România Liberă, septembrie 1970 (Anul 28, nr. 8042-8067)

1970-09-17 / nr. 8056

„România libera”• O BOALA A CIVILIZAŢIEI MODERNE? Cert este că, în forme mai grave sau mai puţin grave, ne­vrozele au devenit frecvente, a­­trăgînd atenţia cercetătorilor medicali, psihologilor, igienişti­­lor, economiştilor, celor care răs­pund de organizarea procesului de producţie şi a formării cadre­lor, edililor şi urbaniştilor.­­Statisticile Ministerului Sănă­tăţii consemnează că, în anul 1969, un număr de 73 784 de sa­lariaţi au acuzat nevroze care i-au făcut incapabili de muncă în diverse perioade. Această ma­ladie se numără printre primele şase, cu cea mai mare răspîndire la noi în ţară şi cunoaşte, de altfel, o considerabilă întindere în toate ţările civilizate. Carac­teristică marilor aglomerări ur­bane, este firesc să afecteze în număr mare populaţia unui oraş cum este Capitala. După cum re­zultă dintr-un studiu al Direcţi­ei sanitare a municipiului Bucu­reşti, din totalul zilelor nepro­ductive din cauza incapacităţii de muncă, 10,5 la sută au fost produse de afecţiuni neeuropsi­­hice. Studiul relevă cîteva aspec­te semnificative în ceea ce pri­veşte sectoarele de activitate unde maladia este mai frecventă, în industria uşoară — textilele, confecţiile şi pielăria — în in­dustria chimică şi cea poligrafi­că. Investigaţiile mai scot în e­­videnţă că repartiţia pe sexe este peremptoriu în dezavantajul fe­meilor. Şi progresul teh­nic este de vină Ce răspun­d specialiştii la în­trebările fireşti pe care le ridică aceste date statistice ? — Numărul nevrozelor spo­reşte pe măsura creşterii gra­dului de civilizaţie. Se poate deduce că este vorba de o fa­talitate a societăţii moderne ? — Nu ! răspunde dr. ROBERT FLORU, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, director adjunct ştiin­ţific al Institutului de Psiholo­gie. Tulburările activităţii ner­voase care stau la baza nevro­zelor n-au apărut odată cu pro­gresul tehnic modern. Faptul că ele sunt actualmente­ obiect de cercetare ştiinţifică în întreaga lume, că diagnosticul se pune cu mai multă exactitate, că ştim as­tăzi mult mai mult des­pre me­canismul lor şi avem mijloace mai eficace de tratament, nu trebuie să ne inducă în eroare, făcîndu-ne să credem că nevro­zele sînt un produs fatal al ci­vilizaţiei moderne. — Bunicii şi străbunicii noştri sufereau de nevroză ? _Istoria nevrozelor este de bună seamă mult mai veche, dar nu-i mai puţin adevărat că gra­dul de solicitare neuropsihică, condiţia care favorizează nevro­za este mai mare în epoca noas­tră decit acum un secol. Solici­tările psihice ale omului modern sunt mai intense decit ale buni­cilor noştri, dar şi capacitatea noastră de adaptare se antre­nează progresiv. — înainte de a vorbi de ca­pacitatea de adaptare la viaţa modernă, ar fi poate necesar să ne indicaţi ciţiva din fac­torii care produc nevrozele. — Lăsînd la o parte factorii­­fizici, printre care zgomotul şi poluarea atmosferei ocupă pri­mul loc, creierul nostru este in permanenţă „bombardat“ cu in­formaţii. Mijloacele de informa­re de masă, necesitatea unei in­­strucţii superioare, nevoia de a fi la curent cu cele mai noi date din domeniul profesiunii, dato­rită creşterii explozive a cunoş­tinţelor tehnico-ştiinţifice, iată numai citeva din sursele solici­tării psihice a omului modern. Pe măsură ce munca fizică este înlocuită cu munca de comandă a maşinilor, de supraveghere şi control a proceselor tehnologice, activităţi ce solicită în primul rînd atenţia, rapiditatea deciziei, fac necesar un efort intelectual, creşte greutatea specifică a obo­selii neuropsihice faţă de cea fi­zică. Oboseala cronică, surmena­jul creează un teren favorabil a­­pariţiei nevrozei. Ce rol are concepţia umanistică ? De ce mai ales în marile centre urbane ? — Efortul de adaptare a orga­nismului la­ noile condiţii de via­ţă specifice actualului proces de rapidă mecanizare — afirmă dr. DUMITRU BOBIC, şeful labora­torului de igiena aerului şi ur­banizării din cadrul Institutului de igienă din Bucureşti — este uneori atît de intens incit sînt tot mai numeroase cazurile cînd acesta este resimţit ca un şoc permanent, generind stări de boală şi tulburări de comporta­ment. Un prim factor al creşte­rii nocivităţii pentru om este dezvoltarea vertiginoasă a supra­feţelor şi volumelor construite, precum şi intensificarea progre­sivă a circulaţiei stradale. Su­praaglomerarea populaţiei şi schimbările esenţiale ce intervin in funcţiile, activitatea şi relaţii­le sociale constituie un alt fac­tor. In sfîrşit, presiunea timpu­lui este cel de-al treilea şi el îşi are originea în necesitatea impe­rioasă de a coordona riguros fe­lurite activităţi. — Cum explicaţi că popu­laţia de curînd stabilită în o­­raşe se nevrozează mai uşor ? — In trecut, urbanizarea era rezultatul unui lung proces de asimilare a populaţiei rurale, lo­calizată iniţial intr-un mediu de tranziţie — mediul suburban, de unde de-a lungul mai multor generaţii se difuza spre zonele centrale, evoluate din punct de vedere urbanistic. In prezent, are loc in paralel un proces nou de reurbanizare, caracterizat prin transferuri ■ mari de popu­laţie între oraşe, precum şi în cadrul aceluiaşi oraş, ca efect al lucrărilor de sistematizare. Ast­fel, se şterg diferenţele zonale ale oraşelor, suprapopularea de­venind generală atît în centru cit şi la periferie, cu urmările corespunzătoare asupra relaţiilor umane. Vechile tipuri de relaţii de vecinătate şi de stradă dispar. — Se cunosc efectele clă­dirii moderne de locuit asu­pra stării neuropsihice a lo­catarilor ? — Evident. De exemplu, dez­voltarea locuinţelor pe verticală, paralel cu reducerea spaţiilor li­bere exterioare, îngustează po­sibilităţile de manifestare speci­fice vîrstei primei copilării. La ora actuală, se­ ştie că blocurile de locuinţe de tip bară, accentu­ează tendinţa de izolare, în timp ce blocurile în formă de L şi pe­­rimetrale o scad. De asemenea tendinţa de izolare sporeşte cu numărul etajelor şi în preajma arterelor de mare circulaţie. Se mai ştie că uniformitatea cons­trucţiilor şi închiderea perspec­tivei contrariază. I fonduri sunt, dar cum­ se folosesc — Atîta timp cit legislaţia şi normele stabilite pentru protec­ţia salariaţilor sunt respecta­te — afirmă dr. MIRCEA TAT, inspector central in Direcţia igi­­enii şi medicinii preventive din Ministerul Sănătăţii, rezultate­le sunt bune. Desigur, in industrie există utilaje şi tehno­logii cu efecte novice, procese chimice, vibraţii care depăşesc numărul de ioni suportabili de organismul uman. Dar în toate cazurile, atunci cînd se proiectea­ză o tehnologie care poate avea efecte nocive, se stabilesc şi teh­nicile ,pentru evitarea lor. Tre­buie însă subliniat că se pot ivi cazuri cînd o insuficientă cerce­tare şi interes din partea condu­cerii unor întreprinderi şi minis­tere, se soldează cu consecinţe uneori grave pentru sănătatea salariaţilor. Vă voi furniza un exemplu semnificativ. În urmă cu doi ani, s-a constatat,că la întreprinde­rea „Proletarul“ din Bacău, zgo­motul utilajelor în funcţiune de­păşea limitele admise, drept care lua proporţii numărul muncitori­lor a căror stare neuropsihică era afectată, pină la îmbolnă­virea organismului acustic. Deşi Ministerul Industriei Uşoare a fost sesizat de această situaţie, făcîndu-i-se şi recomandări co­respunzătoare, în 1969, lucrurile s-au agravat. Cauza ? Măsurile recomandate nu au fost aplicate. Un comportament similar din partea altor unităţi industriale ne-a fost înfăţişat de ing. GH. DASCALESCU, director adjunct al Direcţiei de norme, echipament şi dispozitive de protecţia mun­cii din Ministerul Muncii.­­ Pe plan naţional se observă o scădere a numărului de îmbol­năviri provocate de noxele indus­triale. Aceasta dacă luăm cifra la modul absolut. Cînd însă o raportăm la mijloacele impor­tante pe care le alocă statul pen­tru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din industrie — numai în primul semestru al anului cu­rent: 725 885 000 lei — se poate afirma că această reducere a îmbolnăvirilor nu este satisfăcă­toare. Uneori, noxele îşi fac a­­pariţia chiar în unităţi industri­ale noi, dotate cu echipamente ultramodere. La intrarea în ex­ploatare a unor obiective — Uzi­na de autocamioane Braşov, Combinatul Chimic Craiova etc. — nivelul zgomotului depăşea li­mita maximă admisă de normele republicane. Instalaţiile de ven­tilaţie montate în ultima vreme la Combinatul siderurgic Hune­doara, Uzina de utilaj petrolier Tîrgovişte, Uzinele de vagoane Arad au încă o eficienţă scă­zută. — Şi cum a reacţionat Mi­nisterul Muncii la aceste ne­glijenţe ? — A folosit mijloacele care îi stau la îndemînă, cînd este vor­ba de abateri atît de grave de la normele de protecţia muncii, şi anume a aplicat amenzi. Anul trecut valoarea acestora a depă­şit 5 milioane lei. In plus, a făcut recomandări pentru justa folosi­re a unor instalaţii. — Cu rezultate ? — Destul de puţine orientarea profesională pe baze ştiinţifice - o condiţie a sănătăţii — Există şi alte aspecte ale muncii industriale moderne, care pot genera nevrozele. Specialiştii subliniază, de pildă, influenţa ritmului ra­pid in care se modernizează utilajele şi procesele tehno­logice. Asemenea modificări ■ solicită capacitatea de adap­tare a omului. — Intr-adevăr, ritmul de mo­dernizare a unui număr din ce în ce mai mare de întreprinderi industriale, extinderea automati­zării şi a altor tehnici avansate , a subliniat ing. D. DRAGNEA, şeful serviciului de orientare şi selecţie profesională, creează o mare mobilitate profesională. O serie de meserii tradiţionale su­feră mutaţii calitative, caracte­rizate prin ponderea tot mai mare a activităţii intelectuale şi reducerea celei fizice. De pildă, meseria de laminator. In halele de laminat moderne, laminato­­ristul a devenit operator la un pupitru de comandă, unde efor­tul fizic practic e nul, în schimb concentrarea atenţiei şi consumul nervos sunt esenţiale. Noua pro­fesiune cere persoanei care o e­­xercită anumite însuşiri ce nu erau condiţii sine qua non pentru cea veche. Lipsa acestor aptitu­dini se repercutează atit în pro­ducţie­ (rebuturi), cit şi pe plan­­personal, muncitorul trăind un sentiment de insatisfacţie şi fiind într-o stare de perpetuă o­­boseală, din cauza tensiunii pro­vocate de eşecuri. — Ceea ce spuneţi dum­neavoastră duce foarte de­parte, şi anume atît la pro­blema selecţiei profesionale cit şi la aceea a alegerii pro­fesiunii. — Aveţi perfectă dreptate. Realităţile noi ale economiei na­ţionale au lăsat în urmă preocu­parea pentru o judicioasă ale­gere şi selecţie a cadrelor, după criterii concordante cu ştiinţa şi tehnica modernă. Complexitatea de calităţi personale pe care o cer noile tehnologii face necesa­ră eliminarea metodelor rudi­mentare în pregătirea şi selec­ţia profesională. — Ce fenomene se observi in acest domeniu ? — Iată ce a dezvăluit un stu­diu recent întreprins de Centrul de cercetare pentru problemele tineretului. Intr-o anchetă ce a cuprins 21 000 de tineri care au schimbat una sau mai multe pro­fesiuni, s-a constatat că aproape jumătate din aceştia nu simţeau nici un fel de atracţie pentru meseria exercitată. Fenomenul ridică problema majoră a orien­tării profesionale. O altă anchetă efectuată la noi la şcoala profesională de indus­trie textilă din Piteşti ne-a pus în faţa unui fapt surprinzător : foarte multe dintre candidatele la examen nu aveau­­ noţiunea distinctă a culorilor. Vă daţi seama ce rezultate ar fi dat în­tr-o întreprindere textilă o mun­citoare cu asemenea defect. Su­puşi unui examen psihologic, mai mult de jumătate din elevii re­partizaţi să se pregătească în meseria de laminator la Centra­la industrială Reşiţa, nu pose­dau însuşirile adecvate acestei profesiuni. Revenind la nevroze, e limpede că atare mod de se­lecţie îl va aduce pe viitorul muncitor într-o stare de perpe­tuă tensiune nervoasă şi de in­satisfacţii. Fenomenele amintite ridică marea problemă a orien­tării profesionale. — Cum vedeţi soluţia ? — OMUL POTRIVIT LA LO­CUL POTRIVIT. Părerea noas­tră este că actualul sistem de e­­xaminare în şcolile profesionale nu-i corespunzător. A cere pen­tru orice profesiune numai cu­noştinţe de matematică şi limba română, fără nici un fel de exa­minare a aptitudinilor de altă natură pe care le cere viitoarea profesiune. Înseamnă a conside­ra că orice om poate exercita orice profesiune, deci a ignora calităţile fizice, psihice şi min­tale, vocaţiile, aspiraţiile legiti­me ale tinerilor. Tocmai pentru a elimina aceste practici desuete se află în pregătire un act nor­mativ. In societatea modernă, orien­tarea profesională nu mai poate rămine în sarcina exclusivă a fa­miliei, cu atit mai mult cu cit în multe familii nu există nici o preocupare in această direcţie, sau dacă există ea nu ţine sea­ma de nici un criteriu­ ştiinţific. Aşa sunt părinţi care hotărăsc încă din primul ciclu şcolar, pro­fesiunea copilului lor, deşi a­­cesta are poate aptitudini pentru o cu totul alta. Aşa se face că ajung în întreprinderi foarte moderne, echipate cu utilaje perfecţionate, persoane lipsite de interes pentru anumite profe­siuni, deci şi de calificare şi ap­titudini. Atita vreme cit proble­ma orientării şi pregătirii profe­sionale nu se rezolvă după cri­terii ştiinţifice, există riscul per­manent ca intr-un sector sau al­tul eforturile, investiţiile făcute de stat să nu dea roadele fireşti. Direcţia generală a forţei de muncă din Ministerul Muncii a tipărit primele monografii profe­sionale în care­ se explică speci­ficul diverselor meserii şi apti­tudinile necesare, in scopul popularizării lor în rîndurile a­­dolescenţilor. — Ne-aţi vorbit de tineri. Ce se petrece însă cu cei maturi sau virstnici care tre­buie să-şi schimbe profesiu­nea ? — Considerăm că la gradul de evoluţie a ţării noastre, proble­ma reciclărilor profesionale nu mai poate fi lăsată la voia in­­tîmplării, înfiinţarea unor cabi­nete psihotehnice în întreprin­deri şi a unui centru metodolo­gic pe ţară care să testeze după norme ştiinţific stabilite aptitu­dinile omului pentru o profesi­une sau alta, este o primă nece­sitate. Cum poate fi evitată epuizarea nervoasă ? — Şi totuşi în faţa a­ltor factori obiectivi şi subiectivi de dezechilibru, există mij­loace pentru a contracara e­fectul. Se vorbeşte mult de a­­daptare. Este ea o posibilitate efectivă a omului ? ştim să ne odihnim ? — Ideea adaptării pasive a or­ganismului la ambianţă este as­tăzi perimată — e de părere dr. ROBERT FLORU. Omul consti­tuie un agent activ care fasonea­ză şi structurează ambianţa în care trăieşte, întreţine anumite posibilităţi şi elimină altele, de­cide în mod selectiv în mare mă­sură ce informaţii să reţină şi care sînt de prisos. S-a spus pe drept cuvînt că adaptare înseam­nă mai mult decit cunoaştere. Dar adaptarea inteligentă, folosi­rea cu îndemînare a capacităţi­lor şi strategiilor în abordarea informaţiilor dificile trebuie să se bazeze pe cunoaştere. Pe cu­noaşterea propriilor posibilităţi în primul rînd, pe evaluarea lor cit mai exactă, şi pe stabilirea unui raport optim între aspiraţii şi posibilităţi. Cite conflicte ge­neratoare de nevroză n-ar putea fi evitate dacă orientarea către un anumit domeniu de activitate sau profesiune ar fi bazată pe cunoaşterea capacităţilor şi ap­titudinilor individului ! Cite con­flicte generatoare de nevroză n-­ar putea fi evitate, dacă cei doi soţi ar beneficia de sfaturile com­petente ale psihologului, atît in ceea ce priveşte întreţinerea ar­moniei şi cooperării, cit şi în edu­carea copiilor ! Cite conflicte ge­neratoare de nevroză n-ar pu­tea fi evitate dacă organizarea relaţiilor din interiorul unui co­lectiv, dintre diferitele nivele ierarhice ar fi bazate pe indica­ţiile psihologului ! Evitarea epui­zării nervoase, reducerea inten­sităţii conflictelor emoţionale, re­ducerea anxietăţii şi a supraten­siunii nervoase, prevenirea ne­vrozelor trebuie începută încă din primii ani ai copilăriei. Edu­carea copilului în familie şi şcoală, organizarea condiţiilor optime de muncă şi odihnă — de la ambianţa fizică şi pină la re­laţiile din cadrul colectivului — corectarea tulburărilor de con­duită etc., nu mai pot fi astăzi lăsate la voia întîmplării sau a „bunului simţ". Psihologia mo­dernă pune astăzi la dispoziţie mijloace eficace de prevenire a nevrozelor, de evitare a supra­solicitării şi oferă un real aju­tor medicului în tratarea nevro­zelor. Această adaptare activă pre­supune totuşi anumite metode. .. \ C — Una din aceste­ metode este structura raţională a regimului de muncă şi odihnă, în special a conţinutului repausului, ca mij­loc de refacere şi readaptare — subliniază dr. ELIAS ROSIN din Institutul de Igienă. Dar se pune întrebarea : ŞTIM SÅ NE O­­DIHNIM ? Folosirea judicioasă a repausului în timpul muncii şi a timpului liber în afara ore­lor de muncă este condiţia prin­cipală a refacerii psihofizice. Foarte mulţi oameni îşi irosesc timpul de odihnă în activităţi care îi obosesc şi mai tare, prin­tre ele numărîndu-se şi unele distracţii. Alţii consideră că o­­dihna trebuie să fie o relaxare totală, părere falsă, deoarece din punct de vedere fiziologic orga­nismul se reface dacă sunt res­pectate ritmurile lui fireşti,d in schimb oboseala psihică şi men­tală are nevoie de o compensa­ţie care poate fi o activitate ce armonizează şi reechilibrează : muzică, lectură, spectacol sau o activitate fizică pentru cei care în profesiunea lor nu fac efor­turi de această natură. Desigur, ancheta noastră nu este exhaustivă Rămîn, desigur, de apro­fundat unele întrebări : e de ce femeile suferă mai mult de nevroză şi, practic, ce concluzii trebuie extrase din această constatare ? e ce au pentru viitor, în ve­dere, urbaniştii noştri ? e se respectă sau nu se res­pectă normele privind blocarea zgomotului şi a poluării at­mosferei ? # ce trebuie făcut în conti­nuare pentru organizarea o­­rientării profesionale pe baze ştiinţifice ? ş.a. Formele pe care le îmbra­că maladia nevrotică sunt atit de diverse, incit specia­liştii înşişi le depistează anevoie. Cert este că acţiunea de comba­tere a cauzelor care o produc, presupune acţiunea concertată a unor instituţii şi organisme din domenii foarte diverse, începînd cu cele ştiinţifice, pină la cele administrative. Pentru că, aşa cum atestă specialiştii, această maladie nu poate fi socotită o consecinţă a progresului civili­zaţiei atîta vreme cit rezultatele cercetării ştiinţifice şi reglemen­tările legislative in vigoare sînt integral şi corect aplicate. Pen­tru că societatea noastră socia­listă şi-a propus şi urmăreşte con­secvent — pe terenul fertil al noilor relaţii sociale — ca fie­care cetăţean al colectivităţii noastre să se bucure cit mai deplin de avantajele şi confor­tul civilizaţiei. Specialiştii din întreaga lume acuză cauze diverse cînd e vorba să se definească ceea ce îndeobşte se numeşte nevroză. Tratamentul nu aparţine numai medicinii pentru că între cauze se citează: • zgomotul şi poluarea atmosferei; • intensificarea circulaţiei stradale; • greşeli în concepţia urbanistică; • ignorarea adevăratei vocaţii profesionale şi a adagiului „omul potrivit la locul potrivit"; • nerespectarea de unele întreprinderi a unor norme şi legi; • slaba pregătire în raport cu exigențele muncii moderne; • erori în regimul de odihnă. I imunii—III .... '»"» IOANA PATRASCU Pagina a 3-a 17 septembrie 1970 ­ RECOLTA CU INTIRZIERE înseamnă a IntIrzia semănat­e! Lucrătorii de pe ogoare se află în plin efort de strîngere a produselor toamnei: floa­­rea-soarelui, cartofi, porumb etc. Ritmul este tot mai in­tens. La întreprinderile agri­cole de stat din judeţele TE­LEORMAN, DOLJ, BOTO­ŞANI şi ILFOV şi în coope­rativele agricole de producţie din judeţele BRĂILA, ILFOV, IALOMIŢA, DOLJ şi OLT, floarea-soarelui a fost recol­tată de pe 65—90 la sută din suprafeţele cultivate. Se a­­dună, de asemenea, intens po­rumbul pentru boabe din hi­brizii mai timpurii. In condiţii pedoclimatice similare există însă, la re­coltări, între judeţe şi între unităţi, diferenţe mari. Deşi plantele de floarea-soarelui s-au maturizat de mult, com­binele nu-s folosite, bunăoară, din plin în I.A.S. din judeţele CONSTANŢA, TULCEA şi BRĂILA, unde suprafaţa re­coltată pînă acum reprezintă doar 25—45 la sută din supra­feţele cultivate. Nesatisfăcă­tor decurge această lucrare şi în cooperativele agricole, în­deosebi din judeţele TULCEA, TIMIŞ, ARAD şi BIHOR. Se aşteaptă oare ca păsările şi vînturile să dijmuiască re­colta ? La ora actuală se pune cu deosebită acuitate problema grăbirii lucrărilor de pregă­tire a terenurilor pentru se­mănatul griului. Momentul începerii însămînţărilor se a­­propie dlar, într-o serie de ju­deţe — DÎMBOVIŢA, VAS­LUI, BOTOŞANI, CARAŞ­­SEVERIN, BUZĂU etc. — n-au fost încă arate şi prelu­crate mari suprafețe cultivate cu plante prășitoare — car­tofi, floarea-soarelui sau po­rumb — după care urmează să se pună grîu. Intîrzierea este generată, în principal, de organizarea nesatisfăcătoare a muncii la recoltarea culturi­lor de pe tarlalele destinate, în ciclul 1970—1971, culturii păioaselor de toamnă. Deşi există suficiente forţe în co­mune şi sate, în cooperati­vele agricole din ARBORE şi MARGINEA — judeţul Su­ceava —, la C.A.P. LACU SĂRAT — judeţul Brăila şi în alte locuri, participarea cooperatorilor la lucrările din cîmp este mult sub posibili­tăţi. Consiliile de conducere ale cooperativelor agricole respective, considerînd, pro­babil, că toamna va fi lungă, nu antrenează oameni la strîngerea recoltei de culturi prăşitoare. In asemenea con­diţii, tractoarele nu pot intra cu operativitate la arat. In alte locuri, ca de pildă la C.A.P ŞEICA MARE, din ju­deţul Sibiu, o parte din trac­toare nu funcţionează la ca­pacitatea maximă, fie dato­rită defecţiunilor tehnice ge­nerate de neefectuarea unor reparaţii de calitate, fie dato­rită neasigurării la timp a numărului de tractorişti ne­cesari. Spre a se realiza încadra­rea în perioada optimă la se­mănat este imperios necesar ca, în aceste zile, direcţiile a­­gricole judeţene şi uniunile cooperatiste, conducerile coo­perativelor agricole şi şefii secţiilor de mecanizare din I.M.A. să ia măsuri de mo­bilizare a tuturor forţelor pentru grăbirea recoltării cul­turilor de toamnă şi pentru accelerarea ritmului de exe­cuţie a arăturilor pe toate te­renurile pe care urmează să se pună grîu, fără ca aceasta să se facă în dauna calităţii. Asigurarea frontului de lu­cru pentru mecanizatori, în­ceperea lucrului din zori şi încheierea lui seara, tîrziu, organizarea lucrului pe trac­toare în schimburi prelungite sunt modalităţi eficiente ce se cer aplicate în toate unităţile, pentru recuperarea rămîneri­­lor în urmă, îndeosebi în ju­deţele unde semănatul la grîu debutează în jurul datei de 25 septembrie. .• v.- • %••• V.V.V.V • V w 'V v O zi cîştigată acum la arături înseamnă­­ un plus de recoltă la vară. lată de ce mecanizatorii Care servesc cooperativa agricolă din Fierbinţi, judeţul Ilfov doresc, în aceste zile, pregătirea tuturor terenu­rilor pe care peste puțină vreme, semânătorile vor pune griul. 1970 - an cu caracter hidrometeorologic deosebit ? (Urmare din pag. 1) am spus, lanțului cauzal extrem de complex. — După această expunere a factorilor cauzali să revenim la caracteristicile anului în curs, care fără îndoială a ie­șit din comun... — Dacă analizăm activitatea nucleară din soare constatăm statistic că ea prezintă o a­­numită ciclicitate în sensul că pu­seul de energie are perioada de maximum la un interval de a­­proximativ 11,2 ani. Astfel de ani cu maxime ale activităţii sola­re au fost în ultimul timp 1957, 1968 şi ar urma 1979. Perioadele de activitate minimă sunt 1962 şi ar urma 1973. Rezultă deci că anul 1970 nu coincide cu maxi­mul activităţii solare dar se ob­servă un decalaj între anii cu maximă solară şi cei cu pertur­baţii hidrometeorologice, in sen­sul că, de obicei, aceşti ani cu anomalii apar după 1-2 ani de la momentul activităţii maxime. Explicaţia poate fi aceea a iner­ţiei în circulaţia atmosferică. Pentru a avea o imagine mai exactă a rolului energiei solare în circulaţia apei în atmosferă este suficientă precizarea că, în medie pe mulţi ani, sunt vehicu­late de atmosferă cantităţi de peste 500 mii km² de apă pe an, din care după evaporare şi in­filtraţii în sol, mai rămîn pen­tru scurgerea fluvială cca 37 mii km² de apă. Aceasta presupune prezenţa unor energii enorme şi toată energia atomică de care dispune omenirea ar echivala cu fracţiuni de procente din aceas­tă energie. Peste ciclicitatea de 11 ani se suprapun factorii locali ai Terrei, care conduc la o altă pe­riodicitate, mai vag conturată, şi anume aceea de cca şapte ani. Referitor la circulaţia atmos­ferică din acest an, o putem ca­racteriza ca fiind deosebit de bogată în precipitaţii şi în per­turbaţii ciclonice, în emisfera nordică, spre deosebire de cea sudică, unde a bîntuit seceta. Este suficient să arătăm, că, în afara situaţiilor hidrometeorolo­gice din Europa, au avut loc si­tuaţii similare şi chiar mai gra­ve în alte zone ale emisferei, ca, de exemplu, în India şi în Fili­­pine, cunoscute din presă. Este logic să existe o compensare e­­nergetică între cele două emis­fere, fapt constatat din punct de vedere statistic. Delimitarea între cele două emisfere are o mate­rializare fizică prin prezenţa curenţilor de aer ecuatoriali care joacă rolul de barieră atmosfe­rică. In lunile care au afectat teri­toriul ţării noastre prin inunda­ţiile catastrofale cunoscute, cir­culaţia atmosferică deasupra continentului european s-a ca­racterizat prin masele de aer cu contraste termice, barice şi de u­­miditate deosebit de mari. Ma­se de aer oceanic de origine po­lară au creat aceste contraste cu aerul tropical, ajungîndu-se la diferenţe termice de 10-12°C la mia de km. Au avut loc mai multe pulsaţii ciclonice polare care sau interferat deasupra ţă­rii noastre producînd precipita­ţii deosebit de abundente. Pe lingă factorul cantitativ a mai apărut şi cel calitativ în sensul că precipitaţiile au fost generale şi cu o succesiune foar­te nefavorabilă, deplasîndu-se pratic cu aceeaşi viteză cu a maselor de apă colectate în re­­ţeau­a hidrografică .Dacă la a­­ceşti factori principali mai a­­dăugăm efectul saturării preala­bile a solului, evaporaţia redusă datorită temperaturilor scăzute ale solului din acea perioadă, o vegetaţie subdezvoltată care nu a mai jucat rolul compensator cunoscut, înţelegem apariţia pe rîuri a unor cantităţi enorme de apă, reprezentînd cam 80 la sută din precipitaţiile căzute. Nivelurile şi debitele înregistra­te în această perioadă, se situ­ează la probabilităţi de apariţie de o dată la 100, la 200 şi chiar la 1 000 de ani. Comparînd aceste date cu ce­le cunoscute din trecut, obser­văm, că ele au depăşit toate va­lorile cunoscute . De exemplu, la postul hidrometric Satu Mare, debitul maxim măsurat a fost de 2 250 m’/sec in martie 1940, iar la 14 mai a.c. s-a atins valoarea de 3 400 m­/sec., adică jumătate din debitul mediu al Dunării la vărsare. — Pot fi prevăzute din timp astfel de fenomene ? — Perioada de anticipaţie Şi precizia cunoaşterii depind de ceea ce vrem să ştim. De exemplu, putem cu oareca­re aproximaţie să cunoaştem anii cu activitate solară mai in­tensă şi de aici să deducem mersul aproximativ al fenome­nelor hidrometeorologice. Aces­tea sunt, după opinia mea, cerce­tări de mare perspectivă şi care ar permite chiar unele măsuri de programare a eforului eco­nomic pentru un anumit fel de lucrări hidrotehnice. In ceea ce priveşte circulaţia atmosferei şi deci cunoaşterea prin interme­diul datelor meteorologice a pe­rioadelor de debite maxime, a­­ceasta este posibil tehniceşte, mai ales dacă ţinem seama de pers­pectiva apropiată a instalării în ţara noastră a unor dispozitive de recepţionare a datelor de la sateliţii meteorologici. Pentru pe­rioade mai scurte pot fi folosite cu bune rezultate radarele me­teorologice, două aparate de a­­cest fel fiind de pe acum în funcţiune. Asociind aceste căi o­­perative cu cercetările sinopti­ce clasice, folosind posibilităţile calculatoarelor electronice mo­derne, vom putea obţine rezul­tate utile întregii economii na­ţionale. Aş dori să subliniez că numai o conlucrare organică in­tre meteorologi și hidrologi va putea asigura o previziune ope­rativă pentru apărarea împotri­va efectelor dăunătoare ale a­­pelor mari. în încheiere, aș vrea să arăt că previziunile hidrometeorolo­gice asociate cu efectul compen­sator al acumulărilor artificiale de ape şi cu ajutorul lucrărilor de îndiguire prevăzute în cinci­nalul următor şi în perspectivă, ne vor permite să stăpînim in­tegral şi să folosim această mare bogăţie a ţării noastre­­ apele.

Next