Renaşterea Bănăţeană, octombrie 2013 (Anul 25, nr. 7213-7239)

2013-10-18 / nr. 7228

2 I Renașterea bănățeană Actualitate Urările de bine, discursurile de apreciere și nu mai puțin tradiționalul pahar de șampanie, ciocnit la fiecare inaugurare cu ștaif, nu au lipsit ieri de la sărbătoarea celui mai valoros brand bănățean al ultimelor nouă decenii: ELBA Timișoara. A fost, mai cu seamă, o ocazie pentru cei care au "scris una dintre cele mai luminate pagini din istoria business-ului românesc", după cum declara Gheorghe Cocian, directorul general al societății, să împartă bucuria și mândria reușitei unei afaceri cu capital sută la sută românesc alături de cei care le sunt apropiați cu sufletul din postura lor de timișoreni sau de parteneri convinși că o colaborare cu cel mai mare furnizor de soluții, sisteme și corpuri de iluminat general și auto din România reprezintă o garanție a succesului. N-a fost vorba de o aniversare, căci rotunjimea unei secol de activitate nu va fi atinsă decât peste șapte ani, ci de o mutare în casă nouă, un sediu de producție modern, cu tehnologii de ultimă oră, un ansamblu care n-are de ce să invidieze orice altă investiție de gen din Europa, întins pe o suprafață de 80.000 de metri pătrați, însumând clădiri adminis­trative și laboratoare, o hală de producție a corpurilor de iluminat auto și o alta, pe poarta căreia ies aparate de iluminat industrial, acest adevărat complex industrial aflat în parcul tehnologic Freidorf a presupus investiții pe măsură: 50 de milioane de euro. Cu 10 milioane de euro mai mult decât cifra de afaceri - ea însăși spectaculoasă - de 40 de milioane de euro, înregistrată în cele trei fabrici ale companiei. Exemplu singular de transformare a unei mari fabrici antedecembriste într-o societate comercială care are în portofoliul de clienți nume precum Renault, Skoda, Opel ori Saab și ale cărei produse sunt vizibile pe patru continente. ELBA a ajuns în momentul de față la o capacitate de producție - numai în domeniul auto - de 330.000 de seturi de lămpi și faruri pe an, asigurând echiparea unei game largi de mașini produse de Dacia Renault, principalul produs de export românesc, pentru uzinele din țară, dar și din Brazilia, Rusia, Maroc, Columbia, Iran, India și Africa de Sud. Mai mult decât atât, din acest an, ELBA a devenit partenerul unui alt nume greu al domeniului, livrând uzinelor Volkswagen seturi complete de lămpi pentru echiparea autovehiculelor fabricate de Skoda. Cu peste 1.500 de tipuri de produse, domeniul iluminatului general este o altă componentă de succes a ELBA, o culoare distinctă în minipaleta cro­matică a noii sigle a brandului care, nedespărțindu-se de tradiție, parte fiind din inima unui oraș în care aceasta este respectată și prețuită, este deschis noului mai mult ca oricând. "Acum, când ne apropiem cu pași repezi de venerabila vârstă de un veac, dovedim că suntem mai tineri ca niciodată, că mai avem încă atât de multe de spus și, drept urmare, ne-am așezat la casă nouă", a declarat Gheorghe Cocian. "Lumina de la Timișoara" este așadar în fața unui nou început, prefi­gurând perenitatea poveștii de succes numite ELBA. MARIUS HORESCU ______________________FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN Povestea de succes numită ELBA, în fața unui nou început vineri 18 octombrie 2013 Peștera Românești își așteaptă publicul O nouă ediție a celui mai longeviv serial de evenimente muzicale speologice de pe glob, concertul din Peștera Românești, va fi găzduită în insolita sală naturală de audiții din apropierea Mănăstirii "Izvorul lui Miron" din județul Timiș duminică, de la ora 13. Organizat de asociația "Speotimiș", Fundația Academică Culturală și Filarmonica "Banatul" din Timișoara, sub egida Consiliului Județean Timiș, Consiliului Municipal Timișoara și Primăriei Tomești, concertul va fi susținut de orchestra filarmonică timișoreană, sub bagheta maestrului Peter Oschanitzky și va aborda un repertoriu care include lucrări reprezentative din operele compozitorilor W. A. Mozart, A. Dvorak, E. Grieg, P. I. Ceaikovski, N. Rosso, F. Mendelssohn-Bartholdy și Tiberiu Brediceanu. își vor mai da concursul soprana Bianca Mihăescu și trompetistul Corneliu Melci. Intrarea publicului este liberă, transportul până la stația de autobuz din satul Românești fiind asigurat pe cont propriu. Ediția din acest an este cea de-a XXIX-a, fiind de consemnat faptul că Peștera Românești - care a intrat în circuitul științific prin explorările începute de speologi profesioniști în 1872 - a fost locuită în regim de refugiu încă din neolitic. Concertul de la peștera Românești va fi precedat și de un alt cadou pregătit de Filarmonica "Banatul", de această dată pentru melomanii timișoreni care nu se pot deplasa până în inima Munților Poiana Ruscă. Mâine, de la ora 19, la Sala Capitol va avea loc un concert-medalion Wolfgang Amadeus Mozart, oferit gratuit timișorenilor de instituția-gazdă și de dr. Reinhard Niemann din Elveția. Concertul se va desfășura sub bagheta dirijorului german Horst-Hans Backer, solistă fiind pianista Ekaterina Litvintseva. (S.N.) SC Kanner Joos Solara 7 SRL cu sediul in localitatea Timisoara, str tinei, CAM. 2, Bloc L4, Etaj 3, Ap.12, jud. Timis, anunță elaborarea primei versiuni a planului/programului “PUZ - Construire Parc fotovoltaic, lucrări anexe si record la S.E.N. prin rețeaua MT, Opatita-extravilan, jud. Timiș Consultarea primei versiuni a planului/programului se poate realiza la sediul APM Timiș, localitatea Timișoara, B-dul Liviu Rebreanu nr. 18-18A, la sediul SC Kanner Joos Solara 7 S.R.L., localitatea Dumbravita, str. Ardeal nr.1, casa nr. 6 si la sediul Primăriei Orașului Deta, str. Victoriei nr.32 , in zilele de luni-joi intre orele 8.00-16.30, vineri intre orele 8.00-14.00. Comentariile și sugestiile se vor transmite în scris la sediul ARPM Timișoara, str. Liviu Rebreanu, Nr. 18 - 18A, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunț. Și dascălii Urmare din pagina 1 Marian Uță a mai spus: "E po­sibil, în funcție de decizia liderilor de sindicat, să purtăm banderola pe parcursul celor trei zile, dacă acest lucru se impune. Pentru că aproape toate promisiunile care au fost făcute în campania electorală de USL nu s-au realizat, acum solicităm adop­tarea unei legi a salarizării, prin care salariile profesorilor debutanți să crească cu 50 la sută, acordarea a se pregătesc șase la sută din PIB, modificarea Legii educației în ceea ce privește statutul personalului didactic și ne­didactic, decontarea cheltuielilor făcute cu naveta etc". La nivel na­țional, liderii de sindicat vor continua să poarte negocieri cu reprezentanții Ministerului Educației, în cazul în care nu se vor rezolva doleanțele sindicaliștilor, în 6 noiembrie FSLI va organiza, la București, un miting de amploare, care va fi urmat de un de grevă marș de protest. în Timiș, FSLI cuprinde două formațiuni sindicale: Sindicatul Pre­­universitar "Paul Popescu Neveanu", care are 1.200 de membri și Sindicatul învățământului Preuniversitar Timiș, cu 1.300 de membri. "Vom demara și noi protestele" Virgil Popescu, liderul Sindi­catului Independent al învățămân­tului Preuniversitar Timiș, ne-a de­clarat: "în prezent, reprezentanții noștri poartă discuții cu Ministerul Educației. Acum dezbaterile au fost suspendate, însă vor fi reluate în termen de zece zile. Bineînțeles că avem și noi multe revendicări, de la cele legate de salarizare, până la cea privind acordarea a șase la sută din PIB. Modificările la Legea edu­cației au constituit un capitol im­portant la negocieri. Am luat fiecare articol de lege și l-am dezbătut și în prezent am ajuns la articolul 296. Sunt multe probleme care necesită o reglementare, de la mișcarea perso­nalului și drepturile personalului di­dactic, până la numărul de elevi la clasă. în cazul în care după negocieri nu vom ajunge la un consens cu cei de Ministerul Educației, atunci vom demara și noi o serie de proteste, pentru că nu putem să facem notă discordantă". La nivelul județului, Federația Sindicatelor din învățământ "Spiru Haret" numără 5.700 de membri, însă la nivel național are 90.000 de cotizanți, în timp ce Federația Sindicatelor Libere din învățământ are peste 120.000 de sindicaliști. SIMONA VASI

Next