Renaşterea Bănăţeană, martie 2015 (Anul 27, nr. 7640-7665)

2015-03-28 / nr. 7663

GIBANATEANA 1 Director onorific prof, dr. Josif Constantin Drágán Nr. 7663 - sâmbătă, 28 martie 2015 - 16 pagini - 2 lei Primăvara este încă departe Atunci când temperaturile nocturne stau aproape de cele de îngheț, iar ziua abia dacă se în­călzește, nici cei mai optimiști nu se pot minți: primăvara mai are de așteptat până să se poată declara stăpâna sezonului. Cel puțin în acest weekend nu vom avea parte de un răsfăț meteorologic, chiar dacă ploile și vântul ne vor lăsa în pace. Astăzi, norii mai persistă pe cer, iar câteva precipitații, mai ales sub formă de ploaie, nu sunt excluse. Temperaturile minime se vor situa în intervalul -4 și un grad Celsius, iar cele maxime vor fi între 5 și 9 grade. Mâine, cerul va fi variabil, iar la câmpie vom avea parte de soare. Noaptea, temperaturile vor scădea până la­­ 3 - un grad, ziua vor urca până la 5-10 grade, iar vântul va sufla slab. (D.D.) Animație și nu prea în centrul Timișoarei, ieri după­­amiază, la deschiderea celei de-a opta ediții a Târgului de Paști, o manifestare tradițională organizată de primărie în fiecare primăvară. Târgul este mult mai modest decât cel de Crăciun, fiind ocupată doar porțiunea din fața Operei. Căsuțele cu marfa deja arhicunoscută de amatorii de târguri nu lipsesc, iar clienții se plimb printre ele, dar mai mult de curiozitate decât pentru achiziționa câte ceva. Programul artistic a reușit s­­ai învioreze atmosfera, astfel că lumea s-a strâns s asculte muzică pe măsură ce s-a întunecat. Continuare în pagina. Parcați gratis în Piața Victoriei! Mare frământare a fost în ultimele zile, în Piața Victoriei. Comercianții își aranjează căsuțele, pentru a le oferi timișorenilor produsele cu care s-au obișnuit deja. Unii profită de haosul provocat prin ridicarea căsuțelor din lemn și intră cu mașinile în Piața Victoriei. Ar fi de înțeles să intre câte un vehicul care cară te miri ce echipament, însă chiar să se formeze o imensă parcare gratuită în buricul târgului pare parcă exagerat. Trebuie specificat faptul că la doar câțiva metri de Operă există o parcare cu plată dar, probabil, adaosul comercial practicat acolo e mai mare decât cel de la căsuțe. (A.T.) Exces de zel la RAT. Timișorenii au rămas șocați când au auzit că, în mijoacele de transport în comun, vor apărea controlori înarmați. Vestea a ajuns și la urechile primarului Nicolae Robu, care a considerat această situație ca fiind una inacceptabilă. Robu a spus că inițiativa i-a aparținut directorului RATT, Ioan Goia, care va detașa în mijoacele de transport în comun angajați ce asigurau paza unor obiective. Aceștia au armament în dotare, astfel explicându-se prezența pistoalelor în autobuze, troleibuze și tramvaie. "Așa s-a gândit domnul Goia, a fost un exces de zel din partea sa. L-am răzgândit eu", a spus Robu. Totuși, gestul lui Robu nu rezolvă problema de fond, respectiv prezența infractorilor în mijloacele de transport în comun. De acest lucru ar trebui să se ocupe poliția locală, aflată tot în subordine primarului, personalul instituții fiind instruit în privința folosii armelor de foc. SILVIU FLORESC! Telefonul este numărul la care ne puteți sesiza problemele cititorului 0750/4yU 145 dvs., iar noi vom încerca să vă fim de folos! '

Next