Revista 22, iulie-decembrie 2001 (Anul 12, nr. 28-51)

2001-08-28 / nr. 35

Nr. 35 A­nul X»­tin" (ar fi trebuit ca termenul să apară mereu între ghilimele). Apoi, ne amintim că figura centrală a cărții, „Abe Ravelstein“, precum și numeroși eroi secundari, se pot ușor identifica sub transparenta lor mască ficțională. în fine, „Chick“ e rugat de agonizantul „Abe“ să-i scrie biografia, iar cel dintâi afirmă către sfârșitul cărții că rămăsese în viață tocmai pentru a se achita de sarcină — confesiune puțin credibilă din partea unui supraviețuitor de vocație, care nu lasă impresia că existența sa atârnă în vreun fel profund de scriitură, oricât ar părea de coextensive viața și scrisul în cazul unui autor deopotrivă longeviv și prolific. în primele pagini din Ravelstein, „Chick“ speculea­ză despre genul biografic și despre biografi, mențio­nând câteva vârfuri.-Plutarh, legendara carte a lui Boswell despre Samuel Johnson, fulgurantele biografii (Brief Lives) lăsate de John Aubrey (1626—1697), sa­vuroase miniaturi fragmentare și digresive ale contem­poranilor săi, între care Shakespeare, Sir Walter Raleigh, Hobbes, William Petty, Mary Herbert, contesă Pembroke (sora supraviețuitoare și legatura literară a lui Sir Philip Sidney). Mi-e greu să citesc romanul lui Bellow cu gândul la toate aceste exemple ilustre, fie și pentru că Plutarh, Boswell și Aubrey au fost conside­rabil mai binevoitori cu cei pe care i-au evocat. Boswell l-a evocat pe prietenul său Johnson cu multă căldură. Aubrey, de exemplu, deși vizibil înzestrat cu spirit caustic (wit), se mulțumea să citeze admirativ vorbele de duh ale eroilor săi, nu-i sacrifica de dragul unui ca­lambur; referința la articolul lui Thomas Babington Macaulay despre Boswell pentru Encyclopaedia Britannica e întrucâtva mai pertinentă, deoarece, ca multiplă mise en abîme. „Chick“ scrie despre Macaulay care scrie despre Boswell care scrie despre Johnson care scrie despre etc. Ce va fi scris „Chick“ despre Keynes, de care se ocupase la sugestia lui „Abe“? Din câte știu despre opera ficțională a lui „Chick“ și despre latura (auto)biografică a operei lui Bellow, îi dau cu totul dreptate biografului lui Saul Bellow, James Atlas, care conchide în monumentala sa lucrare recentă că marele romancier american nu e capabil de empatie cu personajele sale­. Saturate de tema familiei nefericite, romanele lui Bellow, chiar și capodoperele sale, propun un fel de vi­ziune hobbesiană a lumii: un bellum omnium contra omnei, desfășurat mai ales la nivel microsocial și în special în cadru domestic. Părinții se detestă și se luptă continuu cu copiii (bunicii, mătușile și unchii sunt solitare excepții), soții se războiesc la infinit cu soțiile, prieteniile sunt puține și rare. Atlas a sesizat și docu­mentat minuțios, poate neîndurător, toate aceste ca­racteristici. în romanul pe care-l discut, lipsa empatiei lui „Chick“ pentru „Abe“ este uimitoare: omul „Abe“ este aproape un monstru pervers, sclav al unor instincte și pasiuni contra naturii sau cel puțin ridicole. Scriind despre un intelectual pe care îl detești ca om, rămâne posibilitatea de a scrie pozitiv despre ideile sale. Dar nici asta nu se întâmplă în Ravelstein. „Chick“ spune după primele cincizeci de pagini că „face tot ce poate cu faptele”", recunoscând că „Abe“ a „trăit prin ideile sate“, iar „cunoașterea sa era reală“, însă romanul e plin de răuvoitoare respingeri ale tuturor ideilor lui „Abe“. Ironia (retrospectivă) a soartei face ca The Closing of the American Mind să fi fost considerată de unii (ca profesorul de filozofie Robert Paul Wolff), mai în glumă, mai în serios, un canular al lui Bellow. Se spunea că romancierul ar fi inventat totu și autorul, și cartea! Intervievat după apariția cărții, Bellow și-a regretat cruzimea portretistică, dar nu a retractat-o: s-a plâns că oamenii sunt prea înclinați să-l citească literal, se întreabă dacă evocarea este veridică, dacă faptele re­latate au avut loc în realitate­. E ușor să-ți condamni ci­titorii pentru confuzia dintre ficțiune, memorie și istorie. Astfel, etica amintirii devine o exigență deplasată, iar ideea că ficțiunea are vreun raport cu adevărul istoric sună stupid, ca orice eroare categorială. Sunt gata să-i acord lui Bellow toate acestea, chiar în numele unei teorii pe care el probabil nu o cunoaște, și anume con­cepția relativistă a lui Hayden White privind raportul dintre istorie și ficțiune. Potrivit lui Hayden White, care duce la extrem o linie de argumentare impusă în teoria istoriei și în naratologie după „turnantul lingvistic“, nu există adevăr, ci pluralitate (dar nu o infinitate!) de ade­văruri, echivalente ontologic și epistemologic. Cum spunea Paul Feyerabend acum mai bine de un sfert de secol în controversata sa Against Method, avem me­reu de-a face cu paradigme incomensurabile. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume paroxistic eterogenă: nu nu­mai că nu putem aduna mere cu pere, dar nici merele între ele nu sunt destul de asemănătoare pentru a fi or­ganizate într-o categorie aparte. Chiar narațiunea isto­rică și biografia sunt construcții în ultimă instanță arbi­trare. Autorul este suveran, creația este un act demiur­gic, liber de orice constrângere (retorică, metafizică, morală etc.). în contextul unor polemici în jurul reprezentării Holo­caustului (și, prin extensie, al reprezentării altor traume sau „rupturi de civilizație“), Hayden White a fost presat de mai mulți autori, în frunte cu Saul Friedländer, să-și precizeze poziția cu privire la o chestiune extrem de delicată: este autorul absolut liber? este reprezentarea total lipsită de constrângeri intrinseci și extrinseci? Fiindcă nu pot relua aici întreaga polemică, mă voi opri la un detaliu esențial: punerea în intrigă (emploiment, la francezi, conceptul, mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (employment), indiferent de subiect. Tradiția sugera că anumite subiecte se pretau la, sau chiar cereau, un anumit gen literar: tragedia nu­­ era o formă arbitrară, ci era reclamată de substanța și sensul evenimentelor și personajelor. Forma și conținutul se află într-o perpetuă concordanță: nu o poți (re)prezenta pe Antigona într-o comedie. Replicând, Hayden White a dat exemple de employment contraintuitiv care nu trădează totuși, retoric și etic, un subiect extrem: filmul italian din 1997 distins cu marele premiu la Cannes în 1998, La vita e bella (regia: Roberto Benigni; Benigni joacă și unul din rolurile principale, precum și cosemnează scenariul, alături de Vincenzo Cerami), „spune“ cu umor (nu doar cu umor negru!) și tandrețe povestea unui lagăr de concentrare nazist, așa cum se vede prin ochii unui copil pe care tatăl, de conivență cu ceilalți deținuți și ajutat de noroc, îl convinge că tot ce trăiau ei era un joc; serialul de bandă desenată Maus, al lui Art Spiegelmann, prezintă cu formidabil umor (mai ales negru) sinistra istorie a celui de-al doilea război mondial folosind convenția unei fabule, oarecum în stilul lui Orwell din Animal Farm. De ce am trata Holocaustul numai în cheie tragică? Nu există nimic inerent într-un subiect dat care să ceară o formă de emploiment și numai una singură, în cazuri mai puțin nete, publicul a acceptat discontinuitatea dintre formă și conținut: de pildă, s-au făcut musicaluri cu Evita Peron și Anne Frank, opere rock cu Iisus Hristos, melodrame despre Holocaust (celebrul mini­­serial Holocaust, difuzat de rețeaua de televiziune americană NBC în 1979; mai recent și mai faimos, filmul lui Steven Spielberg, Schindler’s List), spectacole de marionete cu Romeo și Julieta­. în acest context teoretic, „Chick“ ar fi cu totul liber să-l evoce pe „Abe“ după plac, atât în formă, cât și în conținut. Ar fi chiar o frumoasă răsturnare a mitului lui Pygmalion: în viața reală, Bellow l-a produs oarecum pe Bloom; în ficțiune, creatorul își ucide simbolic creatura. Dar, așa cum îmi va veni încă multă vreme greu să reprezint evenimentele sângeroase ale „revo­luției“ române din decembrie 1989 în formă de operă bufă (deși elementele de farsă nu au lipsit, culminând cu farsa neagră a măcelului și cu drama Tranziției), îmi este greu să accept că Allan Bloom este adecvat re­prezentat ca „Abe Ravelstein“. Restul e literatură. Mai ales restul. 8. Cf. Paul Gray, Saul Bellow Blooms Again, Time, 24 aprilie 2000. 9. Fiindcă nu pot­­ intra în detalii, trimit la un singur text: Hayden White, Historical Employment and the Problem of Truth, in Saul Friedlander(ed.), Probing the Limits of Representation, Cambridge, Mass., Cambridge University Press, 1992, pp. 37—53. întregul volum e construit în jurul acestei spinoase chestiuni, incluzând un număr de capitole care îl sprijină sau, respectiv, îl combat pe Hayden White. Despre relativismul lui Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor: cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. 28 aug - 3 sept 2­0­0­1 13 CELE MAI IEFTINE ABONAMENTE LA 22 1. Cu jumătate de preț pentru cadre didactice, elevi, studenți, pensionari, foști deținuți politici și veterani de război asigură mari reduceri față de prețul de vânzare per exemplar: • 50.000 lei pe 3 luni, cu ridicare de la redacție (45%) sau 200.000 lei pe un an • 60.000 lei pe 3 luni, cu expediere la domiciliu (40%) sau 240.000 lei pe un an 2. Pentru celelalte categorii de cititori abonamentele sunt, de asemenea, cu reducere : • 65.000 lei pe 3 luni, cu ridicare de la redacție (29%) sau 260.000 lei pe un an • 70.000 lei pe 3 luni, cu expediere la domiciliu (30%) sau 280.000 lei pe un an Cei interesați sunt rugați sa achite la sediul redacției (Calea Victoriei 120) sau să expedieze prin mandat poștal suma corespunzătoare, pe adresa: Re­vista “22 ”, cont nr. 2511.1 - 1277.1/ROL. BCR, sector 1 București. Adeverințele (talon de pensie, adeverințe școlare etc.) valabile un an se expediază pe adresa: Revista “22” Calea Victoriei 120, sector 1, București, cu specificarea pentru Serviciul de Difuzare. IMPORTANT! Pe mandatul poștal trebuie să scrieți citeț numele, adresa și, la rubrica „Loc pentru corespondență“, perioada pe care doriți să faceți abonamentul, în caz contrar, riscați să nu primiți abonamentul. CD $«sf <N lH cp 2 W o C5 in £ o» 2 d 2 oo 2 si ^ 8 ° X 5 SC EUROMEDIA SRL LE ROBERT L DICTIONNAIRE DE LA LANGUE FRANÇAISE MICRO 35 000 mots et leur famille Apprentissage de la langue Orthographe - Grammaire ♦ Conjugaison Enrichissement du vocabulaire Synonymes e! contraires * Analogies

Next