Renaşterea Bănăţeană, aprilie 1996 (Anul 8, nr. 1861-1885)

1996-04-27 / nr. 1883

RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ Film, literatură, desen , banda desenată e puțin din toate acestea . Dialog cu desenatorul Marian Mirescu Născut la Craiova în 13 august 1956, Marian Mirescu a absolvit filologia, secția franceză-engleză, a profesat apoi vreme de zece ani, până în 1990, an din care a început pentru el o perioadă "de tranziție", sfârșită anul trecut, odată cu intrarea în lumea presei, ca redactor al nou-înființatului cotidian craiovean "Gazeta de sud". Ca desenator s-a ilustrat în banda desenată, în caricatură, în ilustrația de carte - mai toate copertele cărților s.f. apărute la Craiova îi poartă semnătura - activitate căreia i se adaugă cea de editor de fanzine și reviste, de traducător (de la Lovecraft și Bradbury la James Blish și Asimov) sau de autor de articole despre film și b.d. Desenator înzestrat, Marian Mirescu reprezintă unul dintre cele câteva vârfuri ale benzii desenate românești, calitate recunoscută și de către Asociația Română de Science Fiction - ARSFan, care i-a acordat Premiul pentru bandă desenată pe anul 1994 cu ocazia celei de-a treia ediții a Conferinței sale anuale, Timișoara, 24-25 noiembrie 1995. Tot atunci ne-a fost acordat și interviul de față, pe care îl însoțim cu o suită de ilustrații realizate pentru o carte de mărturii din temnițele comuniste. (F.L.D.) - Marian Mirescu, vorbește, te rog, despre banda desenată ca modalitate de expresie artistică.­­ Ca orice artist, o să vorbesc mai mult despre mine. Deci, cum am pornit. Poate dau în felul acesta și o definiție a benzii desenate, în fond, desenez cam de când mă știu. După aceste începuturi, care se pierd în negura timpului și a copilăriei, a început să-mi placă și filmul. în acel moment știam și să citesc și astfel înțelegeam. Așa am început să învăț și engleză. Cam în același timp a apărut și "Pif"-ul și am început să învăț și franceză. Apoi, sau cam tot în același timp, am citit pentru școală literatură română și străină, în traduceri. Banda desenată, însă, mai mult în original, ca să zic așa. Și, din film, literatură și desen - pasiunile acestea, a ieșit banda desenată. Care este puțin din toate. Iar la un loc cred că dau acest mijloc de expresie cu totul aparte. Iată definiția pe care ziceam că o să ajung să o dau. După perioda "Pif' am intrat "în contact" și cu alți autori străini, autori cu care m-am și­ntâlnit în cele din urmă. Bucuria a fost mare, dar atât. Am as mâna pe idoli. Deja nu mai aveau ce să ne spună. Eram doar curioși să vedem cum vorbesc, să le cunoaștem părerile în anumite privințe. Cel puțin eu eram mai puțin interesat de părerea pe care o aveau despre banda desenată, cât de părerea pe care o aveau despre ceea ce o înconjoară, despre lume în general. Una din plăceri a fost dată de coincidența unor puncte de vedere pornite dintr-o filozofie de viață. In rest, eu îmi găsisem drumul, paralel, bineînțeles, cu idolii. Pentru mine, așadar, banda desenată adună la un loc literatura, filmul și arta plastică și niște idoli intangibili multă vreme.­­ Spui că ai urmat un drum paralel cu acești idoli. Nu ai beneficiat, însă, de publicitatea de care s-au bucurat ei, nici de condițiile în care ei au putut să lucreze și să se afirme. Pornind de la acest fapt, te rog să vorbești despre statutul și modul de viață al creatorului de b.d. român. Cu referiri la propria ta experiență, desigur.­­ Evident. Ca artist, pot să spun că un an de zile am avut parte de un astfel de trai. Eram deja după un an de șomaj și, timp de un an (în 1994 - n.n.) am trăit­ așa cum îmi închipuiam eu că trăiește, de exemplu, un desenator francez, pentru că ei sunt mai cunoscuți la noi. N-a fost rău, dar un an a fost, totuși, prea mult pentru un asemenea trai. Bineînțeles, în condițiile de aici. Pentru că lipsea un rău necesar, o pacoste: contractul. Aș fi vrit să am niște contracte, adică să știu foarte bine că un anumit editor are nevoie de cutare produs b.d., la un anumit termen. Mi-aș fi dorit așa ceva. Mi se pare normal. Au fost doar niște b.d.-uri care îmi stăteau în minte și pe care le-am pus pe hârtie, le-am adaptat pentru un "Mini Azi" sau alte supli­mente, ziare ș.a.m.d. Am avut și o oarecare strategie. M-am gândit: "Mini Azi" apare săptămânal, ar avea nevoie cam de așa ceva. Apoi am văzut și cam cum plătesc și am modificat strategia, în sensul că am încercat să fac niște lucruri mai simple. Nu am coborât bariera valorică, dar n-avea rost să lucrez atât și mai ales color, cum mi se cerea la un moment dat, pentru a vedea un rezultat tipografic care era jalnic. Apropo de calitatea tipografică, am început să-mi adaptez nu numai culoarea, dar și linia. N-avea rost să fac un lucru care nu este reprodus așa cum trebuie. Aceasta e o altă pacoste a desenatorului de astăzi. Și, ca atâția sofiști, am intrat și eu în presă, unde pot să mă exprim grafic. Și mi-am creat o nouă strategie. Public benzi desenate, în spațiul de care răspund, în momentul în care cred că lumea nu va strâmba din nas. A fost o perioadă în care mi-am dat seama că am sărit puțin peste cal, din punctul "lumii" de vedere, și se uitau unui chiorâș la mine. "Mă, cam multe bedeuri!”, mi se spunea. Ca și cum era un lucru rău. O perioadă am avut și daily comics (o suită de 3-4 desene cu apariție cotidiană - n.n.). Despre desenatorii pe care i-am publicat am fost întrebat: Vor să fie plătiți? Mi s-a părut de-a dreptul ridicol. Acestea sunt condițiile.­­ Văd că există o anumită aversiune față de banda desenată, aversiune pe care am întâlnit-o și eu. De unde crezi că provine ea? Dintr-o necunoaștere sau dintr-o infestare a cititorului obișnuit cu benzi desenate proaste?­­ Dacă e să folosim astfel de termeni, aș zice, mai degrabă, că e vorba de o retardare și nu infestare. Pentru că unde ai o suită de imagini, mai ales dacă sunt caricaturale, un strip comic, să zicem, lumea se gândește la Tom și Jerry, la Flintstones, adică la desenele animate mai "comune”. Ei dau "desene ani­mate" e altceva. Benzi desenate, însă, aduce cu "maimuțoi", în copilărie auzeam de "michimauși". Târziu, am văzut de unde vine cuvântul; e același lucru ca la francezi: "a face michimauși" ("petits Mickeys"). Sau, cum ar zice cei mai bătrâni, "sfinți". O carte cu "sfinți" e o carte cu poze. Parcă e mai mult respect în expresia aceasta: "cu sfinți", "icoane". De asta ziceam eu mai degrabă de o întârziere, de o alterare. De la o carte cu "sfinți", cu "icoane", cu acele desene care ajută, sunt lămuritoare și chiar frumoase, se ajunge la "michimauși", apoi, mai degradant,­ la "maimuțoi". Și nu mai contează măiestria și celelalte. In cărțile s.f. care apar acum, în general romane, și acestea groase, Doamne ferește să apară vreo ilustrație. Nu e ceva serios. Ce să mai zic de o suită de imagini! Așadar, mai grav, este vorba de o degrada­re a "imaginii" imaginii...­­ Intrând puțin în ceea ce se cheamă bucătăria creatorului, te întreb ce crezi că îți este mai specific: alb-negru­ sau culoarea?­­ Personal m-am cam săturat de culoare. De la copertele cărților s.f., mai mult sau mai puțin impuse, mai mult sau mai puțin acceptate de diverși editori și, bineînțeles, insatisfacția produsului finit în tipografie. Nu voi renunța la culoare, dar eu zic că e bine ca fiecare desenator de b.d.­­ să rămânem în acest domeniu­­ să revină la desen și poate chiar să se ducă puțin mai în urmă, într-un atelier unde să facă schiță, portret. Să se întoarcă puțin la bază, pentru că se simte nevoia. Se vede la mulți că e nevoie să umble la temelie. Un apel pentru desenatori, dacă vor să evolueze, să nu uite să se întoarcă la un studiu de anatomie, la un peisaj. E un lucru bun și pentru sănătatea lor de artiști. Se mai aerisesc puțin. Mai scapă de încordare. Pentru că banda desenată e un mijloc de expresie care te solicită. Trebuie să faci un montaj, un cadraj sugestiv, trebuie să ai și un ritm. Nu trebuie să existe planșe în care l-ai pierdut pe cititor/privitor, pentru atunci că el se plictisește. Să lucreze la temelie pentru ca mai apoi să pună cărămizi sus. 27 APRILIE 1996 ♦ PAGINA 11 Santinela Era ud și murdar de noroi și flămând și înfrigurat și era la cinci­zeci de mii de ani lumină de casă. Un straniu soare albastru dădea lumină, iar gravitația, de două ori cât cea cu care era obișnuit, îngreuna orice mișcare. Dar în zeci de mii de ani, această parte a războiului nu se schimbase. Aviatorii erau bine-merși în navele lor strălucitoare cu armele lor șmechere. Dar la greu apelau tot la soldatul pedestru, la infanteria care trebuia să cucerească terenul și să-l păstreze, palmă cu palmă. La fel și cu planeta asta afurisită a unei stele de care n-auzise până nu l-au trimis aici. Iar acum era pământ afânat pentru că străinii erau și ei aici. Străinii, cealaltă rasă inteligentă din Galaxie... monștri cruzi, hidoși și respingători. Contactul cu ei se stabilise undeva pe lângă centrul Galaxiei, după lenta și dificila colonizare a vreo 12.000 de planete, și a fost război la prima vedere; trăseseră fără măcar să încerce să negocieze sau să Fredric Brown facă pace. Acum erau înfrânți, planetă cu planetă. Era udi și murdar de noroi, și­­ flămând și înfrigurat, și situația era­ înrăutățită de un vânt puternic ce-i rănea ochii. Dar străinii erau acolo și­­ încercau să se infiltreze așa că fiecare­­ post de pază era vital. Stătea atent, cu arma pregătită. La cincizeci de mii de ani lumină de casă, luptând pentru o lume stranie și­­ întrebându-se dacă va mai ajunge­­ să-și vadă casa din nou. Și atunci l-a văzut pe m­uls târându-se spre el. Armă și trase.­ Străinul scoase sunetul acela straniu­­ și oribil pe care-l scot toți străinii când mor și rămase întins, nemișcat. Se cutremură din cauza sunetului­­ și a priveliștii oferite de străinul mort. Se spunea că te obișnuiești cu ei după­­ un timp, dar el nu reușise niciodată. Așa niște creaturi respingătoare, cu­ doar două brațe și două picioare, cu­ pielea de un alb palid și fără solzi. 1 Traducere de _______CRISTINA IUTEȘ La Iași, municipiu cu o activitate bogată în domeniul publicisticii s.f., apare începând din 16 februarie ax. un nou supliment săptămânal, de această dată inclus în paginile ziarului "Independentul". Numele său e "Dependent Science Fiction", coordonator fiind Vlad Frânghiu, în primul număr, 4 pagini format mare de ziar, pe lângă prezentarea unor publicații, reviste, emisiuni radio-tv și filme (toate adunate sub titlul "Depindem de..."), urări, impresii și opinii ale unor personalități din fandom (George Ceaușu, Dan Doboș, Dan Popescu, Michael Haulică), găsim și un discurs al lui James Blish. Discursul a fost rostit în 1960 la Congresul mondial s.f. din Pittsburg, dar reflectă fidel realitatea din spațiul s.f. românesc de astăzi. Tot în acest număr sunt incluse două povestiri: un hard s.f. al lui Gregory Benford (Expuneri) și o mai veche, dar interesantă creație a lui André Maurois - Thanatos Palace Hotel. Numărul 2 are doar două pagini, în care găsim rubricile de informații și o prezentare critică și istorică a clubului ieșean Quasar. De remarcat schița lui Lucian Merișca Tocană de ciuperci și prima parte a povestirii Copil de lemn a lui Paul Tatomir, care se anunță interesantă. La Sibiu, fanzinul "Rendez-vous", editat de câțiva elevi entuziaști de la Colegiul Gheorghe Lazăr din localitate, își continuă existența începută în septembrie 1991. Cei trei tineri care formează colectivul de redacție - Mihaela Huidu, Paula Florea și Flaviu Boerescu - reușesc să mențină aceeași structură a publicației, care conține povestiri și articole științifice. Numărul 6, apărut in toamna anului trecut cu ocazia celei de-a 3-a conferințe a ARSFan de la Timișoara, conține o prezentare a fanzinului și a autorilor, o biografie a lui Asimov și povestiri. Odată cu apariția, în acest an, a numărului 7, se remarcă sporirea numărului de pagini de la 16 la 26. In cuprins, o biografie a Ursi­lei K. Le Guin, o traducere din John Steinbeck (o ironică și mizantropă Scurtă istorie a omenirii) și o povestire a deja cunoscutului­­,Polizo Craia, ex-timișorean. Stea relativistă, dovedesc că valoarea fanzinului sibian este în urcare. Așteptăm cu încredere numărul următor. Pentru mai multe informații se poate lua legătura cu Mihaela Huidu, Intrarea Arieșului, bloc 4, ap. 20. 2400 Sibiu. RADU PAVEL GHEO Pagină realizată de FLORIN TEODOR DANILA și ADRIAN FLORIN IGNAȘÎU J

Next