Renaşterea Bănăţeană, ianuarie 1998 (Anul 10, nr. 2399-2423)

1998-01-07 / nr. 2402

RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ 7 IANUARIE 1998 ♦ PAGINA 11 fs3Td al XXI-lea S’ va fi un secol al ecologiei u­mniu vo li­delg." "Planeta albastră" a fost victima inun­dațiilor, secetei și incendiilor în 1997, un an încununat printr-o conferință a țărilor mari producătoare de substanțe poluante la care s-au făcut eforturi în vederea găsirii unor soluții pentru evitarea altor dezastre ecologice. Cele circa 160 de țări care au participat la conferința privind încălzirea globală, desfășurată sub aus­piciile Națiunilor Unite și considerată drept cea mai importantă reuniune de acest fel de până acum, au ajuns în final la un consens privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în următorul deceniu. Clima a fost influ­ențată în ultima parte a anului trecut de fe­nomenul "El Nino", un curent de apă mai caldă din largul coastelor Americii Latine care a schimbat modelele meteorologice globale. "Cred că cel mai dramatic eveniment a fost fenomenul «El Nino» care s-a făcut simțit la tropice", a opinat Jeffrey Sayer, directorul general al Centrului Internațional pentru Cercetări Fo­restiere (CIFOR) de la Bagor, în apropiere de Jakarta. Se consideră că "El Nino", botezat astfel de pescarii peruani după numele pruncului Christos pentru că apare întotdeauna în jurul Crăciunului, se află la originea inundațiilor și a secetei manifestate pe arii extinse de la tropice, dar el a afectat deopotrivă și alte zone ale globului. O consecință majoră a fenomenului au constituit-o incendiile agravate de secetă din Indonezia, care au produs un strat dens de fum deasupra unor suprafețe întinse din sud­­estul Asiei, înainte ca ploile musonice, care au survenit mai târziu ca de obicei, să înceapă să cadă la sfârșitul lunii noiembrie 1997. Inundațiile au acoperit pământurile aride ale Somaliei, din estul Africii, în vreme ce pădurile tropicale din regiunea Irian Jaya, din Indonezia, s-au uscat, iar sute de băștinași din triburile din zonă au murit din cauza foametei și a molimelor. Independent de "El Nino", Europa Centrală și de Est a fost afectată, la începutul lunii iulie, de cele mai grave inundații din ultimii zeci de ani, în care și-au pierdut viața 100 de persoane în Polonia și în R. Cehă, în timp ce mai multe mii de familii și-au pierdut gos­podăriile în aceste două țări și în estul Germaniei. Cu prilejul conferinței Națiunilor Unite din orașul Kyoto, fosta capitală a Japoniei, cele 159 de țări participante au convenit în final să reducă emisiile de gaze cu efect de seră­­ după 11 zile de negocieri asidue care, spre sfârșit, au degenerat într-o înfruntare între cele două state care produc cea mai mare poluare a planetei, Statele Unite și China. "Probabil că, peste ani, această zi va fi numită «ziua at­mosferei» , a apreciat președintele conferinței, Raul Estrada, după ce tratatul a fost aprobat în unanimitate la 11 decembrie. Participanții la conferință au convenit ca țările dezvoltate să reducă emisiile de bioxid de carbon și de alte gaze care distrug stratul de ozon, fenomen considerat a fi cauza încălzirii globale. Statele Unite au acceptat o reducere cu șapte la sută față de nivelurile din 1990 până în 2008-2012, Uniunea Europeană - cu opt la sută, iar Japonia - cu șase la sută. Conferința a acceptat dovezile științifice care arată că încălzirea suprafeței terestre de către gazele rămase în atmosferă provoacă tot mai des furtuni devastatoare, extinde suprafața deșertului, topește calota glaciară și determină o creștere a nivelului mărilor ce amenință să scufunde insulele cu altitudine mai mică. Statele Unite doresc ca și țările în curs de dezvoltare să fie obligate să respecte haremurile privind emisiile de gaze, dar ratificarea tratatului ar putea întâmpina dificultăți la Washington,în condițiile în care Congresul este în general ostil. Vicepreședintele american, Al Gore, a apreciat că acordul de la Kyoto era vital, dar a reiterat punctul de vedere exprimat de comisarul european pentru protecția mediului, Ritt Bierregaard, potrivit căruia mai sunt încă multe de făcut. "Nu este suficient, am fi dorit ca participanții să fie mai ambițioși", a afirmat Bjerregaard. Ministrul indonezian al mediului, Sam­ano Kusumaatmadja, a decla­rat într-un interviu, că stă în puterea țărilor dezvoltate să-și asume misiunea de a asigura viitorul planetei. în opinia sa, conferința de la Kyoto a reușit măcar să aducă în atenția opiniei publice internaționale, problemele de mediu, mai ales că ea s-a desfășurat într-un "an El Nino", fenomen care se produce ciclic. înalta oficialitate indoneziană a reacționat dur față de criticile Occidentului la adresa politicii promovate de țările în curs de dezvoltare în problema protecției mediului, afirmând că "forțele economiei de piață" sunt responsabile pentru multe din aceste probleme. (REUTER) "Viața unui popor e necontenit amestecată cu viețile celorlalte, fiind în funcție de dânsele și înrâurind necontenit viața acestora". NICOLAE IORGA Dificultățile cu care se confruntă Japonia se vor agrava în 1998 Afectată direct de eveni­mentele din Asia, economia japoneză va continua să se con­frunte cu mari dificultăți, în următoarele luni. într-un studiu publicat la 1 decembrie, OECD mizează pe o creștere econo­mică în Japonia de 0,8 la sută în 1997 și de 2,1 la sută în 1998, dar ultimele cifre datează de la jumătatea lunii octom­brie , înaintea dificultăților din Coreea de Sud și a falimentului unor bănci japoneze. Alte pro­nosticuri, mai pesimiste, anun­ță o creștere zero în 1998, a­­ceasta este estimarea făcută de Patrick Artus, director­ pentru studii economice al Casei de Depuneri și Consemnațiuni. în timp ce asupra cifrelor dom­nește o mare incertitudine, toa­tă lumea este însă de acord că exporturile japoneze vor fi grav afectate de contextul asiatic. Dar tocmai pe aceste exporturi se bazează speranțele într-o redresare a țării, încă de la mij­locul anului 1996, după cum relevă OECD. Or, nimic nu demonstrează că problema persistenței consumului intern scăzut și a investițiilor în pro­ducție limitate se va rezolva în sens pozitiv în contextul ac­­­tual. Pe termen mai lung, eco­nomia japoneză se confruntă cu dificultăți structurale care vor avea în continuare - in­diferent dacă va exista sau nu o criză în Asia - un impact negativ asupra activității. Slă­biciunile sistemului financiar sunt evidențiate de OECD, ca­re subliniază că creanțele echi­voce rămân importante în pri­mul rând în sectorul imobiliar, cu un sistem bancar incom­plet însănătoșit. De altfel, dete­riorarea finanțelor publice este îngrijorătoare. Motivat prin ne­cesitatea relansării cererii in­terne, deficitul administrației centrale și al colectivităților locale a atins 4 la sută din PIB în 1996, o cifră mediocră în raport cu media OECD. Ne­voită să-și stabilizeze finanțele publice, Japonia va trebui să recurgă într-o măsură mai mică la arma bugetară pentru relan­sarea activității. Perspectivele demografice ale țării, în sfârșit, sunt foarte îngrijorătoare "Până în anul 2025, vârsta medie a populației japoneze va fi cea mai ridicată din zona OECD", relevă experții organizației. Scăderea populației active ar urma să determine pe termen lung încetinirea ratei de dez­voltare a economiei nipone. Cu alte cuvinte, Japonia "este pândită de toate relele", po­trivit lui Patrick Artus. Ex­porturile sale, din care 37 la sută sunt orientate spre Asia, vor scădea din cauza crizei din această zonă, cererea sa internă va continua și ea să scadă, în timp ce băncile și societățile de asigurări pe viață se vor confrunta cu o devalorizare a activelor. Singura posibilitate de salvare pentru Japonia ar trebui să fie o nouă depreciere a yenului. Care vor fi con­secințele acestei situații asupra economiei mondiale? Deficitul balanței curente americane va fi agravat de replierea yenului, dar și de faptul că băncile centrale asiatice ale căror monede sunt nesigure nu mai cumpără dolari. Aceste bănci finanțează de doi ani, prin crearea unor rezerve, deficitul curent american. Potrivit lui Patrick Artus, Statele Unite nu vor avea altă alternativă decât să se resemneze în fața agravării deficitelor lor ex­terne, ceea ce va slăbi dolarul în raport cu devizele eu­ropene. O veste care,în defi­nitiv , nu este neapărat o veste proastă pentru ele. ("Le Monde") Guggenheim, la Bilbao Bilbao, în Țara Bascilor, de două luni pe malurile întunecate ale râului Nervion a eșuat un ciudat șarpe de sticlă și metal, ivit parcă dintr-un vis de-al lui Lovecraft: Guggenheim. în fiecare zi, mii de vizitatori admiră blânda lumină sidefie reflectându-i carapacea de titan. în partea de jos a scării cen­trale giganticul atrium este dominat de o impresionantă sculptură de Oldenburg, iluminată de derularea electronică a unei instalații aparținând lui Jenny Holzer, punctată de trei statui Venus de­ un roșu aprins făcute de Jim Dine. Este palatul minunilor artei contemporane, peștera magicianului Gehry. De-a lungul pasarelelor, coridoarelor și balcoanelor, dar din surpriză-n surpriză. O galerie supradimensionată adăpostește un șarpe de metal de 32 de metri, sculptura lui Richard Serra, într-un haos meticulos organizat, arhitectul a adunat laolaltă disimetrii, fracturi, terase,deschideri către peisajul natural sau industrial. Cu ușurință, Guggenheim-ul lui Frank Gehry s-a înscris printre monumentele-simbol care se confundă cu imaginea unui oraș: turnul Eiffel, Opera din Sydney, Empire State Building... Getty Center, la Los Angeles Los Angeles, Statele Unite, pe o suprafață de 290 de hectare se va deschide foarte curând realizarea cea mai așteptată la acest final de secol, fără îndoială cea mai costisitoare din istoria Statelor Unite. Getty Center conceput de Richard Meier. Mai mult decât o clădire, este un vast ansamblu de șase construcții: imensul muzeu, însoțit de o serie de institute de cercetare privind istoria și învățarea artei,conservarea operelor. Este desăvârșirea unei aventuri începute în anii '50 prin expunerea pentru public a colecțiilor lui J. Paul Getty la Malibu. Moștenitor al unui imperiu petrolier și milionar la 23 de ani, el comandase reconstituirea, în 1974, pentru a-și prezenta comorile, a unei case romane din orașul Pompei... unde el nu călcase niciodată! Getty Center, Guggenheim, două construcții înscrise deja printre marile monumente ale acestui final de secol care cunoaște triumful strălucitor al muzeelor; în alte epoci se construiau anului 2000 palate și catedrale pentru a celebra puterea regilor și gloria lui Dumnezeu. Miho Museum, la Shigaraki Kyoto, în Japonia, în munții ce se înalță peste Shigaraki - spațiu prin excelență al ceramicii -, găsim un veritabil sanctuar pe care l-a construit Ieoh Ming Pei, arhitectul piramidei de la Luvru. Ajungi acolo după ce parcurgi un traseu inițiatic: la capătul unui drum sinuos, un pavilion de primire marchează intrarea într-un tunel - aluminiu și lemn deschis la culoare, lumini blânde - urmat de o pasarelă aruncată deasupra unei prăpăstii. Construcție ce evoca "podurile mobile din vise" ale tradiției japoneze, sau hashi­gakari. La capătul drumului, Miho Museum, a cărui particularitate este de 85% îngropat în pământ. Inspirat de arhitectura din Kyoto, deschis către un peisaj de stampe japoneze, luminat de piramide de sticlă (specialitatea Jui-Pei­), muzeul este organizat în jurul"unei" colecții reunite de misterioasa Mihoko Kos­ama, șef spiritual­ al unui grup religios, Shinji Shumai Kai,pentru care frumusețea este calea privilegiată către perfecțiunea spirituală. Nimic surprinzător pentru Japonia, acest grup este de altfel una dintre ramurile disidente ale sectei Kyu Sei Kai, proprietara Muzeului Mon de la Atam­i (la 100 de kilometri de Tokyo), care adăpostește o excepțională colecție de opere de artă antică și tradițională. Ceea ce e remarcabil aici este mai puțin gigantismul proiectului, bugetul său care depășește dublul celui al Gug­­genheim-ului, cât perfecțiunea operei lui Pei, un echilibru ideal între tehnicitate și respectul față de peisaj, emoție și geometrie. Moderna Museet, la Stockholm Stockholm, în Suedia. Dezamăgită că nu va găzdui Jocurile Olimpice din 2004, capitala nordică se consolează cu ceea ce se consideră în Scandinavia "proiectul secolului": un mare muzeu de artă modernă ale cărui baze au fost puse de Pontus Hutten (primul patron al Centrului Pompidou); acesta se va deschide curând pentru a celebra Stockholm­ul drept "capitala europeană a culturii" în 1998, în contextul unui urbanism înfrigurat, spaniolul Rafael Monco a trebuit să inventeze o arhitectură discretă, cvasi-invizibilă, concentrată pe organizarea interioară a sălilor, pe prezentarea rațională și metodică a operelor, în fața unei asemenea proliferări a talentelor și mijloacelor pentru muzee, unii vor fi surprinși, poate chiar șocați. Și Balthus a remarcat cu justețe: "există azi mai multe muzee decât artiști". Dar marile muzee ale secolului al XXI-lea au o misiune esențială în orașe: de centru al unui vast proiect urban, economic și sociologic ca la Bilbao, sau ca principiu fondator al unei noi identități culturale ca la Los Angeles. ("Le Nouvel Observateur")- ,

Next