 258 e. n. stat independent sub conducerea lui Regalian (numit de Istoria Augustă "marele uzurpator" - cf. REI), strănepotul lui Decebal, prof. ION PACHIA TATOMIRESCU ______________________Colegiul Bănățean SCRIITORI STRĂROMÂNI (VI)IULIAN APOSTATU (331 - 363). Banchetul... Alegerea acestui maestru al fantasticu­lui, după unii al science-fictionului după alții, pentru deschiderea unei colecții de "fantastic-straniu-teroare" (sub îngrijirea lui Mircea Oprița), este mai mult decât salu­tară, dacă ar fi să ne luăm fie și numai după faptul că este relativ puțin cunoscut la noi, deși tradus în toate limbile de circulație. Fantastic sau science-fiction? Cei ce v­in­, doar latura fantastică a operei acestui "geniu al groazei" nu se înșeală, dar nici fanii fantasticului raționalist. Trimiterile spre o înțelegere cu creierul a ceea ce se întâmplă în povestirile sale încărcate cu un macabru și o teroare perfect dozate sunt mai mult HOWARD PHILIPS LOVECRAFT ȘI POEZIA GROAZEI (H.P. Lovecraft: "Dagon” și"Hypnos", Editura"Dacia ”, col."Licorn ”, nr. 1 și nr. 2, Cluj-Napoca, 1993) decât evidente, dar nu supărătoare. Poate că debutul său în reviste "pulp" ca Weird Tales și Astounding să-l fi marcat, poate omul adult își spune cuvântul în fața coșmarurilor copilăriei. Ca și Stephen King, este fascinat de copilărie, de spaimele născute la această vârstă din care face o adevărată mitologie, încărcată cu personaje malefice și situații generatoare de groază. Dar spaima născută de povestirile sale are o virtute estetică, este departe de macabrul ieftin, ne face să retrăim frica de întuneric cu intensitatea adultului care are nevoie de motive serioase să se teamă. Și Lovecraft știe să nască pas cu pas acest sentiment, să-l dozeze și să ni-l impregneze în minte picătură cu picătură, din reacțiile unui personaj, dintr-o descriere, dintr-o sugestie, adesea îmbinând sentimentul de frică alături de umor într-o țesătură ce naște pagini încântătoare. Acest autor fascinat de supranatural "cu atât mai mult cu cât nu crede în el" este un câștig pentrru fiecare colecție, de profil sau nu, cât și pentru fiecare cititor. CONSTANTIN COZMIUC Paul Auster n-a inventat nimic. Intr-o zi din anul 1980, când se afla acasă și încerca să scrie, a sunat telefonul. O voce de bărbat l-a întrebat dacă nu este cumva Agenția de Detectivi Pinkerton. Auster a răspuns nu. A doua zi, Cum a ajuns Paul Auster "detectiv"... același individ a sunat din nou, iar Auster i-a răspuns: Da, este adevărat, aceasta-i Agenția Pinkerton. în "Orașul de sticlă", primul volum din trilogia new-yorkeză (și primul său roman), un bărbat cheamă un scriitor solitar numit Quinn, și cere­­ "Paul Auster, de la Agenția de Detectivi Auster". "De-a lungul a câtorva luni, povestește Paul Auster, am primit o mulțime de telefoane, o voce cu un puternic accent spaniol cerându-l pe A. Quinn. Am crezut că se încearcă o glumă, dar omul era mai mult decât serios". Această mulțime de telefoane nu a dus altundeva decât la apariția unui nou roman (al șaptelea în opt ani) de Paul Auster, "Leviathan" (apărut la editura Viking), roman dedicat celui mai bun prieten al său, Don Delillo.___________________________, Ian Gibson, îndrăgostitul de Spania Ian Gibson, fost profesor de limba spaniolă la Londra, a realizat o serie de emisiuni pentru BBC despre Spania, care i-a consacrat o carte de studii monumentale despre războiul civil și Garcia Lorca. Cu ocazia traducerii cărții sale, "Espană", la Ediciones B., a fost întrebat despre calitățile și defectele teritoriului ales: "Despre defecte, pot spune că lipsesc din dialog; în Spania, conversațiile țin mai mult de monolog decât de dialog. Și lipsește, de asemenea, sensul civic. Un alt lucru teribil este flacăra care se află în această țară! Ceea ce-mi place cel mai mult este lumina din sud. Eu admir de asemenea onestitatea și demnitatea oamenilor. Spania este țara Europei cea mai completă și ceea mai necunoscută. Cred că spaniolii nu se cunosc îndeajuns. Dintotdeauna ei au probleme de identitate. Raymon d'Ys povestind o mie și una de povești despre circ... Memoriile lui Raymon d'Ys, cel mai mic dintre copiii unui dresor de cai, care-și începea viața în circ ca echilibrist, sur­t excepționale. Fiecare cuvânt al lui atinge și captivează. Istorii tandre, peripeții hazlii, personaje uimitoare, viața sa se confundă cu viața acelor mici circuri pe care Franța le-a condamnat să moară în anii '50. La acea vreme, televiziunea și construirea par­­kingurilor înlocuiau cu rapiditate corturile de circ. Sărbătorile parohiale, serbările și alte manifestări comerciale izgoneau caravanele. Astăzi, la 73 de ani, Raymon­d'Ys posedă cea mai frumoasă colecție de lucruri de bâlci și accesorii de circ, încă mai preferă caravana pentru a trăi și a respira împreună cu Wanda, frumoasa și dulcea acrobată zărită acum patruzeci de ani pe o bicicletă. "Circul de vară", cartea lui Raymon­d'Ys, apărută la editura Payot, este o călătorie într-o lume pierdută, dar magică... La începutul lunii sep­tembrie a. c. a avut loc la Melbourne statul Victoria, deschiderea Festivalului Internațional din domeniul artelor teatrale, muzicale și coregrafice. Au luat parte formații și trupe prestigioase, cu renume mondial. Consulatul ro­mân din Sydney, în urma convențiilor existente pe teme culturale între Ro­mânia și Australia, a mijlocit ca o trupă de teatru românesc să ia parte la Fes­tivalul mai sus menționat. Așa se explică participarea TEATRULUI NA­­ȚIONAL DIN CRAIOVA la Melbourne INTERNATIO­NAL FESTIVAL 1993. în cadrul Festivalului, craio­­venii au participat cu piesa în­ limba engleză "TITUS ANDRONICUS" de WIL­LIAM SHAKESPEARE. Nu cunoaștem în ce măsură actorii Craiovei posedă limba lui Shakespeare, dar știm că ei vorbesc aceeași limbă ca și noi românii din cadrul diasporei și am dorit cu toții să ne întâlnim cu actorii noștri români, să-i auzim vorbind românește, menți­nând trează făclia dragostei față de cultura și limba românească. Ca atare, directorul Teatrului Național din Craiova a acceptat ideea de a prezenta și la SYDNEY un spectacol în limba noastră românească, cu piesa "MO­BILĂ ȘI DURERE". După ce organizatorii din Sydney au vândut biletele pentru spectacol, asigurând actorilor toate condițiile, urmând să fie tratați ca și musafiri, "trupa" a găsit de cuviință să suspende spectacolul de la Sydney cu piesa "MOBILĂ ȘI DURERE". Durerea tocmai aicea începe că, unii actori văzându-se în Austra­lia, și-au imaginat că, peste noapte, se pot și îmbogăți în funcție de "talentul" sau "sarcina" pe care o dețin în cadrul teatrului. Neavând o soluție rezonabilă cum să-și împartă banii între ei, directorul Teatrului Național a acceptat un compromis față de românii din Australia. De fapt, nu ne miră gestul unor actori din trupa craioveană, căci, au avut de la cine învăța încă de pe timpul dictaturii, de la fostul menestrel al Curții dictatoriale­ Tudor Gheorghe care a deținut funcția în acest teatru, și care a fost în Australia să prezinte anumite concerte, în fond n-a făcut altceva decât o propagandă electorală actua­lului guvern din România. Dacă "Mobila" este a lor, "Durerea" este a noastră, compătimindu-i că au cărat-o până în Australia și n-au mai voit să o "vândă"! Cu o asemenea "greutate" în spinarea Teatrului Național, ne așteptăm la un APEL DE CARITATE din partea ju­­veților, în vederea transpor­tării "MOBILEI" și a greu­tăților ce li se vor ivi pe parcurs­ prof. GEORGE MITIN VARIELESCU redactor-șef al revistei "Mih­ai Eminescu" Sydney, Australia DIN DIASPORA ROMÂNEASCA MOBILA LORemm ȘI DUREREA­ NOASTRĂ 9

Next