Revista 22, iulie-decembrie 1996 (Anul 7, nr. 28-52)

1996-12-10 / nr. 50

CURIER 22 SCRISORI OPINII DREPT LA REPLICĂ Stimată doamnă Gabriela Adameșteanu. Vă adresez cele mai calde __ felicitări cu ocazia istorice­lor victorii din 3 și 17 noiem­brie ale forțelor democratice. Revista pe care o conduceți a avut o contribuție importantă la succesul CDR și al d-lui profesor Emil Constantinescu. (...) Probabil că, de obicei, cei care vă citesc vă scriu atunci cînd sînt contra­riați de vreun articol. Cred că acum meritați din plin felicitările noastre, ale tuturor cititorilor, pentru că ați reușit să contribuiți la evitarea risipirii vo­turilor electoratului fostei opoziții, cu efectele cunoscute. Acum, în condițiile de normalitate politică create prin mult așteptata al­ternanță la guvernare, forțele societății civile nu mai sînt nevoite să contribuie la coagularea opoziției, ci se pot concen­tra asupra îndeplinirii acelorași obiec­tive ca în țările cu democrație avansată. Sînt convins că întregul colectiv redacțional al revistei „22“, pentru care am sentimente deosebite de admirație și stimă, va ști să se integreze perfect în această nouă etapă a evoluției­ politice a țării noastre și va reuși să se ridice, ca și pînă acum, la înălțimea așeptărilor cititorilor. Vă urez să reușiți în tot ceea ce în­treprindeți. Cu deosebit respect, Marius Bâzu București, 26 noiembrie 1996 Stimată doamnă Adameșteanu. Din capul locului vă rog­i­ să mă scuzați pentru expri­marea mea mai puțin „lite­rară“, dar nu am mai scris în limba ro­mână de peste 13 ani și-mi dau seama de sărăcia vocabularului meu la ora actuală. Revista dv. a reușit să-mi ri­dice modestul meu „nivel spiritual“. Am găsit printre articolele publicate în revistă un subiect pe care a pierdut printre rîndurile unui articol) l-am re­marcat de multă vreme, refuzînd to­tuși să cred în veridicitatea lui. Este vorba de „căldura“ cu care occidentalii sînt primiți la ora actuală în România. După revoluția din 1989 am venit de cîteva ori în țară cu deosebită bucurie sufletească (în ciuda numelui și a ori­ginii, sînt născut și am crescut în Bu­curești). între 1990 și 1992 am revenit, atît singur cît și însoțit de oameni de cultură, directori de teatre și alte per­soane care doreau să descopere Româ­nia. Speranțele care se d­ădeau în acei primi ani de libertate m-au făcut să fiu mai puțin sensibil la mizeria și amărăciunea din jur. Am fost mai de­grabă șocat de cum erau primiți și je­fuiți, străinii în hoteluri, restaurante, magazine sau în orice prestare de ser­vicii. România, o țară care, renumită în trecut pentru ospitalitatea ei, a de­venit practic un infern pentru străinul necunoscător al limbii române. încer­cam să mă conving pe mine însumi că mă înșelam în constatările mele, dar în fiecare zi aveam noi și noi dovezi ale atitudinii și conceptului despre oc­cidentali. Există teoria că străinul care poposește la București are un bu­get nelimitat, că trebuie „păcălit“ cu orice preț, fiindcă are de unde da și pentru el oricum nu contează. Prețu­rile anumitor sectoare de servicii de­pășesc cu mult prețurile din Occident (cmar și pe cele din Elveția, țara euro­peană cea mai scumpă), dar calitatea lor lasă adeseori mult de dorit. Cred că România este singura țară în care la hoteluri se practică prețuri diferite pentru străini și autohtoni. Acest con­cept este greu de acceptat într-o socie­tate democratică. Cu toate acestea, n-am rezistat cînd fetița mea de patru ani mi-a spus într-o zi: J­'u pa faimerais tant voir ton pays“. Mi-am îmbarcat familia și am petrecut 10 zile la Bucu­rești. Acum sînt însă și mai trist, pen­tru că la întoarcere fetița mea (cu ju­decata și sinceritatea vîrstei) mi-a zis: „Papa, j’irai de nouveau à Bucarest quand la ville sera propre et quand il y aura moins de chiens errants“, în concluzie, cred că integrarea în Europa trece înainte de toate printr-o profundă schimbare pe plan social și uman. Cu stimă, ing. Renato-Luigi Rutta Lausanne, 04.09.1996 Spre marea bucurie a tuturor celor care cred în democrație, în sfîrșit for­mațiunile politice democra­tice au fost votate de o ma­joritate concludentă a alegătorilor ro­mâni: avem un nou președinte și o nouă majoritate în cele două Camere ale Legislativului. Se cade să vedem care a fost contribuția la aceasta a Clujului, capitala Ardealului și oraș important al Țării. Datele oficiale sînt numai pentru județ, o singură circum­scripție electorală (nr. 13), dar aportul locuitorilor municipiului Cluj este, desi­gur, hotărîtor în opțiunea electorală. Configurația în procente pentru diferite formațiuni a votului exprimat de cetățenii județului Cluj pentru Ca­mera Deputaților (pentru Senat) este: CDR - 29,41 (29,19); PUNR - 21,88 (23,53); UDMR - 16,71 (17,03); USD -9,32 (9,57); PDSR - 9,08, (8,35); PRM — 2,75 (3,83); Partidul Pensionarilor — 1,38 (1,03); ANL - 1,11 (1,15); în con­tinuare, procentul obținut este sub 1%. Putem presupune că UDMR a fost susținut în municipiul Cluj de un procent mai mare de alegători, deoa­rece procentul de maghiari (cca 22%) este aici mai mare decît în județ. La primul tur al alegerilor prezi­dențiale, opțiunile în județul Cluj au fost: 1. Emil Constantinescu - 27,90%; 2. Petre Roman - 19,47%; 3. Gheorghe Funar - 16,40%; 4. Frunda György - 15,36; 5. Ion Iliescu - 14,91%; 6. Corneliu Vadim Tudor — 2,76%. Cei­lalți candidați au obținut sub 1% din voturi. La turul II al alegerilor prezidenția­le, d­ 1 Emil Constantinescu a obținut 69,03% din voturi în ju­deț (locul 7 în clasamentul județelor), iar d-1 Iliescu 30,97%. Aprecierea unei opțiuni pentru d-1 Emil Constantinescu în municipiul Cluj de cca 95%, exprimată de un comentator la TV în noaptea de 17/18 noiembrie, este totuși mult exagerată. Singura formațiune politică ce a dus o campanie electorală care poate fi caracterizată ca murdară a fost PDSR, folosind același arsenal de minciuni și calomnii, ca și în alte locuri, dar avînd totuși o amploare mai mică. Aici poate și-a spus cuvîntul și faptul evident că în județul (și municipiul) nostru PDSR este o formațiune politică fără popularitate, chiar marginală. Pentru PDSR, dar și pentru PUNR, au votat cu deosebire țăranii, în mintea cărora (sau, mai corect spus, a unui mare număr dintre ei) s-au menținut cele mai multe din ideile false, inculcate după 1989 de propa­ganda PDSR-istă și iliesciană: dacă votăm CDR și Emil Constantinescu ne vor conduce ungurii, Ion Iliescu ne-a dat pămîntul, cei de la putere n-au putut să facă binele pe care vo­iau să-l facă deoarece nu i-a lăsat opo­ziția, se va întoarce regele etc. Pentru turul II al prezidențialelor, d-l Gheorghe Funar, în nume personal și al PUNR, l-a sprijinit pe d-l Emil Constantinescu. Acestui gest politic, președintele CDR Cluj, dr. Șerban Rădulescu, i-a răspuns declarînd: Apreciez poziția realistă afirmată de PUNR prin: președintele Gheorghe Funar de a-l susține în turul doi al alegerilor prezidențiale pe Emil Constantinescu. Iată că s-a adeverit opinia pe care am exprimat-o înaintea alegerilor, cum că electoratul român e matur din punct de vedere politic“. Și mai departe: „Aprecierile defăimătoare și neelegante ale d-lui Gavra, în ce pri­vește potențialul CDR de a conduce țara, sînt deplasate și fanteziste, în nota declarațiilor sale obișnuite, și nu reprezintă părerea membrilor PUNR, ci părerea sa personală“. în sens opus, PSM-ul l-a sprijinit pe d-l Ion Iliescu, între cele două tu­ruri ale prezidențialelor, consilierul pe Transilvania al PSM, G. Marinoiu, declara că PSM optează pentru Ion Iliescu, pe care-l vede „ca un om de echilibru (...) în condițiile în care vom avea un parlament și un guvern de dreapta și de extrema dreaptă“. Foarte alarmist, consilierul amintit spunea că formațiunile democratice cîștigă­­toare ale alegerilor nu vor avea cum să-și onoreze promisiunile, și în maxi­mum 2 ani vor trebui să facă față unor masive mișcări sociale, care vor duce la alegeri anticipate. „E foarte posibil și un război civil.“ Ca în toate marile orașe, și la Cluj au avut loc manifestații de bucurie în noaptea de 17/18 noiembrie, după aflarea prognozelor și a estimărilor IRSOP-INFAS, care au putut fi urmă­rite și la TV. S-a putut vedea și parti­ciparea d-lui Gheorghe Funar alături de manifestanți. Din păcate pentru ea, filiala PDSR din Cluj­, prin liderii săi, a găsit de cuviință să aprecieze manifestațiile de bucurie arătate ca degradante. Sînt cam acri strugurii!... Valentin Roșescu Cluj-Napoca, 26 noiembrie 1996 COMUNICAT DE PRESA Duminică 24 noiembrie 1996, ora 13, a avut loc în țigijti Catedrala Mitropoliei Orto­doxe din Franța, de la Paris, 7 rue Georges Bizet, slujba de Te Deum pentru renașterea­ poporului român și victoria definitivă asupra comunis­mului, consfințite prin ultimele ale­geri din România. La slujba religioasă ținută de pr. Valentin Brătan au participat peste 200 de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române din Paris, ocupată, după cum Reamintim cititorilor noștri că această pagină le aparține, ca și responsabilitatea pentru scrisorile lor: se știe, de peste un an și jumătate de către reprezentanții Sinodului Rus de la New York și de un grup de susțină­tori români, în ciuda hotărîrilor repe­tate ale justiției franceze, care consi­deră această ocupare ilegală. Preotul Valentin Brătan, Vicarul Episcopiei Ortodoxe Române din­ Euro­pa Occidentală și Superiorul Bisericii din Paris, a ținut cu această ocazie ur­mătoarea predică: „Iubiți credincioși, Frați români, La momente importante, festive, din viața comunității, a unei instituții sau a unui popor, Biserica are obiceiul vechi de a săvîrși o slujbă specială, slujba Te Deum-ului, pentru a marca evenimentul, a slăvi și a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în asemenea situații. Este un fapt indiscutabil că în luna noiembrie a anului 1996 s-a pe­trecut un eveniment de cea mai mare importanță in viața poporului român. Este vorba de victoria definitivă a nației române împotriva comunismului, dictatură suportată cu durere, plîngere și amar timp de 50 de ani, dictatură ce a produs traumatisme profunde în viața sa spirituală, istorică și morală. Prin votul și voința sa, exprimate la alegerile din luna noiembrie, «Poporul cel ce se afla în întuneric și în umbra morții», după cum se spune la Scriptu­ră, «a văzut Lumină mare...». Poporul român, prin votul și voința sa, a învins întunericul, bezna distrugătoare a co­munismului, a făcut să apară, din nou, lumina caldă și îmbietoare a li­bertății depline și a făcut ca soarele dreptății, al bucuriei și al speranței să răsarâk iarăși pe pămîntul României. Speranțele pline de încredere au apărut din nou în sufletul poporului român, în deplină conformitate cu cre­dința sa străbună creștină, cu demni­tatea regăsită, cu bogăția sa spirituală, culturală și istorică, dar și cu nădejdea împlinirii destinului său în lume ca un popor demn, vrednic, respectat și binecuvîntat de Dumnezeu între nea­muri. (...) Noi, românii din afara țării, care sîntem, după cum spune poetul, «suflet din sufletul neamului», arătăm prin această slujbă că ne aflăm în gînd, în simțire și în nădejde cu frații și cu părinții noștri de aceeași limbă și credință. Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile revărsate peste noi, facem ruga, acum, la înce­put de drum și eră nouă, ca Dumnezeu să ajute și să împlinească speranțele de bine, de prosperitate, de fericire și de mîntuire ale neamului nostru bine­­credicios, poporul român. Noul președinte al României, dom­nul Emil Constantinescu, care nu se sfiește să-și afirme cu putere credința ortodoxă, a declarat în mai multe din intervențiile sale: «(...) Ura și vrajba dintre români trebuie să dispară. Mă voi strădui să fac să domnească pacea, înțelegerea și respectul între români, iar demnitatea și cinstea persoanei să fie respectate». îi dorim succese și Dumnezeu să-l ajute în această nobilă misiune.“ Paris, 24 noiembrie 1996 Comunicatul Secretariatului Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală, Paul Brătășanu, Paris Membrii Grupului pentru Dialog Social sînt alături de colegul lor Radu Filipescu în suferința pricinuită de pierderea tatălui său, doctorul Zorel Filipescu. r\ fc . Nr. 53 _________1996 11-17 decembrie

Next