Renaşterea Bănăţeană, august 2011 (Anul 23, nr. 6558-6582)

2011-08-02 / nr. 6559

2 Renașterea bănățeană Directorii de școli, cu jalba în proțap la Primăria Timișoara Pentru reparațiile și renovările care se fac, în Timișoara, la școli, fiecare director de unitate de învăță­mânt e obligat să meargă la primărie și să-și spună pasul, în încercarea de a obține bani pentru investiții. "Toți directorii cer, fiecare după vi­ziunea lor, în funcție de situația exis­tentă, se fac lucrările prioritare, atât cât prevede bugetul din patrimoniu", a declarat Adrian Orza, viceprimarul Timișoarei. Cât privește dialogul cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Orza a afirmat: "Discutăm și cu ei, normal. Ei nu au nici o răspundere. Directorul uni­tății de învățământ este cel care tre­buie să se intereseze de clădirea șco­lii. Dacă cei de la Inspectoratul Șco­lar Județean Timiș vor să se implice în această problemă, să dea în scris. Cât privește banii din bugetul pri­măriei alocați pentru repararea șco­lilor, aceștia nu sunt suficienți. Fie­care solicitare a directorilor de repa­rații este verificată de inspectorii noștri, după care se decide care este prioritară". De cealaltă parte, Francisc Ha­lasz, inspector general-adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Ti­miș, spune că s-au purtat câteva dis­cuții cu reprezentanții Primăriei Ti­mișoara, mai ales în legătură cu o listă de investiții. "Noi am insistat să se facă lucrări la grădinițele 26, 33 și 22. Dar nu s-au realizat decât la 26. Discuții am mai avut vizavi de Liceul de Arte Plastice. De ase­menea, am trimis anul trecut, în toamnă, o listă cu zece unități care necesită lucrări de reparații și inves­tiții", a adăugat inspectorul general­­adjunct. Cât despre neînțelegerile dintretre reprezentanții primăriei și inspectoratului, Halasz a spus: "Eu cred că s-a făcut un pas înainte. Pri­măria ar trebui să ne considere parte­neri reali". SIMONA VASI Ambrozia, buruiană rea, îmbolnăvește • • • Urmare din pagina 1 Caracterul nociv al speciei este cauzat de afecțiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi, în contextul încălzirii globale, a cres­cut foarte mult producția de polen de ambrozie. Cantitatea de polen a ajuns să se dubleze în perioadele de secetă și temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire (din iulie până la sfârșitul toamnei). în SUA, Canada și Europa, ambrozia reprezintă una dintre cau­zele principale ale rinitelor alergice, iar polenul este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic la sfâr­șitul verii. La vecinii din Ungaria se dau amenzi serioase (200.000 de forinți) celor care nu o distrug în grădinile proprii sau în jurul caselor. Biologii români recomandă smulge­rea din rădăcini a plantei, înainte ca inflorescențele, care provoacă alergii, să ajungă la maturizare. Iarba pârloagelor nu lipsește din Timișoara, iar municipalitatea în­cearcă să o combată pe domeniul public, solicitând colaborarea per­soanelor fizice și juridice la eradica­rea buruienii, prin cosirea și smul­gerea ei de pe terenurile particulare. DANIELA DAMIAN Oferim pentru închiriere spații de birou, în zona centrală. Tel.: 0722348021. 0256/497176. 0256/495035. Actualitate marți\, 2 august 2011 Colecționarul de blide, flori și... numere de înmatriculare Lucrează în Germania, dar e "bănățan în țoalile lui", cu casă-n Banloc și nevastă maramureșană. Spornic la vorbă și voios din fire, Aurică Nicolin e un personaj aparte, gata mereu cu o replică plină de haz, cu un comentariu, cu o cugetare des­pre oamenii și traiul din comuna de la marginea județului Timiș. "Aci tătă lumea știe pă tătă lumea. Nu pot să spun că tata a fost director de bancă în Deta, când el e fo' trac­torist" , ne explică el ca unor orășeni nedeprinși cu viața de la sat, apoi ne povestește cum vine treaba și cu celălalt sat al lui, cel din străinătate. "Acuma­ s neamț" "Acuma­ s neamț", ne zice, adăugând că în așezarea germană unde muncește sunt treizeci șișase "clă­căși", există biserică și teren de sport, iar patronii i-au cerut docu­mentele românești privind anii lu­crați ca să-i dea chiar și pensie. "Ar fi mană cerească pentru mine", recu­noaște el, înainte de a ne pofti la el acasă, unde sunt de văzut două colec­ții inedite: una de...plăcuțe de înma­triculare auto, a doua de ceramică tradițională, mai ales farfurii deco­rative, din România, dar și de prin alte țări. Ne poftește mai întâi în garaj, unde, pe un perete, sunt etalate numerele de mașini, rostuite care de pe unde s-au putut găsi. Expoziția din garaj "Sunt 140 și ceva de toate, că m-am apucat să le­ adun de trei ani. Am din alea vechi, de pe vremea comuniștilor", se fălește Aurică Ni­colin pe bună dreptate, arătând spre câteva dintre piesele de rezistență: plăcuța "de stat" cu număr galben și cea "de popă" - 5 TM 8515 - cu inscripția albă pe fond negru. Când ne interesăm cum a pus mâna pe ea, ne înștiințează că... a cumpărat-o dimpreună cu mașina părintelui, un Ford Granada. "Am și private­­ nemțești, americane, ungurești, din Spania, din mai multe zone ale Ger­maniei. Cele mai multe le-am luat pe bani de la țigani, când le vedeam pe câte o căruță. Am fost și aci la poliție, să le cer să-mi dea plăcuțele de la mașini radiate, dar nu mi-ar dat,că nu-i legal",ni se confesează omul. Ceramică veche și sărăriță... reinterpreted Intrăm pe urmă în casă și suntem ghidați spre odaia cu blide, și acestea strânse tot de vreo trei ani. Farfurii vechi, împodobite cu flori stau 1 _­ă altele aduse din lume, olandeze, nemțești și de tot felul. Pe fundul unei străchini bătrânești,încremeniți, stau un fecior și-o fată cu basma, față-n față, în portul lor țărănesc de demult. Meșterul naiv i-a fixat acolo parcă pentru o incasabilă eternitate. Sculpturi de lemn slujesc drept su­porturi pentru flori. Sunt făcute de mâna lui Aurică Nicolin din Banloc, care a reinterpretat destinația unor obiecte vechi. La îndemnul gazdei noastre, privim fosta "sărăriță". O încrengătură de ramuri groase de copac unde se punea drobul de sare de dat oilor s-a transformat, după inspirația autorului, într-un aranja­ment ce adăpostește o plantă de inte­rior. E vremea să ne despărțim de colecționarul nostru, așa că ne con­duce spre poartă, împreună cu câi­nele casei. Admirăm florile - puzde­rie, care mai de care mai frumoase, ne extaziem în fața liliacului de vară, pitic,contemplăm grădina bine îngri­jită. Trecem prin dreptul găinilor dominate de un cocoș țanțoș, mare și incredibil de arătos, iar nea Nicolin ne povestește cum, într-o noapte, vulpea a venit și a luat o pasăre din curte. "Nu­ și muierea a fost tare supărată, dar i-am spus «zâ mulțam că nu ne-a luat cățaua...»". Râde cu poftă. Așa ne despărțim. Râzând, CODRINA DIANA TOMOV Aurică Nicolin e mândru de colecția de "numere de mașini" Blidele de toate soiurile împodobesc casa din Banloc în curte, un cocoș fălos împărățește peste găini Grădina e o minunăție înflorită

Next