Revista Economică, 1920 (Anul 22, nr. 8-52)

1920-09-18 / nr. 37

320 REVISTA ECONOMICA Nr. 37. — 18 Septemvrie 1920 Aici încă se poate răspunde, în teorie, foarte uşor şi anume: Sau să se înmulţească banii din circulaţie, sau să se producă cumva, în mod forţat, scăderea preţurilor la mărfuri şi a plăţilor muncitorilor. Să examinăm mai de a­­proape ambele aceste posibilităţi. Statului îi stă de sigur în putere să în­mulţească banii din circulaţie, trecând bineîn­ţeles preste consideraţiunile de acoperire me­talică a banilor, precum au făcut-o aceasta toate statele amestecate în marele răsboiu mon­dial. Urmarea înmulţirii banilor din circulaţie (prin emisiune nouă de bilete de bancă etc.) ar fi urcarea preţurilor şi­ a plăţilor, iar acestea la rândul lor ar face necesară o nouă înmul­ţire a banilor şi acest proces de întrecere între bani şi preţuri ar putea merge, aşa zi­când, la infinit. Evident, că o astfel de stare de lucruri nu ne-o putem imagina decât în teorie. A doua posibilitate ar fi reducerea for­ţată a preţurilor, lucru, care vedem, că se şi încearcă azi la noi. Din parte­ ne dorim, na­tural, tot succesul autorităţilor în drept, cari lucrează în direcţia aceasta, dar, drept spunând nu legăm mari nădejdi de rezultatul final. Prin reducerea preţurilor se slăbeşte produc­­ţiunea, ceea ce de­sigur nu e nici intenţia şi nici spre folosul statului, chiar dacă am ad­mite că e posibilă reducerea forţată a preţu­rilor. Încercările de această natură în cursul răsboiului ştim bine însă, că au rămas în general infructuoase. Rămâne deci, că criza financiară — dacă într’adevăr se va afirma într’un mod mai stă­ruitor — să se delăture pe altă cale, sau să fie lăsată a-şi face cursul, ca şi de altădată, cu toate urmările ei dezastoase, până când reacţiunea o va stânge. In general vorbind, noi vedem cauzele oricărei crize financiare în sistemele valutare arbitrare de azi, după cam­ banii din circula­­ţiune nu mai sunt aceea ce ar trebui să fie adecă un simplu mijloc de schimb, hotărâtă fiind cantitatea lor de cantitatea mărfurilor din circulaţiune ci şi ei sunt tot o marfă. Deose­birea este numai că producţiunea lor e la discreţia statului, sau în cazul cel mai bun legată numai de producţiunea aurului (în timpuri normale), pe când producţiunea mărfurilor e indepen­dentă sau prea puţin influenţabilă de puterea executivă a statelor.­ Legea pentru regularea conflic­telor colective de muncă S-a promulgat următoarea lege votată de Cor­purile legiuitoare: CAPITOLUL I. Libertatea muncei. ART. 1. Se garantează oricui, în limitele legilor și regulamentelor existente, precum și ale legii de faţă, dreptul de a munci după voie. ART. 2. Oricine prin ameninţări grave, imediate şi directe, ori prin violenţe de fapt, va împiedeca sau sili ori va încerca să împiedice sau să silească pe cineva de a munci, în timpul sau cu ocazia unei încetări colective de lucru, se va pedepsi după cum se arată mai jos. ART. 3. Acei cari s’au făcut vinovaţi de ame­ninţările calificate mai sus, sau de violenţe de fapt, se vor pedepsi cu o amendă dela 10—200 lei şi cu închisoare dela 15 zile până la şase luni, afară de cazurile când codul penal prevede o pedeapsă mai gravă. CAPITOLUL II. încetarea colectivă a lucrului. Secţia­­. ART. 4. Nici o încetare colectivă de lucru, pentru cauze­ referitoare la condiţiile de muncă fie din ini­ţiativa patronului, fie din iniţiativa salariaţilor, nu va putea avea loc în vreunul din stabilimentele indu­striale şi comerciale arătate mai jos, înainte de a se fi îndeplinit procedura de împăciuire. Orice încetare colectivă de lucru, pentru cauze străine celor arătate mai sus, este interzisă prin legea de faţă. ART. 5. Prin încetarea colectivă de lucru, în sensul legii de faţă, se înţelege încetarea lucrului a cel puţin 1/3 din numărul total al salariaţilor stabilimentului industrial sau comercial ori din nu­mărul salariaţilor ocupaţi în una sau mai multe sec­ţiuni din acel stabiliment. ART. 6. Cad sub prevederile legii de faţă: Stabilimentele industriale şi comerciale, de orice natură, care întrebuinţează în mod obişnuit un număr de cel puţin 10 salariaţi. Secţia II. împăciuirea. ART. 7. Când în una din­­întreprinderile pre­văzute la art. 6 se iveşte un litigiu referitor la con­diţiile de muncă, susceptibil de a provoca o încetare colectivă de lucru, salariaţii vor alege o delegaţie de 2,5 persoane, cari împreună cu patronul între­prinderii ori reprezentantul său şi în prezenţa unui delegat al Ministerului Muncii, vor cerceta modali­tăţile pentru aplanarea prin bună învoială a conflictului.­ ­ Celor­ ce poartă vre­un interes chestiunilor econo­mice financiare actuale de acest fel le recomandăm broşura «Problema valutară* tradusă de S. Roşea (vezi anunţul la Bi­bliografie).

Next