Revista Economică, 1935 (Anul 37, nr. 1-52)
1935-01-05 / nr. 1
2 Mp. 1 — 5 Ianuarie 1938. REVISTA ECONOMICA păgubirea imorală a creditorilor lor, i-au alungat deponenţii, şi i-au secătuit sursele de capital, încât aceste instituţiuni economice vor trebui să muncească mult şi intens, să aibă conducători prevăzători, capabili şi de o probitate notorică, — pentru a le putea restabili reputaţia morală pentru a recâştiga încrederea publicului. Iată care e bilanţul moral al băncilor noastre la finea anului 1934; iată care este evoluţia lor în anul expirat. Ele sunt reduse în puterile lor materiale şi grâu păgubite în cele morale, — de către înşişi cârmuitorii vieţii obşteşti. Şi ironia sorţii le chiamă, ca tocmai aceste instituţiuni economice urgisite să îndeplinească rolul de reînviorătoare a vieţii economice a ţării, ofilită de atât intervenţionism barbar şi nepriceput, de atâta jaf şi nechibzuinţă. După ce au fost păgubite şi hulite, ajunse într’o anemie necunoscută, tot ele vor fi cele ce vor scăpa dela complecta desagregare economică ţara, dirijată de atâţi savanţi economişti şi condusă de partidele politice, în ochii cărora nimic nu e atât de sfânt, ca şi interesele lor electorale. Dar oare vor putea uita băncile tratamentul atât de nemeritat, la care au fost condamnate? Vor cădea în greşala de a-şi face iluzii prea mari şi de a-şi făurii nădejdi exagerate ? Dacă Statul va face în gospodăria lui comprimările de rigoare, dacă publicul mare va fi capabil de a duce un traiu mai sobru, făcând economii şi fiind mai serios şi în sfârşit dacă vom putea scăpa de plaga politicianismului sălbatic, — atunci sacrificiile impuse băncilor nu vor fi fost zadarnice; abia atunci vom putea aştepta cu drept cuvânt o îmbunătăţire a situaţiei economice. Altcum vom chinui cu toţii mai departe şi vom deveni tot mai săraci şi răi, având de a suporta multe alte ponoase, cu un finis extrem de dureros. Deci mai multă minte şi sentimente mai bune. Autarhie. SPECTATOR. Sub autarhie înțelegem o formă a economiei naţionale care tinde într’acolo, ca toate bunurile necesare traiului, să se producă în propria ţară. Deoarece mizeriile valutare silesc în zilele noastre aproape toate statele să-şi satisfacă din propriile lor mijloace toate trebuinţele, chestia aceasta a devenit foarte actuală şi este desbătută mult în publicitate. Intr’un ziar cineva se întreabă, dacă este posibil ca toate statele să treacă la sistemul autarhic ? Noi credem că în principiu da, în practică însă nu. Ca principiu, autarhia poate fi un ideal de realizat, dar în practică va trebui să ţinem seamă de multe consideraţiuni de ordin economic şi politic. Ca principiu, autarhia s’a născut atunci, când careva stat a introdus prima dată vămile de protecţiune. Vămile au avut la început un scop pur fiscal. Nime nu s’a gândit la înfiinţarea lor să lovească în produsele ţării vecine, sau să protejeze producţia internă. Loc era pentru toţi sub soare şi traiul era uşor. Cu timpul nu numai statele între ele percepeau vămi pentru a înmulţi veniturile necesare aparatului de stat, ci şi oraşele. Abia In timpurile moderne, după ce s’a simţit nevoia de a da economiei naţionale un teritor mai vast şi unitar de activitate, vămile acestea interurbane au dispărut până la mici resturi, cari există şi azi, bunăoară pentru păduri şi drumuri. Vămilor protecţioniste în special li să atribue şi scopul de a proteja producţiunea internă faţă de concurenţa străină, deci a da o posibilitate mai mare de desvoltare acelor ramuri de activitate economică pentru cari există în ţară condiţiuni naturale de prosperare. Se mai aduce în favorul acestui sistem şi argumentul, că consumătorul intern ajunge astfel la o marfă mai eftină şi mai bună, căci producătorul intern cunoaşte mai bine gusturile şi nevoile consumatorului, decât producătorul străin. Aşteptările acestea însă de obiceiu nu să împlinesc, deoarece producătorul nu este niciodată aşa de generos, ca de dragul consumatorului să renunţe la diferenţa de preţ care rezultă din economisirea taxelor vamale. Producătorul va băga mai curând în buzunar câştigul acesta, iar consumatorul va plăti tot preţurile vechi. Ba nici calitatea produsului intern nu va trebui să fie mai bună, căci vama protecţionistă îl apără de concurenţa străină, şi consumatorul va trebui să cumpere cu acelaşi preţ eventul o marfă mai rea decât mai înainte, fiind acuma la cheremul producătorului intern. De obicei, autarhia să propagă cu lozinca ideală: „să ne emancipăm de străinătate“, „să creăm o industrie naţională“ etc. Acestea sunt cuvintele răsunătoare menite să abată atenţiunea publică de la intenţiunile jefuitoare ale cutărui grup capitalist, din cutare partid politic întâmplător la putere. Nu este deci vorba nicidecum de scopuri ideale sau patriotice. Afară de aceasta sistemul stă în directă contrazicere cu politica noastră actuală de valută şi protejare a Leului, şi anume prin efectele ce le produce. Căci nu există acţiune fără de repercusiune. Aşa că dacă noi când voim să protejăm industria noastră naţională (dat fiind principiul autarhiei) urcând vămile faţă de o ţară industrială, aproape cu siguranţă ne putem aştepta că lovind noi în industria sa, ea va lovi în producţiunea noastră agricolă, unde ne doare mai tare.