România Liberă, iulie 1948 (Anul 6, Nr. 1182-1209)

1948-07-14 / nr. 1193

0, Ä-a R­­E­C­E­N­Z­II Mihail Florescu: „Doua cai" din lupta revoluționar a proletariatului francez Documentata lucrare a d-lui Mihail Florescu apărută re­cent în editura „Eminescu”, ilustrează lupta pentru apăra­rea păcii și a intereselor cla­sei muncitoare dusă de eroicul proletariat revoluționar fran­cez, în frunte cu Partidul Co­munist. Două figuri de mari gaze­tari revoluționari, se desprind de pe fundalul perioadei ulti­melor două războaie provo­cate de către imper­aliști: Jean Jaurès și Gabr­el Péri. Luptători, ziariști și oratori, aceste două personalități de­monstrează vitai­tatea prole­tariatului revoluționar, — via­ța ca și moartea lor — iden­­ti­ficându-se cu lupta ero­­ului popor francez, iar întreaga lor activitate neînsemnând decât un imn ridicat omenirii progresiste. Nenumăratele manevre ale forțelor imeprialiste pentru a sparge unitatea clasei munci­­toare franceze întreprinse de trădătorul Leon Blum, sunt dejucate de acești fruntași ai proletariatului revoluționtff francez. Astfel luând parte la acțiunile de afirmare ale cla­sei muncitoare, Jean Jaures și Gabi­el Péri au atacat, rând pe rând, guvernele corupte ale timpului lor.­­ După ce a subliniat cu­ vi­goare dedesubturile celebrei „afaceri” Dreyfus — afacere care a făcut epocă la începu­tul acestui secol, Jean Jaurès a condamnat „neintervenția” din anul 1905, cân­d proleta­riatul Rusiei mobiizân­d ma­sele populare, a trecut la lup­ta deschisă contra celui mai reacționar regim din vremea aceia. Jaurès s-a ridicat luând o atitudine dârză și combati­vă împotriva războiului ce se pregătea prin ,.aventura im­perialistă” din Marot. La rândul său, Gabriel Péri, a demascat scandaloasa „afa­cere Röchelte” „opera” călăi­lor fasciști din 1918 — asa­sini ai fruntașilor muncitorimii revoluționare, Karl Liebk­echt­e și Rosa Luxemburg. Gabriel Péri, luptă în anul 1935, împotriva guvernului Flandin, care prin Laval mi­nistrul său de externe, sem­nează faimosul pact cu Mus­solini prin care se acordă ace­stuia dreptul să ocupe Arbis­­­­­nia și în sfârșit, condamnă cu toată vehemența sinistra pa­rodie a „nebeli­gerantei” în «EDITURA EMINESCU» războiul civil din Spania re­publicană. Cu un spirit politic clarvă­zător, într’un discurs pe care l-a ținut în Parlament, Ga­briel Péri, criticând politica guvernului Blum din anul 1936, întrezărea al doilea răz­boi mondial spunând: „Nu ne este permis să ne gândim la agitația sudeților în Ceho­­­­slovacia­, a Gărzii de fier în România, să privim Belgia și să nu ne întrebăm, care va fi viitoarea Spanie?” Sfârșitul acestor doi mari umaniști a fost eroic. Jean Jaurès este ucis mișelește la 31 Iulie 1914, iar Gabriel Péri este executat la 14 Decem­brie 1941 la­ călăii lui Pétain și Lavai, ,la Mont Valérien și aruncat in groapa comună din cimitirul Ivry. In fața strUtenului de execuție Péri a continuat a striga lumii ma­rele adevăr pentru care el își dădea viața: „comunismul este tinerețea lumii, el pregă­tește un vizor fericit ome­nirii”. Calea aleasă de socialiștii de dreapta dezidenți care a dus la trădarea clasei munci­toare de către slugile vân­dute dolarului — Leon Blum, Ramadier și comp.— nu­ este decât aceea a negării luptei de clasă, — negare care în­seamnă adoptarea unei poziții incompatibile cu legile de ba­ză ale socialismului. Numele lui Jean Jaures și a lui Gabriel Péri, sunt deseori revendicate de „socialiștii" francezi și, în deosebi, de Leon Blum. Dar în ce măsură sunt aceste pretenții justifica­te? Legătura între acești martiri ai cauzei proletare și Leon Blum, nu este decât una: Blum a îmbrățișat ceea ce ei au aruncat. Astfel, la primul congres al partidului socialist francez, după eliberarea Franței, Leon Blum a încercat să nege un­nul din principiile de bază ale marxismului — lupta de clasă — înlocuind-o cu „acțiunea de clasă”, în scopul de a de­natura conținutul luptei revo­luționare a clasei muncitoare,­­ încercând s-o abată de la lup­ta necruțătoare împotriva ca­pitalismului, pentru emancipa­rea muncii și desființarea ex­ploatării. Aceasta are de scop să jus­tifice colaborarea neprincipială a lui Blum cu burghezia fran­ceză, cu catolicismul și slu­gărnicia sa față de imperia­liștii anglo-saxoni. Leon Blum, unul din anima­torii principali ai cârdășiei anti-muncitorești, teoretizea­ză așa numita „forță a treia” — a cărei sprijinire de către catolici este binecunoscută — scr­­ind: „influența pontificala s’a manifestat întotdeauna în favoarea unei păci organice, fondată pe... sfințenia înțele­gerilor. Cred din partea mea, în desinteresul real al State­lor Uniite, care n’au­ nici un gând politic ascuns”... Această afirmație mincinoa­să a fost brutal desmințită de raportul ministrului de co­merț, multimilionarul Harri­­man, care cu ocazia planului Marshall, a spus: „Nu putem considera interesele Statelor Unite în Europa numai din punct de vedere economic. Ele au de asemeni un punct strategic și politic”. Eroii proletariatului revolu­ționar francez, care au căzut pentru a apăra drepturile po­porului muncitor, n’au făcut altceva decât să întărească proletariatul revoluționar fran­cez, călăuzit în această luptă ne­ertătoare de marea învăță­tură marxist - leninistă, bu­sola politicii tuturor popoare­lor iubitoare de pace, împo­triva imperialismului cotropi­tor. Educația m­­arxist-leni­­nistă ridică conștiința oame­nilor pe culmi nebăduite și-i face apți pentru orice sacri­ficiu, pentru izbânda cauzei proletare a progresului social. Captalismul, purtător de războae — tot așa cum norii negrii poartă furtuna —, nu va putea împiedica lumea proletară din mersul ei victo­rios spre socialism, mers în fruntea căruia se găsește, in­vincibilă m­area țară a socia­lismului, Uniunea Sovietică. Lucrarea d-lui Mihail Flo­­rescu constitue o prețioasă contribuție la cunoașterea luptei dusă de proletariatul revoluționar francez, împo­­triva reacțiunii imperialiste și la perspectivele pe care acea­stă luptă le are în aceste mo­mente de răscruce, pe care le trăiesc popoarele lumii an­­­­gajate înt­rr'­biHâ'fe'"'bălfâie'?" pentru apărarea drepturilor la o viață l­beră și pașnică. Armanudl, S'sm'zuüu 2 .003.000 CĂRȚI TIPĂRITE DE EDITURA «CARTEA RUSĂ. O ACTIVITATE PRODIGIO­ASĂ DAR CARE MAI ARE TOTUȘI DESTULE LIPSURI Înființată în condiții deose­bit de grele, în iarna anu­lui 1944, editura „Cartea Rusă” a desfășurat în răstim­pul celor 3 ani și jumătate ce s-au scurs până atăzi o acti­vitate deosebit de vastă, pusă în serviciul cunoașterii și popularizării culturii sovietice in țara noastră. Numărul mare de publicații tipărite de „Cartea Rusa”, nenumăratele colecții de volume, prezen­tând o sumedenie de sectoare de activitate și probleme ale U.R.S.S., marele tiraj pe care l-au atins cărțile traduse, ci­fra impresionantă de 2.003.000 volume scoase până astăzi și edițiile întregi epuizate în câteva luni, dovedesc pe deo­parte adâncul interes pe care il manifestă publicul nostru pentru realizările Uniunii So­vietice, pe de altă parte funcția precisă pe care o îndeplinește editura „Cartea Rusă” în promovarea culturii corespun­zătoare transformărilor revo­luționare pe care le înfăp­tuim. Deficiențe ce tre­bu­ie înlăturate Prilejul de a ne con­firma a­­ceste constatări a fost oferit de către­ conducerea editurii „Cartea Rusă” în cadrul con­ferinței de presă care a avut loc eri, la sediul său din str­­. Filipescu. In desbaterile care s’au purtat asupra pro­blemei popularizării literaturii sovietice în Republica noastră Populară, și la care au luat cuvântul d-nii prof. Andrei Oțetea, directorul editurii, Traian Cerbu, director admi­­­­nistrativ, prof. A. Popper, șe­ful redacțional, alți reprezen­tanți ai diverselor secțiuni ca și majoritatea ziariștilor de față ș’a făcut un examen î­nn Jr95 1 • ., critic și autocritic al realizări­lor pozitive, dar mai ales al deficiențelor semnalate în munca editurii „Cartea Rusa”. Multe dintre deficiențe sunt în legătură cu faptul că edi­tura „Cartea Ru­să” nu a reu­șit să acopere decât o parte din nevoile pe care le resim­te cititorul din țara noastră, nu cunoașterea realităților din U.R.S.S. Unele aspecte, unele sectoare, cum ar fi științele, filosofia, problemele planifi­cării, problemele științifice, artele și critica literară și ar­tistică etc. nu au constituit o preocupare principală a edi­turii. De aceea în discuțiile purtate s’a cerut publicarea a cât mai multe traduceri în le­gătură cu aceste sectoare de activitate a Uniunii Sovietice. Alte deficiențe semnalate pri­vesc modul de prezentare a cărților editate, de multe ori traduse la un nivel literar des­tul de scăzut și cu multe gre­șeli de limbă, alteori prezen­tate în condiții grafice neco­­respunzătoare. O altă lipsă a activității e­­diturii „Cartea Rusă” se da­­torește faptului că nu s’a a­­cordat destulă importanță până astăzi problemei popu­larizării în masse a cărților tipărite. In acest sens au fost aduse o serie de critici, conducerii editurii care a luat hotărîrea de a consolida în foarte scurt timp legătura cu cti­torii prin simposioane, con­ferințe în țară, editări de bu­letine etc. Peste 110 opere noi si intr’un sin­gur an In ceea ce privește progra­mul de tipărituri până la sfâr­șitu­l anului 1948 editura „Car­tea Rusă” pregătește edita­rea a circa 1­10 opere no­i re­partizate în colecțiile „Cultu­ra Generală”, „Literatura cla­­sică rusă”, „Literatura sovie­tică”, „Broșu­ri pentru țărani și muncitori”, „Informații și documentare,’, „Literatură po­litică”, „Colecția ARLUS”, „Literatura pentru copii“, „Li­teratura pentru tineret“, „Li­teratura pentru toți“, „Știința pentru toți“,­„Români despr­e ruși“, „Biblioteca muzicală“, precum și tipărirea a 3 carte din revista „Probleme de lite­ratură și artă“. In afară de aceste volume editura „Cartea Rusă“ va mai lansa de asemeni până la sfâr­șitul anului un număr de 60 de volume epuizate, care­ vor fi retipărite în ediții nouă. Colecțiile citate cuprind o­­perele celor mai valoroși scrii­tori ruși și sovietici în frunte cu Pușkin, Gogol, Tolstoi, Dostoievsky Lermontov, Ce­­hov, A. Tolstoi, Gorki, Șolo­­hov, Krâmov. Dintre scriitorii sovietici urmează să fie edi­tați de asemeni, laureații pre­miului „Stalin“ pe 1947 — Vera Panova, P. Pavlenko, M. Bubenov. Trebue subliniată de ase­meni inaugurarea colecției de „Opere alese“, în cadrul că­reia vor apare pentru prima dată în țara noastră operele marilor gânditori progresiști din secolul al XIX-lea: Her­sen, Belinski, Dobroliubov și Cernâșevski. Literatura sovie­tică pentru toate naționalitățile Un capitol deosebit în acti­vitatea „Cărții Rusă“ îl re­prezintă tipărirea operelor ru­se și sovietice în limba națio­nalităților conlocuitoare din țara noastră. In acest sens secția maghiară a editurii, deși s’a lovit de o serie de mari dificultăți tehnice, desfă­șoară o muncă deosebită. A­­ceastă secție a tipărit până astăzi un număr important de traduceri și pregătește pen­tru sezonul de la toamnă tipă­rirea a 11 volume noui, pre­cum și editarea revistei „Pro­bleme de literatură și artă“ în limba maghiară. La încheierea conferinței de presă, conducerea editurii „Cartea Rusă“ a arătat că își însușește sugestiile și propu­nerile făcute de către ziariști, luându-și angajamentul de a îndeplini programul de tipăriri anunțat. m. c. ROMÂNIA LIBERĂ CITIȚI I. V. STALIN; SITUATE NOUĂ, SARCINI NOI IN DOHEWUI CONSTRUCȚIEI ECONOMICE EDITURA P. M. R. Editura Partidului Munc­toresc Ro­man a tipărit de curând o broșură: „S­­­dație nouă, sarcini noi în domenliul cinstrucției economice“, cuvântarea ți­­ită de I. V. Sm­in, în Iunie 1931, la nsfătuirea personalului conducător d­e sfătuirea personalului conducător I economia sovietică. De o deosebită importanță teoretică, ca­fea fixează în acelaș timp în mod tactic druimu­­l ce trebue urmat în si­­lab­a nouă, când industriile de bază ai devenit honuri ale întregului popor și când în fața clasei muncitoare stau sarcinile de a le conduce și de a le desvolta. Problemele principale ale economiei sovietice în care surveniseră schimbări deosebite până în 1931 sunt caracte­rizate de Stalin în șase capitole închinate problemei bra­țelor de muncă, salariul muncitorilor, organizarea rațională a muncii, intelectual­i tehnicieni ieșiți din sânul clasei­ mun­citoare, semnele unei cotituri în rândurile vechilor intelec­tuali tehnicieni din producție și rentabilitatea întreprinderilor. Noile situații expuse în cuvântarea lui I. V. Stalin își găsesc o adâncă asemănare cu realitățile create în țară noastră în urma actului revoluționar al naționalizării ,din iunie 1948, de aceea sarcinile care stau în fața clasei mun­­citoare din R. P. R., își află aplicabilitatea în sensul prin­cipilor enunțate în broșura „Situație nouă: sarcini noi în domeniul construcției economice”, pe care o recomandăm tuturora spre citire. PRIMELE DOUA SPECTACOLE ISASI DE LA ARENELE ROMANE Sâmbătă 10 Iulie a. c. la orele 18 pe Arenele Romane refăcute și a­menajate pentru a servi ca teatru, cu o scenă de 30 m­etii 1 adâncime și 25 metri lățime, a avut loc primul din cele 10 spectacole organizate de U­S­A­S­I în cadrul ’’Fondului crea­­ției“. La acest spectacol s- au dat concursul numeroase echipe de jocuri, ansambluri muzicale, coruri fanfare, etc. întrunind peste 1000 de executanți. Programul a fost deschis de ,Co­rala sindicală a Municipiului Bucu­rești“ dirijată de Ștefan Mureșeanuu după care orchestrele populare reu­nite siu­ executat cântice din popor In continuare­­ au cântat soliștii: Mia «WBIUWJMana ’Ntărastse­­­bafticSíi?ü Rodica Bujor, etc fiind »cornița m­ați Tatid pe rând­ de diferite d­­efies­stre — Barbu Lăutaru­, Banu Mără­cine Ciocârlia și altele.. Spectacolul a continuat cu echipele de dansuri populare ale sindicatelor STB șî Pict­ori. In încheere Ansamblul Artistic al Armatei a prezentat un program foarte variat de jocuri și cântece« dansurile populare ruse fiind înde-i lung aplaudate de public. * Duminică 11 Iude la aceiași oră s­­pectaco­lul a fost reluat în­ prezența reprezentanților guvern­ului, ai aute ’oorităților militare și civile și a pâs­te 5000 de cetățeni. Ca șî în ziua precedentă program­mul s’a desfășurat până târziu noatr “rea ia lumina reflectoarelor, exect­­mt’ii fiind drifors rechemați la raft­ ■. dSBRS VifisțR. «șarfe VTO hîr* «* ■ In zil­e de Miercuri 14 . Iulie și Joi 15 felie va fi prezentat un un program urmând să se producă și alte echipe, ansambluri și soliști. Uneltele folosite de om în starea sa de primitivitate au fost făcute din lem­­n, piatră cioplită și apoi lustruită, os, corn. Acestor unelte le-a corespuns — ca pricepere de muncă — culesul, pescuitul, și vânatul. Starea înapoiată a uneltelor a determinat, de o parte, un proces de muncă colectiv, (om­ul sin­gur, redus la unealta sa primitivă, era neputincios), iar de altă parte a determinat necesitatea pentru toți oamenii să muncească, productivitatea muncii fiind extrem de redusă, nimeni nu putea produce mai mult decât consuma și deci munca nu putea fi exploatată, nimeni nu putea folosi o parte a produselor muncii altuia, căci,aceasta ar fi echivalat cu nimicirea lui și deci cu înlăturarea posibilității de a-l ex­ploata. •­­ 1 Puteai să omori pe cineva dar nu puteai să trăești din rodul muncii sale. Starea forțelor de producție făcea im­posibilă exploatarea, relațiile de producție între oameni erau inevitabil de colaborare. Clase cu interese opuse, clase de exploatatori și exploatați, nu au­ existat și nici nu puteau să existe. Proprietatea privată nu era cunos­cută. De aceea nici statul nu se ivise încă. In timp de pace sau de război, comunitățile acestea primitive erau conduse de oameni aleși de către adunarea generală a membrilor lor vârstnici, de ambele sexe. Organul suprem al acestor comunități era însăși adunarea generală, care putea să destitue în orice moment pe conducătorii res­pectivi. In locul legilor domnea respectul de bună voc. Astfel de comunități au existat și la noi, unele rămășițe ale acelor stări mai putând fi descoperite în existența izlazurilor comunale și pe alocuri în unele manifestări și obiceiuri care demonstrează că devălmășia nu a dispărut cu desăvârșire. (Vezi H. H. Stahl: Satul devălmaș ro­mânesc). Descoperirea metalelor, în special a fierului, confec­ționarea uneltelor din metal, a constituit o adevărată re­voluție în teh­nica producției. Productivitatea muncii a sporit enorm și a creat astfel posibilitatea exploatării o­­mului de către om și deci a diferențierii sociale în clase Nu numai atât. Noile mijloace de producție nu au făcut­­ numai posibilă exploatarea, dar au și impus-o. Fără ex­ploatarea oamenilor transformați în sclavi și eliberarea unei minorități exploatatoare de munca grea manuală, nu ar fi fost posibil progresul cunoscut pe acea vreme al forțelor productive, al științei, artei și f­lozofiei. Noile mijloace tehnie erau suficient de perfecționate ca să facă posibilă exploatarea, dar încă prea rudimentare și grosolane ca să nu determine cu necesitate o separare a muz­cii manuale de cea intelectuală, și o exploatare săl­batecă a sclavului. De aceea și media de viață a sclavului era în general foarte redusă, nedepășind de obicei (în minele de aur spre pildă) cinci ani de la începerea lu­­crului. Dar productivitatea crescută a muncii a transformat radical structura societății. A apărut proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, care — dat fiind stârcii încă destul de înapoiată a teh­nicei —­ s’a Întins și asu­pra m­uncitorului din producție, adică asupra sclavului Societatea s’a diferențiat în clase: robi și stăpâni de robii Această diferențiere a dus la apariția contraziceri­lor de interese, la apariția statului, ca instrument al unei minorități, având drept funcțiune asigurarea exploatării majorității (sclavii) de către o minoritate (stăpânii scla­vilor). După ce au reușit să răpească libertatea marei majorități a populației, stăpânii sclavilor și-au făurit leg care să consfințească și să apere starea lor privilegiată, o poliție, armată, foruri de judecată cari să asigure apli­carea legilor lor, școli unde să-și instruiască tineretul pentru conducerea statului, o filozofie și o morală după chipul și asemănarea lor. Perfecționarea uneltelor în cadrul societăților sclava­giste determină trecerea la un nou tip de relații de pro­ducție, bazate de asemenea pe exploatarea omului d­e că­tre om. Acum, stad­ul ceva mai av­­rt*at al tehnicei, im­pune partifcea exploatări sclavagiste care impiedica fo­losirea cea mai potrivită a noilor unelte și procedee de muncă; omul din producție nu găsește n­ci un îndemn spre o folosire mai rațională și mai productivă a­ noilor unelte, pe care dimpotrivă le strică, pe care nu știe și nu vrea să le folosească mai bine, deoarece­ produsele m­uncii nu sunt ale sale ci ale stăpânului său, iar pro­ductivitatea mai mare a muncii sale nu schimbă cu ni­mic starea lui mizerabilă de sclav. Noile relații de pro­ducție care vor lua naștere se vor deosebi de cele scla­vagiste prin aceea că omul din producție va fi interesat parțial la sporirea productivității muncii iar proprietatea privată asupra mijloacelor de producție nu va fi decât în parte și o proprietate asupra sa (asupra omului care produce). Spre deosebire de sclav, iobagul — starea nouă in care se găsește omul din producție — preia sau predă proprietarului feudal, din produsul muncii sale, o parte stabilită și cunoscută de el înainte de efectuarea muncii, sau prestează pentru acesta un t­ip de muncă, în ge­neral, cunoscut dinainte. In afară de producția legată de agricultură, se des­­voltă sub feudalism producția meșteșugărească la orașe, care este la rândul ei tributară moșierului feudal. Mese­riașul este proprietarul mijloacelor sale de producție și al produsului muncii, din care este însa nevoit să dea o parte feudalului. Aci, în cadrul breslelor meșteșugărești, are loc, tim­­p de secole, perfecționarea mai departe a mijloacelor de producție, se perfecționează procedeele de extragere a fierului din minereu, se începe întrebuințarea fontei, se aventează orologiile automate,, compasul, praful de pus­ca, tisearul, busola, se îmbunătățește construcția corăbii­lor, se fac hărți maritime, etc. Pe baza acestei teh­nici noi și în urma comerțului mondial, care ia naștere ca urmare a descoperirilor geografice din secolul al 15-lea și al 1d-lea, făcute de asemenea pe baza acestei tehnici, se ivesc noi forme de producție. Noile mijloace de producție perfecționate oferă posibi­litatea obținerii unei productivități mai mari a­tunci atunci când omul din producție nu n­­ai lucrează s­ngur sau cel mu­t cu încă 2-3 ajutori, ca în cazul ateliereie meșteșugărești, ci într'un număr mai mare. Apar între­prinderile capitaliste, la început cooperația simplă și m­a­nufacturile. Atelierele bazate pe cooperația unui numar mai mare de lucrători reușesc să dea o productivitate sporită față de atelierele meșteșugărești, deoarece pri­mele folesec o forță de muz­că colectivă, ar­ti manufactu­­li­le, forme riii desvoltate ale cooperației, întrec și pro­ductivitatea acestora prin­­ organizarea unei m­­ifiene diviziuni a muncii înlăuntru­­lor. Manufacturile care se desvolta în Anglia și în alte țări din apusul Europei de prin secolul al 16-lea până pe la sfârșitul secolului al 18-lea iar la noi in țară de pe la sfârșitul secolului al 1S-lea și începutul celui de al 19-lea, crează la rândul lor, prin divizarea muncilor complicate în operațiuni foarte simple, efectuate fiecare in parte de către alt oameni, baza tehnică a trecerii la producția cu ajutorul mașinilor. Mașinisr­iul și industria încununează aceasta revoluție tehnică care nu poate să nu ducă — după cum vom vedea — la urmări deosebit de importante iii­r­­privește caracterul relațiilor de producție. Dela ateliere mici ale meseriașilor din evul mediu, s’a trecut, pare, pe nesimțite, prin cooperație și manufactură, la uriașele întreprinderi de astă­zi puse în mișcare cu ajutorul m­a­șinilor. Dar noile forme de producție, cooperație simplă, manufactură, industrie, îmbracă cu totul alte relații de producție decât cele ex­stente în atelierele breslașilor și pe pământurile feudalilor. Atât meseriașii cât și țăranii iobagi erau niște mici proprietari asupra unor mijloace de producție, restrânse și foarte înapoiate. Mijlocul principal de muncă — pământul (principal nu numai pen­tru agricultură dar și pentru meserii, ca furnizor al ma­teriilor prime) era însă în stăpânirea moșierului feudal. Atât meseriașii cât și țăranii iobagi erau depen­denți nu numai economicește de feudal, — în măsura in care erau dator, să muncească un timp anumit pentru feudal și să-i dea o parte din produsele lor în sch­imbul folosirii pământului sau a diferitelor bogății naturale dar și fizicește, întrucât ei nu puteau părăsi domenu­l său iar feudalul folosea forța publică pentru a-i oblig pe țărani să lucreze pentru el. In cadrul cooperației, manufacturii și industr­ii, rela­țiile de producție sunt deosebite, deși întemeiate și el pe exploatarea omului de către om. Dar ele se deose­besc de cele feudale, deoarece noile mijloace tehnice, au deosebi mașinile, nu au putut să se nască decât în mă­sura în care omul din producție, adică iobagul și me­seriașul, au fost despuiați, încet, încet, de propriile lor mijloace de producție, mărunte și primitive, pentru a fi concentrate în mâinile unui grup restrâns de proprietari de mijloace de producție, capitaliști. In acelaș timp, noile mijloace de producție, mașinile, cereau un m­uncitol care, stăpân absolut pe forța sa de m­­uncă pe care îl poate vinde Unde și pe cât vrea, să aibă m­u­t­a că obține întregul rod al muzicii sale. Astfel, in locul iobagului și micului meseriaș care în c­uda proprietății restrânsă a unor mijloace de producție primitive, este el însuși e­­rect parțial al proprietății feudalului, care folosește tor­ța (mijloace politice) pentru a obține o parte cât ma­i mar­e d­ât nimic a­ici apare proletarul — omul din pr­o­ducție expropriat de mijloacele lui sărăcăcioase de pro­ducție, dar care, odată cu aceasta, a obținut și dreptul de a nu fi supus unei constrângeri fizice pentru a presta o muncă în­­ folosul altuia. Liber pe forța lui de m­unca pe care acu­m o vinde — înainte era forțat să o dea — unde socotește că este mai avantajos, proletarul are, la început, iluzia că a scăpat de exploatare, devreme ce el nu mai muncește forțat și în mod viz bil neplățit. Pen­tru­ munca sa, el obține un preț, salariul, ceea ce il de­termină pe proletar să se socotească in situația produ­cătorului care își vinde în mod­i­ber marfa produsă de el. In realitate, proletarul nu este mai liber decât ioba­gul. El nu poate munca unde și cum vrea pentru că nu are cu ce să muncească — am căzut că producția­­ poate avea loc fără mijloace de prote­cție (Uneltele ș obiectele muncii) — și de aceea este nevoit, adică for­țat, să-și vândă puterea sa de muncă proprietarului t­tij­loacelor de producție, capitalistului, care folosește pro­prietatea ce o are asupra uneltelor pentru a smulge muncitorului cât ma multă muncă neplătită. Libertate sa, în fond, nu este mai mare decât a iobagului sau a sclavului, presiunea exercitată asupra sa este numai de altă natură. De unde sclavul și iobagul era constrâns d­e mijloace neeconom­ice (nu forță, cu mijloace politice) să dea o parte din m­iartea lor proprietarului, proletarii­ c constrâns să-și vândă forța sa de muncă, constrângere de ordi­n economic dar nu mai puțin simțită. In adevăr, numai dacă nu vrea să trăiască, proletarii poate face ce vrea cu forța lui de muncă; altfel, el este­ forțat să și-o vândă capitalistului, care n­u i-o cumpără decât pentru a-l exploata;­­proletarul, chiar când e liber să-și vândă forța lui de muncă acelui capital și care­­-i plătește ma bine, este totuși nevoit să și-o vândă unul. Între capitaliști, clasei capitaliste, care trăește însușin­du-și prețul produsului muncii sale, dar plătind multcîto­r­ului numai prețul mijloacelor sale de ex­stență. După cum am văzut însă, mai înainte, oamenii din producție au reușit să producă mai mult decât consumă, încă de pe vremea descompunerii comunităților primitive, iar ra­portul dintre ceea ce produc, și ceea ce consumă, a cres­­cut neîncetat în decursul istoriei, ca rezultat al perfec­ționării tehnicei și deci a măririi productive aț­i muncii. Ne vom opri un moment act cu această exemplificare a raportului necesar, de la cauză d­efect, între diveri, forțelor de producție șî felul relațiilor de producție. Re­lațiile de producție pot fi, în general, de exploatare sau de colaborare. Dar fiecare stadi­u anumit ín­d­esvoltare,­­teh­nicei impune ini­nimal caracterul general al rela­țiilor de producție Astfel­, orânduir­ie sclavagistă, feudală și copi­ans­m au, toate I- bea­a lor, relații de exploatare, intre ele exi­stă însă si diferente Din momentul in care descoperi­rea fierului a sporit productivitatea forței muncii ome­nești, în așa măsură încât ea să poata produce mai mult decât consumă, s-a născut și posib­i­tatea exploa­­tării omului de către om dar și necesitatea acestei ex­ploatări deoarece mijloacele tehnice erau, totuși, atât de înapoiate, încât munca oamenilor nu putea da o pro­ducție mult mai mare decât strictul necesar întregei so­­c­ități; munca nu putea deveni încă o activitate ușoară, plăcută și atractivă, ci dimpotrivă, uneltele respective nu și-ar fi găsit cea mai deplină, cea mai productivă în­trebuințare fără o forță de muncă omenească realizată În condițiuni de­ constrângere. Constrângerea,­ folosirea violenței, își are așa­dar explicația, origina, în nivelul scăzut al tehnicei. Intre diferitele regimuri de exploatare există deosez­iiri după felul cum se exercită constrângerea, dar și acest lucru depinde la rândul său de nivelul diferit al forțelor de producție. In societatea sclavagistă, con­strângerea este realizată prin mijloace extraeconomice — sclavul este pus la muncă cu forța (asupra lui se exercită o presiune fizică pentru a-l obliga să muncea­scă, de aceea și dreptul de proprietate, se extinde și asupra sa). Muncile extrem de grele și istovitoare de pe vremea aceea, datorită uneltelor înapoiate, nu ar fi pu­tut fi obținute in alte condițiuni. Și în societatea feudală constrângerea este mai mult extraecot­omică, (iobăgirea ,1 lipirea țăranului de pământ pentru a-l obliga să num­ească pentru proprietarul său, pedepsele grele chiar­­ ilbotece pentru cei ce fugeau, etc.). In ceea ce îl privește pe proletar, acesta este con­strâns, în primul rând, economicește, să muncească pentru capitalist, mijloacele de producție și de existență se găsesc in mâna capitalistului. Proletarul nu are anu­mite obligații sancționate prin lege față de capitalist, ca in cazul iobagului față de feudal. Burghez­a a putut să se lipsească, la începuturile des­vol­tării sale, adică atunci ând proletariatul nu devenise încă o clasă conștientă de menirea sa, de acest fel de constrângere, pentru ,că avea în mâna sa un mijloc mai puternic: monopolul mij­loacelor de producție. Aceasta nu înseamnă de­sigur, că burghezia nu folosește forța publică (armata, jandarme­­ia, etc.) pentru a-și apăra situația ei de clasă exploa­tatoare și pentru a-i obl­gă pe muncitori să lucreze (vezi împușcarea muncitor­lor la Grivița în 1933 sau astăzi tot Statele Unite, Franța, Italia, etc. de asemenea lege», contra grevei și rechiziționarea greviștilor în Statele Uniite, Franța, etc.). Am urmărit în cele de mai sus raportul necesar între s­­tarea forțelor de producție și caracterul relațiilor de producție dealurigu­l istoriei omenirii până în­ pragul so­cietății socialiste. Dar dacă am putut desprinde din a­­ceastă Schiță istorică faptul că fiecărei trepte de des­­voltare a forțelor de producție îi corespunde un anumit caracter al relațiilor de producție, mai trebue să sta­bilim care este mijlocul sau mecanismul prin care se realizează această corespundere. (Va urma) ,, N. R. — In foiletoanele noastre: „Ori și desvolta­­rea luptei de clasă“ au apărut două greșeli de tipar, care denaturează înțelesul frazei. Astfel, In primul foileton apărut în nr. 1190, col. 2 rândul șapte de joi, se va citi: „Cu atât mai imperioasă devine astăzi necesitatea în­țelegerii cauzelor apariției și desvoltării claselor și lup­tei de clasă în societatea omenească, precum și a con­dițiilor istorice, care fac posibilă și necesară dispariția CLASELOR (in loc de clasei)­­sociale și a exploatării urmălui de către om.“ iar, în cel de ai doilea fo­ieton­, apărut în hr. 1191 se va citi: „Forțele de producție sunt,așa­dar elementul c«l »fbi MOBIL (în loc de nobil), și revoluționar al producției.“ (Stalin­: Despre materialismul dialectic și materialismul istoric). ORIGINA ȘI DESVOLTAREA CLASELOR ȘI A LUPTEI DE CLASĂ CU STAREA DE DISVOLT AS?S A FORȚELOR DE PRODUCȚIE DETERMINĂ FELUL RELAȚIILOR SOCIALE DE PRODUCȚII $1 PRIN ELI ÎNTREAGA ALCĂTUI­RE SOCIALĂ -------------------------------------------------------------------------------DE S. ANGHEL-----------------------------------------------------------------------------------­

Next