Revista 22, iulie-decembrie 2007 (Anul 18, nr. 27-52)
2007-09-11 / nr. 37
SUB ASEDIU Situația sediului GDS și al revistei 22 nu s-a rezolvat. Camera Deputaților a amânat votul pentru toamnă. GDS și 22 rămân sub asediu. ANUL XVIII • Nr. 37 (914) • 1WWseptembrie 2007 www.revista22.ro • 32 pagini • 2,5 lei CRISTIAN ADOMNIȚEI, ministrul Educației Nu vreau un bibelou de porțelan în minister TRAIAN UNGUREANU Ce S-a mai întâmplat cu și după 11 septembrie? pag. 11 -12 Bucureștiul Cultural interviu cu nSȘ1 ^ NORMAN MANEA ~ Variante la un autoportret Bursa debuturilor 2000 - 2007 • PAUL CERNAT • BOGDAN CREȚII • ALEX GOLDIȘ pag. 9-10 ARMAND GOȘU ■mmamm ■w Diplomație bicefala Pentru Traian Băsescu, pesemne că milițienii și diplomații sunt tot una. Altfel, nu s-ar putea explica acel „bă, Comănescule...!“ șuierat de președintele nervos peste o sală înțesată ochi cu reprezentanții numiți chiar de el (sau de predecesorul său, dar care n-au fost rechemați de la posturi în diferite capitale ale lumii. Cuvintele au fost rostite după ce ambasadorii au deschis discuția despre salarii, pe care președintele tocmai a refuzat să le mărească, trimițând legea înapoi la parlament. Poate că președintele știe mai multe decât noi, oamenii de rând, despre salariile duble ale unora, de la MAE și de la serviciile de informații, de le-a bătut obrazul ambasadorilor. La fel și despre chiriile pe care statul român le plătește pentru reședințele acestora. Ideea că ambasadorii pot fi mutați în corturi ca să fie mai aproape de concetățenii lor care-și caută un rost prin lume nu e cea mai bună. Soluția a fost oferită de alții, cu mult timp înainte, și ea prevede desființarea ambasadelor și consulatelor în tot felul de țări exotice ale căror relații cu România sunt ca și inexistente. Dar președintele nu transpiră de grija bugetului României, gestionat de PNL, care buget oricum nu s-ar prăbuși din cauza salariilor diplomaților. Pur și simplu, președintele a decis că poate puncta electoral dacă aplică o corecție, cu presa de față, tagmei ambasadorilor, suficient de detestată de milioane de români. Rivalul lui Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, are un respect mult mai mare pentru „diplomații de carieră“. Spre deosebire de Băsescu, care vrea să numească „condeieri“ în funcții de ambasador în capitale importante, Tăriceanu preferă „diplomații de carieră“, însă nici Tăriceanu nu e imun la „condeieri“, dacă-și varsă veninul în direcția cea bună, adică înspre Palatul Cotroceni, dar îi numește în funcții mai puțin vizibile, la Marsilia, de exemplu, cum s-a întâmplat cu fostul șef de la Gardianul. Relația președinte-premier a funcționat ca un turnesol în construirea de camere. Restructurat de Tăriceanu din funcția de secretar de stat MAE, Teodor Baconski a fost cooptat în echipa lui Băsescu. Iulian Buga, rechemat de președinte de la Haga și propus pentru Washington de ministrul de Externe Adrian Cioroianu, a fost refuzat de Băsescu, ceea ce echivala cu un certificat de garanție pentru Tăriceanu, care l-a numit imediat secretar de stat MAE. Rețeta e simplă: trebuie să intri în conflict major cu unul dintre cei doi actori, pentru a fi imediat cooptat în echipa celuilalt. Acesta este principiul după care pare să funcționeze acum toată scena publică, nu doar diplomația. Disputa președinte-premier nu face și desface doar cariere, ci virusează și temele importante de politică externă. Prezența trupelor române în Irak e subiect de dispută, liberalii cerând apăsat, la un moment dat, retragerea lor, spre nemulțumirea președintelui. Poziția României față de Kosovo este ca un curcubeu: Băsescu susține principiul inviolabilității frontierelor Serbiei, Cioroianu vorbește de o soluție negociată acceptată de cele două părți ca o garanție pentru stabilitatea pe termen lung a Balcanilor de Vest, iar Tăriceanu susținea în iulie, la Roma, planul Ahtisaari, căruia i se opune cu înverșunare Rusia. (Continuare în pag. 3)