Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2006 (Anul 18, nr. 5109-5134)

2006-11-08 / nr. 5115

□BAHATEANA Director onorific prof. dr. Josif Constantin Drágán Nr. 5115 -miercuri, 8 noiembrie 2006 -16 pagini - 70 bani (7000 lei) Principala problemă socială de după revoluție, cea a șomajului rezultat din restructurarea economică, în zone precum cele urbane din Timiș, e deja o amintire a trecutului nu foarte îndepărtat. Politicile locale pro­movate în aceste orașe, ca și în mai toată zona de vest a României, de a da liber cu precădere investițiilor străine, dar și celor autohtone, au fost posibile datorită oportunităților ivite în decursul ultimilor ani, poarta vestică, cu atu-urile ei - cultura multietnică, tradiția industrială, existența unui învățământ profesional și universitar de calitate - constituind tărâmul preferat al investitorilor. Ceea ce, se pare, nu au luat în calcul strategii locali (ca și cei guvernamentali) în dezvoltare este dimensiunea acesteia până la care furnizorii de Editorial Reversul șomajului atu-uri pot face față, în speță, ne gândim la învățământ, card, iată, o dată cu știrea că multinaționalele pun de o universitate proprie, capabilă să le satisfacă nevoile de specialiști, în special din domeniul ITIC, se află la un moment al adevărului, criza sa profundă fiind, pentru prima dată, scoasă puternic în evidență. Re­­gândit mai ales pentru păstrarea posturilor didactice, fără a ține cont de vremurile în schimbare, rămas mult în urmă față de cererea de pe piața muncii, ca și curriculă și dotare, cu un corp profesoral în prea mare parte expirat sau încă departe de standarde, învățământul universitar, în special cel politehnic, este aproape de ceea ce a fost marele UMT înainte de a deveni parc industrial: înființarea unor filiale ale unor universități unice de prestigiu, din Europa sau din SUA, a unei universități particulare a multinaționalelor, va marca falimentul învățământului politehnic autohton. La fel stau lucrurile și în învățământul preuniversitar, în așa­­numitele, acum, școli de arte și meserii, unde părinții continuă să nu-și prea trimită copiii, deși viitorul nu pare a fi altul decât tot al meseriilor ce țin de construcții, industrie și servicii. Semnalul e clar: nu doar de infrastructură de transport are nevoie dezvoltarea, ci și de calificări, pe care piața le cere! MARCEL SĂMÂNȚĂ Principiu balcanic la o școală timișoreană Promovare doar cu meditații Andrei Badea, profesor de matematică la Școala cu Clasele I-VIII nr. 28 Timișoara, și-a atras antipatia conducerii școlii, a colegilor și a multor părinți, datorită metodelor de a-i determina pe copii să vină să ia ore în particular de la dumnealui. Cine refuză să își dea copiii la el la meditații trebuie să se aștepte la consecințe dintre cele mai neplăcute. Andrei Badea este renumit pentru răzbunările sale, numai anul acesta lăsând repetenți zece elevi. Atât de lacom a fost profesorul de matematică, încât aproape toți profesorii din școală, în frunte cu directorul, s-au văzut nevoiți să își dea copiii la meditații la Badea, astfel ei riscând să rămână repetenți! SILVIU FLORESCU Foto C­­RACZ Continuare în pagina 2 Sumar CEC va revendica Palatul Șuțu Pagina 2 La Orțișoara, cocoșul merge la facultate Pagina 5 Parlamentarii români, "grozavi" în Turcia Pagina 7 Poli sau CFR Cluj? Pagina 8 "Boschetari"în UK Muscă s-a zbătut degeaba... CNS­AS a respins contestația Mo­­rotat pentru acceptarea contestației dle­nei Muscă, astfel că rămâne valabilă pusă de parlamentar, voturile fiind fie prima decizie luată de Colegiu, prin de respingere, fie de abținere. Decizia care instituția stabilise că deputatul la­ CNSAS înseamnă practic că Mona cuse poliție politică. Potrivit unor surse Muscă rămâne cu calitatea de cola­din Colegiul CNSAS, nici unul dintre borator ai fostei Securități, în sensul cei zece membri ai Colegiului nu a­re poliție politică, conform primei de­cizii a Colegiului. Deputatul indepen­dent declarase anterior că se va adresa instanței, potrivit legii, în cazul în care CNSAS îi va respinge contestația. Mo­na Muscă a depus, în 12 octombrie, la CNSAS un document prin care con­testă decizia de colaborare cu Secu­ritatea ca poliție politică pe care Muscă a primit-o de la Colegiul CNSAS. "Po­liția politică presupune încălcarea drep­turilor omului și susținerea Securității în instaurarea sau menținerea unui re­gim de teroare, de opresiune. Din pro­bele din dosar nu există nici un element care să confirme această ipoteză", ex­plica avocatul deputatei, Valeriu Stoica. Potrivit avocatului, aceasta este pre­vederea legală încălcată în cazul Monei Muscă. Stoica aprecia că nu CNSAS este responsabil pentru decizia dată în cazul Monei Muscă, instituția fiind la rândul ei victima unor jocuri politice de culise. "Și Mona Muscă, și CNSAS sunt victime ale unei manipulări po­litice", a mai spus Stoica. (M.F.) Tornadă în Japonia Pagina 16

Next