Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2013 (Anul 25, nr. 7242-7264)

2013-11-08 / nr. 7246

2 Renașterea bănățeană Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil Urmare din pagina 1 El îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Potrivit Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. De aceea, Mihail este considerat căpetenia oștilor cerești­­îngerești, acela care, la sfârșitul lumii, va lupta cu diavolul și despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare și de Paști, în restul timpului fiind în misiune pe pământ. Gavriil înseamnă, în limba ebraică, "bărbat- Dumnezeu". Numele său conține vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri și al tuturor darurilor. De la el au aflat Ioachim și Ana că o vor avea pe Maria, deși erau bătrâni, și tot el a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naște pe Iisus. Gavriil a rostit cel dintâi numele lui Iisus Hristos și l-a înștiințat pe Zaharia de nașterea fiului lui, înaintemergătorul Ioan Botezătorul, lui atribuindu-i-se și rolul de a-i fi anunțat pe păstori că în Betleem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocrotește fecioarele, mamele și pruncii și duce rugăciunile la Dumnezeu. Drept recunoștință pentru acești doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca ei să fie pictați pe două dintre ușile Sfântului Altar. Gavriil poartă în mână floarea de crin, semn al bunei vestiri, iar Mihail o sabie de foc, simbol al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. Tradiții și obiceiuri populare în tradiția românească se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, dar și că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. El veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moară, și la pi­cioare, dacă le este sortit să mai trăiască, în viziunea populară. Arhanghelii sunt patronii casei, ard păcatele omenești și purifică, prin post și rugăciune, conștiin­țele. Se spune, de asemenea, că aceștia îi însoțesc pe oameni pe tot parcursul vieții, de la naștere și până la moarte, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru sănătatea lor. în sâmbăta de dinaintea sărbătorii Arhanghelilor Mihail și Gavriil se dau pomeni de sufletul morților, dar se aprind lumânări și pentru oamenii în viață, și pentru cei dispăruți fără lumânare. Tradiția cere ca într-o asemenea zi, fiecare creștin să aprindă o lumânare care îi va fi "lumina de veci" de dincolo; în ceea ce privește vremea, 8 noiembrie este zi de hotar între toamnă și iarnă. Acum, iarna este slobo­zită puțin câte puțin, și nu­ dintr-o dată. Bătrânii credeau că între sărbătoarea Arhanghelilor și Crăciun trebuie să existe trei - patru zile calde, senine, lumi­noase, numite "vara iernii". în zonele de munte, cei doi Arhangheli erau considerați ocrotitori ai oilor. De ziua lor, când ciobanii sărbătoreau "năpustitul amieților", adică slobozitul berbecilor între oi pentru împerechere, se făceau turte mari, din mălai, care se aruncau în mijlocul mioarelor. Dacă picau pe pământ cu fața în sus, era semn de primăvară fertilă, cu mulți miei. Căzute cu fața în jos, aceleași turte prevesteau ci sterpe, fără rod. Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucrează, cei care nu se supun acestei interdicții urmând să aibă parte de chin mare la vremea morții. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări, să se roage pentru belșug și sănătate.. (C.D.T.) Actualitate Lansare Ion Jurca Rovina Dramaturgul și proza­torul Ion Jurca Rovina, cola­borator de cursă lungă al coti­dianului nostru și al supli­mentului cultural "Paralela 45", își va lansa duminică, de la ora 18,45, în Holul cu Oglinzi al Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Timi­șoara, cel mai recent volum de dramaturgie, "Oul natal", recent apărut la Editura "Pa­limpsest" din Capitală. Lan­sarea va avea loc în avanpre­miera spectacolului "Nopți cu Isadora", în regia lui Sabin Popescu, care poartă semnă­tura maestrului Rovina și se regăsește în textele antologate în noul volum. (L.N.) vineri, 8 noiembrie 2013 Festival de animație în organizarea asociației culturale "Spacetrip" și a Bibliotecii Județene Timiș, astăzi, de la ora 18, la clubul "Cafe Text" din incinta complexului cultural "Bastionul Theresia" din Timișoara se va desfășura vernisajul expoziției "Comicconnection". Vernisajul constituie, totodată, și actul ofi­cial de deschidere a celei de-a treia ediții a festivalului "Comics Animation Timi­șoara" (CAT), la care participă, prin lucrări, artiști din cinci țări: Ungaria, Slovenia, Serbia, Croația și, desigur, România. Lu­crările vor putea fi vizionate până în 30 noiembrie, în acest răstimp urmând să se desfășoare și mai multe ateliere pentru pro­fesioniștii genului. (L.N.) Am micșorat dobânda pentru medicii întreprinzători! CREDITE IN LEI CU 8% DOBANDA Până la sfârșitul lunii noiembrie, creditele noi în lei au dobândă promoțională de 8% și comision de acordare și gestiune* 0. * utilizați cel puțin patru produse non-credit Banca Transilvania și puteți beneficia de comisionul de gestiune 0. CWkJCO. www.diviziapentrumedici.ro/8 BANCA

Next