Renaşterea Bănăţeană, octombrie 2010 (Anul 22, nr. 6304-6329)

2010-10-20 / nr. 6320

GIBANAȚEANA I Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Dragan Nr. 6320 - miercuri, 20 octombrie 2010 - 16 pagini - 1,5 lei O nouă revoltă la Finanțele timișene? Salariații Direcției Finanțelor Pu­blice Timiș ar putea declanșa, astăzi, un nou protest în semn de solidaritate cu colegii lor de la Bu­curești. Potrivit purtătoarei de cu­vânt a Alianței "SedLex", Virginia­n­u (foto), la care este afiliat și sindicatul din finanțele timișene, aceștia au aflat prea târziu de pro­testele reizbucnite, ieri, în rândul angajaților Ministerului de Finanțe Publice. "Mâine dimineață (astăzi - n.r.), la prima oră, vom stabili împreună cu liderii sindicali dacă se impun noi acțiuni și la sediul din Timișoara", ne-a declarat Virginia Duțu. Noile proteste din Capitală au izbucnit după ce în pro­tocolul semnat cu ministrul Gheor­­ghe Ialomițianu au fost introduse unele criterii, salariații fiind in­formați că nu le vor fi acordate toate drepturile bănești, în discuție se află stimulentele acordate bugeta­rilor, care nu ar urma să ajungă decât la un procent de 66 la sută î­ntre angajați. (C.R.) în Timișoara secolului XXI Elevii și copiii de grădiniță tremură de frig în clase Unele școli sunt în pericol să rămână și fără curent electric Situația unităților școlare rămase în frig, asupra căreia subprefectul de Timiș, Zoltán Marossy, atrăgea atenția săptămâna trecută, s-a com­plicat. Vremea rece înaintează și iarna se apropie, iar speranța ca școlile și grădinițele care nu mai au încălzire să-și revină la normal pare tot mai mică. Furnizorul a sistat livrarea de gaz pentru că mai multe facturi au rămas neplătite, iar acum solicită, la fel ca oricărui alt client, achitarea unor taxe de rebranșare și a unei garanții. Continuare in pagina 3 Titlurile zilei 17 ani de judecată pentru o bucată de pământ www .renașterea­jo_3 Cultura tradițională chineză, în expoziție la Muzeul Banatului Plouă cu premii și în noiembrie y . ♦­­ _ I _ Tr* - - -Crăciun la Viena cu Renașterea bănățeană Două cupluri vor petrece două zile la Viena, unde vor participa la tradiționala sărbătoare tiroleză "Târgul de Crăciun". Renașterea bănățeană oferă două premii, fiecare constând într-un week­end la Viena, în luna decembrie, transport și cazare în hotel de 3* cu mic dejun. Tot ceea ce trebuie să faceți pentru a participa la acest concurs este să vă abonați în luna noiembrie, iar chitanța (copie) să o trimiteți pe adresa redacției până în data de 10 noiembrie. Tragerea la sorți va avea loc în 11 noiembrie, din 12 noiembrie. Acest concurs este fără taloane. SS se abonezi două luni și câștigi un set de anvelope Renașterea bănățeană Continental AP oferă 3 seturi de și anvelope produse de concernul ger­­man, în valoare totală de 3000 lei. Pentru a intra în posesia unui astfel de premiu, abonații trebuie să trimită la redacție chitanțele de abonament (sau copii) pentru lunile octombrie și noiembrie, însoțite de taloanele care vor fi publicate în ziua de miercuri a fiecare săptămâni. Tragerea la sorți va avea loc în data de 11 noiembrie, iar numele câștigătorilor va fi publicat în ediția din 12 noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați în ediția Alte avantaje: **■ față de vânzarea cu bucata economisiți, lunar, 21 lei (14 numere de ziar);­­ lunar, puteți câștiga 4 televizoare color și 10 premii a câte 100 lei. Prețul abonamentului pentru luna noiembrie 2010 este 18 lei, plus taxa poștală. Și în continuare vă puteți abona direct la chioșcurile din Timișoara ale Timpress și Rodipet, plătind doar 18 lei/lună. Abonamentele pe luna noiembrie se pot face până miercuri, 27 octombrie, la­ oficii și la factorii poștali, și până sâmbătă, 30 octombrie, la chioșcurile din Timișoara ale Timpress și Rodipet (actuala Ithaka Press). Se pot contracta abonamente și prin distribuitorii Timpress și Rodipet. ____________________________________

Next