România Liberă, februarie 1971 (Anul 29, nr. 8172-8195)

1971-02-25 / nr. 8192

România libera" Pagina a 3-a — 25 februarie 1971 CUVlNTAREA TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale și ai celorlalte unități cu statut de centrală ._ _ _________________ (Urmare din pag. 1) doresc să mă refer în mod con­cret la nici un fel de centrale, deși am vizitat în ultimele luni multe întreprinderi şi am discu­tat cu mulţi dintre dumneavoas­tră. Trebuie să spun însă că ne mişcăm destul de încet în a­­ceastă privinţă, că există încă reţineri ; fiecare con­ducător de întreprindere vrea să dovedeas­că că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese" sau subansamble, şi că nu este ne­voie să aştepte să i le livreze o centrală sau alta specializată în realizarea unor asemenea produse. Or, a continua in felul acesta, înseamnă a lucra meş­teşugăreşte ! Şi nu se poate mer­ge aşa mai departe ! Construc­ţia de maşini trebuie să fie, prin excelenţă, modern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în construcţiile de maşini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, în­­tr-adevăr, să asigurăm produse­lor noastre un nivel tehnic ri­dicat, şi competitivitate pe scară internaţională. Nu mă mai refer la celelalte ra­muri pentru că problemele spe­cializării se pun în mod diferit, deşi în această consfătuire unii tovarăşi au vorbit despre felul în care se acţionează în această privinţă în industria uşoară. Problema specializării trebuie, într-adevăr, să o tratăm în mod diferenţiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această privinţă, atenţia principală construcţiilor de maşini şi, plecînd de aici să realizăm tot ceea ce se impu­ne pentru toate celelalte ra­muri. In ce priveşte activitatea de­­ cercetare şi proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut paşi însemnaţi înainte, am obţinut o serie de rezultate bune. In cincinalul care a tre­cut am creat un mare număr de institute şi centre de cerce­tare. In sectorul construcţiilor de maşini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute şi centre de cercetare. Consider că acesta este un lu­cru bun, aşa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste institu­­te şi centre funcţionează înde­osebi pe lingă unităţile produc­tive, la centrale, ceea­ ce asi­gură o strînsă legătură a acti­vităţii de cercetare şi proiecta­re cu producţia. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de acti­vitate. Doresc însă să subliniez că va trebui să acordăm o a­­tenţie mai mare cercetării şi proiectării, în special în ■ ramu­ra construcţiilor de maşini unde introducerea noului este deose­bit de rapidă. Se cunoaşte cam această ramură, într-un inter­val de 6—7 ani apar noi tehno­logii, noi motoare şi utilaje, noi maşini — şi, dacă nu ţinem pasul, nu vom putea fi compe­titivi pe piaţa internaţională, nu vom putea înzestra econo­mia naţională cu tehnica mo­dernă, avansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenţie activităţii de cercetare din această ramură, introduce­rii cît mai rapide în producţie a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil şi pentru celelalte ramuri de activitate — pentru chimie, me­talurgie, industria minieră, in­dustria uşoară şi alimentară, în raport cu specificul şi caracte­rul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un institut minier-cărbune şi e­­xistă 3 centrale industria­le ale cărbunelui nu va tre­bui să înfiinţăm pentru fie­care din ele cite un institut. De­sigur, o dată cu dezvoltarea ac­tivităţii de cercetare în institute este necesar ca şi în unităţile productive să sporească preocu­parea pentru aplicarea rezultate­lor cercetării, perfecţionarea con­tinuă a producţiei, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere ne­cesitatea unei coordonări a cer­cetării ştiinţifice spre a nu ri­sipi forţele, şi a folosi mai bi­ne atît cadrele, cit şi mijloacele tehnice, materiale şi financiare, şi a obţine mai rapid soluţiona­rea unor probleme tehnico-ştiin­­ţifice pe care le ridică dezvolta­rea producţiei, progresul general al întregii ţări. De altfel, aces­ta a fost scopul înfiinţării, la timpul respectiv, a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Problema coordonării cercetării pe ministere şi chiar pe econo­mie, pe întreaga ţară, este deci o stringentă necesitate. Asigu­­rînd această coordonare nu În­seamnă că ştirbim sau împiedi­căm în vreun fel dezvoltarea activităţii de cercetare care se desfăşoară jos, în institute şi u­­nităţi productive Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea ştiinţi­fică în creaţia de bunuri mate­riale, în perfecţionarea produc­ţiei şi a întregii noastre activi­tăţi, va trebui să acordăm în permanenţă o atenţie deosebită acestui sector: este necesar să ne preocupăm de organizarea institutelor şi centrelor de cerce­tare acolo unde ele sunt cel mai necesare pentru a asigura intro­ducerea rapidă a noului în pro­ducţie, fără însă a merge la u­­niformizare. Să ţinem seama în această privinţă de specificul fiecărei ramuri şi să asigurăm o coordonare cît mai unitară a ac­tivităţii, fără ca aceasta să în­semne neapărat o centralizare a muncii de cercetare. S-a vorbit aici despre calita­tea produselor. Cred că pentru noi toţi este clar că, dacă vrem să pătrundem cu mărfurile noas­tre pe piaţa internaţională, dacă dorim să dezvoltăm economia naţională la nivelul tehnicii mondiale trebuie să acordăm o atenţie deosebită problemei ca­lităţii întregii noastre activităţi. Nu vreau să dau nici un exem­plu în această privinţă, dar con­sider că această problemă tre­buie să stea permanent în a­­tenţia tuturor centralelor, a tu­turor unităţilor noastre de pro­ducţie. Pînă la urmă, calitatea nu o hotărăşte controlul de ca­litate, ci activitatea practică, concretă a fiecărui muncitor, maistru, inginer, a tuturor a­­celora care lucrează nemijlocit în procesul de producţie. Este necesar să luăm asemenea mă­suri incit să facem ca din uni­tăţile noastre să nu mai iasă în nici un fel produse necores­punzătoare. Numai când vom reuşi ca aceasta să devină o cauză generală a întregului colectiv, atunci vom realiza în mod co­respunzător problema calităţii. O altă latură importantă a ac­tivităţii centralelor noastre este asigurarea desfacerii produse­lor. Am mai spus şi cu alt pri­lej că procesul de producţie se termină numai odată cu vân­zarea produsului fie în ţară, fie in străinătate, cu încasarea con­travalorii lui şi deci cu crearea condiţiilor pentru reluarea ci­clului de producţie. Noi consi­derăm că problema desfacerii produselor trebuie rezolvată pe centrală. Din acest punct de­ ve­dere este necesar ca unităţile din cadrul centralelor să fie în­­trucitva degrevate de asemenea sarcini, fără insă a considera că ele nu trebuie să se mai preocupe deloc de felul cum se vinde produsul lor pe piaţă. Dar cel care trebuie să realizeze desfacerea producţiei este cen­trala ; ea trebuie să realizeze vînzarea, atit in ţară cit şi în străinătate. Am mai discutat a­­ceastă problemă la consfătuirea privind activitatea de comerţ exterior şi nu doresc să insist asupra ei. In cadrul consfătuirii s-a vor­bit mult de problema aprovizio­nării tehnico-materiale. Această problemă constituie, de aseme­nea, o sarcină importantă ce revine centralelor, care trebuie să realizeze aprovizionarea teh­­nico-materială a tuturor unită­ţilor de producţie din cadrul lor. In legătură cu această pro­blemă s-au făcut aici multe pro­puneri juste, în special pentru îmbunătăţirea proiectului de lege care­­ se pregăteşte, pentru ridicarea­ rolului şi răspunderii departamentului a­­provizionării din cadrul C.S.P. în asigurarea bunei, aprovizionări tehnico-materiale. Desigur, în domeniul aprovi­zionării tehnico-materiale se pun multe probleme. O bună a­­provizionare începe în primul rînd cu o planificare corespun­zătoare. După cum se ştie noi am realizat şi chiar am depăşit, an de an, planul de producţie. Aceasta înseamnă că, pînă la urmă, am avut o balanţă bună de materii prime şi materiale. Avem stabilite norme de con­sum, dispunem de stocuri de­­materiale, atît pentru producţie cît şi de rezervă. Unele stocuri sunt corespunzătoare, altele, se spune, că sunt încă mici — dar totuşi sunt. Există norme preci­se care stau la baza stabilirii programului de activitate din unităţile de producţie. Atunci de unde intervin totuşi unele neajunsuri în aprovizionarea tehnico-materială a procesului de producţie ? După părerea mea, lipsurile din domeniul bu­nei aprovizionări tehnico-mate­riale rezidă în primul rînd în nerespectarea contractelor, în ne­livrarea la timp de către uni­tăţile producătoare a materiale­lor, subansamblelor sau a pro­duselor contractate cu alte în­treprinderi. Deşi n-aş fi vrut să dau nici un exem­plu, doresc to­tuşi să arăt că centrala de va­goane a întîmpinat mari greu­tăţi în realizarea sarcinilor de plan datorită faptului că alte întreprinderi, cu care avea con­tracte de cooperare, nu i-au li­vrat la timp boghiurile necesa­re. Asemenea situaţii am întîlnit şi în legătură cu alte produse. Or, numai asigurînd livrarea promptă, fără întirziere a pro­duselor contractate vom contri­bui la buna organizare şi des­făşurare a producţiei ! Deci pro­blema este de a introduce or­dine în planificarea noastră, de a asigura executarea la timp a comenzilor contractate. Eu înţe­leg că am putea avea greutăţi — şi cîte o dată avem — cu pro­dusele care întîrzie să ne vină din import, deşi nici în această privinţă n-ar trebui să întîmpi­­năm dificultăţi, pentru că noi tot,am alocat şi alocăm banii necesari pentru importuri. Cîte­odată însă aceste importuri ne costă mai scump pentru că nu le contractăm la timp. Deci problema principală care se pune în legătură cu desfăşurarea susţinută, ritmică a procesului de producţie, cu buna aprovizionare tehnico-ma­­terială este realizarea unei pla­nificări judicioase, introducerea unei ordini desăvârşite în livră­rile de produse dintre între­prinderi. Consider că în această privinţă departamentului aprovi­zionării din C.S.P., ca şi minis­terelor, le revin încă sarcini mari, pînă cînd centralele vor prelua bine toate atribuţiunile ce le au. Avem cazuri cînd chiar între unităţile din cadrul aceleiaşi centrale, depinzînd deci de același director de cen­trală, nu se realizează la timp livrările diferitelor materiale sau subansamble. De aceea, consider că această problemă trebuie să preocupe în mod de­osebit centralele , să fie luate măsuri hotărîte pentru a pune ordine în această privință, de­oarece de aceasta depinde des­făşurarea normală a activităţii de producţie ,şi, în buna mă­sură, calitatea propriu-zisă a produselor. In atribuţiile unităţilor cu statut de centrală un loc im­portant îl va avea întocmirea planului de producţie. Cînd s-a trecut la organizarea centrale­lor s-a pornit de la consideren­tul că ele trebuie să fie de fapt titularul de plan — asigurînd, fireşte, ca fiecare întreprindere componentă să participe şi să-şi spună părerea la stabilirea sar­cinilor de plan ce-i revin. Cen­trala este unitatea cu care lu­crează planificarea, ministerul, finanţele şi toate organismele noastre economice ! pornind de aici trebuie să stabilim atît mijloacele cît şi organizarea co­respunzătoare, pentru ca cen­tralele să cunoască bine capa­cităţile de producţie pe care le au şi, în concordanţă cu ele, cu sarcinile generale puse de par­tid şi guvern, să-şi întocmească planul. In legătură cu acesta doresc să mă refer în continuare la problema indicatorilor de plan. Desigur, pot fi mai mulţi sau mai puţini indicatori , pentru oricine însă care va conduce producţia, pentru orice condu­cător de centrală, cunoaşterea unui număr foarte mare de in­­indicatori este o necesitate. Fie că vom cuprinde sau nu aceşti indicatori în planul de stat, centrala nu se va putea lipsi de ei, f­iindu-i absolut ne­cesari pentru a asigura o condu­cere ştiinţifică şi cu bune rezul­tate a activităţii economice. Poa­te oare cineva să nu cunoască ce produce şi pentru cine, ce sor­timente realizează, atît în uni­tăţi fizice cît şi valoric? Poate cineva să nu prev­adă de unde şi cum se aprovizionează, ce mate­riale îi sînt necesare pentru sor­timentele pe care le produce? Poate cineva să nu stabilească cu cine va coopera spre a realiza produsul respectiv? Poate să nu ştie cu ce număr de muncitori va realiza planul, cîţi ingineri îi trebuie în proiectare, cîţi în cer­cetare şi în producţie? Care con­ducător de centrală se poate an­gaja realmente să conducă acti­vitatea economică fără să cu­noască aceşti indicatori de ba­ză? Cu toţii cunoaştem că forţa ho­­tărîtoare în producţie este omul; îndeplinirea planului depinde intr-o măsură decisivă de felul cum asigurăm şi formăm cadrele necesare. Se ştie că pentru a pre­găti un inginer este nevoie de 5 ani de zile. Necesarul de cadre trebuie deci cunoscut şi prevăzut cu mult înainte, spre a şti unde să formăm aceste cadre, ce să facem în acest scop. De aseme­nea, ca să pregătim muncitori calificaţi, trebuie să ştim dina­inte cîţi ne trebuie, ce şcoli dez­voltăm pentru aceasta. Deci pro­blema stabilirii de indicatori pre­­cişi în legătură cu asigurarea şi folosirea forţei de muncă nu es­te o simplă formalitate, ci repre­zintă o necesitate stringentă pen­tru o conducere eficientă a eco­nomiei!­­Aş putea, desigur, să mă refer şi la alţi indicatori. Ne gîndim ca, intr-adevăr, în planul central să avem mai puţini indicatori, dar nu vom scuti cu nimic cen­tralele să aibă un număr foarte mare de astfel de indicatori. Nu putem­ conduce economia, acti­vitatea de construcţie socialistă, lăsînd ca fiecare unitate să pro­cedeze cum doreşte în acest do­meniu hotărîtor. Noi construim în mod planificat — şi trebuie să asigurăm o repartiţie cit mai judicioasă a forţei de muncă în diferitele sectoare de activitate. Totodată, trebuie să veghem la folosirea raţională a acestor forţe, să creăm condiţii de lu­cru pentru toţi oamenii muncii. In acest spirit trebuie privită problema asigurării şi formării cadrelor — nu ca un indicator în plus sau minus. Fireşte unii ar putea spune că aceasta înseamnă evidenţă mai multă. Da tovarăşi ! De a­­ceea ne şi preocupăm să intro­ducem un sistem cît mai mo­dern de evidenţă. Folosim ma­şini de calcul spre a putea ca, într-adevăr, simplificînd munca oamenilor, să realizăm o eviden­ţă bună şi la timp. Fără o ase­menea evidenţă nu se poate con­duce economia ! Fiecare din con­ducătorii de centrală va trebui să introducă o disciplină de fier în această privinţă. Eu rog pe conducătorii centralelor să înţe­leagă că trebuie să acorde o atenţie deosebită tuturor pro­blemelor care ţin de o bună pla­nificare , să nu caute să fugă de ele sub motiv că „o să le rezolve alţii“. S-au ridicat aici şi unele pro­bleme financiare ; nu aş dori să insist prea mult asupra lor. Noi pornim de la faptul că cen­trala trebuie să răspundă de în­treaga activitate economico-fi­­nanciară a unităţilor în subordi­ne. Legătura între buget, bancă şi unităţile de producţie este centrala ; ea trebuie să aibă o evidenţă generală a beneficiilor şi să le verse la buget, indife­rent unde se realizează aceste beneficii. Centrala trebuie să cunoască şi să urmărească indi­catorii financiari, să ştie cum se realizează beneficiile şi ceilalţi indici de către toate unităţile din cadrul său ; ea centralizează rezultatele obţinute în realizarea acestor indicatori şi din dispozi­ţia ei se fac toate repartiţiile stabilindu-se atît ceea ce rămî­­ne la întreprinderi şi centrală, cît şi ceea ce se varsă la buget în conformitate cu prevederile legii. Va trebui să examinăm o se­rie de propuneri care s-au fă­cut aici privind lăsarea unor fonduri la dispoziţia centralelor, dar procedînd la o redistribuire a acestora şi asigurînd un con­trol­­ unitar asupra folosirii şi cheltuirii lor, tocmai spre a în­tări rolul şi atribuţiunile acestor unităţi în conducerea activită­ţii economice. De altfel, în ce­­ priveşte investiţiile, în afară de anumite ca­zuri, cea mai mare parte se fac prin centrală. Este adevărat că aceasta implică anumite obli­gaţii, dar nu vom renunţa ni­ciodată la acest sistem, şi nici la controlul respectiv. Centrale­le au astăzi dreptul să avizeze investiţii pînă la 30 milioane, desigur, în conformitate cu le­gile în vigoare. Dar poate oare cineva, atunci cînd realizează o lucrare de investiţii, să renunţe la Întocmirea unui proiect sau să nu supună proiectul respec­tiv spre avizare şi control ? Ni­meni nu poate pretinde acest lucru ! Altceva este însă de a simplifica, eventual, unele faze de realizare a investiţiei cum de altfel, au făcut unele centrale care şi-au elaborat proiectul, şi au executat, în cadrul planului general, lucrările respective, fă­ră să mai apeleze la proiec­tanţi şi chiar la constructori din afară. Considerăm că aceasta este o practică bună pe care am recomandat-o și o recoman­dăm. Am constatat că aceste centrale au executat o serie de lucrări mari cu aproape 50 la sută mai ieftin decât dacă le-ar fi realizat prin Întreprinderile specializate ale Ministerului Con­strucţiilor Industriale, care în general lucrează bine, dar foar­te scump. Deci, asemenea atri­buţii şi sarcini rămîn la cen­trale — şi trebuie să le întărim în conformitate cu legile şi cu normele generale care guver­nează economia noastră. Pe drept cuvânt cîţiva tova­răşi au ridicat aici problema u­­nei mai bune cooperări directe între unităţile cu statut de cen­trală, însăşi legea contractelor prevede o cooperare strînsă şi o legătură permanentă între centrale — atît din cadrul ace­luiaşi minister cît şi dintre cen­tralele aparţinind unor ministe­re diferite , pentru a stabili împreună cum să rezolve anu­mite probleme, inclusiv cum pot coopera la realizarea unor obiective economice. O sarcină importantă a cen­tralelor industriale este asigura­rea pregătirii cadrelor şi a re­ciclării acestora. De altfel, în legea supusă discuţiilor privind reciclarea cadrelor, se prevede în mod expres această obligaţie a centralelor. Este de înţeles că centralele trebuie să se preocu­pe atît de formarea muncitori­lor calificaţi, de promovarea lor în producţie, cit şi de asigura­rea necesarului de cadre cu stu­dii medii şi superioare. Desi­gur, toate acestea trebuie să se facă în conformitate cu normele generale. în consfătuirea noas­tră s-au făcut cîteva propuneri în legătură cu unele derogări de la legile în vigoare privind pro­movarea în diferite funcţii. A­­ceastă problemă este destul de serioasă şi ea trebuie tratată ca atare. Să avem în vedere că legile noastre privind stagiile în producţie sunt unice pentru toa­tă economia ; a admite derogări de la ele ar însemna să nu soluţionăm in mod corespunzător această problemă, să creăm po­sibilităţi ca în unele cazuri pro­movările să nu se facă in con­formitate cu nevoile economiei şi să se dea naştere la abu­zuri şi favoritisme în această privinţă. Există, într-adevăr, o pro­blemă pe care noi o analizăm şi va trebui s-o soluţionăm în mod corespunzător — aceea a pro­movării de maiştri din rîndul muncitorilor de înaltă califi­care. In general, trimitem în şcolile de maiştri tineri de 18 ani şi, la 21 de ani, după ce absolvă cursurile respective, le este greu să conducă producţia, pentru că n-au avut înainte practica necesară ca muncitori. Va trebui să revedem această lege, să recrutăm pentru şco­lile de maiştri oameni cu prac­tică in producţie, să organizăm pregătirea lor corespunzătoare spre a căpăta cunoştinţele nece­sare de organizatori şi con­ducători ai producţiei. Desigur, acolo unde se va ivi necesita­tea, şi de la caz la caz, va trebui să admitem ca unii mun­citori de înaltă calificare să poată fi promovaţi maiştri, ur­­mînd ca între timp să frecven­teze cursurile respective, pe care Ie avem de altfel organizate în toate întreprinderile. Aici se ridică şi alte aspecte — legate de salarizare, de cointere­sare, — pe care însă le vom ana­liza în mod special spre a solu­ţiona cu­ mai bine această pro­blemă. Este adevărat, noi am stabilit o oarecare corelaţie în ce priveşte salariul tarifar, dar nu este încă suficient de bine re­zolvată problema legării mai strînse a veniturilor maistrului de rezultatele obţinute de secţia sau atelierul de producţie pe ca­re acesta îl conduce. Va trebui să studiem această problemă şi să o soluţionăm in mod cores­punzător. Dar, pornind de aici, nu putem extinde aceste derogări la ingi­neri, la cercetători şi aşa mai departe, decât în limitele şi în cazurile prevăzute în lege pen­tru categoriile respective. Astăzi­­există totuşi un număr suficient de cadre cu studii superioare şi medii şi n-am putea spune că nu avem posibilitatea să acoperim toate sectoarele cu oameni având stagiul corespunzător. Desigur, sunt şi unele mici excepţii cînd, de la caz la caz, se dau aprobă­rile necesare. In general, însă, sîntem astăzi în situaţia să pu­tem spune că nu este necesar să apelăm la derogări de la preve­derile legii pentru a acoperi ne­voile de cadre ale unor sectoare. în continuare doresc să atrag atenţia asupra unei probleme pe care o consider deosebit de im­portantă. Este vorba de preocu­parea pe care trebuie s-o mani­feste conducerile centralelor faţă de problemele sociale, de îm­bunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oamenilor muncii. Desigur, sunt organizaţii care au mare rol in această pri­vinţă, dar şi centralele, conduce­rile lor vor trebui să urmărească îndeaproape ca prevederile pri­vind realizarea creşterii venitu­rilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi măsurile pentru a asigu­ra aceste condiţii precum şi alte prevederi de ordin social să se realizeze cît mai bine. Avem în vedere ca, în acest cin­cinal, să ajungem, de la 27 000 de locuri în creşe, cît avem as­tăzi, la 80—100 000 ; aceasta va ajuta la rezolvarea în condi­­ţiuni bune a acestei probleme. Va creşte numărul de cămine pentru copii, vom­ construi, de asemenea, un număr însemnat de locuri în cămine pentru ti­neret. Se prevede a se orga­niza cantine corespunzătoare, în raport cu necesităţile şi cerin­ţele oamenilor muncii. Avem un şir de prevederi în legătură cu rezolvarea altor probleme de interes social la care m-am mai referit. : In ce priveşte locuinţele, cunoaşteţi că se pre­vede construirea a 500 000 de a­­partamente, dar probabil că această cifră va fi depăşită ; încă de acum am suplimentat cu 15 000 de apartamente pla­nul de construcţii de locuinţe în Capitală. Dacă ne vom ocupa serios de realizarea la timp a tuturor acestor prevederi, vom obţine progrese însemnate în soluţionarea multora din pro­blemele în care mai întimpinăm astăzi unele greutăţi. Fireşte nu se poate spune că in 5 ani vom rezolva total problema locuin­ţelor, deoarece cerinţele în acest domeniu cresc, oamenii care stau astăzi într-o casă mai modestă, m­îine vor neapărat să se mute in alta mai mare — acesta este un lucru firesc ; va trece încă mult pînă cind vom putea spune că am asigurat un fond de locuinţe care să satis­facă toate cerinţele aşa cum doreşte fiecare. Dar prevederile pe care Ie avem în această pri­vinţă trebuie urmărite şi reali­zate în bune condiţiuni. Consider că trebuie să ţinem seama de o serie de propuneri formulate aici privind atribuirea fondurilor şi mijloacelor mate­riale centralelor pentru a rea­liza asemenea prevederi cu ca­racter social — locuinţe, creşe, cantine, cămine — asigurînd in felul­­ acesta o legătură mai strînsă a salariaţilor cu între­prinderea respectivă. Aşa cum am spus şi la adunarea salaria­ţilor de la „23 August“, vom distribui şi locuinţele prin în­treprinderi, vom face ca, prin dezvoltarea reţelei de creşe, de cămine şi prin alte măsuri cu caracter social, salariaţii să se simtă mai strîns ataşaţi de întreprinderea unde lu­crează. Deci aceasta va fi un factor care va întări pro­­priu-zis rolul­ întreprinderilor, legătura lor cu masele de oameni ai muncii. Din acest punct de vedere consider că este bine să revedem şi să lăr­gim atribuţiile centralelor şi întreprinderilor Nu am vorbit despre ministere pentru că despre ele am mai discutat şi în alte împrejurări. Este însă clar că, odată cu lăr­girea atribuţiilor centralelor şi întreprinderilor economice, se modifică și rolul pe care îl au astăzi ministerele. Ele vor tre­bui să renunţe la o serie de practici din trecut, cînd se ocu­­ptau de rezolvarea tuturor pro­blemelor — să lase o mare par­te din aceste probleme în răs­punderea noilor organisme eco­nomice. In schimb ministerele trebuie să acorde mai multă a­­tenţie problemelor conducerii­­generale, rezolvării lor unitare pentru toate sectoarele de care se ocupă. In felul acesta ele vor putea, într-adevăr, să aibă o privire de perspectivă, să acor­de mai multă atenţie proble­melor introducerii noului, orga­nizării unitare a cercetării şi soluţionării problemelor gene­rale ale conducerii ramurilor respective. In concepţia despre care am vorbit pînă acum, cresc foarte mult atribuţiile centralelor şi întreprinderilor. Nu aş dori, însă, să rămînă cineva cu im­presia că, luînd aceste măsuri, va trebui, in vreun fel, să nu mai asigurăm în continuare con­ducerea unitară, centrală, a în­tregii activităţi economice. Nu este de conceput conducerea e­­conomiei într-un stat socialist fără o îndrumare unitară, fără a avea o privire de ansamblu ! In acest sens creşte deosebit de mult rolul Comitetului de Stat al Planificării, al Ministe­rului de Finanţe, al organelor de sinteză în general. Desigur, ele nu vor trebui să intre intr-un şir de probleme mărun­te , dar a asigura o bună orien­tare şi planificare a dezvoltării armonioase a tuturor ramurilor şi sectoarelor de activitate — a­­ceasta constituie o problemă e­­senţială pentru progresul între­gii economii naţionale.­­Este, de asemenea, necesar să acţionăm cu mai multă fermitate pentru simplificarea statisticii, a evidenţei şi, în general, pentru mai buna organizare a informa­ticii, — asemenea măsuri sunt e­­senţiale pentru a asigura o con­ducere operativă, pentru rezolva­rea în bune condiţiuni a tuturor sarcinilor ce stau in faţa unităţi­lor economice. In cadrul consfătuirii s-au ri­dicat şi unele probleme în legă­tură cu transporturile, îmbună­tăţirea activităţii în transporturi trebuie să constituie o preocupa­re serioasă, deoarece este anor­mal ca, din pricina unor neajun­suri din acest sector, să creăm greutăţi activităţii economice. Se ştie că în această ramură există o dotare destul de satisfăcătoare şi ar trebui deci să avem un transport bine organizat. Totuşi, capacităţile­ de transport nu sunt utilizate cum trebuie, se pierde încă mult timp; în general, nu putem spune că transporturile au acţionat cum trebuie pentru a asigura o bună aprovizionare şi la timp a activităţii economice. In ce priveşte proiectele de legi dezbătute în consfătuire, sunt de acord cu majoritatea propu­nerilor care s-au făcut în legă­tură cu ele. Statutul ar trebui să fie un statut-tip, pentru că el nu poate să dea soluţii şi să fie a­­plicat unitar de toate unităţile; acest statut trebuie să oglindeas­că cîteva prevederi generale, o­­bligatorii, urmind ca, pe baza lor fiecare să-și adopte un regula­ment sau un statut propriu, in­tr-adevăr, poate că unificarea a­­cestor prevederi într-o singură lege ar fi bine venită. In ce privește legea privind a­­provizionarea tehnico-materială cred că sunt justificate propune­rile care s-au făcut în legătură cu îmbunătățirea ei. Să prezen­tam această lege o dată cu Legea planificării, care va trebui să fie gata în acest an. In general sunt de acord că va trebui să elabo­răm legile în așa fel incit să nu mai fie nevoie de instrucţiuni sau de h­otărîri pentru aplicarea lor. De altfel am mai subliniat această problemă şi in alte îm­prejurări. Legea însăşi să con­stituie cadrul după care să se conducă fiecare in activitatea sa ! Este necesar ca, pe baza dis­cuţiilor din aceste zile, să tre­cem la măsuri pentru îmbună­tăţirea activităţii noastre. Tre­buie să acţionăm cu mai multă răspundere în luarea măsurilor, să asigurăm o mai mare sta­bilitate in organizarea activită­ţii de producţie din întreprin­deri. Să ţinem seama de schim­bul de experienţă pe care l-am făcut în cadrul acestor discuţii şi să acţionăm în mod cores­punzător pentru îmbunătăţirea în continuare a stilului şi meto­delor noastre de lucru. Trebuie să obţinem o ridicare generală a nivelului de conducere al în­tregii activităţi, să facem ca toţi conducătorii de centrale şi de unităţi, toţi activiştii din e­­conomie să acorde mai multă a­­tenţie îmbogăţirii cunoştinţelor lor profesionale, însuşirii meto­delor moderne de conducere spre a putea astfel să-şi înde­plinească în cele mai bune con­diţii sarcinile deosebit de mari ce le revin. Datorită caracterului special al consfătuirii noastre din a­­ceste două zile, în cadrul ei am vorbit mai puţin despre proble­mele practice ale activităţii de producţie pe 1971. Nu aş dori, să se înţeleagă, însă, prin aceas­ta că întorcîndu-ne acasă tre­buie să ne ocupăm numai de problemele de organizare şi să uităm esenţialul — asigurarea realizării planului de producţie. Vă sunt cunoscute prevederile noului plan cincinal 1971-1975, întrucit le-am dezbătut în mai multe rînduri împreună cu în­­treprinnderile, cu centralele şi ministerele, cu activul de partid şi de stat. Planul cincinal pune sarcini deosebite în ce priveşte dezvoltarea în ritm înalt a pro­ducţiei în toate ramurile, îm­bunătăţirea calităţii produse­lor, ridicarea calitativă a tutu­ror laturilor activităţii econo­mice. Aceste sarcini izvorîte din ne­cesitatea de a asigura progresul multilateral al întregii socie­tăţi, sunt pe deplin realizabile, îndeplinirea lor cere mobiliza­rea intensă a energiilor şi ca­pacităţilor creatoare ale între­gului popor, o muncă intensă şi susţinută în toate sectoarele de activitate. Realizarea tutu­ror sarcinilor trasate de Con­gresul al X-lea al partidului va apropia şi mai mult ţara noas­tră de statele cu economie dez­voltată, va trezi noi condiţii pentru creşterea în continuare a veniturilor tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, a sa­lariului real, a cheltuielilor so­­cial-culturale, pentru ridicarea generală a nivelului de trai al poporului — rolul suprem al întregii politici a partidului şi statului nostru Anul 1971 este hotărîtor pen­tru îndeplinirea întregului cin­cinal. Rezultatele obţinute în primele două luni din acest an — în industrie, în construcţii şi în celelalte ramuri — ne în­dreptăţesc să apreciem că pla­nul pe 1971 a fost pregătit în condiţii bune, că am păşit cu succes în noul cincinal. Sîntem încredinţaţi că centralele in­dustriale, toate unităţile din economie vor dezvolta aceste succese, vor munci neobosit pentru înfăptuirea tuturor obi­ectivelor şi sarcinilor prevăzute în noul plan cincinal. Tot ceea ce am discutat în consfătuire, problemele pe care le-am abor­dat, trebuie să ne ajute să asi­gurăm îndeplinirea in cele mai bune condiţiuni a sarcinilor de producţie. Eu rog pe toţi tova­răşii să ia măsurile necesare pentru a face ca planul de acest an să fie îndeplinit în în­tregime şi în cele mai bune condiţiuni. Să asigurăm reali­zarea investiţiilor planificate şi darea în folosinţă la termen a tuturor capacităţilor — şi, în această privinţă, cu cit vom putea să devansăm mai multe capacităţi, cu atît va fi mai bine din toate punctele de ve­dere. Să realizăm, de asemenea, prevederile privind exportul­­care trebuie să constituie o sar­cină esenţială pentru toate uni­tăţile de producţie ! In acest context, doresc să subliniez încă o dată rolul deose­bit de important pe care îl au organele sindicale în soluţiona­rea tuturor problemelor care s-au ridicat aici. Sindicatele tre­buie să ia parte mai activă la întreaga muncă de îmbunătăţire a activităţii generale a centra­lelor industriale şi unităţilor e­­conomice, la realizarea în con­diţii optime a tuturor sarcinilor de plan pe acest an. Totodată doresc să relev şi cu acest prilej rolul însemnat ce revine în această privinţă comi­tetelor judeţene şi organizaţii­lor de partid. Cred că nu tre­buie să mai repet că este nece­sar ca secretarul de partid să participe, cu toate drepturile şi obligaţiile, în comitetul de direc­ţie, deci să-şi asume şi răspun­derea pentru hotărîrile care se iau. Autoritatea lui va depinde de felul cum va munci ; trebuie, însă, să-i fie clar fiecăruia că autoritatea se cîştigă nu stînd în afara problemelor, ca obser­vator, ci numai pătrunzînd in miezul lor, acţionînd pentru re­zolvarea corespunzătoare a a­­cestora şi unind în acest scop toate forţele întreprinderii, ale comuniştilor şi oamenilor mun­cii. Dacă nu va face acest lucru, nu va avea autoritate în între­prindere şi, în consecinţă, va trebui, probabil, ca organizaţia de bază să-şi aleagă ca secretar un tovarăş care realmente este în stare să conducă această ac­tivitate. Aşa cum, de altfel, se va intîmpla cu oricine, inclusiv, cu directorul care nu va lucra bine şi îşi va pierde autoritatea. Şi, după cum am spus mai îna­inte, această autoritate se crea­­ză şi se păstrează acţionînd ho­­tărît pentru soluţionarea co­respunzătoare a diferitelor pro­bleme care se ridică în activi­tatea întreprinderii respective. Numai atunci vom avea buni secretari de partid, buni direc­tori, cadre bune, cu autoritate ! (Aplauze prelungite) In încheiere, doresc să-mi ex­prim convingerea că lucrările consfătuirii au contribuit la o mai bună înțelegere a rolului și sarcinilor noilor organisme e­­conomice, că pe baza lor se vor lua măsuri concrete pentru îm­bunătăţirea activităţii in toate sectoarele economiei. Iată de ce doresc să urez tuturor celor prezenţi aici, conducerilor tutu­ror întreprinderilor şi unităţilor cu statut de centrală, precum şi salariaţilor lor noi succese in realizarea sarcinilor puse de Congresul al X-lea al Partidu­lui pentru dezvoltarea economică şi socială a patriei, pentru per­fecţionarea producţiei de bunuri materiale şi spirituale, pentru creşterea nivelului de bunăsta­re şi civilizaţie a întregului nostru popor. Vă doresc tuturor, multă să­nătate şi fericire ! (Aplauze puternice, prelun­gite).

Next