Renaşterea Bănăţeană, iunie 2015 (Anul 27, nr. 7715-7739)

2015-06-03 / nr. 7716

BĂNĂȚEANĂ I Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Dragan Nr. 7716 - miercuri, 3 iunie 2015 -16 pagini - 2 lei Bețe în roți puse asociațiilor de locatari Federația Asociațiilor de Lo­catari Timișoara (FALT) denunță modul în care parlamentarii s-au opus unei inițiative legislative care ar fi reglementat foarte clar situația administratorilor și a femeilor de serviciu de la imobilele de locuin­țe. Concret, până nu demult, în baza fostului Cod al muncii, aceș­tia erau angajați în baza unor con­venții civile. După schimbarea co­dului , situația a rămas neclarifica­tă, în sensul că se stipula că aces­tora li se pot încheia contracte de muncă, prevederile fiind interpre­tabile. Așa s-a ajuns ca ITM Timiș să dispună câteva amenzi la adresa unor asociații de locatari, care, într-un final, au rămas simple aver­tismente, după decizia instanțelor de judecată. Pentru a evita astfel de confuzii, FALT a depus o iniția­tivă legislativă care să reglemen­teze clar legislația muncii în cadrul asociațiilor de locatari/proprietari. Conform declarațiilor și documen­telor prezentate de Petru Olariu, președintele FALT, toate forțele politice au sprijinit acest demers și, chiar dacă au trecut doi ani de la demararea procedurilor, proiec­tul a ajuns săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaților. Continuare în pagina 5 Conform deciziei consiliului local Timișorenii vor fi apărați de verii lui Superman Pentru a doua oară în ultimele luni, Direcția poliția Naționale care beneficiază de normă de hrană. Primarul locală Timișoara a elaborat un proiect de hotărâre de Nicolae Robu nu a fost de acord cu această idee și a consiliu local pentru aprobarea normei de hrană, care declarat public că își menține poziția. Cu toate acestea, ar trece de 700 de lei în fiecare lună. De această dată, nu a avut nici o pârghie legală să oprească proiectul, polițiștii locali au legea de partea lor, guvernul alăturând, astfel că a lăsat decizia la mâna consilierilor locali, în din acest an, poliția locală celorlalte structuri militarizate cadrul ședinței în plen de ieri, din Ministerul de Interne și din Ministerul Apărării Continuare în pagina 3 Vaporașele nu vor naviga pe Bega nici în acest an Licitația pentru vaporașele care vor efectua transportul public pe Bega a fost relansată, a anunțat ieri primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Termenul de depunere a ofertelor a fost împins de autoritățile centrale care se ocupă de achizițiile publice tocmai în ultima lună de vară, adică pe 4 august. Suma pusă la bătaie de Primăria Timișoara este de 11,13 milioane de lei plus TVA pentru șapte vaporașe. Consilierii locali au aprobat în luna aprilie o creștere a prețului pentru o ambarcațiune la circa 350.000 de euro, întrucât la prima încercare a fost solicitat un preț prea mic, iar licitația a eșuat­ în proiectul cu finanțare europeană pentru reabilitarea malurilor Begăi, care este aproape finalizat, este prevăzută și achiziția de vaporașe, dar pe cheltuieli neeligibile, din banii municipalității, ca și cofinanțare. Continuare în pagina 2 Autostrada Vestului ar putea fi terminată mai repede Pe tronsonul Arad - Nădlac se fac ultimele pregătiri înainte de inau­gurarea oficială, care - potrivit unor reprezentanți ai autorităților locale riverane - ar putea avea loc cu cel puțin două săptămâni mai devreme decât prevederile contractuale. La sfârșitul săptămânii trecute erau practic finalizate bretelele de cone­xiune cu ultima descărcare de pe centura Aradului, la fel stând lucru­rile cu viitorul punct de trecere a frontierei de la Nădlac, unde sunt aproape încheiate lucrările la zona de cântărire a camioanelor și la imen­sa parcare, de la care se așteaptă reducerea riscului de ambuteiaje. Continuare în pagina 6 Titlurile zilei Pagina 2 Pregătiri... morale pentru Festivalul European al Spectacolului Putem suferi de boli tropicale Bourceanu, înapoi la Timișoara? CURSUL VALUTAR 4,4407 lei Soarele răsare la 5,48 și apune la 21,19.

Next