România Liberă, iulie 1948 (Anul 6, Nr. 1182-1209)
1948-07-14 / nr. 1193
0, Ä-a RECENZII Mihail Florescu: „Doua cai" din lupta revoluționar a proletariatului francez Documentata lucrare a d-lui Mihail Florescu apărută recent în editura „Eminescu”, ilustrează lupta pentru apărarea păcii și a intereselor clasei muncitoare dusă de eroicul proletariat revoluționar francez, în frunte cu Partidul Comunist. Două figuri de mari gazetari revoluționari, se desprind de pe fundalul perioadei ultimelor două războaie provocate de către imperaliști: Jean Jaurès și Gabrel Péri. Luptători, ziariști și oratori, aceste două personalități demonstrează vitaitatea proletariatului revoluționar, — viața ca și moartea lor — identificându-se cu lupta eroului popor francez, iar întreaga lor activitate neînsemnând decât un imn ridicat omenirii progresiste. Nenumăratele manevre ale forțelor imeprialiste pentru a sparge unitatea clasei muncitoare franceze întreprinse de trădătorul Leon Blum, sunt dejucate de acești fruntași ai proletariatului revoluționtff francez. Astfel luând parte la acțiunile de afirmare ale clasei muncitoare, Jean Jaures și Gabiel Péri au atacat, rând pe rând, guvernele corupte ale timpului lor. După ce a subliniat cu vigoare dedesubturile celebrei „afaceri” Dreyfus — afacere care a făcut epocă la începutul acestui secol, Jean Jaurès a condamnat „neintervenția” din anul 1905, când proletariatul Rusiei mobiizând masele populare, a trecut la lupta deschisă contra celui mai reacționar regim din vremea aceia. Jaurès s-a ridicat luând o atitudine dârză și combativă împotriva războiului ce se pregătea prin ,.aventura imperialistă” din Marot. La rândul său, Gabriel Péri, a demascat scandaloasa „afacere Röchelte” „opera” călăilor fasciști din 1918 — asasini ai fruntașilor muncitorimii revoluționare, Karl Liebkechte și Rosa Luxemburg. Gabriel Péri, luptă în anul 1935, împotriva guvernului Flandin, care prin Laval ministrul său de externe, semnează faimosul pact cu Mussolini prin care se acordă acestuia dreptul să ocupe Arbisnia și în sfârșit, condamnă cu toată vehemența sinistra parodie a „nebeligerantei” în «EDITURA EMINESCU» războiul civil din Spania republicană. Cu un spirit politic clarvăzător, într’un discurs pe care l-a ținut în Parlament, Gabriel Péri, criticând politica guvernului Blum din anul 1936, întrezărea al doilea război mondial spunând: „Nu ne este permis să ne gândim la agitația sudeților în Cehoslovacia, a Gărzii de fier în România, să privim Belgia și să nu ne întrebăm, care va fi viitoarea Spanie?” Sfârșitul acestor doi mari umaniști a fost eroic. Jean Jaurès este ucis mișelește la 31 Iulie 1914, iar Gabriel Péri este executat la 14 Decembrie 1941 la călăii lui Pétain și Lavai, ,la Mont Valérien și aruncat in groapa comună din cimitirul Ivry. In fața strUtenului de execuție Péri a continuat a striga lumii marele adevăr pentru care el își dădea viața: „comunismul este tinerețea lumii, el pregătește un vizor fericit omenirii”. Calea aleasă de socialiștii de dreapta dezidenți care a dus la trădarea clasei muncitoare de către slugile vândute dolarului — Leon Blum, Ramadier și comp.— nu este decât aceea a negării luptei de clasă, — negare care înseamnă adoptarea unei poziții incompatibile cu legile de bază ale socialismului. Numele lui Jean Jaures și a lui Gabriel Péri, sunt deseori revendicate de „socialiștii" francezi și, în deosebi, de Leon Blum. Dar în ce măsură sunt aceste pretenții justificate? Legătura între acești martiri ai cauzei proletare și Leon Blum, nu este decât una: Blum a îmbrățișat ceea ce ei au aruncat. Astfel, la primul congres al partidului socialist francez, după eliberarea Franței, Leon Blum a încercat să nege unnul din principiile de bază ale marxismului — lupta de clasă — înlocuind-o cu „acțiunea de clasă”, în scopul de a denatura conținutul luptei revoluționare a clasei muncitoare, încercând s-o abată de la lupta necruțătoare împotriva capitalismului, pentru emanciparea muncii și desființarea exploatării. Aceasta are de scop să justifice colaborarea neprincipială a lui Blum cu burghezia franceză, cu catolicismul și slugărnicia sa față de imperialiștii anglo-saxoni. Leon Blum, unul din animatorii principali ai cârdășiei anti-muncitorești, teoretizează așa numita „forță a treia” — a cărei sprijinire de către catolici este binecunoscută — scrind: „influența pontificala s’a manifestat întotdeauna în favoarea unei păci organice, fondată pe... sfințenia înțelegerilor. Cred din partea mea, în desinteresul real al Statelor Uniite, care n’au nici un gând politic ascuns”... Această afirmație mincinoasă a fost brutal desmințită de raportul ministrului de comerț, multimilionarul Harriman, care cu ocazia planului Marshall, a spus: „Nu putem considera interesele Statelor Unite în Europa numai din punct de vedere economic. Ele au de asemeni un punct strategic și politic”. Eroii proletariatului revoluționar francez, care au căzut pentru a apăra drepturile poporului muncitor, n’au făcut altceva decât să întărească proletariatul revoluționar francez, călăuzit în această luptă neertătoare de marea învățătură marxist - leninistă, busola politicii tuturor popoarelor iubitoare de pace, împotriva imperialismului cotropitor. Educația marxist-leninistă ridică conștiința oamenilor pe culmi nebăduite și-i face apți pentru orice sacrificiu, pentru izbânda cauzei proletare a progresului social. Captalismul, purtător de războae — tot așa cum norii negrii poartă furtuna —, nu va putea împiedica lumea proletară din mersul ei victorios spre socialism, mers în fruntea căruia se găsește, invincibilă marea țară a socialismului, Uniunea Sovietică. Lucrarea d-lui Mihail Florescu constitue o prețioasă contribuție la cunoașterea luptei dusă de proletariatul revoluționar francez, împotriva reacțiunii imperialiste și la perspectivele pe care această luptă le are în aceste momente de răscruce, pe care le trăiesc popoarele lumii angajate întrr'biHâ'fe'"'bălfâie'?" pentru apărarea drepturilor la o viață lberă și pașnică. Armanudl, S'sm'zuüu 2 .003.000 CĂRȚI TIPĂRITE DE EDITURA «CARTEA RUSĂ. O ACTIVITATE PRODIGIOASĂ DAR CARE MAI ARE TOTUȘI DESTULE LIPSURI Înființată în condiții deosebit de grele, în iarna anului 1944, editura „Cartea Rusă” a desfășurat în răstimpul celor 3 ani și jumătate ce s-au scurs până atăzi o activitate deosebit de vastă, pusă în serviciul cunoașterii și popularizării culturii sovietice in țara noastră. Numărul mare de publicații tipărite de „Cartea Rusa”, nenumăratele colecții de volume, prezentând o sumedenie de sectoare de activitate și probleme ale U.R.S.S., marele tiraj pe care l-au atins cărțile traduse, cifra impresionantă de 2.003.000 volume scoase până astăzi și edițiile întregi epuizate în câteva luni, dovedesc pe deoparte adâncul interes pe care il manifestă publicul nostru pentru realizările Uniunii Sovietice, pe de altă parte funcția precisă pe care o îndeplinește editura „Cartea Rusă” în promovarea culturii corespunzătoare transformărilor revoluționare pe care le înfăptuim. Deficiențe ce trebuie înlăturate Prilejul de a ne confirma aceste constatări a fost oferit de către conducerea editurii „Cartea Rusă” în cadrul conferinței de presă care a avut loc eri, la sediul său din str. Filipescu. In desbaterile care s’au purtat asupra problemei popularizării literaturii sovietice în Republica noastră Populară, și la care au luat cuvântul d-nii prof. Andrei Oțetea, directorul editurii, Traian Cerbu, director administrativ, prof. A. Popper, șeful redacțional, alți reprezentanți ai diverselor secțiuni ca și majoritatea ziariștilor de față ș’a făcut un examen înn Jr95 1 • ., critic și autocritic al realizărilor pozitive, dar mai ales al deficiențelor semnalate în munca editurii „Cartea Rusa”. Multe dintre deficiențe sunt în legătură cu faptul că editura „Cartea Rusă” nu a reușit să acopere decât o parte din nevoile pe care le resimte cititorul din țara noastră, nu cunoașterea realităților din U.R.S.S. Unele aspecte, unele sectoare, cum ar fi științele, filosofia, problemele planificării, problemele științifice, artele și critica literară și artistică etc. nu au constituit o preocupare principală a editurii. De aceea în discuțiile purtate s’a cerut publicarea a cât mai multe traduceri în legătură cu aceste sectoare de activitate a Uniunii Sovietice. Alte deficiențe semnalate privesc modul de prezentare a cărților editate, de multe ori traduse la un nivel literar destul de scăzut și cu multe greșeli de limbă, alteori prezentate în condiții grafice necorespunzătoare. O altă lipsă a activității editurii „Cartea Rusă” se datorește faptului că nu s’a acordat destulă importanță până astăzi problemei popularizării în masse a cărților tipărite. In acest sens au fost aduse o serie de critici, conducerii editurii care a luat hotărîrea de a consolida în foarte scurt timp legătura cu ctitorii prin simposioane, conferințe în țară, editări de buletine etc. Peste 110 opere noi si intr’un singur an In ceea ce privește programul de tipărituri până la sfârșitul anului 1948 editura „Cartea Rusă” pregătește editarea a circa 110 opere noi repartizate în colecțiile „Cultura Generală”, „Literatura clasică rusă”, „Literatura sovietică”, „Broșuri pentru țărani și muncitori”, „Informații și documentare,’, „Literatură politică”, „Colecția ARLUS”, „Literatura pentru copii“, „Literatura pentru tineret“, „Literatura pentru toți“, „Știința pentru toți“,„Români despre ruși“, „Biblioteca muzicală“, precum și tipărirea a 3 carte din revista „Probleme de literatură și artă“. In afară de aceste volume editura „Cartea Rusă“ va mai lansa de asemeni până la sfârșitul anului un număr de 60 de volume epuizate, care vor fi retipărite în ediții nouă. Colecțiile citate cuprind operele celor mai valoroși scriitori ruși și sovietici în frunte cu Pușkin, Gogol, Tolstoi, Dostoievsky Lermontov, Cehov, A. Tolstoi, Gorki, Șolohov, Krâmov. Dintre scriitorii sovietici urmează să fie editați de asemeni, laureații premiului „Stalin“ pe 1947 — Vera Panova, P. Pavlenko, M. Bubenov. Trebue subliniată de asemeni inaugurarea colecției de „Opere alese“, în cadrul căreia vor apare pentru prima dată în țara noastră operele marilor gânditori progresiști din secolul al XIX-lea: Hersen, Belinski, Dobroliubov și Cernâșevski. Literatura sovietică pentru toate naționalitățile Un capitol deosebit în activitatea „Cărții Rusă“ îl reprezintă tipărirea operelor ruse și sovietice în limba naționalităților conlocuitoare din țara noastră. In acest sens secția maghiară a editurii, deși s’a lovit de o serie de mari dificultăți tehnice, desfășoară o muncă deosebită. Această secție a tipărit până astăzi un număr important de traduceri și pregătește pentru sezonul de la toamnă tipărirea a 11 volume noui, precum și editarea revistei „Probleme de literatură și artă“ în limba maghiară. La încheierea conferinței de presă, conducerea editurii „Cartea Rusă“ a arătat că își însușește sugestiile și propunerile făcute de către ziariști, luându-și angajamentul de a îndeplini programul de tipăriri anunțat. m. c. ROMÂNIA LIBERĂ CITIȚI I. V. STALIN; SITUATE NOUĂ, SARCINI NOI IN DOHEWUI CONSTRUCȚIEI ECONOMICE EDITURA P. M. R. Editura Partidului Munctoresc Roman a tipărit de curând o broșură: „Sdație nouă, sarcini noi în domenliul cinstrucției economice“, cuvântarea țiită de I. V. Smin, în Iunie 1931, la nsfătuirea personalului conducător de sfătuirea personalului conducător I economia sovietică. De o deosebită importanță teoretică, cafea fixează în acelaș timp în mod tactic druimul ce trebue urmat în silaba nouă, când industriile de bază ai devenit honuri ale întregului popor și când în fața clasei muncitoare stau sarcinile de a le conduce și de a le desvolta. Problemele principale ale economiei sovietice în care surveniseră schimbări deosebite până în 1931 sunt caracterizate de Stalin în șase capitole închinate problemei brațelor de muncă, salariul muncitorilor, organizarea rațională a muncii, intelectuali tehnicieni ieșiți din sânul clasei muncitoare, semnele unei cotituri în rândurile vechilor intelectuali tehnicieni din producție și rentabilitatea întreprinderilor. Noile situații expuse în cuvântarea lui I. V. Stalin își găsesc o adâncă asemănare cu realitățile create în țară noastră în urma actului revoluționar al naționalizării ,din iunie 1948, de aceea sarcinile care stau în fața clasei muncitoare din R. P. R., își află aplicabilitatea în sensul principilor enunțate în broșura „Situație nouă: sarcini noi în domeniul construcției economice”, pe care o recomandăm tuturora spre citire. PRIMELE DOUA SPECTACOLE ISASI DE LA ARENELE ROMANE Sâmbătă 10 Iulie a. c. la orele 18 pe Arenele Romane refăcute și amenajate pentru a servi ca teatru, cu o scenă de 30 metii 1 adâncime și 25 metri lățime, a avut loc primul din cele 10 spectacole organizate de USASI în cadrul ’’Fondului creației“. La acest spectacol s- au dat concursul numeroase echipe de jocuri, ansambluri muzicale, coruri fanfare, etc. întrunind peste 1000 de executanți. Programul a fost deschis de ,Corala sindicală a Municipiului București“ dirijată de Ștefan Mureșeanuu după care orchestrele populare reunite siu executat cântice din popor In continuare au cântat soliștii: Mia «WBIUWJMana ’NtărastsebafticSíi?ü Rodica Bujor, etc fiind »cornița mați Tatid pe rând de diferite defiesstre — Barbu Lăutaru, Banu Mărăcine Ciocârlia și altele.. Spectacolul a continuat cu echipele de dansuri populare ale sindicatelor STB șî Pictori. In încheere Ansamblul Artistic al Armatei a prezentat un program foarte variat de jocuri și cântece« dansurile populare ruse fiind înde-i lung aplaudate de public. * Duminică 11 Iude la aceiași oră spectacolul a fost reluat în prezența reprezentanților guvernului, ai aute ’oorităților militare și civile și a pâste 5000 de cetățeni. Ca șî în ziua precedentă programmul s’a desfășurat până târziu noatr “rea ia lumina reflectoarelor, exectmt’ii fiind drifors rechemați la raft ■. dSBRS VifisțR. «șarfe VTO hîr* «* ■ In zile de Miercuri 14 . Iulie și Joi 15 felie va fi prezentat un un program urmând să se producă și alte echipe, ansambluri și soliști. Uneltele folosite de om în starea sa de primitivitate au fost făcute din lemn, piatră cioplită și apoi lustruită, os, corn. Acestor unelte le-a corespuns — ca pricepere de muncă — culesul, pescuitul, și vânatul. Starea înapoiată a uneltelor a determinat, de o parte, un proces de muncă colectiv, (omul singur, redus la unealta sa primitivă, era neputincios), iar de altă parte a determinat necesitatea pentru toți oamenii să muncească, productivitatea muncii fiind extrem de redusă, nimeni nu putea produce mai mult decât consuma și deci munca nu putea fi exploatată, nimeni nu putea folosi o parte a produselor muncii altuia, căci,aceasta ar fi echivalat cu nimicirea lui și deci cu înlăturarea posibilității de a-l exploata. • 1 Puteai să omori pe cineva dar nu puteai să trăești din rodul muncii sale. Starea forțelor de producție făcea imposibilă exploatarea, relațiile de producție între oameni erau inevitabil de colaborare. Clase cu interese opuse, clase de exploatatori și exploatați, nu au existat și nici nu puteau să existe. Proprietatea privată nu era cunoscută. De aceea nici statul nu se ivise încă. In timp de pace sau de război, comunitățile acestea primitive erau conduse de oameni aleși de către adunarea generală a membrilor lor vârstnici, de ambele sexe. Organul suprem al acestor comunități era însăși adunarea generală, care putea să destitue în orice moment pe conducătorii respectivi. In locul legilor domnea respectul de bună voc. Astfel de comunități au existat și la noi, unele rămășițe ale acelor stări mai putând fi descoperite în existența izlazurilor comunale și pe alocuri în unele manifestări și obiceiuri care demonstrează că devălmășia nu a dispărut cu desăvârșire. (Vezi H. H. Stahl: Satul devălmaș românesc). Descoperirea metalelor, în special a fierului, confecționarea uneltelor din metal, a constituit o adevărată revoluție în tehnica producției. Productivitatea muncii a sporit enorm și a creat astfel posibilitatea exploatării omului de către om și deci a diferențierii sociale în clase Nu numai atât. Noile mijloace de producție nu au făcut numai posibilă exploatarea, dar au și impus-o. Fără exploatarea oamenilor transformați în sclavi și eliberarea unei minorități exploatatoare de munca grea manuală, nu ar fi fost posibil progresul cunoscut pe acea vreme al forțelor productive, al științei, artei și flozofiei. Noile mijloace tehnie erau suficient de perfecționate ca să facă posibilă exploatarea, dar încă prea rudimentare și grosolane ca să nu determine cu necesitate o separare a muzcii manuale de cea intelectuală, și o exploatare sălbatecă a sclavului. De aceea și media de viață a sclavului era în general foarte redusă, nedepășind de obicei (în minele de aur spre pildă) cinci ani de la începerea lucrului. Dar productivitatea crescută a muncii a transformat radical structura societății. A apărut proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, care — dat fiind stârcii încă destul de înapoiată a tehnicei — s’a Întins și asupra muncitorului din producție, adică asupra sclavului Societatea s’a diferențiat în clase: robi și stăpâni de robii Această diferențiere a dus la apariția contrazicerilor de interese, la apariția statului, ca instrument al unei minorități, având drept funcțiune asigurarea exploatării majorității (sclavii) de către o minoritate (stăpânii sclavilor). După ce au reușit să răpească libertatea marei majorități a populației, stăpânii sclavilor și-au făurit leg care să consfințească și să apere starea lor privilegiată, o poliție, armată, foruri de judecată cari să asigure aplicarea legilor lor, școli unde să-și instruiască tineretul pentru conducerea statului, o filozofie și o morală după chipul și asemănarea lor. Perfecționarea uneltelor în cadrul societăților sclavagiste determină trecerea la un nou tip de relații de producție, bazate de asemenea pe exploatarea omului de către om. Acum, stadul ceva mai avrt*at al tehnicei, impune partifcea exploatări sclavagiste care impiedica folosirea cea mai potrivită a noilor unelte și procedee de muncă; omul din producție nu găsește nci un îndemn spre o folosire mai rațională și mai productivă a noilor unelte, pe care dimpotrivă le strică, pe care nu știe și nu vrea să le folosească mai bine, deoarece produsele muncii nu sunt ale sale ci ale stăpânului său, iar productivitatea mai mare a muncii sale nu schimbă cu nimic starea lui mizerabilă de sclav. Noile relații de producție care vor lua naștere se vor deosebi de cele sclavagiste prin aceea că omul din producție va fi interesat parțial la sporirea productivității muncii iar proprietatea privată asupra mijloacelor de producție nu va fi decât în parte și o proprietate asupra sa (asupra omului care produce). Spre deosebire de sclav, iobagul — starea nouă in care se găsește omul din producție — preia sau predă proprietarului feudal, din produsul muncii sale, o parte stabilită și cunoscută de el înainte de efectuarea muncii, sau prestează pentru acesta un tip de muncă, în general, cunoscut dinainte. In afară de producția legată de agricultură, se desvoltă sub feudalism producția meșteșugărească la orașe, care este la rândul ei tributară moșierului feudal. Meseriașul este proprietarul mijloacelor sale de producție și al produsului muncii, din care este însa nevoit să dea o parte feudalului. Aci, în cadrul breslelor meșteșugărești, are loc, timp de secole, perfecționarea mai departe a mijloacelor de producție, se perfecționează procedeele de extragere a fierului din minereu, se începe întrebuințarea fontei, se aventează orologiile automate,, compasul, praful de pusca, tisearul, busola, se îmbunătățește construcția corăbiilor, se fac hărți maritime, etc. Pe baza acestei tehnici noi și în urma comerțului mondial, care ia naștere ca urmare a descoperirilor geografice din secolul al 15-lea și al 1d-lea, făcute de asemenea pe baza acestei tehnici, se ivesc noi forme de producție. Noile mijloace de producție perfecționate oferă posibilitatea obținerii unei productivități mai mari atunci atunci când omul din producție nu nai lucrează sngur sau cel mut cu încă 2-3 ajutori, ca în cazul ateliereie meșteșugărești, ci într'un număr mai mare. Apar întreprinderile capitaliste, la început cooperația simplă și manufacturile. Atelierele bazate pe cooperația unui numar mai mare de lucrători reușesc să dea o productivitate sporită față de atelierele meșteșugărești, deoarece primele folesec o forță de muzcă colectivă, arti manufactulile, forme riii desvoltate ale cooperației, întrec și productivitatea acestora prin organizarea unei mifiene diviziuni a muncii înlăuntrulor. Manufacturile care se desvolta în Anglia și în alte țări din apusul Europei de prin secolul al 16-lea până pe la sfârșitul secolului al 18-lea iar la noi in țară de pe la sfârșitul secolului al 1S-lea și începutul celui de al 19-lea, crează la rândul lor, prin divizarea muncilor complicate în operațiuni foarte simple, efectuate fiecare in parte de către alt oameni, baza tehnică a trecerii la producția cu ajutorul mașinilor. Mașinisriul și industria încununează aceasta revoluție tehnică care nu poate să nu ducă — după cum vom vedea — la urmări deosebit de importante iiirprivește caracterul relațiilor de producție. Dela ateliere mici ale meseriașilor din evul mediu, s’a trecut, pare, pe nesimțite, prin cooperație și manufactură, la uriașele întreprinderi de astăzi puse în mișcare cu ajutorul mașinilor. Dar noile forme de producție, cooperație simplă, manufactură, industrie, îmbracă cu totul alte relații de producție decât cele exstente în atelierele breslașilor și pe pământurile feudalilor. Atât meseriașii cât și țăranii iobagi erau niște mici proprietari asupra unor mijloace de producție, restrânse și foarte înapoiate. Mijlocul principal de muncă — pământul (principal nu numai pentru agricultură dar și pentru meserii, ca furnizor al materiilor prime) era însă în stăpânirea moșierului feudal. Atât meseriașii cât și țăranii iobagi erau dependenți nu numai economicește de feudal, — în măsura in care erau dator, să muncească un timp anumit pentru feudal și să-i dea o parte din produsele lor în schimbul folosirii pământului sau a diferitelor bogății naturale dar și fizicește, întrucât ei nu puteau părăsi domenul său iar feudalul folosea forța publică pentru a-i oblig pe țărani să lucreze pentru el. In cadrul cooperației, manufacturii și industrii, relațiile de producție sunt deosebite, deși întemeiate și el pe exploatarea omului de către om. Dar ele se deosebesc de cele feudale, deoarece noile mijloace tehnice, au deosebi mașinile, nu au putut să se nască decât în măsura în care omul din producție, adică iobagul și meseriașul, au fost despuiați, încet, încet, de propriile lor mijloace de producție, mărunte și primitive, pentru a fi concentrate în mâinile unui grup restrâns de proprietari de mijloace de producție, capitaliști. In acelaș timp, noile mijloace de producție, mașinile, cereau un muncitol care, stăpân absolut pe forța sa de muncă pe care îl poate vinde Unde și pe cât vrea, să aibă muta că obține întregul rod al muzicii sale. Astfel, in locul iobagului și micului meseriaș care în cuda proprietății restrânsă a unor mijloace de producție primitive, este el însuși erect parțial al proprietății feudalului, care folosește torța (mijloace politice) pentru a obține o parte cât mai mare dât nimic aici apare proletarul — omul din producție expropriat de mijloacele lui sărăcăcioase de producție, dar care, odată cu aceasta, a obținut și dreptul de a nu fi supus unei constrângeri fizice pentru a presta o muncă în folosul altuia. Liber pe forța lui de munca pe care acum o vinde — înainte era forțat să o dea — unde socotește că este mai avantajos, proletarul are, la început, iluzia că a scăpat de exploatare, devreme ce el nu mai muncește forțat și în mod viz bil neplățit. Pentru munca sa, el obține un preț, salariul, ceea ce il determină pe proletar să se socotească in situația producătorului care își vinde în modiber marfa produsă de el. In realitate, proletarul nu este mai liber decât iobagul. El nu poate munca unde și cum vrea pentru că nu are cu ce să muncească — am căzut că producția poate avea loc fără mijloace de protecție (Uneltele ș obiectele muncii) — și de aceea este nevoit, adică forțat, să-și vândă puterea sa de muncă proprietarului ttijloacelor de producție, capitalistului, care folosește proprietatea ce o are asupra uneltelor pentru a smulge muncitorului cât ma multă muncă neplătită. Libertate sa, în fond, nu este mai mare decât a iobagului sau a sclavului, presiunea exercitată asupra sa este numai de altă natură. De unde sclavul și iobagul era constrâns de mijloace neeconomice (nu forță, cu mijloace politice) să dea o parte din miartea lor proprietarului, proletarii c constrâns să-și vândă forța sa de muncă, constrângere de ordin economic dar nu mai puțin simțită. In adevăr, numai dacă nu vrea să trăiască, proletarii poate face ce vrea cu forța lui de muncă; altfel, el este forțat să și-o vândă capitalistului, care nu i-o cumpără decât pentru a-l exploata;proletarul, chiar când e liber să-și vândă forța lui de muncă acelui capital și care-i plătește ma bine, este totuși nevoit să și-o vândă unul. Între capitaliști, clasei capitaliste, care trăește însușindu-și prețul produsului muncii sale, dar plătind multcîtorului numai prețul mijloacelor sale de exstență. După cum am văzut însă, mai înainte, oamenii din producție au reușit să producă mai mult decât consumă, încă de pe vremea descompunerii comunităților primitive, iar raportul dintre ceea ce produc, și ceea ce consumă, a crescut neîncetat în decursul istoriei, ca rezultat al perfecționării tehnicei și deci a măririi productive ați muncii. Ne vom opri un moment act cu această exemplificare a raportului necesar, de la cauză defect, între diveri, forțelor de producție șî felul relațiilor de producție. Relațiile de producție pot fi, în general, de exploatare sau de colaborare. Dar fiecare stadiu anumit índesvoltare,tehnicei impune ininimal caracterul general al relațiilor de producție Astfel, orânduirie sclavagistă, feudală și copiansm au, toate I- beaa lor, relații de exploatare, intre ele există însă si diferente Din momentul in care descoperirea fierului a sporit productivitatea forței muncii omenești, în așa măsură încât ea să poata produce mai mult decât consumă, s-a născut și posibitatea exploatării omului de către om dar și necesitatea acestei exploatări deoarece mijloacele tehnice erau, totuși, atât de înapoiate, încât munca oamenilor nu putea da o producție mult mai mare decât strictul necesar întregei socități; munca nu putea deveni încă o activitate ușoară, plăcută și atractivă, ci dimpotrivă, uneltele respective nu și-ar fi găsit cea mai deplină, cea mai productivă întrebuințare fără o forță de muncă omenească realizată În condițiuni de constrângere. Constrângerea, folosirea violenței, își are așadar explicația, origina, în nivelul scăzut al tehnicei. Intre diferitele regimuri de exploatare există deoseziiri după felul cum se exercită constrângerea, dar și acest lucru depinde la rândul său de nivelul diferit al forțelor de producție. In societatea sclavagistă, constrângerea este realizată prin mijloace extraeconomice — sclavul este pus la muncă cu forța (asupra lui se exercită o presiune fizică pentru a-l obliga să muncească, de aceea și dreptul de proprietate, se extinde și asupra sa). Muncile extrem de grele și istovitoare de pe vremea aceea, datorită uneltelor înapoiate, nu ar fi putut fi obținute in alte condițiuni. Și în societatea feudală constrângerea este mai mult extraecotomică, (iobăgirea ,1 lipirea țăranului de pământ pentru a-l obliga să numească pentru proprietarul său, pedepsele grele chiar ilbotece pentru cei ce fugeau, etc.). In ceea ce îl privește pe proletar, acesta este constrâns, în primul rând, economicește, să muncească pentru capitalist, mijloacele de producție și de existență se găsesc in mâna capitalistului. Proletarul nu are anumite obligații sancționate prin lege față de capitalist, ca in cazul iobagului față de feudal. Burgheza a putut să se lipsească, la începuturile desvoltării sale, adică atunci ând proletariatul nu devenise încă o clasă conștientă de menirea sa, de acest fel de constrângere, pentru ,că avea în mâna sa un mijloc mai puternic: monopolul mijloacelor de producție. Aceasta nu înseamnă desigur, că burghezia nu folosește forța publică (armata, jandarmeia, etc.) pentru a-și apăra situația ei de clasă exploatatoare și pentru a-i oblgă pe muncitori să lucreze (vezi împușcarea muncitorlor la Grivița în 1933 sau astăzi tot Statele Unite, Franța, Italia, etc. de asemenea lege», contra grevei și rechiziționarea greviștilor în Statele Uniite, Franța, etc.). Am urmărit în cele de mai sus raportul necesar între starea forțelor de producție și caracterul relațiilor de producție dealurigul istoriei omenirii până în pragul societății socialiste. Dar dacă am putut desprinde din această Schiță istorică faptul că fiecărei trepte de desvoltare a forțelor de producție îi corespunde un anumit caracter al relațiilor de producție, mai trebue să stabilim care este mijlocul sau mecanismul prin care se realizează această corespundere. (Va urma) ,, N. R. — In foiletoanele noastre: „Ori și desvoltarea luptei de clasă“ au apărut două greșeli de tipar, care denaturează înțelesul frazei. Astfel, In primul foileton apărut în nr. 1190, col. 2 rândul șapte de joi, se va citi: „Cu atât mai imperioasă devine astăzi necesitatea înțelegerii cauzelor apariției și desvoltării claselor și luptei de clasă în societatea omenească, precum și a condițiilor istorice, care fac posibilă și necesară dispariția CLASELOR (in loc de clasei)sociale și a exploatării urmălui de către om.“ iar, în cel de ai doilea foieton, apărut în hr. 1191 se va citi: „Forțele de producție sunt,așadar elementul c«l »fbi MOBIL (în loc de nobil), și revoluționar al producției.“ (Stalin: Despre materialismul dialectic și materialismul istoric). ORIGINA ȘI DESVOLTAREA CLASELOR ȘI A LUPTEI DE CLASĂ CU STAREA DE DISVOLT AS?S A FORȚELOR DE PRODUCȚIE DETERMINĂ FELUL RELAȚIILOR SOCIALE DE PRODUCȚII $1 PRIN ELI ÎNTREAGA ALCĂTUIRE SOCIALĂ -------------------------------------------------------------------------------DE S. ANGHEL-----------------------------------------------------------------------------------